Beginning

13 Prorocie^(A) împotriva Babilonului, descoperită lui Isaia, fiul lui Amoţ. ² Ridicaţi^(B) un steag pe^(C) un munte gol, înălţaţi glasul spre ei, faceţi semne^(D) cu mâna, ca să vină la porţile asupritorilor! ³ „Am dat poruncă sfintei Mele oştiri – zice Domnul –, am chemat pe vitejii^(E) Mei la judecata mâniei Mele, pe cei^(F) ce se bucură de mărimea Mea.” ⁴ Un vuiet se aude pe munţi, ca vuietul de popor mult; se aude o zarvă de împărăţii, de neamuri adunate. Domnul oştirilor Îşi cercetează oastea care va da lupta. ⁵ Ei vin dintr-o ţară depărtată, de la marginea cerurilor: Domnul şi uneltele mâniei Lui vor nimici tot pământul. ⁶ Gemeţi, căci ziua^(G) Domnului este aproape: ea^(H) vine ca o pustiire a Celui Atotputernic! ⁷ De aceea, toate mâinile slăbesc şi orice inimă omenească se topeşte. ⁸ Ei sunt năpădiţi de spaimă; îi apucă^(I) chinurile şi durerile; se zvârcolesc ca o femeie în durerile naşterii; se uită unii la alţii încremeniţi; feţele lor sunt roşii ca focul. ⁹ Iată, vine Ziua^(J) Domnului, zi fără milă, zi de mânie şi urgie aprinsă, care va preface tot pământul în pustiu şi va nimici pe toţi păcătoşii^(K) de pe el. ¹⁰ Căci stelele cerurilor şi Orionul nu vor mai străluci; soarele se va întuneca^(L) la răsăritul lui şi luna nu va mai lumina. ¹¹ „Voi pedepsi – zice Domnul – lumea pentru răutatea ei şi pe cei răi pentru nelegiuirile lor; voi^(M) face să înceteze mândria celor trufaşi şi voi doborî semeţia celor asupritori. ¹² Voi face pe oameni mai rari decât aurul curat şi mai scumpi decât aurul din Ofir. ¹³ Pentru^(N) aceasta voi clătina cerurile şi pământul se va zgudui din temelia lui, de mânia Domnului oştirilor, în ziua^(O) mâniei Lui aprinse. ¹⁴ Atunci, ca o căprioară speriată, ca o turmă fără păstor, fiecare se^(P) va întoarce la poporul său, fiecare va fugi în ţara lui. ¹⁵ Toţi cei ce vor fi prinşi vor fi străpunşi şi toţi cei ce vor fi apucaţi vor cădea ucişi de sabie. ¹⁶ Copiii lor vor fi zdrobiţi^(Q) sub ochii lor, casele le vor fi jefuite şi nevestele lor vor fi necinstite. ¹⁷ Iată^(R), aţâţ împotriva lor pe mezi, care nu se uită la argint şi nu poftesc aurul. ¹⁸ Cu arcurile lor vor doborî pe tineri şi vor fi fără milă pentru rodul pântecelor: ochiul lor nu va cruţa pe copii. ¹⁹ Şi astfel^(S), Babilonul, podoaba împăraţilor, falnica mândrie a caldeenilor, va fi ca Sodoma^(T) şi Gomora, pe care le-a nimicit Dumnezeu. ²⁰ El nu va mai fi locuit^(U), nu va mai fi niciodată popor în el. Arabul nu-şi va mai întinde cortul acolo şi păstorii nu-şi vor mai ţărcui turmele acolo, ²¹ ci^(V) fiarele pustiei îşi vor face culcuşul acolo, bufniţele îi vor umple casele, struţii vor locui acolo şi stafiile se vor juca acolo. ²² Şacalii vor urla în casele lui împărăteşti pustii şi câinii sălbatici, în casele lui de petrecere. Vremea lui este aproape^(W) să vină şi zilele nu i se vor lungi.”

14 Căci^(X) Domnul va avea milă de Iacov, va alege iarăşi^(Y) pe Israel şi-i va aduce iarăşi la odihnă în ţara lor; străinii^(Z) se vor alipi de ei şi se vor uni cu casa lui Iacov. ² Popoarele îi vor lua şi-i^(AA) vor aduce înapoi la locuinţa lor, şi casa lui Israel îi va stăpâni^(AB) în ţara Domnului, ca robi şi roabe. Vor ţine astfel robi pe cei ce-i robiseră pe ei şi vor stăpâni peste asupritorii lor. ³ Iar când îţi va da Domnul odihnă după ostenelile şi frământările tale şi după aspra robie care a fost pusă peste tine, ⁴ atunci vei cânta^(AC) cântarea aceasta asupra împăratului Babilonului şi vei zice:

„Iată, asupritorul nu mai este, asuprirea^(AD) a încetat, ⁵ Domnul a frânt toiagul^(AE) celor răi, nuiaua stăpânitorilor. ⁶ Cel ce, în urgia lui, lovea popoarele cu lovituri fără răgaz, cel ce, în mânia lui, supunea neamurile este prigonit fără cruţare. ⁷ Tot pământul se bucură acum de odihnă şi pace; izbucnesc oamenii în cântece de veselie. ⁸ Până şi chiparoşii şi cedrii din Liban^(AF) se bucură de căderea ta şi zic: ‘De când ai căzut tu, nu se mai suie nimeni să ne taie!’ ⁹ Locuinţa morţilor^(AG) se mişcă până în adâncimile ei, ca să te primească la sosire, ea trezeşte înaintea ta umbrele, pe toţi mai-marii pământului, scoală de pe scaunele lor de domnie pe toţi împăraţii neamurilor. ¹⁰ Toţi iau cuvântul ca să-ţi spună: ‘Şi tu ai ajuns fără putere ca noi, şi tu ai ajuns ca noi!’ ¹¹ Strălucirea ta s-a pogorât şi ea în Locuinţa morţilor, cu sunetul alăutelor tale; aşternut de viermi vei avea şi viermii te vor acoperi. ¹² Cum^(AH) ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! ¹³ Tu ziceai în inima ta: ‘Mă voi sui^(AI) în cer, îmi voi ridica^(AJ) scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei; ¹⁴ mă voi sui pe^(AK) vârful norilor, voi^(AL) fi ca Cel Preaînalt.’ ¹⁵ Dar ai fost aruncat în Locuinţa morţilor^(AM), în adâncimile mormântului! ¹⁶ Cei ce te văd se uită ţintă miraţi la tine, te privesc cu luare-aminte şi zic: ‘Acesta este omul care făcea să se cutremure pământul şi zguduia împărăţiile, ¹⁷ care prefăcea lumea în pustie, nimicea cetăţile şi nu dădea drumul prinşilor săi de război?’ ¹⁸ Toţi împăraţii neamurilor, da, toţi, se odihnesc cu cinste, fiecare în mormântul lui. ¹⁹ Dar tu ai fost aruncat departe de mormântul tău, ca o ramură dispreţuită, ca o pradă luată de la nişte oameni ucişi cu lovituri de sabie şi aruncată pe pietrele unei gropi, ca un hoit călcat în picioare. ²⁰ Tu nu eşti unit cu ei în mormânt, căci ţi-ai nimicit ţara şi ţi-ai prăpădit poporul. Nu se va mai vorbi niciodată de neamul^(AN) celor răi. ²¹ Pregătiţi măcelărirea fiilor din^(AO) pricina nelegiuirii părinţilor lor! Ca să nu se mai scoale să cucerească pământul şi să umple lumea cu cetăţi!” ²² „Eu mă voi ridica împotriva lor – zice Domnul oştirilor – şi voi şterge numele^(AP) şi urma^(AQ) Babilonului, pe fiu^(AR) şi nepot”, zice Domnul. ²³ „Voi^(AS) face din el un culcuş de arici şi o mlaştină şi îl voi mătura cu mătura nimicirii”, zice Domnul oştirilor.

Împotriva Asiriei

²⁴ Domnul oştirilor a jurat şi a zis: „Da, ce am hotărât se va întâmpla, ce am pus la cale se va împlini. ²⁵ Voi zdrobi pe asirian în ţara Mea, îl voi călca în picioare pe munţii Mei. Astfel, jugul^(AT) lui se va lua de pe ei şi povara lui va fi luată de pe umerii lor.” ²⁶ Iată hotărârea luată împotriva întregului pământ, iată mâna întinsă peste toate neamurile. ²⁷ Domnul oştirilor a luat această hotărâre^(AU). Cine I se va împotrivi? Mâna Lui este întinsă. Cine o va abate?

Împotriva filistenilor

²⁸ În anul morţii împăratului^(AV) Ahaz, a fost rostită această prorocie: ²⁹ „Nu te bucura, ţara filistenilor, că^(AW) s-a frânt toiagul care te lovea! Căci din rădăcina şarpelui va ieşi un basilic şi^(AX) rodul lui va fi un balaur zburător. ³⁰ Atunci, cei mai săraci vor putea paşte şi cei nenorociţi vor putea să locuiască liniştiţi, dar îţi voi lăsa neamul să piară de foame şi ce va mai rămâne din tine va fi omorât. ³¹ Gemi, poartă! Boceşte-te, cetate! Cutremură-te, toată ţara filistenilor! Căci un fum vine de la miazănoapte şi şirurile vrăjmaşului sunt strânse.” ³² „Şi ce va răspunde trimişilor poporului?” – „Că Domnul^(AY) a întemeiat Sionul şi că cei nenorociţi^(AZ) din poporul Lui găsesc un loc de adăpost acolo.”

Împotriva Moabului

15 Prorocie^(BA) împotriva Moabului.

Chiar în noaptea când este pustiit, Ar-Moabul^(BB) este nimicit! Chiar în noaptea când este pustiit, Chir-Moabul este nimicit!… ² Poporul se^(BC) suie la templu şi la Dibon, pe înălţimi, ca să plângă; Moabul se boceşte: pe Nebo şi pe Medeba toate^(BD) capetele sunt rase şi toate bărbile sunt tăiate. ³ Pe uliţe sunt încinşi cu saci, pe^(BE) acoperişuri şi în pieţe totul geme şi se topeşte plângând. ⁴ Hesbonul şi^(BF) Eleale ţipă de li se aude glasul până la Iahaţ, chiar şi războinicii Moabului se bocesc cu sufletul plin de groază. ⁵ Îmi plânge inima^(BG) pentru Moab, ai cărui fugari aleargă până la Ţoar, până la^(BH) Eglat-Şelişia, căci suie, plângând, suişul^(BI) Luhitului şi scot ţipete de durere pe drumul Horonaimului. ⁶ Căci apele Nimrim^(BJ) sunt pustiite, s-a uscat iarba, s-a dus verdeaţa şi nu mai este niciun fir verde. ⁷ De aceea strâng ce le mai rămâne şi îşi strămută averile dincolo de pârâul sălciilor. ⁸ Căci ţipetele înconjoară hotarele Moabului; bocetele lui răsună până la Eglaim şi urletele lui răsună până la Beer-Elim. ⁹ Apele Dimonului sunt pline de sânge, şi voi trimite peste Dimon noi nenorociri; un leu^(BK) va veni împotriva celor scăpaţi ai Moabului, împotriva rămăşiţei din ţară.

16 Trimiteţi^(BL) miei cârmuitorului ţării, trimiteţi-i din^(BM) Sela, prin pustie, la muntele fiicei Sionului! ² Ca o pasăre fugară, zgurnită din cuib, aşa vor fi fiicele Moabului la trecerea Arnonului^(BN). ³ Şi vor zice: „Sfătuieşte, mijloceşte, acoperă-ne ziua namiaza mare cu umbra ta, ca noaptea neagră, ascunde pe cei ce sunt urmăriţi, nu da pe faţă pe cei fugiţi! ⁴ Lasă să locuiască pentru o vreme la tine cei goniţi din Moab, fii un loc de scăpare pentru ei împotriva pustiitorului! Căci apăsarea va înceta, pustiirea se va sfârşi, cel ce calcă ţara în picioare va pieri. ⁵ Şi atunci, un scaun de domnie se^(BO) va întări prin îndurare şi se va vedea şezând cu credincioşie, în casa lui David, un^(BP) judecător, prieten al dreptului şi plin de râvnă pentru dreptate.” – ⁶ Auzim îngâmfarea mândrului^(BQ) Moab, fudulia şi fala lui, trufia^(BR) şi lăudăroşia lui. ⁷ De aceea geme^(BS) Moabul pentru Moab, toţi gem; suspinaţi pe dărâmăturile Chir-Haresetului^(BT), adânc mâhniţi; ⁸ căci câmpiile^(BU) Hesbonului lâncezesc; stăpânii neamurilor au sfărâmat butucii viei din^(BV) Sibma, care se întindeau până la Iaezer şi se încâlceau prin pustie: mlădiţele ei se întindeau şi treceau dincolo de mare. ⁹ De aceea plâng pentru via din Sibma, ca pentru Iaezer; vă ud^(BW) cu lacrimile mele, Hesbonule^(BX) şi Eleale! Căci peste culesul roadelor voastre şi peste secerişul vostru a căzut un strigăt de război! ¹⁰ S-a^(BY) dus bucuria şi veselia din câmpii! Şi în vii, nu mai sunt cântece, nu mai sunt veselii! Nimeni nu mai calcă vinul în teascuri. „Am făcut să înceteze strigătele de bucurie la cules. ¹¹ De aceea îmi plânge sufletul^(BZ) pentru Moab ca o harpă şi inima pentru Chir-Hares. ¹² Şi, când se va arăta Moabul, obosindu-se pe înălţimi^(CA), şi va intra în locaşul său cel sfânt să se roage, nu va putea să capete nimic!” – ¹³ Acesta este cuvântul pe care l-a rostit Domnul de multă vreme asupra Moabului. ¹⁴ Iar acum Domnul vorbeşte şi zice:

„În trei ani, ca^(CB) anii unui simbriaş, slava Moabului va fi dispreţuită, împreună cu toată această mare mulţime, şi ce va rămâne va fi puţin lucru, aproape nimic.”

Împotriva Damascului

17 Prorocie^(CC) împotriva Damascului:

„Iată, Damascul nu va mai fi o cetate, ci va ajunge un morman de dărâmături; ² cetăţile Aroerului sunt părăsite, sunt date spre păşune turmelor, care se culcă nestingherite^(CD) acolo. ³ S-a isprăvit cu cetăţuia^(CE) lui Efraim şi s-a sfârşit cu împărăţia Damascului, dar rămăşiţa Siriei va fi ca slava copiilor lui Israel – zice Domnul oştirilor. ⁴ În ziua aceea, slava lui Iacov va fi slăbită şi grăsimea^(CF) cărnii lui va pieri. ⁵ Se va^(CG) întâmpla ca atunci când strânge secerătorul grâul şi braţul lui taie spicele; da, ca la strânsul spicelor în valea Refaim; ⁶ vor^(CH) mai rămâne doar câteva, ca la scuturatul măslinului: două, trei măsline pe vârful crengilor, patru sau cinci în ramurile cu roade”, zice Domnul, Dumnezeul lui Israel. ⁷ În ziua aceea, omul se va uita^(CI) spre Făcătorul său şi ochii i se vor întoarce spre Sfântul lui Israel; ⁸ nu se va mai uita spre altare, care sunt lucrarea mâinilor lui, şi nu va mai privi la ce au făcut degetele lui, la idolii Astarteei şi la stâlpii închinaţi soarelui. ⁹ În ziua aceea, cetăţile lui întărite vor fi ca dărâmăturile din pădure şi de pe vârful muntelui, părăsite odinioară înaintea copiilor lui Israel: va fi o pustie! ¹⁰ Căci ai uitat pe Dumnezeul^(CJ) mântuirii tale şi nu ţi-ai adus aminte de Stânca scăpării tale. De aceea ţi-ai sădit răsaduri plăcute şi ai sădit butuci străini. ¹¹ Când i-ai sădit, i-ai înconjurat cu un gard şi, în curând, i-ai văzut înflorind. Dar culesul roadelor a fugit tocmai în clipa veseliei: şi durerea este fără leac. ¹² Vai, ce vuiet de popoare multe, care urlă cum^(CK) urlă marea! Ce zarvă de neamuri, care mugesc cum mugesc nişte ape puternice. ¹³ Neamurile mugesc cum mugesc apele mari… Dar când le mustră^(CL) Dumnezeu, ele fug departe, izgonite^(CM) ca pleava de pe munţi, la suflarea vântului, ca ţărâna luată de vârtej. ¹⁴ Spre seară, vine o prăpădenie neaşteptată şi până dimineaţa nu mai sunt! Iată partea celor ce ne jupoaie şi soarta celor ce ne jefuiesc.