Old/New Testament

DOMNIA LUI DAVID

(Faptele Apostolilor 13:22.)

Ştirea morţii lui Saul

1 După moartea lui Saul, David, după ce bătuse pe amaleciţi, auzit se întorsese de două zile la Ţiclag. ² A treia zi, a venit un om^(A) din tabăra lui Saul, cu hainele sfâşiate^(B) şi cu capul presărat cu ţărână. Când a ajuns în faţa lui David, s-a aruncat cu faţa la pământ şi s-a închinat. ³ David i-a zis: „De unde vii?” Şi el i-a răspuns: „Am scăpat din tabăra lui Israel.” ⁴ David i-a zis: „Spune-mi ce s-a întâmplat?” Şi el a răspuns: „Poporul a fugit de pe câmpul de bătaie şi un mare număr de oameni au căzut şi au pierit; chiar şi Saul şi fiul său Ionatan au murit.” ⁵ David a zis tânărului care-i aducea aceste veşti: „De unde ştii că Saul şi fiul său Ionatan au murit?” ⁶ Şi tânărul care-i aducea aceste veşti a răspuns: „Am venit din întâmplare pe muntele Ghilboa^(C) şi Saul^(D) stătea rezemat în suliţa lui, şi carele şi călăreţii erau aproape să-l ajungă. ⁷ Întorcându-se, m-a văzut şi m-a chemat. Eu am zis: ‘Iată-mă!’ ⁸ Şi el mi-a zis: ‘Cine eşti?’ I-am răspuns: ‘Eu sunt amalecit’. ⁹ Şi a zis: ‘Apropie-te dar şi omoară-mă, căci m-a apucat ameţeala, măcar că sunt încă plin de viaţă’. ¹⁰ M-am apropiat de el şi l-am omorât^(E), ştiind bine că n-avea să mai rămână cu viaţă în urma înfrângerii. Am luat cununa împărătească de pe capul lui şi brăţara pe care o avea la braţ şi le-am adus aici, domnului meu.” ¹¹ David şi-a apucat hainele şi le-a sfâşiat^(F) şi toţi oamenii care erau lângă el au făcut acelaşi lucru. ¹² Au jelit, au plâns şi au postit până seara de durere pentru Saul, pentru fiul său Ionatan, pentru poporul Domnului, fiindcă fuseseră tăiaţi cu sabia. ¹³ David a zis tânărului care-i adusese aceste veşti: „De unde eşti?” Şi el a răspuns: „Sunt fiul unui străin, al unui amalecit.” ¹⁴ David i-a zis: „Cum^(G) nu ţi-a fost frică^(H) să pui mâna^(I) pe unsul Domnului şi să-l omori?” ¹⁵ Şi David^(J) a chemat pe unul din oamenii lui şi a zis: „Apropie-te şi omoară-l!” Omul acela a lovit pe amalecit, care a murit. ¹⁶ Şi David i-a zis: „Sângele^(K) tău să cadă asupra capului tău, căci gura^(L) ta a mărturisit împotriva ta, fiindcă ai zis: ‘Am omorât pe unsul Domnului!’ ”

Cântarea de jale a lui David pentru Saul şi Ionatan

¹⁷ Iată cântarea de jale pe care a alcătuit-o David pentru Saul şi fiul său Ionatan ¹⁸ şi pe care a poruncit s-o înveţe copiii lui Iuda. Este numită Cântarea Arcului şi se află scrisă în Cartea^(M) Dreptului.

David, împărat al lui Iuda la Hebron

2 După aceea, David a întrebat^(Y) pe Domnul: „Să mă sui în vreuna din cetăţile lui Iuda?” Domnul i-a răspuns: „Suie-te”. David a zis: „Unde să mă sui?” Şi Domnul a răspuns: „La^(Z) Hebron”. ² David s-a suit acolo cu cele două neveste^(AA) ale sale: Ahinoam din Izreel şi Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal. ³ David a luat cu el şi pe oamenii^(AB) care erau la el, pe fiecare cu casa lui, şi au locuit în cetăţile Hebronului. ⁴ Bărbaţii lui Iuda au^(AC) venit şi au uns acolo pe David ca împărat peste casa lui Iuda. Au dat de ştire lui David că oamenii^(AD) din Iabesul Galaadului au îngropat pe Saul. ⁵ David a trimis nişte soli oamenilor din Iabesul Galaadului să le spună: „Binecuvântaţi^(AE) să fiţi de Domnul, fiindcă aţi arătat astfel bunăvoinţă faţă de Saul, stăpânul vostru, şi l-aţi îngropat! ⁶ Şi acum, Domnul^(AF) să vă arate bunătate şi credincioşie! Vă voi face şi eu bine, pentru că v-aţi purtat astfel. ⁷ Să vi se întărească mâinile şi fiţi viteji, căci stăpânul vostru Saul a murit, şi pe mine m-a uns casa lui Iuda împărat peste ea”.

Iş-Boşet, împărat al lui Israel la Mahanaim

⁸ Însă Abner^(AG), fiul lui Ner, căpetenia oştirii lui Saul, a luat pe Iş-Boşet, fiul lui Saul, şi l-a trecut la Mahanaim. ⁹ L-a pus împărat peste Galaad, peste gheşuriţi, peste Izreel, peste Efraim, peste Beniamin, peste tot Israelul. ¹⁰ Iş-Boşet, fiul lui Saul, era în vârstă de patruzeci de ani când s-a făcut împărat al lui Israel şi a domnit doi ani. Numai casa lui Iuda a rămas lipită de David. ¹¹ Timpul^(AH) cât a domnit David la Hebron peste casa lui Iuda a fost de şapte ani şi şase luni.

Abner ucide pe Asael

¹² Abner, fiul lui Ner, şi oamenii lui Iş-Boşet, fiul lui Saul, au ieşit din Mahanaim ca să meargă asupra Gabaonului^(AI). ¹³ Ioab, fiul Ţeruiei, şi oamenii lui David au pornit şi ei. S-au întâlnit la iazul^(AJ) din Gabaon şi s-au oprit unii dincoace de iaz şi ceilalţi dincolo. ¹⁴ Abner a zis lui Ioab: „Să se scoale tinerii aceştia şi să se bată înaintea noastră!” Ioab a răspuns: „Să se scoale!” ¹⁵ S-au sculat şi au înaintat în acelaşi număr: doisprezece din Beniamin pentru Iş-Boşet, fiul lui Saul, şi doisprezece inşi ai lui David. ¹⁶ Fiecare, apucând pe potrivnicul lui de cap, i-a împlântat sabia în coastă şi au căzut toţi deodată. Şi locul acela de lângă Gabaon s-a numit Helcat-Haţurim (Locul Săbiilor). ¹⁷ În ziua aceea a fost o luptă foarte aprigă, în care Abner şi bărbaţii lui Israel au fost bătuţi de oamenii lui David. ¹⁸ Acolo se aflau cei^(AK) trei fii ai Ţeruiei: Ioab, Abişai şi Asael. Asael era iute^(AL) de picioare, ca^(AM) o căprioară de câmp. ¹⁹ El a urmărit pe Abner fără să se abată la dreapta sau la stânga. ²⁰ Abner s-a uitat înapoi şi a zis: „Tu eşti, Asael?” Şi el a răspuns: „Eu”. ²¹ Abner i-a zis: „Abate-te la dreapta sau la stânga, pune mâna pe unul din tinerii aceştia şi ia-i armele.” Dar Asael n-a vrut să se abată dindărătul lui. ²² Abner a zis iarăşi lui Asael: „Abate-te dinapoia mea. Pentru ce să te lovesc şi să te trântesc la pământ? Cum voi ridica apoi faţa înaintea fratelui tău Ioab?” ²³ Şi Asael n-a vrut să se abată. Atunci, Abner l-a lovit în pântece^(AN) cu capătul de jos al suliţei şi suliţa a ieşit pe dinapoi. A căzut şi a murit pe loc. Toţi cei ce ajungeau în locul unde căzuse Asael mort se opreau. ²⁴ Ioab şi Abişai au urmărit pe Abner. Şi, la asfinţitul soarelui, au ajuns la coasta Ama, care este în dreptul Ghiahului, pe drumul care duce în pustia Gabaonului. ²⁵ Fiii lui Beniamin s-au adunat în urma lui Abner, au făcut o ceată şi s-au oprit pe vârful unui deal. ²⁶ Abner a chemat pe Ioab şi a zis: „Oare mereu are să sfâşie sabia? Nu ştii că la sfârşit va fi amar? Până când vei pregeta să spui poporului să nu mai urmărească pe fraţii lui?” ²⁷ Ioab a răspuns: „Viu este Dumnezeu că, dacă n-ai^(AO) fi vorbit, poporul n-ar fi încetat până mâine dimineaţă să urmărească pe fraţii lui.” ²⁸ Şi Ioab a sunat din trâmbiţă şi tot poporul s-a oprit; n-au mai urmărit pe Israel şi nici nu s-au mai bătut. ²⁹ Abner şi oamenii lui au mers toată noaptea în câmpie; au trecut Iordanul, au străbătut în întregime Bitronul şi au ajuns la Mahanaim. ³⁰ Ioab s-a întors de la urmărirea lui Abner şi a adunat tot poporul: lipseau nouăsprezece inşi din oamenii lui David şi Asael. ³¹ Dar oamenii lui David omorâseră trei sute şaizeci de inşi din bărbaţii lui Beniamin şi ai lui Abner. ³² Au luat pe Asael şi l-au îngropat în mormântul tatălui său, la Betleem. Ioab şi oamenii lui au mers toată noaptea şi li s-au revărsat zorile în Hebron.

Vindecarea unui bolnav de dropică

14 Într-o zi de Sabat, Isus a intrat în casa unuia din fruntaşii fariseilor ca să prânzească. Fariseii Îl pândeau de aproape. ² Şi înaintea Lui era un om bolnav de dropică. ³ Isus a luat cuvântul şi a zis învăţătorilor Legii şi fariseilor: „Oare^(A) este îngăduit a vindeca în ziua Sabatului sau nu?” ⁴ Ei tăceau. Atunci, Isus a luat de mână pe omul acela, l-a vindecat şi i-a dat drumul. ⁵ Pe urmă, le-a zis: „Cine^(B) dintre voi, dacă-i cade copilul sau boul în fântână, nu-l va scoate îndată afară, în ziua Sabatului?” ⁶ Şi n-au putut să-I răspundă nimic la aceste vorbe.

Despre smerenia la ospeţe

⁷ Apoi, când a văzut că cei poftiţi la masă alegeau locurile dintâi, le-a spus o pildă. Şi le-a zis: ⁸ „Când eşti poftit de cineva la nuntă, să nu te aşezi la masă în locul dintâi, ca nu cumva, printre cei poftiţi de el, să fie altul mai cu vază decât tine, ⁹ şi cel ce te-a poftit şi pe tine, şi pe el să vină să-ţi zică: ‘Dă locul tău omului acestuia’. Atunci, cu ruşine, va trebui să iei locul de pe urmă. ¹⁰ Ci^(C), când eşti poftit, du-te şi aşază-te în locul cel mai de pe urmă, pentru ca, atunci când va veni cel ce te-a poftit, să-ţi zică: ‘Prietene, mută-te mai sus’. Lucrul acesta îţi va face cinste înaintea tuturor celor ce vor fi la masă împreună cu tine. ¹¹ Căci^(D) oricine se înalţă va fi smerit şi cine se smereşte va fi înălţat.”

Despre binefacere

¹² A zis şi celui ce-L poftise: „Când dai un prânz sau o cină, să nu chemi pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe neamurile tale, nici pe vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei la rândul lor pe tine şi să iei astfel o răsplată pentru ce ai făcut. ¹³ Ci, când dai o masă, cheamă pe săraci^(E), pe schilozi, pe şchiopi, pe orbi. ¹⁴ Şi va fi ferice de tine, pentru că ei n-au cu ce să-ţi răsplătească, dar ţi se va răsplăti la învierea celor neprihăniţi.”

Pilda celor poftiţi la cină

¹⁵ Unul din cei ce şedeau la masă cu El, când a auzit aceste vorbe, I-a zis; „Ferice^(F) de acela care va prânzi în Împărăţia lui Dumnezeu!” ¹⁶ Şi^(G) Isus i-a răspuns: „Un om a dat o cină mare şi a poftit pe mulţi. ¹⁷ La ceasul cinei, a^(H) trimis pe robul său să spună celor poftiţi: ‘Veniţi, căci iată că toate sunt gata’. ¹⁸ Dar toţi, parcă fuseseră vorbiţi, au început să se dezvinovăţească. Cel dintâi i-a zis: ‘Am cumpărat un ogor şi trebuie să mă duc să-l văd; rogu-te să mă ierţi’. ¹⁹ Un altul a zis: ‘Am cumpărat cinci perechi de boi şi mă duc să-i încerc: iartă-mă, te rog’. ²⁰ Un altul a zis: ‘Tocmai acum m-am însurat şi de aceea nu pot veni’. ²¹ Când s-a întors robul, a spus stăpânului său aceste lucruri. Atunci, stăpânul casei s-a mâniat şi a zis robului său: ‘Du-te degrabă în pieţele şi uliţele cetăţii şi adu aici pe cei săraci, ciungi, orbi şi şchiopi’. ²² La urmă, robul a zis: ‘Stăpâne, s-a făcut cum ai poruncit şi tot mai este loc’. ²³ Şi stăpânul a zis robului: ‘Ieşi la drumuri şi la garduri şi, pe cei ce-i vei găsi, sileşte-i să intre, ca să mi se umple casa. ²⁴ Căci vă spun că niciunul^(I) din cei poftiţi nu va gusta din cina mea.’ ”