Chronological

1 Vai! Cum stă părăsită acum cetatea aceasta atât de plină de popor altădată!
A rămas^(A) ca o văduvă!
Ea, care altădată era mare între neamuri, fruntaşă^(B) printre ţări,
a ajuns roabă astăzi!
² Plânge amarnic noaptea^(C) şi-i curg lacrimi^(D) pe obraji.
Niciunul^(E) din toţi^(F) cei ce o iubeau n-o mângâie;
toţi prietenii ei au părăsit-o
şi i s-au făcut vrăjmaşi.
³ Iuda a plecat^(G) în pribegie din pricina apăsării şi muncilor grele.
Locuieşte^(H) în mijlocul neamurilor şi nu găseşte odihnă!
Toţi prigonitorii lui l-au ajuns tocmai când îi era mai mare strâmtorarea.
⁴ Drumurile Sionului sunt triste, căci nimeni nu se mai duce la sărbători,
toate porţile lui sunt pustii, preoţii lui oftează;
fecioarele lui sunt mâhnite şi el însuşi este plin de amărăciune.
⁵ Asupritorii^(I) lui sar biruitori, vrăjmaşii lui sunt mulţumiţi.
Căci Domnul l-a smerit din pricina mulţimii^(J) păcatelor lui;
copiii^(K) lui au mers în robie înaintea asupritorului.
⁶ S-a dus de la fiica Sionului toată podoaba ei.
Căpeteniile ei au ajuns ca nişte cerbi care nu găsesc păşune
şi merg fără putere înaintea celui ce-i goneşte.
⁷ În zilele necazului şi ticăloşiei lui, Ierusalimul îşi aduce aminte
de toate bunătăţile de care a avut parte din zilele străbune;
când a căzut poporul lui în mâna asupritorului, nimeni nu i-a venit în ajutor,
iar vrăjmaşii se uitau la el şi râdeau de prăbuşirea lui.
⁸ Greu a păcătuit^(L) Ierusalimul! De aceea a ajuns de scârbă.
Toţi cei ce-l preţuiau îl dispreţuiesc acum văzându-i goliciunea^(M),
şi el însuşi se întoarce în altă parte şi oftează.
⁹ Necurăţia stătea lipită pe poala hainei lui
şi nu se gândea^(N) la sfârşitul său.
A căzut greu de tot. Nimeni^(O) nu-l mângâie. –
„Vezi-mi ticăloşia, Doamne, căci iată ce semeţ este vrăjmaşul!” –
¹⁰ Asupritorul a întins mâna la tot ce avea el mai^(P) scump;
ba încă a văzut cum, în Locaşul lui cel Sfânt, au intrat^(Q) neamurile,
cărora Tu le porunciseşi să nu intre^(R) în adunarea Ta!
¹¹ Tot poporul lui caută^(S) pâine suspinând;
şi-au dat lucrurile scumpe pe hrană, numai ca să-şi ţină viaţa.
„Uită-Te, Doamne, şi priveşte cât de înjosit sunt!”
¹² O, voi, care treceţi pe lângă mine,
priviţi şi vedeţi dacă^(T) este vreo durere ca durerea mea,
ca durerea cu care m-a lovit Domnul în ziua mâniei Lui aprinse!
¹³ Mi-a azvârlit de sus în oase un foc care le arde;
mi-a întins un^(U) laţ sub picioare şi m-a dat înapoi.
M-a lovit cu pustiire şi cu o lâncezeală de toate zilele!
¹⁴ Mâna Lui a legat jugul^(V) nelegiuirilor mele,
care stau împletite şi legate de gâtul meu. Mi-a frânt puterea.
Domnul m-a dat în mâinile acelora cărora nu pot să le stau împotrivă.
¹⁵ Domnul a trântit la pământ pe toţi vitejii din mijlocul meu;
a strâns o oştire împotriva mea, ca să-mi prăpădească tineretul;
ca în teasc a călcat^(W) Domnul pe fecioara, fiica lui Iuda.
¹⁶ De aceea plâng, îmi varsă lacrimi^(X) ochii,
căci s-a depărtat de la mine Cel ce trebuia să mă^(Y) mângâie, Cel ce trebuia să-mi învioreze viaţa;
fiii mei sunt zdrobiţi, căci vrăjmaşul a biruit. –
¹⁷ Sionul^(Z) întinde mâinile rugător, şi nimeni^(AA) nu-l mângâie.
Domnul a trimis împotriva lui Iacov, de jur împrejur, vrăjmaşi;
Ierusalimul a ajuns de batjocură în mijlocul lor. –
¹⁸ Domnul este drept^(AB), căci m-am răzvrătit^(AC) împotriva poruncilor Lui.
Ascultaţi, toate popoarele, şi vedeţi-mi durerea!
Fecioarele şi tinerii mei s-au dus în robie.
¹⁹ Mi-am chemat prietenii, dar m-au înşelat^(AD),
preoţii şi bătrânii mei au murit în cetate,
căutând^(AE) hrană ca să-şi ţină viaţa.
²⁰ „Doamne, uită-Te la necazul meu. Lăuntrul meu^(AF) fierbe,
mi s-a întors inima în mine, căci am fost neascultător.
Afară, sabia m-a^(AG) lăsat fără copii; în casă, moartea.
²¹ M-au auzit suspinând, dar nimeni^(AH) nu m-a mângâiat.
Toţi vrăjmaşii mei, când au aflat de nenorocirea mea, s-au bucurat că Tu ai adus-o,
dar vei aduce, vei vesti^(AI) ziua când şi ei vor fi ca mine.
²² Adu toată răutatea lor înaintea^(AJ) Ta
şi fă-le cum mi-ai făcut mie pentru toate fărădelegile mele!”
Căci suspinele mele sunt multe şi inima îmi este^(AK) bolnavă.

2 Vai, în ce întunecime a aruncat Domnul, în mânia Lui, pe fiica Sionului!
A^(AL) azvârlit din cer pe pământ podoaba^(AM) lui Israel
şi nu Şi-a mai adus aminte de scaunul^(AN) picioarelor Lui în ziua mâniei Lui!
² Domnul a nimicit fără milă^(AO) toate locuinţele lui Iacov.
În urgia Lui, a dărâmat întăriturile fiicei lui Iuda
şi le-a prăvălit la pământ;
a făcut de ocară^(AP) împărăţia şi căpeteniile ei.
³ În mânia Lui aprinsă, a doborât toată puterea lui Israel;
Şi-a tras înapoi^(AQ) de la el dreapta înaintea vrăjmaşului
şi a aprins^(AR) în Iacov o văpaie de foc care mistuie toate de jur împrejur.
⁴ Şi-a încordat^(AS) arcul ca un vrăjmaş, Şi-a ridicat dreapta ca un asupritor
şi a prăpădit tot^(AT) ce era plăcut privirilor;
Şi-a vărsat ca un foc urgia peste cortul fiicei Sionului.
⁵ Ca un vrăjmaş a ajuns^(AU) Domnul, a nimicit pe Israel,
i-a dărâmat^(AV) toate palatele, i-a prăbuşit întăriturile
şi a umplut pe fiica lui Iuda de jale şi suspin.
⁶ I-a pustiit^(AW) cortul sfânt ca^(AX) pe o grădină,
a nimicit locul adunării sale;
Domnul^(AY) a făcut să se uite în Sion sărbătorile şi Sabatul
şi, în mânia Lui năpraznică, a lepădat pe împărat şi pe preot.
⁷ Domnul Şi-a dispreţuit altarul, Şi-a lepădat Locaşul Său cel Sfânt.
A dat în mâinile vrăjmaşului zidurile palatelor Sionului;
au răsunat^(AZ) strigătele în Casa Domnului ca într-o zi de sărbătoare.
⁸ Şi-a pus de gând Domnul să dărâme zidurile fiicei Sionului;
a întins^(BA) sfoara de măsurat şi nu Şi-a tras mâna până nu le-a nimicit.
A cufundat în jale întăritura şi zidurile, care nu mai sunt toate, decât nişte dărâmături triste.
⁹ Porţile îi sunt cufundate în pământ; i-a nimicit şi rupt^(BB) zăvoarele.
Împăratul^(BC) şi căpeteniile sale sunt între neamuri. Lege^(BD) nu mai au
şi chiar prorocii^(BE) nu mai primesc nicio vedenie de la Domnul.
¹⁰ Bătrânii fiicei Sionului şed^(BF) pe pământ şi tac;
şi-au presărat^(BG) ţărână pe cap, s-au încins^(BH) cu saci;
fecioarele Ierusalimului îşi pleacă la pământ capul.
¹¹ Mi s-au stors ochii^(BI) de lacrimi, îmi fierb măruntaiele^(BJ),
mi se varsă ficatul^(BK) pe pământ, din pricina prăpădului fiicei poporului meu,
din pricina copiilor^(BL) şi pruncilor de ţâţă leşinaţi pe uliţele cetăţii.
¹² Ei ziceau către mamele lor: „Unde este pâine şi vin?”
Şi cădeau leşinaţi ca nişte răniţi pe uliţele cetăţii,
îşi dădeau sufletul la pieptul mamelor lor.
¹³ „Cu ce să te îmbărbătez şi cu ce să te asemăn, fiica Ierusalimului?
Cu cine^(BM) să te pun alături şi cu ce să te mângâi, fecioară, fiica Sionului?
Căci rana ta este mare ca marea. Cine va putea să te vindece?
¹⁴ Prorocii tăi^(BN) ţi-au prorocit vedenii deşarte şi amăgitoare,
nu ţi-au dat pe faţă^(BO) nelegiuirea ca să abată astfel robia de la tine,
ci ţi-au făcut prorocii mincinoase şi înşelătoare.
¹⁵ Toţi trecătorii^(BP) bat din palme^(BQ) asupra ta,
şuieră şi dau^(BR) din cap împotriva fiicei Ierusalimului şi zic:
‘Aceasta este cetatea despre care se zicea că este cea mai frumoasă^(BS) şi bucuria întregului pământ?’
¹⁶ Toţi vrăjmaşii tăi deschid^(BT) gura împotriva ta,
fluieră, scrâşnesc din dinţi şi zic: ‘Am^(BU) înghiţit-o!’ ‘Da, aceasta este ziua pe care o aşteptam, am ajuns-o şi o vedem!’
¹⁷ Domnul a înfăptuit ce^(BV) hotărâse,
a împlinit cuvântul pe care-l sorocise de multă vreme,
a nimicit^(BW) fără milă;
a făcut din tine^(BX) bucuria vrăjmaşului,
a înălţat tăria asupritorilor tăi!
¹⁸ Inima lor strigă către Domnul…
Zid^(BY) al fiicei Sionului, varsă^(BZ) zi şi noapte şiroaie de lacrimi!
Nu-ţi da niciun răgaz şi ochiul tău să nu aibă odihnă!
¹⁹ Scoală-te şi^(CA) gemi noaptea când încep străjile!
Varsă-ţi^(CB) inima ca nişte apă înaintea Domnului!
Ridică-ţi mâinile spre El pentru viaţa copiilor tăi,
care^(CC) mor de foame la toate^(CD) colţurile uliţelor!
²⁰ Uită-Te, Doamne, şi priveşte! Cui i-ai făcut Tu aşa?
Să mănânce^(CE) femeile rodul pântecelui lor, pruncii dezmierdaţi de mâinile lor?
Să fie măcelăriţi^(CF) preoţii şi prorocii în Locaşul cel Sfânt al Domnului?
²¹ Copiii şi bătrânii^(CG) stau culcaţi pe pământ în uliţe;
fecioarele şi tinerii mei au căzut ucişi de sabie;
i-ai^(CH) ucis în ziua mâniei Tale şi i-ai înjunghiat fără milă.
²² Ai chemat groaza^(CI) din toate părţile peste mine, ca la o zi de sărbătoare.
În ziua mâniei Domnului, n-a scăpat unul şi n-a rămas cu viaţă.
Pe^(CJ) cei îngrijiţi şi crescuţi de mine, mi i-a nimicit vrăjmaşul!”

3 Eu sunt omul care a văzut suferinţa sub nuiaua urgiei Lui.
² El m-a dus, m-a mânat în întuneric, şi nu în lumină.
³ Numai împotriva mea îşi întinde şi îşi întoarce mâna toată ziua.
⁴ Mi-a prăpădit^(CK) carnea şi pielea şi mi-a zdrobit^(CL) oasele.
⁵ A făcut zid împrejurul meu şi m-a înconjurat cu otravă şi durere.
⁶ Mă aşază^(CM) în întuneric, ca pe cei morţi pentru totdeauna.
⁷ M-a înconjurat^(CN) cu un zid ca să nu ies; m-a pus în lanţuri grele.
⁸ Să tot strig^(CO) şi să tot cer ajutor, căci El tot nu-mi primeşte rugăciunea.
⁹ Mi-a astupat calea cu pietre cioplite şi mi-a strâmbat cărările.
¹⁰ Mă pândeşte^(CP) ca un urs şi ca un leu într-un loc ascuns.
¹¹ Mi-a abătut căile şi apoi s-a^(CQ) aruncat pe mine şi m-a pustiit.
¹² Şi-a încordat arcul şi m-a pus^(CR) ţintă săgeţii Lui.
¹³ În rărunchi mi-a înfipt săgeţile^(CS) din tolba Lui.
¹⁴ Am ajuns de râsul^(CT) poporului meu şi toată ziua sunt pus în cântece^(CU) de batjocură de ei.
¹⁵ M-a săturat^(CV) de amărăciune, m-a îmbătat cu pelin.
¹⁶ Mi-a sfărâmat dinţii cu pietre^(CW), m-a acoperit cu cenuşă.
¹⁷ Mi-ai luat pacea şi nu mai cunosc fericirea.
¹⁸ Şi am^(CX) zis: „S-a dus puterea mea de viaţă şi nu mai am nicio nădejde în Domnul.”
¹⁹ „Gândeşte-Te la necazul şi suferinţa mea, la pelin^(CY) şi la otravă!”
²⁰ Când îşi aduce aminte sufletul meu de ele, este mâhnit în mine.
²¹ Iată ce mai gândesc în inima mea şi iată ce mă face să mai trag nădejde:
²² Bunătăţile^(CZ) Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt,
²³ ci se înnoiesc în fiecare^(DA) dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare!
²⁴ „Domnul este partea mea^(DB) de moştenire”, zice sufletul meu, de aceea nădăjduiesc în El.
²⁵ Domnul este bun cu cine nădăjduieşte^(DC) în El, cu sufletul care-L caută.
²⁶ Bine este să aştepţi^(DD) în tăcere ajutorul Domnului.
²⁷ Este bine^(DE) pentru om să poarte un jug în tinereţea lui.
²⁸ Să stea^(DF) singur şi să tacă, pentru că Domnul i l-a pus pe grumaz;
²⁹ să-şi umple gura^(DG) cu ţărână şi să nu-şi piardă nădejdea;
³⁰ să dea^(DH) obrazul celui ce-l loveşte şi să se sature de ocări.
³¹ Căci^(DI) Domnul nu leapădă pentru totdeauna.
³² Ci, când mâhneşte pe cineva, Se îndură iarăşi de el după îndurarea Lui cea mare,
³³ căci El nu necăjeşte^(DJ) cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor.
³⁴ Când se calcă în picioarele toţi prinşii de război ai unei ţări,
³⁵ când se calcă dreptatea omenească în faţa Celui Preaînalt,
³⁶ când este nedreptăţit un om în pricina lui, nu vede^(DK) Domnul?