Old/New Testament

Înmulţirea untdelemnului

4 O femeie dintre nevestele fiilor^(A) prorocilor a strigat lui Elisei: „Robul tău, bărbatul meu, a murit, şi ştii că robul tău se temea de Domnul, şi cel ce l-a împrumutat a venit să ia cei doi^(B) copii ai mei şi să-i facă robi.” ² Elisei i-a zis: „Ce pot să fac pentru tine? Spune-mi, ce ai acasă?” Ea a răspuns: „Roaba ta n-are acasă decât un vas cu untdelemn.” ³ Şi el a zis: „Du-te de cere vase de afară, de la toţi vecinii tăi, vase goale, şi nu cere^(C) puţine. ⁴ Când te vei întoarce, închide uşa după tine şi după copiii tăi, toarnă din untdelemn în toate aceste vase şi pune deoparte pe cele pline.” ⁵ Atunci, ea a plecat de la el. A închis uşa după ea şi după copiii ei; ei îi apropiau vasele şi ea turna din untdelemn în ele. ⁶ Când s-au umplut vasele, ea a zis fiului său: „Mai dă-mi un vas.” Dar el i-a răspuns: „Nu mai este niciun vas.” Şi n-a mai curs untdelemn. ⁷ Ea s-a dus de a spus omului lui Dumnezeu lucrul acesta. Şi el a zis: „Du-te de vinde untdelemnul şi plăteşte-ţi datoria, iar cu ce va rămâne, vei trăi tu şi fiii tăi.”

Fiul sunamitei

⁸ Într-o zi, Elisei trecea prin Sunem^(D). Acolo era o femeie bogată. Ea a stăruit de el să primească să mănânce la ea. Şi ori de câte ori trecea, se ducea să mănânce la ea. ⁹ Ea a zis bărbatului ei: „Iată, ştiu că omul acesta care trece totdeauna pe la noi este un om sfânt al lui Dumnezeu. ¹⁰ Să facem o mică odaie sus, cu ziduri, şi să punem în ea un pat pentru el, o masă, un scaun şi un sfeşnic, ca să stea acolo când va veni la noi.” ¹¹ Elisei, întorcându-se la Sunem, s-a dus în odaia de sus şi s-a culcat acolo. ¹² El a zis slujitorului său Ghehazi: „Cheamă pe sunamita aceasta!” Ghehazi a chemat-o şi ea a venit înaintea lui. ¹³ Şi Elisei a zis lui Ghehazi: „Spune-i: ‘Iată, pentru noi tu ţi-ai făcut toată tulburarea aceasta. Noi ce putem face pentru tine? Trebuie să vorbim pentru tine împăratului sau căpeteniei oştirii?’ ” Ea a răspuns: „Eu locuiesc liniştită în mijlocul poporului meu.” ¹⁴ Şi el a zis: „Ce să fac pentru ea?” Ghehazi a răspuns: „Ea n-are fiu şi bărbatul ei este bătrân.” ¹⁵ Şi el a zis: „Cheam-o!” Ghehazi a chemat-o şi ea a venit la uşă. ¹⁶ Elisei i-a zis: „La anul^(E), pe vremea aceasta, vei ţine în braţe un fiu.” Şi ea a zis: „Nu, domnul meu, omule al lui Dumnezeu, nu amăgi^(F) pe roaba ta!” ¹⁷ Femeia a rămas însărcinată şi a născut un fiu chiar pe vremea aceea, în anul următor, cum îi spusese Elisei. ¹⁸ Copilul s-a făcut mare. Şi, într-o zi, când s-a dus pe la tatăl său la secerători, ¹⁹ a zis tatălui său: „Capul meu! Capul meu!” Tatăl a zis slujitorului său: „Du-l la mamă-sa!” ²⁰ Slujitorul l-a luat şi l-a dus la mamă-sa. Şi copilul a stat pe genunchii mamei sale până la amiază şi apoi a murit. ²¹ Ea s-a suit, l-a culcat pe patul omului lui Dumnezeu, a închis uşa după ea şi a ieşit. ²² A chemat pe bărbatul ei şi a zis: „Trimite-mi, te rog, un slujitor şi o măgăriţă; vreau să mă duc în grabă la omul lui Dumnezeu şi apoi mă voi întoarce.” ²³ Şi el a zis: „Pentru ce vrei să te duci astăzi la el? Doar nu este nici lună nouă, nici Sabat.” Ea a răspuns: „Fii pe pace!” ²⁴ Apoi a pus şaua pe măgăriţă şi a zis slujitorului său: „Mână şi pleacă, să nu opreşti pe drum decât când ţi-oi spune.” ²⁵ Ea a plecat deci şi s-a dus la omul lui Dumnezeu pe muntele^(G) Carmel. Omul lui Dumnezeu a văzut-o de departe şi a zis slujitorului său Ghehazi: „Iată pe sunamita aceea! ²⁶ Acum, aleargă dar înaintea ei şi spune-i: ‘Eşti bine? Bărbatul tău şi copilul sunt bine?’ ” Ea a răspuns: „Bine.” ²⁷ Şi, cum a ajuns la omul lui Dumnezeu pe munte, i-a îmbrăţişat picioarele. Ghehazi s-a apropiat s-o dea înapoi. Dar omul lui Dumnezeu a zis: „Las-o, căci este tare amărâtă şi Domnul mi-a ascuns lucrul acesta şi nu mi l-a făcut cunoscut.” ²⁸ Atunci, ea a zis: „Am cerut eu oare domnului meu un fiu? N-am zis^(H) eu: ‘Nu mă amăgi’?” ²⁹ Şi Elisei a zis lui Ghehazi: „Încinge-ţi^(I) mijlocul, ia toiagul meu în mână şi pleacă. Dacă vei întâlni pe cineva, să nu-l întrebi^(J) de sănătate şi, dacă te va întreba cineva de sănătate, să nu-i răspunzi. Să pui toiagul^(K) meu pe faţa copilului.” ³⁰ Mama copilului a zis: „Viu^(L) este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi.” Şi el s-a sculat şi a mers după ea. ³¹ Ghehazi le-o luase înainte şi pusese toiagul pe faţa copilului, dar n-a dat nici glas, nici semn de simţire. S-a întors înaintea lui Elisei, i-a spus lucrul acesta şi a zis: „Copilul nu^(M) s-a trezit.” ³² Când a ajuns Elisei în casă, iată că murise copilul, culcat în patul lui. ³³ Elisei a intrat^(N) şi a închis uşa după ei amândoi şi s-a rugat Domnului. ³⁴ S-a suit şi s-a culcat pe copil; şi-a pus gura pe gura lui, ochii lui pe ochii lui, mâinile lui pe mâinile lui şi s-a întins^(O) peste el. Şi trupul copilului s-a încălzit. ³⁵ Elisei a plecat, a mers încoace şi încolo prin casă, apoi s-a suit iarăşi şi s-a întins^(P) peste copil. Şi copilul a strănutat^(Q) de şapte ori şi a deschis ochii. ³⁶ Elisei a chemat pe Ghehazi şi a zis: „Cheamă pe sunamita.” Ghehazi a chemat-o şi ea a venit la Elisei, care a zis: „Ia-ţi fiul!” ³⁷ Ea s-a dus şi s-a aruncat la picioarele lui şi s-a închinat până la pământ. Şi şi-a luat^(R) fiul şi a ieşit afară.

Moartea în oală

³⁸ Elisei s-a întors la Ghilgal^(S), şi în ţară bântuia o foamete^(T). Pe când fiii prorocilor şedeau^(U) înaintea lui, a zis slujitorului său: „Pune oala cea mare şi fierbe o ciorbă pentru fiii prorocilor!” ³⁹ Unul din ei a ieşit pe câmp să culeagă verdeţuri; a găsit viţă sălbatică şi a cules din ea curcubete^[a] sălbatice, până şi-a umplut haina. Când s-a întors, le-a tăiat în bucăţi în oala cu ciorbă, căci nu le cunoştea. ⁴⁰ Au dat oamenilor acelora să mănânce. Dar, cum au mâncat din ciorba aceea, au strigat: „Omule al lui Dumnezeu, moartea^(V) este în oală!” Şi n-au putut să mănânce. ⁴¹ Elisei a zis: „Luaţi făină.” A aruncat făină^(W) în oală şi a zis: „Dă oamenilor acestora să mănânce.” Şi nu mai era nimic vătămător în oală.

Cele douăzeci de pâini de orz

⁴² A venit un om din Baal-Şalişa^(X). A adus^(Y) pâine din cele dintâi roade omului lui Dumnezeu, şi anume douăzeci de pâini de orz şi spice noi în sac. Elisei a zis: „Dă oamenilor acestora să mănânce.” ⁴³ Slujitorul său a răspuns: „Cum^(Z) pot să dau din ele la o sută de inşi?” Dar Elisei a zis: „Dă oamenilor să mănânce, căci aşa vorbeşte Domnul: ‘Vor^(AA) mânca, şi va mai rămâne’.” ⁴⁴ Atunci le-a pus pâinile înainte şi au mâncat şi le-a mai^(AB) şi rămas, după cuvântul Domnului.

Naaman, vindecat de lepră

5 Naaman^(AC), căpetenia oştirii împăratului Siriei, avea trecere^(AD) înaintea stăpânului său şi mare vază, căci prin el izbăvise Domnul pe sirieni. Dar omul acesta tare şi viteaz era lepros. ² Şi sirienii ieşiseră în cete la o luptă şi aduseseră roabă pe o fetiţă din ţara lui Israel. Ea era în slujba nevestei lui Naaman. ³ Şi ea a zis stăpânei sale: „Oh, dacă domnul meu ar fi la prorocul acela din Samaria, prorocul l-ar tămădui de lepra lui!” ⁴ Naaman s-a dus şi a spus stăpânului său: „Fata aceea din ţara lui Israel a vorbit aşa şi aşa.” ⁵ Şi împăratul Siriei a zis: „Du-te la Samaria şi voi trimite o scrisoare împăratului lui Israel.” A plecat luând cu el zece^(AE) talanţi de argint, şase mii de sicli de aur şi zece haine de schimb. ⁶ A dus împăratului lui Israel scrisoarea, care glăsuia aşa: „Acum, când vei primi scrisoarea aceasta, vei şti că îţi trimit pe slujitorul meu Naaman ca să-l vindeci de lepra lui.” ⁷ După ce a citit scrisoarea, împăratul lui Israel şi-a rupt hainele şi a zis: „Oare sunt eu Dumnezeu^(AF), ca să omor şi să înviez, de-mi spune să vindec pe un om de lepra lui? Să ştiţi dar şi să înţelegeţi că el caută prilej de ceartă cu mine.” ⁸ Când a auzit Elisei, omul lui Dumnezeu, că împăratul lui Israel şi-a sfâşiat hainele, a trimis să spună împăratului: „Pentru ce ţi-ai sfâşiat hainele? Lasă-l să vină la mine, şi va şti că este un proroc în Israel.” ⁹ Naaman a venit cu caii şi cu carul lui şi s-a oprit la poarta casei lui Elisei. ¹⁰ Elisei a trimis să-i spună printr-un sol: „Du-te şi scaldă-te^(AG) de şapte ori în Iordan, şi carnea ţi se va face sănătoasă şi vei fi curat.” ¹¹ Naaman s-a mâniat şi a plecat zicând: „Eu credeam că va ieşi la mine, se va înfăţişa el însuşi, va chema Numele Domnului, Dumnezeului lui, îşi va duce mâna pe locul rănii şi va vindeca lepra. ¹² Nu sunt oare râurile Damascului, Abana şi Parpar, mai bune decât toate apele lui Israel? N-aş fi putut oare să mă spăl în ele şi să mă fac curat?” Şi s-a întors şi a plecat plin de mânie. ¹³ Dar slujitorii lui s-au apropiat să-i vorbească şi au zis: „Părinte, dacă prorocul ţi-ar fi cerut un lucru greu, nu l-ai fi făcut? Cu atât mai mult trebuie să faci ce ţi-a spus: ‘Scaldă-te, şi vei fi curat’.” ¹⁴ S-a pogorât atunci şi s-a cufundat de şapte ori în Iordan, după cuvântul omului lui Dumnezeu, şi carnea^(AH) lui s-a făcut iarăşi cum este carnea unui copilaş şi s-a^(AI) curăţit. ¹⁵ Naaman s-a întors la omul lui Dumnezeu cu tot alaiul lui. Când a ajuns, s-a înfăţişat înaintea lui şi a zis: „Iată, cunosc acum că nu este Dumnezeu^(AJ) pe tot pământul, decât în Israel. Şi acum, primeşte, rogu-te, un dar^(AK) din partea robului tău.” ¹⁶ Elisei a răspuns: „Viu este^(AL) Domnul, al cărui slujitor sunt, că nu^(AM) voi primi.” Naaman a stăruit de el să primească, dar el n-a vrut. ¹⁷ Atunci, Naaman a zis: „Fiindcă nu vrei să primeşti tu, îngăduie să se dea robului tău pământ cât pot duce doi catâri, căci robul tău nu mai vrea să mai aducă altor dumnezei nici ardere-de-tot, nici jertfă, ci va aduce numai Domnului. ¹⁸ Iată totuşi ce rog pe Domnul să ierte robului tău: când stăpânul meu intră în casa lui Rimon să se închine acolo şi se sprijină^(AN) pe mâna mea, mă închin şi eu în casa lui Rimon – să ierte Domnul pe robul tău când mă voi închina în casa lui Rimon!” ¹⁹ Elisei i-a zis „Du-te în pace!”

Ghehazi, lovit cu lepră

După ce a plecat Naaman de la Elisei şi a fost la o depărtare bunicică, ²⁰ Ghehazi, slujitorul lui Elisei, omul lui Dumnezeu, a zis în sine: „Iată că stăpânul meu a cruţat pe sirianul acela Naaman şi n-a primit din mâna lui ce adusese. Viu este Domnul că voi alerga după el şi voi căpăta ceva de la el.” ²¹ Şi Ghehazi a alergat după Naaman. Naaman, când l-a văzut alergând după el, s-a dat jos din car ca să-i iasă înainte şi a zis: „Este bine totul?” ²² El a răspuns: „Totul este bine. Stăpânul meu mă trimite să-ţi spun: ‘Iată că au venit la mine doi tineri din muntele lui Efraim, dintre fiii prorocilor, dă-mi pentru ei, te rog, un talant de argint şi două haine de schimb.’ ” ²³ Naaman a zis: „Fă-mi plăcerea şi ia doi talanţi.” A stăruit de el şi a legat doi talanţi de argint în doi saci, împreună cu două haine de schimb, şi a pus pe doi din slujitorii săi să le ducă înaintea lui Ghehazi. ²⁴ Ajungând la deal, Ghehazi le-a luat din mâinile lor şi le-a pus în casă. Apoi a dat drumul oamenilor acelora care au plecat. ²⁵ După aceea s-a dus şi s-a înfăţişat înaintea stăpânului său. Elisei i-a zis: „De unde vii, Ghehazi?” El a răspuns: „Robul tău nu s-a dus nicăieri.” ²⁶ Dar Elisei i-a zis: „Oare n-a fost duhul meu cu tine când a lăsat omul acela carul şi a venit înaintea ta? Este oare acum vremea de luat argint, haine, măslini, vii, oi, boi, robi şi roabe? ²⁷ Lepra lui Naaman se va lipi^(AO) de tine şi de sămânţa ta pentru totdeauna.” Şi Ghehazi a ieşit dinaintea lui Elisei plin^(AP) de lepră, alb ca zăpada.

Securea unui fiu al prorocilor

6 Fiii^(AQ) prorocilor au zis lui Elisei: „Iată că locul unde locuim noi cu tine este prea strâmt pentru noi. ² Haidem până la Iordan ca să luăm de acolo fiecare câte o bârnă şi să ne facem acolo un loc de locuit.” Elisei a răspuns: „Duceţi-vă!” ³ Şi unul din ei a zis: „Fii bun şi vino cu slujitorii tăi.” El a răspuns: „Voi merge!” ⁴ A plecat deci cu ei. Ajungând la Iordan, au tăiat lemne. ⁵ Şi, pe când tăia unul din ei o bârnă, a căzut fierul de la secure în apă. El a strigat: „Ah, domnul meu, era împrumutat!” ⁶ Omul lui Dumnezeu a zis: „Unde a căzut?” Şi i-a arătat locul. Atunci, Elisei a tăiat^(AR) o bucată de lemn, a aruncat-o în locul acela, şi fierul de la secure a plutit pe apă. ⁷ Apoi a zis: „Ridică-l!” Şi a întins mâna şi l-a luat.

Orbirea sirienilor

⁸ Împăratul Siriei era în război cu Israel. Şi, într-un sfat pe care l-a ţinut cu slujitorii săi, a zis: „Tabăra mea va fi în cutare loc.” ⁹ Dar omul lui Dumnezeu a trimis să spună împăratului lui Israel: „Fereşte-te să treci pe lângă locul acela, căci acolo sunt ascunşi sirienii.” ¹⁰ Şi împăratul lui Israel a trimis nişte oameni să stea la pândă spre locul pe care i-l spusese şi despre care îl înştiinţase omul lui Dumnezeu. Aceasta s-a întâmplat nu o dată, nici de două ori. ¹¹ Împăratului Siriei i s-a tulburat inima. A chemat pe slujitorii săi şi le-a zis: „Nu voiţi să-mi spuneţi care din noi este pentru împăratul lui Israel?” ¹² Unul din slujitorii săi a răspuns: „Nimeni, împărate, domnul meu, dar prorocul Elisei, care este în Israel, spune împăratului lui Israel cuvintele pe care le rosteşti în odaia ta de culcare.” ¹³ Şi împăratul a zis: „Duceţi-vă şi vedeţi unde este, ca să trimit să-l prindă.” Au venit şi i-au spus: „Iată că este la^(AS) Dotan.” ¹⁴ A trimis acolo cai, care şi o oaste puternică. Au ajuns noaptea şi au înconjurat cetatea. ¹⁵ Slujitorul omului lui Dumnezeu s-a sculat dis-de-dimineaţă şi a ieşit. Şi iată că o oaste înconjura cetatea cu cai şi care. Şi slujitorul a zis omului lui Dumnezeu: „Ah, domnul meu, cum vom face?” ¹⁶ El a răspuns: „Nu te teme, căci mai mulţi^(AT) sunt cei cu noi decât cei cu ei.” ¹⁷ Elisei s-a rugat şi a zis: „Doamne, deschide-i ochii să vadă.” Şi Domnul a deschis ochii slujitorului, care a văzut muntele plin de cai şi de care^(AU) de foc împrejurul lui Elisei. ¹⁸ Sirienii s-au pogorât la Elisei. El a făcut atunci următoarea rugăciune către Domnul: „Loveşte, rogu-Te, pe poporul acesta cu orbire.” Şi Domnul i-a lovit^(AV) cu orbire, după cuvântul lui Elisei. ¹⁹ Elisei le-a zis: „Nu este aceasta calea şi nu este aceasta cetatea; veniţi după mine, şi vă voi duce la omul pe care-l căutaţi.” Şi i-a dus la Samaria. ²⁰ Când au intrat în Samaria, Elisei a zis: „Doamne, deschide ochii oamenilor acestora să vadă!” Şi Domnul le-a deschis ochii şi au văzut că erau în mijlocul Samariei. ²¹ Împăratul lui Israel, văzându-i, a zis lui Elisei: „Să-i măcelăresc, să-i măcelăresc, părinte?” ²² „Să nu-i măcelăreşti”, a răspuns Elisei. „Obişnuieşti tu oare să măcelăreşti pe aceia pe care îi iei prinşi cu sabia şi cu arcul tău? Dă-le^(AW) pâine şi apă, ca să mănânce şi să bea, apoi să se ducă la stăpânul lor.” ²³ Împăratul lui Israel le-a dat un prânz mare şi ei au mâncat şi au băut, apoi le-a dat drumul şi au plecat la stăpânul lor. Şi oştile sirienilor nu s-au^(AX) mai întors pe ţinutul lui Israel.

Împresurarea Samariei

²⁴ După aceea, Ben-Haded, împăratul Siriei, strângându-şi toată oştirea, s-a suit şi a împresurat Samaria. ²⁵ În Samaria a fost o mare foamete şi atât de mult au strâmtorat-o încât un cap de măgar preţuia optzeci de sicli de argint şi un sfert de cab de găinaţ de porumbel, cinci sicli de argint. ²⁶ Şi, pe când trecea împăratul pe zid, o femeie i-a strigat: „Scapă-mă, împărate, domnul meu!” ²⁷ El a răspuns: „Dacă nu te scapă Domnul, cu ce să te scap eu? Cu venitul ariei sau al teascului?” ²⁸ Şi împăratul i-a zis: „Ce ai?” Ea a răspuns: „Femeia aceea mi-a zis: ‘Dă-mi pe fiul tău să-l mâncăm astăzi, şi mâine vom mânca pe fiul meu.’ ²⁹ Noi am^(AY) fiert pe fiul meu şi l-am mâncat. Şi în ziua următoare i-am zis: ‘Dă pe fiul tău să-l mâncăm.’ Dar ea a ascuns pe fiul ei.” ³⁰ Cum a auzit împăratul cuvintele acestei femei, şi-a rupt^(AZ) hainele, când stătea pe zid. Şi poporul a văzut că, pe dinăuntru, avea un sac de păr pe trup. ³¹ Împăratul a zis: „Să mă^(BA) pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea dacă va rămâne astăzi capul lui Elisei, fiul lui Şafat, pe trupul lui!” ³² Elisei şedea în casă şi bătrânii^(BB) şedeau lângă el. Împăratul a trimis pe cineva înainte. Dar, înainte ca să ajungă solul, Elisei a zis bătrânilor: „Vedeţi^(BC) că acest fiu de ucigaş^(BD) trimite pe cineva să-mi ia capul? Ascultaţi! Când va veni solul, închideţi uşa şi opriţi-l la uşă. Nu se aude oare sunetul paşilor stăpânului său în urma lui?” ³³ Pe când le vorbea el încă, solul se şi pogorâse la el, şi împăratul a zis: „Iată, răul acesta vine de la Domnul. Ce mai am^(BE) de nădăjduit de la Domnul?”

Isus Se arată celor unsprezece şi celorlalţi

³⁶ Pe^(A) când vorbeau ei astfel, Însuşi Isus a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” ³⁷ Plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh^(B). ³⁸ Dar El le-a zis: „Pentru ce sunteţi tulburaţi? Şi de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă? ³⁹ Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt; pipăiţi-Mă^(C) şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.” ⁴⁰ (Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale.) ⁴¹ Fiindcă ei, de^(D) bucurie, încă nu credeau şi se mirau, El le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?” ⁴² I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagure de miere. ⁴³ El^(E) le-a luat şi a mâncat înaintea lor. ⁴⁴ Apoi, le-a zis: „Iată^(F) ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci şi în Psalmi”. ⁴⁵ Atunci le-a^(G) deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile. ⁴⁶ Şi le-a zis: „Aşa^(H) este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învieze a treia zi dintre cei morţi. ⁴⁷ Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor^(I), în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea^(J) păcatelor, începând din Ierusalim. ⁴⁸ Voi^(K) sunteţi martori ai acestor lucruri. ⁴⁹ Şi iată^(L) că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu, dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.”

Înălţarea

⁵⁰ El i-a dus până^(M) spre Betania. Şi-a ridicat mâinile şi i-a binecuvântat. ⁵¹ Pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi a fost înălţat la cer. ⁵² După ce^(N) I s-au închinat, ei^(O) s-au întors în Ierusalim cu o mare bucurie. ⁵³ Şi tot timpul stăteau în Templu^(P) şi lăudau şi binecuvântau pe Dumnezeu. Amin.