Print Page Options
Previous Prev Day Next DayNext

Chronological

Read the Bible in the chronological order in which its stories and events occurred.
Duration: 365 days
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014 (RMNN)
Version
1 Împăraţilor 3-4

Căsătoria lui Solomon. Visul lui

Solomon(A) s-a încuscrit cu Faraon, împăratul Egiptului. A luat de nevastă pe fata lui Faraon şi a adus-o în cetatea(B) lui David până şi-a isprăvit de zidit casa(C) lui, Casa(D) Domnului şi zidul(E) dimprejurul Ierusalimului. Poporul(F) nu aducea jertfe decât pe înălţimi, căci până pe vremea aceasta nu se zidise încă o casă în Numele Domnului. Solomon iubea(G) pe Domnul şi se ţinea(H) de obiceiurile tatălui său David. Numai că aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi. Împăratul s-a dus(I) la Gabaon să aducă jertfe acolo, căci(J) era cea mai însemnată înălţime. Solomon a adus o mie de arderi-de-tot pe altar. La Gabaon(K), Domnul S-a arătat în vis(L) lui Solomon noaptea şi Dumnezeu i-a zis: „Cere ce vrei să-ţi dau.” Solomon(M) a răspuns: „Tu ai arătat o mare bunăvoinţă faţă de robul Tău David, tatăl meu, pentru că umbla(N) înaintea Ta în credincioşie, în dreptate şi în curăţie de inimă faţă de Tine; i-ai păstrat această mare bunăvoinţă şi i-ai dat un fiu(O) care şade pe scaunul lui de domnie, cum se vede astăzi. Acum, Doamne, Dumnezeul meu, Tu ai pus pe robul Tău să împărăţească în locul tatălui meu David, şi eu nu sunt decât un tânăr(P), nu sunt încercat(Q). Robul Tău este în mijlocul poporului pe care l-ai(R) ales, popor foarte mare, care nu poate fi nici socotit, nici(S) numărat, din pricina mulţimii lui. Dă dar(T) robului Tău o inimă pricepută, ca să judece(U) pe poporul Tău, să deosebească(V) binele de rău! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta aşa de mare la număr?!” 10 Cererea aceasta a lui Solomon a plăcut Domnului. 11 Şi Dumnezeu a zis: „Fiindcă lucrul acesta îl ceri, fiindcă nu ceri(W) pentru tine nici viaţă lungă, nici bogăţii, nici moartea vrăjmaşilor tăi, ci ceri pricepere, ca să faci dreptate, 12 voi(X) face după cuvântul tău. Îţi voi(Y) da o inimă înţeleaptă şi pricepută, aşa cum n-a fost nimeni înaintea ta şi nu se va scula nimeni niciodată ca tine. 13 Mai mult, îţi voi da(Z) şi ce n-ai cerut: bogăţii(AA) şi slavă, aşa încât în tot timpul vieţii tale nu va fi niciun împărat ca tine. 14 Şi, dacă vei umbla în căile Mele, păzind legile şi poruncile Mele, cum(AB) a făcut David, tatăl tău, îţi voi lungi(AC) zilele.” 15 Solomon s-a(AD) deşteptat. Acesta a fost visul. Solomon s-a întors la Ierusalim şi s-a înfăţişat înaintea chivotului legământului Domnului. A adus arderi-de-tot şi jertfe de mulţumire şi a dat un ospăţ(AE) tuturor slujitorilor lui.

Judecata lui Solomon

16 Atunci au venit două femei curve la împărat şi s-au înfăţişat(AF) înaintea lui. 17 Una din femei a zis: „Rogu-mă, domnul meu, eu şi femeia aceasta locuiam în aceeaşi casă şi am născut lângă ea în casă. 18 După trei zile, femeia aceasta a născut şi ea. Locuiam împreună, niciun străin nu era cu noi în casă, nu eram decât noi amândouă. 19 Peste noapte, fiul acestei femei a murit, pentru că se culcase peste el. 20 Ea s-a sculat pe la mijlocul nopţii, a luat pe fiul meu de lângă mine, pe când dormea roaba ta, şi l-a culcat la sânul ei, iar pe fiul ei, care murise, l-a culcat la sânul meu. 21 Dimineaţa, m-am sculat să dau ţâţă copilului, şi iată că era mort. M-am uitat cu luare-aminte la el dimineaţa, şi iată că nu era fiul meu, pe care-l născusem.” 22 Cealaltă femeie a zis: „Ba nu; fiul meu este cel viu, iar fiul tău e cel mort.” Dar cea dintâi a răspuns: „Ba nicidecum! Fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu.” Aşa au vorbit ele înaintea împăratului. 23 Împăratul a zis: „Una zice: ‘Fiul meu este cel viu, iar fiul tău este cel mort.’ Şi cealaltă zice: ‘Ba nicidecum! Fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu.’ ” 24 Apoi a adăugat: „Aduceţi-mi o sabie.” Au adus o sabie înaintea împăratului. 25 Şi împăratul a zis: „Tăiaţi în două copilul cel viu şi daţi o jumătate uneia şi o jumătate celeilalte.” 26 Atunci, femeia al cărei copil era viu a simţit că i(AG) se rupe inima pentru copil şi a zis împăratului: „Ah, domnul meu, dă-i mai bine ei copilul cel viu şi nu-l omorî!” Dar cealaltă a zis: „Să nu fie nici al meu, nici al tău; tăiaţi-l!” 27 Şi împăratul, luând cuvântul, a zis: „Daţi celei dintâi copilul cel viu şi nu-l omorâţi. Ea este mama lui.” 28 Tot Israelul a auzit de hotărârea pe care o rostise împăratul. Şi s-au temut de împărat, căci au văzut că înţelepciunea(AH) lui Dumnezeu era în el, povăţuindu-l în judecăţile lui.

Slujbaşii cei mai înalţi ai lui Solomon

Împăratul Solomon era împărat peste tot Israelul. Iată căpeteniile pe care le avea în slujba lui: Azaria, fiul preotului Ţadoc, Elihoref şi Ahia, fiii lui Şişa, erau logofeţi; Iosafat(AI), fiul lui Ahilud, era scriitor; Benaia(AJ), fiul lui Iehoiada, era peste oştire; Ţadoc şi Abiatar(AK) erau preoţi. Azaria, fiul lui Natan, era mai-mare(AL) peste îngrijitori. Zabud, fiul lui Natan, era slujbaş(AM) de stat, cirac(AN) al împăratului; Ahişar era mai-mare peste casa împăratului şi Adoniram(AO), fiul lui Abda, era mai-mare peste dări.

Numele celor doisprezece îngrijitori

Solomon avea doisprezece îngrijitori peste tot Israelul. Ei îngrijeau de hrana împăratului şi a casei lui, fiecare timp de o lună din an. Iată-le numele:

Fiul lui Hur, în muntele lui Efraim. Fiul lui Decher, la Macaţ, la Saalbim, la Bet-Şemeş, la Elon şi la Bet-Hanan. 10 Fiul lui Hesed, la Arubot; el avea Soco şi toată ţara Hefer. 11 Fiul lui Abinadab avea tot ţinutul Dorului. Tafat, fata lui Solomon, era nevasta lui. 12 Baana, fiul lui Ahilud, avea Taanac şi Meghido şi tot Bet-Şeanul de lângă Ţartan sub Izreel, de la Bet-Şean până la Abel-Mehola, până dincolo de Iocmeam. 13 Fiul lui Gheber, la Ramot din Galaad; el avea târgurile(AP) lui Iair, fiul lui Manase, în Galaad; mai avea şi ţinutul(AQ) Argob în Basan, şaizeci de cetăţi mari, cu ziduri şi zăvoare de aramă. 14 Ahinadab, fiul lui Ido, la Mahanaim. 15 Ahimaaţ, în Neftali. El luase de nevastă pe Basmat, fata lui Solomon. 16 Baana, fiul lui Huşai, în Aşer şi la Bealot. 17 Iosafat, fiul lui Paruah, în Isahar. 18 Şimei, fiul lui Ela, în Beniamin. 19 Gheber, fiul lui Uri, în ţara Galaadului; el avea ţinutul(AR) lui Sihon, împăratul amoriţilor şi al lui Og, împăratul Basanului. Era un singur îngrijitor în ţara aceasta.

Mărirea lui Solomon

20 Iuda şi Israel erau în număr foarte mare, ca nisipul(AS) de pe ţărmul mării. Ei mâncau(AT), beau şi se veseleau. 21 Solomon(AU) mai stăpânea şi toate împărăţiile de la Râu(AV) până în ţara filistenilor şi până la hotarul Egiptului. Ei îi aduceau(AW) daruri şi au fost supuşi lui Solomon tot timpul vieţii lui. 22 În fiecare zi, Solomon mânca treizeci de cori de floare de făină şi şaizeci de cori de altă făină, 23 zece boi graşi, douăzeci de boi de păscut şi o sută de oi, afară de cerbi, căprioare, ciute şi păsări îngrăşate. 24 Stăpânea peste toată ţara de dincoace de Râu, de la Tifsah până la Gaza, peste toţi împăraţii(AX) de dincoace de Râu. Şi avea pace(AY) pretutindeni, de jur împrejur. 25 Iuda şi Israel, de la Dan(AZ) până la Beer-Şeba, au locuit(BA) în linişte, fiecare sub via lui şi sub smochinul lui, în tot timpul lui Solomon. 26 Solomon(BB) avea patruzeci de mii de iesle pentru caii(BC) de la carele lui şi douăsprezece mii de călăreţi. 27 Îngrijitorii(BD) îngrijeau de hrana împăratului Solomon şi a tuturor celor ce se apropiau de masa lui, fiecare în luna lui, şi nu lăsau să fie vreo lipsă. 28 Aduceau şi orz şi paie pentru armăsari şi fugari, în locul unde se afla împăratul, fiecare după poruncile pe care le primise.

Faima şi înţelepciunea lui Solomon

29 Dumnezeu(BE) a dat lui Solomon înţelepciune, foarte mare pricepere şi cunoştinţe multe, ca nisipul de pe ţărmul mării. 30 Înţelepciunea lui Solomon întrecea înţelepciunea tuturor fiilor Răsăritului(BF) şi toată înţelepciunea(BG) egiptenilor. 31 El era mai înţelept(BH) decât(BI) orice om, mai mult(BJ) decât Etan, Ezrahitul, mai mult decât Heman, Calcol şi Darda, fiii lui Mahol, şi faima lui se răspândise printre toate neamurile de primprejur. 32 A rostit(BK) trei mii de pilde şi a alcătuit o mie cinci(BL) cântări. 33 A vorbit despre copaci, de la cedrul din Liban până la isopul care creşte pe zid, a vorbit, de asemenea, despre dobitoace, despre păsări, despre târâtoare şi despre peşti. 34 Veneau(BM) oameni din toate popoarele să asculte înţelepciunea lui Solomon, din partea tuturor împăraţilor pământului care auziseră vorbindu-se de înţelepciunea lui.

2 Cronici 1

ISTORIA LUI SOLOMON

Capitolele 1—9. (Fapte Apostolilor 7:47)

Solomon împărat

Solomon(A), fiul lui David, s-a întărit în domnie; Domnul(B), Dumnezeul lui, a fost cu el şi l-a înălţat(C) din ce în ce mai mult. Solomon a poruncit întregului Israel, căpeteniilor(D) peste mii şi sute, judecătorilor, mai-marilor întregului Israel, căpeteniilor caselor părinteşti şi Solomon s-a dus cu toată adunarea la înălţimea de la Gabaon(E). Acolo se afla cortul întâlnirii lui Dumnezeu, făcut în pustie de Moise, robul Domnului. Dar chivotul(F) lui Dumnezeu fusese mutat de David din Chiriat-Iearim la locul pe care i-l pregătise, căci îi întinsese un cort la Ierusalim. Tot acolo se afla, înaintea cortului Domnului, altarul de aramă(G), pe care-l făcuse Beţaleel(H), fiul lui Uri, fiul lui Hur. Solomon şi adunarea au căutat pe Domnul. Şi acolo, pe altarul de aramă care era înaintea cortului întâlnirii, a adus(I) Solomon Domnului o mie de arderi-de-tot. În timpul nopţii(J), Dumnezeu S-a arătat lui Solomon şi i-a zis: „Cere ce vrei să-ţi dau.” Solomon a răspuns lui Dumnezeu: „Tu ai arătat o mare bunăvoinţă tatălui meu David şi m-ai(K) pus să domnesc în locul lui. Acum, Doamne Dumnezeule, împlinească-se făgăduinţa Ta făcută tatălui meu David, fiindcă m-ai(L) pus să domnesc peste un popor mare la număr, ca pulberea pământului! 10 Dă-mi dar(M) înţelepciune şi pricepere, ca să ştiu cum să mă port(N) în fruntea acestui popor! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta atât de mare?” 11 Dumnezeu(O) a zis lui Solomon: „Fiindcă dorinţa aceasta este în inima ta, fiindcă nu ceri nici bogăţii, nici averi, nici slavă, nici moartea vrăjmaşilor tăi, nici chiar o viaţă lungă, ci ceri pentru tine înţelepciune şi pricepere ca să judeci pe poporul Meu, peste care te-am pus să domneşti, 12 înţelepciunea şi priceperea îţi sunt date. Îţi voi da, pe deasupra, bogăţii, averi şi slavă, cum n-a mai avut niciodată niciun împărat(P) înaintea ta şi cum nici nu va mai avea după tine.”

Avuţia lui Solomon

13 Solomon s-a întors la Ierusalim după ce a părăsit înălţimea de la Gabaon şi cortul întâlnirii. Şi a domnit peste Israel. 14 Solomon(Q) a strâns care şi călărime; avea o mie patru sute de care şi douăsprezece mii de călăreţi, pe care i-a aşezat în cetăţile unde ţinea carele şi la Ierusalim, lângă împărat. 15 Împăratul(R) a făcut argintul şi aurul tot atât de obişnuite la Ierusalim ca pietrele, şi cedrii tot atât de obişnuiţi ca sicomorii[a] care cresc în câmpie. 16 Solomon(S) îşi aducea caii din Egipt; o ceată de negustori ai împăratului se duceau şi-i luau în cete pe un preţ hotărât; 17 se duceau şi aduceau din Egipt un car cu şase sute de sicli de argint şi un cal cu o sută cincizeci de sicli. Tot aşa aduceau şi pentru toţi împăraţii hetiţilor şi pentru împăraţii Siriei.

Psalmi 72

Psalmul 72

Un psalm al lui Solomon

Dumnezeule, dă judecăţile Tale împăratului
şi dă dreptatea Ta Fiului împăratului!
Şi El va(A) judeca pe poporul Tău cu dreptate
şi pe nenorociţii Tăi cu nepărtinire.
Munţii(B) vor aduce pace poporului
şi dealurile, de asemenea, ca urmare a dreptăţii Tale.
El va(C) face dreptate nenorociţilor poporului,
va scăpa pe copiii săracului
şi va zdrobi pe asupritor.
Aşa că se vor teme de Tine cât(D) va fi soarele
şi cât se va arăta luna, din neam în neam;
va(E) fi ca o ploaie, care cade pe un pământ cosit,
ca o ploaie repede, care udă câmpia.
În zilele lui va înflori cel neprihănit
şi(F) va fi belşug de pace până nu va mai fi lună.
El va stăpâni(G) de la o mare la alta
şi de la Râu până la marginile pământului.
Locuitorii(H) pustiei îşi vor pleca genunchiul înaintea Lui
şi(I) vrăjmaşii vor linge ţărâna.
10 Împăraţii(J) Tarsisului şi ai ostroavelor vor plăti biruri,
împăraţii Sebei şi Sabei vor aduce daruri.
11 Da, toţi împăraţii se vor închina(K) înaintea Lui,
toate neamurile Îi vor sluji.
12 Căci El va(L) izbăvi pe săracul care strigă
şi pe nenorocitul care n-are ajutor.
13 Va avea milă de cel nenorocit şi de cel lipsit
şi va scăpa viaţa săracilor;
14 îi va izbăvi de apăsare şi de silă
şi sângele lor va fi scump(M) înaintea Lui.
15 Ei vor trăi şi-i vor da aur din Seba;
se vor ruga neîncetat pentru El
şi-L vor binecuvânta în fiecare zi.
16 Va fi belşug de grâu în ţară până în vârful munţilor
şi spicele lor se vor clătina ca şi copacii din Liban;
oamenii(N) vor înflori în cetăţi ca iarba pământului.
17 Numele(O) Lui va dăinui pe vecie:
cât soarele Îi va ţine numele.
Cu El se(P) vor binecuvânta unii pe alţii,
şi toate(Q) neamurile îl vor numi fericit.
18 Binecuvântat(R) să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel,
singurul care(S) face minuni!
19 Binecuvântat(T) să fie în veci slăvitul Lui Nume!
Tot pământul să(U) se umple de slava Lui!
Amin! Amin!
20 Sfârşitul rugăciunilor lui David, fiul lui Isai.

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014 (RMNN)

Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.