Previous Prev Day Next DayNext

Old/New Testament

Each day includes a passage from both the Old Testament and New Testament.
Duration: 365 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Iosua 1-3

Iosua – noul conducător al lui Israel

După moartea lui Moise, robul Domnului, Domnul i-a vorbit lui Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise, astfel:

„Moise, robul Meu, a murit. Acum dar traversează de îndată Iordanul, împreună cu tot poporul acesta, spre ţara pe care o dau israeliţilor. Vă voi da orice teritoriu peste care va trece talpa piciorului vostru, întocmai cum i-am promis lui Moise. Teritoriul vostru se va întinde de la pustie până la Liban şi de la Râul cel Mare, râul Eufrat, cuprinzând toată ţara hitiţilor, până la Marea cea Mare[a], în apus. Nici un om nu-ţi va putea sta împotrivă cât vei trăi. Cum am fost cu Moise, tot aşa voi fi şi cu tine! Nu te voi lăsa şi nu te voi părăsi!

Fii tare şi curajos, pentru că tu vei da în stăpânire acestui popor ţara pe care am jurat că le-o voi da părinţilor lor. Fii deci tare şi foarte curajos, veghind să împlineşti toată Legea pe care ţi-a poruncit-o robul Meu Moise. Nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca să prosperi oriunde vei merge. Cartea aceasta a Legii să nu să se depărteze de gura ta! Meditează asupra ei zi şi noapte, veghind, astfel încât să poţi împlini tot ceea ce este scris în ea, căci atunci vei izbândi oriunde vei merge şi vei prospera! Oare nu Eu te-am împuternicit? Fii tare şi curajos! Nu te teme şi nu te înspăimânta, fiindcă Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine oriunde vei merge!“

10 Iosua le-a poruncit conducătorilor poporului următoarele:

11 – Treceţi prin tabără şi porunciţi poporului să-şi pregătească provizii, căci peste trei zile veţi traversa Iordanul ca să intraţi şi să cuceriţi ţara pe care Domnul, Dumnezeul vostru, v-o dă în stăpânire.

12 Rubeniţilor, gadiţilor şi jumătăţii seminţiei lui Manase, Iosua le-a zis:

13 – Aduceţi-vă aminte de însărcinarea pe care v-a dat-o Moise, robul Domnului, când a zis că Domnul, Dumnezeul vostru, vă dă odihnă şi vă dă ţara aceasta. 14 Prin urmare, soţiile voastre, copiii voştri şi vitele voastre vor trebui să rămână în ţara pe care v-a dat-o Moise în partea aceasta a Iordanului. Însă toţi războinicii voştri vor trebui să traverseze înarmaţi înaintea fraţilor voştri ca să-i ajute, 15 până când Domnul, Dumnezeul vostru, le va da şi lor odihnă asemenea vouă şi până când şi ei vor lua în stăpânire ţara pe care Domnul, Dumnezeul vostru, le-o dă. După aceea vă veţi întoarce să stăpâniţi ţara care v-a fost dată ca moştenire de către Moise, robul Domnului, dincoace de Iordan, spre răsăritul soarelui.“

16 – Vom face tot ceea ce ne-ai poruncit şi vom merge oriunde ne vei trimite! i-au răspuns ei lui Iosua. 17 Te vom asculta tot aşa cum l-am ascultat şi pe Moise! Numai să fie acum Domnul, Dumnezeul tău, şi cu tine la fel cum a fost cu Moise. 18 Orice om care se va răzvrăti împotriva poruncii tale şi care nu va asculta de toate cuvintele pe care ni le porunceşti, va fi omorât. Tu însă fii tare şi curajos!

Iscoadele la Ierihon. Rahab

După aceea, Iosua, fiul lui Nun, a trimis în secret, din Şitim, două iscoade şi le-a zis: „Duceţi-vă să cercetaţi ţara şi mai ales Ierihonul!“

Ei au plecat şi au intrat în casa unei prostituate numită Rahab, culcându-se acolo.

Regelui Ierihonului i s-a spus: „Iată că nişte israeliţi au venit aici în timpul nopţii ca să cerceteze ţara“. Atunci regele Ierihonului a trimis să i se spună prostituatei Rahab:

– Scoate-i afară pe bărbaţii care au venit la tine şi au intrat în casa ta fiindcă au venit să cerceteze întreaga ţară! Femeia însă îi luase pe cei doi bărbaţi şi-i ascunsese.

– Este adevărat că acei bărbaţi au venit la mine, a răspuns ea, dar eu nu ştiam de unde sunt. Spre seară, când poarta trebuia să se închidă, bărbaţii au plecat şi nu ştiu unde s-au dus. Urmăriţi-i repede şi îi veţi ajunge!

Ea îi urcase pe acoperiş, ascunzându-i sub snopii de in pe care îi avea întinşi acolo.

Ei i-au urmărit pe drumul care duce la vadurile Iordanului. După ce au plecat în urmărire, poarta s-a închis în urma lor. Înainte ca iscoadele să adoarmă, Rahab s-a urcat la ei pe acoperiş şi le-a spus:

– Ştiu că Domnul v-a dat ţara aceasta. Din cauza voastră noi suntem îngroziţi, iar locuitorii ţării sunt topiţi de frică. 10 Am auzit cum, la ieşirea voastră din Egipt, Domnul a secat înaintea voastră apele Mării Roşii[b] şi am aflat ce le-aţi făcut lui Sihon şi lui Og, cei doi regi amoriţi de la răsărit de Iordan, pe care i-aţi nimicit cu totul[c]. 11 Când am auzit lucrurile acestea, ni s-au înmuiat inimile şi fiecare om şi-a pierdut curajul din cauza voastră, fiindcă Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeu sus în ceruri şi jos pe pământ! 12 Acum dar, vă rog, juraţi-mi pe Domnul că veţi arăta faţă de familia tatălui meu, aceeaşi bunătate pe care şi eu am avut-o faţă de voi. Daţi-mi un semn demn de încredere 13 că veţi cruţa viaţa tatălui meu, a mamei mele, a fraţilor mei şi a surorilor mele împreună cu tot ce au şi că ne veţi salva de la moarte.

14 – Suntem gata să ne dăm viaţa pentru voi, i-au răspuns bărbaţii, dacă nu ne vei trăda! Iar atunci când Domnul ne va da ţara, ne vom purta cu tine cu bunătate şi credincioşie.

15 Ea i-a coborât atunci prin fereastră cu o frânghie, căci casa ei era construită deasupra zidului cetăţii, locuind chiar deasupra zidului, 16 şi i-a sfătuit astfel:

– Mergeţi spre munte ca să nu vă întâlniţi cu cei care vă urmăresc şi ascundeţi-vă acolo timp de trei zile, până se vor întoarce. După aceea veţi putea să vă continuaţi drumul.

17 Bărbaţii i-au spus:

– Noi vom fi dezlegaţi de jurământul acesta, cu care ne-ai pus să ne legăm faţă de tine, 18 dacă, atunci când vom intra în ţară, nu vei lega această frânghie din fir cărămiziu de fereastra prin care ne-ai coborât şi dacă nu vei aduce în casa ta pe tatăl tău, pe mama ta şi pe fraţii tăi, toată familia ta. 19 Dacă vreunul dintre ei va ieşi dincolo de porţile casei tale, sângele lui va cădea asupra capului lui, iar noi vom fi nevinovaţi. Dar dacă va pune cineva mâna pe vreunul din cei ce vor fi în casă cu tine, sângele lui va cădea asupra capului nostru. 20 Dacă ne vei trăda, atunci vom fi dezlegaţi de jurământul acesta, pe care ne-ai pus să-l facem.

21 – Să fie precum aţi spus! le-a răspuns ea.

Apoi i-a trimis şi ei au plecat, iar ea a legat frânghia roşie de fereastră. 22 Ei s-au dus şi au ajuns la munte, unde au rămas trei zile, până când s-au întors cei care îi urmăreau şi care îi căutaseră de-a lungul întregului drum fără să-i găsească. 23 Apoi cei doi bărbaţi s-au întors, au coborât muntele şi au trecut Iordanul. Au venit la Iosua, fiul lui Nun, şi i-au istorisit tot ce li s-a întâmplat. 24 „Într-adevăr, i-au spus ei lui Iosua, Domnul a dat în mâinile noastre întreaga ţară şi toţi locuitorii ţării tremură înaintea noastră!“

Israel traversează Iordanul

Dis-de-dimineaţă Iosua s-a sculat şi împreună cu tot poporul Israel au ieşit din Şitim şi au pornit spre Iordan. Ei au rămas acolo peste noapte, înainte de a traversa râul.

După trei zile dregătorii poporului au străbătut tabăra şi au poruncit poporului: „Când veţi vedea Chivotul Legământului cu Domnul, Dumnezeul vostru, dus de preoţii leviţi, să porniţi din locul în care sunteţi şi să-l urmaţi. Dar între voi şi el să păstraţi o distanţă de două mii de coţi[d]. Să nu vă apropiaţi de el! Prin el voi veţi cunoaşte drumul pe care trebuie să mergeţi, căci nu aţi mai trecut niciodată pe drumul acesta.“

Iosua a zis poporului: „Sfinţiţi-vă, pentru că mâine Domnul va face lucrări minunate în mijlocul vostru!“

Iosua le-a spus apoi preoţilor: „Luaţi Chivotul Legământului şi treceţi înaintea poporului!“ Ei l-au luat şi au pornit în faţa poporului.

Domnul i-a zis lui Iosua: „În această zi voi începe să te înalţ în ochii întregului Israel, ca să ştie astfel că Eu sunt cu tine tot aşa cum am fost şi cu Moise. Porunceşte-le preoţilor care duc Chivotul Legământului şi spune-le: «Când veţi ajunge la marginea apelor Iordanului, să vă opriţi în Iordan!»“

Iosua le-a spus israeliţilor: „Apropiaţi-vă ca să ascultaţi cuvintele Domnului, Dumnezeul vostru! 10 Prin aceasta veţi cunoaşte că Dumnezeul cel Viu este în mijlocul vostru şi că va nimici dinaintea voastră pe caananiţi, hitiţi, hiviţi, periziţi, ghirgasiţi, amoriţi şi iebusiţi. 11 Iată, Chivotul Legământului cu Stăpânul întregului pământ traversează Iordanul înaintea voastră. 12 Alegeţi acum doisprezece bărbaţi israeliţi, câte un bărbat din fiecare seminţie. 13 Când picioarele preoţilor care duc Chivotul Domnului, Stăpânul întregului pământ, vor intra în apele Iordanului, apele care coboară din amonte se vor despica şi se vor opri grămadă.“

14 Poporul a ieşit din corturi ca să treacă Iordanul, iar preoţii care duceau Chivotul Legământului erau înaintea poporului. 15 Când preoţii ce duceau Chivotul au ajuns la Iordan, iar picioarele lor au atins marginea apelor Iordanului (căci Iordanul inundă ambele maluri pe toată perioada secerişului), 16 apele care curgeau din amonte s-au oprit adunându-se grămadă pe o mare distanţă, până la Adam, cetatea din vecinătatea Ţortanului, iar cele care coborau în aval spre Marea Arabei (Marea Sărată[e]), s-au scurs de tot. Şi astfel poporul a traversat ajungând în faţa Ierihonului. 17 Preoţii care duceau Chivotul Legământului cu Domnul s-au oprit pe uscat, în mijlocul Iordanului, timp în care tot Israelul îl traversa, până când întregul popor a traversat Iordanul.

Marcu 16

Învierea lui Isus

16 După ce a trecut Sabatul, Maria Magdalena, Maria – mama lui Iacov – şi Salome au cumpărat miresme, ca să se ducă să-L ungă. Şi, în prima zi după Sabat, foarte de dimineaţă, în timp ce răsărea soarele, s-au dus la mormânt. Ele îşi ziceau una către alta: „Cine ne va rostogoli piatra de la intrarea mormântului?“

Însă când s-au uitat, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese rostogolită. Intrând în mormânt, au văzut un tânăr îmbrăcat într-o robă albă, şezând în partea dreaptă, şi s-au speriat.

Însă el le-a zis: „Nu vă speriaţi! Voi Îl căutaţi pe Isus din Nazaret, Cel Care a fost răstignit! A fost înviat; nu este aici! Iată locul unde-L puseseră! Dar duceţi-vă şi spuneţi-le ucenicilor Lui şi lui Petru că El merge înaintea voastră în Galileea! Acolo Îl veţi vedea, aşa cum v-a spus!“

Ele au ieşit afară şi au fugit de la mormânt, căci erau cuprinse de tremur şi de uimire. Şi n-au spus nimănui nimic, fiindcă se temeau.[a]

[b] (Când Isus a înviat, în dimineaţa primei zile de după Sabat, S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni. 10 Ea s-a dus şi i-a anunţat pe cei ce fuseseră împreună cu El, care se tânguiau şi plângeau. 11 Dar când aceştia au auzit că trăieşte şi că fusese văzut de ea, n-au crezut.

12 După aceea, în timp ce doi dintre ei se duceau pe jos la câmp, li S-a arătat sub o altă înfăţişare. 13 Aceştia s-au dus şi i-au anunţat pe ceilalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut.

14 Mai târziu, li S-a arătat celor unsprezece, în timp ce stăteau la masă. El i-a mustrat pentru necredinţa şi pentru inima lor împietrită, fiindcă nu i-au crezut pe cei care L-au văzut înviat.

15 Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi vestiţi Evanghelia la orice făptură! 16 Cel care va crede şi va fi botezat, va fi mântuit, dar cel care nu va crede, va fi condamnat. 17 Semnele care-i vor însoţi pe cei care cred sunt următoarele: în Numele Meu vor scoate demoni, vor vorbi în limbi noi, 18 vor lua în mâini şerpi, iar dacă vor bea ceva aducător de moarte nu-i va vătăma deloc. De asemenea, îşi vor pune mâinile peste cei bolnavi, iar aceştia se vor face bine.“

19 După ce le-a vorbit, Domnul Isus a fost luat în cer şi S-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu. 20 Ei s-au dus şi au vestit pretutindeni, iar Domnul lucra împreună cu ei şi confirma Cuvântul prin semnele care-l însoţeau.)

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.