Beginning

5 Păzeşte-ţi piciorul^(A) când intri în Casa lui Dumnezeu şi apropie-te mai bine să asculţi, decât^(B) să aduci jertfa nebunilor, căci ei nu ştiu că fac rău cu aceasta. ² Nu te grăbi să deschizi gura şi să nu-ţi rostească inima cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu, căci Dumnezeu este în cer, şi tu, pe pământ; de aceea să nu spui vorbe^(C) multe. ³ Căci, dacă visele se nasc din mulţimea grijilor, prostia^(D) nebunului se cunoaşte din mulţimea cuvintelor. ⁴ Dacă^(E) ai făcut o juruinţă lui Dumnezeu, nu zăbovi s-o împlineşti, căci Lui nu-I plac cei fără minte; de aceea împlineşte^(F) juruinţa pe care ai făcut-o. ⁵ Mai^(G) bine să nu faci nicio juruinţă decât să faci o juruinţă şi să n-o împlineşti. ⁶ Nu lăsa gura să te bage în păcat şi nu^(H) zice înaintea trimisului lui Dumnezeu: „M-am pripit”. Pentru ce să Se mânie Dumnezeu din pricina cuvintelor tale şi să nimicească lucrarea mâinilor tale? ⁷ Căci, dacă este deşertăciune în mulţimea visurilor, nu mai puţin este şi în mulţimea vorbelor; de aceea, teme-te^(I) de Dumnezeu! ⁸ Când vezi^(J) în ţară pe cel sărac năpăstuit şi jefuit în numele dreptului şi dreptăţii, să nu te miri de lucrul acesta. Căci peste cel^(K) mare veghează altul mai mare şi peste ei toţi, Cel Preaînalt. ⁹ Dar un folos pentru ţară, în toate privinţele, este un împărat preţuit în ţară. ¹⁰ Cine iubeşte argintul nu se satură niciodată de argint şi cine iubeşte bogăţia multă nu trage folos din ea. Şi aceasta este o deşertăciune! ¹¹ Când se înmulţesc bunătăţile, se înmulţesc şi cei ce le papă. Şi ce folos mai are din ele stăpânul lor decât că le vede cu ochii? ¹² Dulce este somnul lucrătorului, fie că a mâncat mult, fie că a mâncat puţin; dar pe cel bogat nu-l lasă îmbuibarea să doarmă. ¹³ Este^(L) un mare rău pe care l-am văzut sub soare: avuţii păstrate spre nefericirea stăpânului lor. ¹⁴ Dacă se pierd aceste bogăţii prin vreo întâmplare nenorocită, şi el are un fiu, fiului nu-i rămâne nimic în mâini. ¹⁵ Cum^(M) a ieşit de gol din pântecele mamei sale, din care a venit, aşa se întoarce şi nu poate să ia nimic în mână din toată osteneala lui. ¹⁶ Şi acesta este un mare rău, anume că se duce cum venise. Şi ce^(N) folos are el că^(O) s-a trudit în vânt? ¹⁷ Ba încă toată viaţa lui a^(P) mai trebuit să mănânce cu necaz şi a avut multă durere, grijă şi supărare. ¹⁸ Iată ce am văzut: este^(Q) bine şi frumos ca omul să mănânce şi să bea, şi să trăiască bine în mijlocul muncii lui, cu care se trudeşte sub soare, în toate zilele vieţii lui, pe care i le-a dat Dumnezeu; căci^(R) aceasta este partea lui. ¹⁹ Dar dacă^(S) a dat Dumnezeu cuiva avere şi bogăţii şi i-a îngăduit să mănânce din ele, să-şi ia partea lui din ele şi să se bucure în mijlocul muncii lui; acesta este un dar de la Dumnezeu. ²⁰ Căci nu se mai gândeşte mult la scurtimea zilelor vieţii lui, de vreme ce Dumnezeu îi umple inima de bucurie.

Averea şi cinstea sunt tot deşertăciuni

6 Este^(T) un rău pe care l-am văzut sub soare şi care se întâlneşte des între oameni. ² Este, de pildă, un om căruia i-a dat Dumnezeu avere, bogăţii şi slavă; aşa^(U) că nu-i lipseşte nimic din ce-i doreşte sufletul, dar^(V) Dumnezeu nu-l lasă să se bucure de ele, ci un străin se bucură de ele: aceasta este o deşertăciune şi un rău mare. ³ Chiar dacă un om ar avea o sută de copii şi ar trăi mulţi ani, oricât de mult i s-ar mări numărul zilelor anilor lui, dar dacă nu i se satură sufletul de bunătăţile agonisite de el şi dacă^(W) nici de înmormântare n-are parte, eu zic că o stârpitură este mai^(X) fericită decât el. ⁴ Căci aceasta din urmă piere odată cu venirea ei, se duce în întuneric şi numele îi rămâne acoperit cu întuneric; ⁵ n-a văzut, nici n-a cunoscut soarele, şi de aceea este mai bine de ea decât de omul acela. ⁶ Şi de ar trăi chiar de două ori o mie de ani un astfel de om, fără să se bucure de fericire, nu merg toate la un loc? ⁷ Toată^(Y) truda omului este pentru gura lui, şi totuşi poftele nu i se împlinesc niciodată. ⁸ Căci ce are înţeleptul mai mult decât nebunul? Ce folos are nenorocitul care ştie să se poarte înaintea celor vii? ⁹ Mai bine ce vezi cu ochii decât frământare de pofte neîmplinite: şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt. ¹⁰ Ce este omul, se cunoaşte după numele care i s-a dat demult: se ştie că este din pământ şi nu^(Z) poate să se judece cu cel ce este mai tare decât el. ¹¹ Căci chiar dacă face multă vorbă, care doar înmulţeşte deşertăciunea, ce folos are omul din ea? ¹² Căci cine ştie ce este bine pentru om în viaţă, în toate zilele vieţii lui de vieţuire deşartă, pe care le petrece ca o^(AA) umbră? Şi cine^(AB) poate să spună omului ce va fi după el sub soare?

7 Mai mult face un nume^(AC) bun decât untdelemnul mirositor şi ziua morţii decât ziua naşterii. ² Mai bine să te duci într-o casă de jale decât să te duci într-o casă de petrecere; căci acolo îţi aduci aminte de sfârşitul oricărui om, şi cine trăieşte îşi pune la inimă lucrul acesta. ³ Mai^(AD) bună este întristarea decât râsul, căci, prin întristarea feţei, inima se face mai bună. ⁴ Inima înţelepţilor este în casa de jale, iar inima celor fără minte este în casa petrecerii. ⁵ Mai^(AE) bine să asculţi mustrarea înţeleptului decât să asculţi la cântecul celor fără minte. ⁶ Căci^(AF) râsul celor fără minte este ca pârâitul spinilor sub căldare. Şi aceasta este o deşertăciune. ⁷ Averea luată prin silă înnebuneşte pe cel înţelept şi^(AG) mita strică inima. ⁸ Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui; mai bine cel^(AH) bun la suflet decât cel îngâmfat. ⁹ Nu^(AI) te grăbi să te mânii în sufletul tău, căci mânia locuieşte în sânul nebunilor. ¹⁰ Nu zice: „Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune decât acestea?” Căci nu din înţelepciune întrebi aşa. ¹¹ Înţelepciunea preţuieşte cât o moştenire şi chiar mai mult pentru cei^(AJ) ce văd soarele. ¹² Căci ocrotire dă şi înţelepciunea, ocrotire dă şi argintul; dar un folos mai mult al ştiinţei este că înţelepciunea ţine în viaţă pe cei ce o au. ¹³ Uită-te cu băgare de seamă la lucrarea lui Dumnezeu! Cine^(AK) poate să îndrepte ce a făcut El strâmb? ¹⁴ În^(AL) ziua fericirii, fii fericit şi în ziua nenorocirii, gândeşte-te că Dumnezeu a făcut şi pe una, şi pe cealaltă, pentru ca omul să nu mai poată şti nimic din ce va fi după el. ¹⁵ Tot felul de lucruri am văzut în zilele deşertăciunii mele. Este câte un om fără prihană^(AM) care piere în neprihănirea lui, şi este câte un nelegiuit care o duce mult în răutatea lui. ¹⁶ Nu^(AN) fi prea neprihănit şi^(AO) nu te arăta prea înţelept. Pentru^(AP) ce să te pierzi singur? ¹⁷ Dar nu fi nici peste măsură de rău şi nu fi fără minte. Pentru ce vrei să mori înainte de vreme? ¹⁸ Bine este să ţii la aceasta, dar nici pe cealaltă să n-o laşi din mână, căci cine se teme de Dumnezeu scapă din toate acestea. ¹⁹ Înţelepciunea^(AQ) face pe cel înţelept mai tare decât zece viteji care sunt într-o cetate. ²⁰ Fiindcă pe pământ nu este niciun^(AR) om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască. ²¹ Nu lua nici tu seama la toate vorbele care se spun, ca nu cumva s-auzi pe sluga ta vorbindu-te de rău! ²² Căci ştie inima ta de câte ori ai vorbit şi tu de rău pe alţii. ²³ Toate acestea le-am cercetat cu înţelepciune. Am^(AS) zis: „Mă voi înţelepţi.” Dar înţelepciunea a rămas departe de mine. ²⁴ Cu mult mai departe^(AT) decât era mai înainte şi ce adâncă^(AU)! Cine o va putea găsi? ²⁵ M-am apucat şi am cercetat toate lucrurile^(AV) cu gând să înţeleg, să adâncesc şi să caut înţelepciunea şi rostul lucrurilor şi să pricep nebunia răutăţii şi rătăcirea prostiei. ²⁶ Şi^(AW) am găsit că mai amară decât moartea este femeia a cărei inimă este o cursă şi un laţ şi ale cărei mâini sunt nişte lanţuri; cel plăcut lui Dumnezeu scapă de ea, dar cel păcătos este prins de ea. ²⁷ Iată ce am găsit, zice Eclesiastul^(AX), cercetând lucrurile unul câte unul, ca să le pătrund rostul; ²⁸ iată ce-mi caută şi acum sufletul şi n-am găsit. Din o mie am găsit un^(AY) om, dar o femeie n-am găsit în toate acestea. ²⁹ Numai, iată ce am găsit: că^(AZ) Dumnezeu a făcut pe oameni fără prihană, dar ei^(BA) umblă cu multe şiretenii.

8 Cine este ca cel înţelept şi cine pricepe rostul lucrurilor? Înţelepciunea^(BB) omului îi luminează faţa, şi asprimea^(BC) feţei i se schimbă. ² Eu îţi spun: Păzeşte poruncile împăratului din pricina^(BD) jurământului făcut înaintea lui Dumnezeu. ³ Nu^(BE) te grăbi să pleci dinaintea lui şi nu stărui într-un lucru rău, căci el poate face tot ce vrea, ⁴ pentru că vorba împăratului are putere. Cine^(BF) poate zice: „Ce faci?” ⁵ Pe cine păzeşte porunca, nu-l va atinge nicio nenorocire, dar inima înţeleptului cunoaşte şi vremea, şi judecata. ⁶ Căci pentru^(BG) orice lucru este o vreme şi o judecată şi nenorocirea paşte pe om. ⁷ Dar^(BH) el nu ştie ce şi cum se va întâmpla, căci n-are nici cine-i spune. ⁸ Omul^(BI) nu este stăpân pe suflarea lui, ca s-o poată opri, şi n-are nicio putere peste ziua morţii; în lupta aceasta, nu este izbăvire, şi răutatea nu poate scăpa pe cei răi. ⁹ Toate acestea le-am văzut şi mi-am îndreptat inima spre tot ce se face sub soare. Este o vreme când un om stăpâneşte peste alt om, ca să-l facă nenorocit. ¹⁰ Atunci am văzut pe cei răi îngropaţi şi ducându-se la odihna lor, iar pe cei ce lucraseră cu neprihănire depărtându-se de locul sfânt şi uitaţi în^(BJ) cetate. Şi aceasta este o deşertăciune! ¹¹ Pentru că^(BK) nu se aduce repede la îndeplinire hotărârea dată împotriva faptelor rele, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorinţa să facă rău. ¹² Totuşi, măcar că păcătosul face^(BL) de o sută de ori răul şi stăruieşte multă vreme în el, eu ştiu că fericirea este pentru cei^(BM) ce se tem de Dumnezeu şi au frică de El. ¹³ Dar cel rău nu este fericit şi nu-şi va lungi zilele, întocmai ca umbra, pentru că n-are frică de Dumnezeu. ¹⁴ Este o deşertăciune care se petrece pe pământ, şi anume sunt oameni neprihăniţi, cărora le merge ca şi celor răi care fac fapte rele şi sunt răi, cărora le^(BN) merge ca şi celor neprihăniţi, care fac fapte bune. Eu zic că şi aceasta este o deşertăciune. ¹⁵ Am lăudat^(BO) dar petrecerea, pentru că nu este altă fericire pentru om sub soare decât să mănânce şi să bea şi să se veselească; iată ce trebuie să-l însoţească în mijlocul muncii lui, în zilele vieţii pe care i le dă Dumnezeu sub soare. ¹⁶ Când mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea şi să mă uit cu băgare de seamă la truda pe care şi-o dă omul pe pământ – căci omul nu vede somn cu ochii, nici zi, nici noapte –, ¹⁷ am văzut atunci toată lucrarea lui Dumnezeu, am văzut că omul^(BP) nu poate să pătrundă ce se face sub soare; oricât s-ar trudi el să cerceteze, tot nu va putea afla şi, chiar dacă înţeleptul ar zice că a ajuns să înţeleagă, tot^(BQ) nu poate să găsească.