Print Page Options
Previous Prev Day Next DayNext

Old/New Testament

Each day includes a passage from both the Old Testament and New Testament.
Duration: 365 days
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014 (RMNN)
Version
Psalmi 94-96

Psalmul 94

Doamne, Dumnezeul răzbunărilor(A),
Tu, Dumnezeul răzbunărilor, arată-Te!
Scoală-Te(B), Judecătorul(C) pământului,
şi răsplăteşte celor mândri după faptele lor!
Până(D) când vor birui cei răi, Doamne,
până când vor birui cei răi?
Ei ţin(E) cuvântări puternice, vorbesc cu trufie,
şi toţi cei ce fac răul se fălesc.
Ei zdrobesc pe poporul Tău, Doamne,
şi asupresc moştenirea Ta.
Înjunghie pe văduvă şi pe străin,
ucid pe orfani
şi(F) zic: „Nu vede Domnul
şi Dumnezeul lui Iacov nu ia aminte!”
Totuşi învăţaţi-vă(G) minte, oameni fără minte!
Când vă veţi înţelepţi, nebunilor?
Cel(H) ce a sădit urechea s-ar putea să n-audă?
Cel ce a întocmit ochiul s-ar putea să nu vadă?
10 Cel ce pedepseşte neamurile s-ar putea să nu pedepsească,
El, care(I) a dat omului pricepere?
11 Domnul(J) cunoaşte gândurile omului:
ştie că sunt deşarte.
12 Ferice(K) de omul pe care-l pedepseşti Tu, Doamne,
şi pe care-l înveţi din Legea Ta,
13 ca să-l linişteşti în zilele nenorocirii,
până se va săpa groapa celui rău!
14 Căci(L) Domnul nu lasă pe poporul Său
şi nu-Şi părăseşte moştenirea.
15 Ci se va face odată judecata după dreptate
şi toţi cei cu inima curată o vor găsi bună.
16 Cine mă va ajuta împotriva celor răi?
Cine mă va sprijini împotriva celor ce fac răul?
17 De(M) n-ar fi Domnul ajutorul meu,
cât de curând ar fi sufletul meu în tăcerea morţii!
18 Ori de câte ori zic: „Mi se(N) clatină piciorul!”,
bunătatea Ta, Doamne, mă sprijină totdeauna.
19 Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu,
mângâierile Tale îmi înviorează sufletul.
20 Te vor pune cei răi să şezi pe scaunul(O) lor de domnie,
ei, care(P) pregătesc nenorocirea la adăpostul Legii?
21 Ei(Q) se strâng împotriva vieţii celui neprihănit
şi osândesc(R) sânge nevinovat.
22 Dar Domnul este turnul(S) meu de scăpare,
Dumnezeul meu este stânca mea de adăpost.
23 El(T) va face să cadă asupra lor nelegiuirea,
El îi va nimici prin răutatea lor;
Domnul, Dumnezeul nostru, îi va nimici.

Psalmul 95

Veniţi să cântăm cu veselie Domnului
şi să(U) strigăm de bucurie către Stânca(V) mântuirii noastre.
Să mergem înaintea Lui cu laude,
să facem să răsune cântece în cinstea Lui!
Căci(W) Domnul este un Dumnezeu mare,
este un Împărat mare, mai presus de toţi dumnezeii.
El ţine în mână adâncimile pământului
şi vârfurile munţilor sunt ale Lui.
A Lui este marea(X), El a făcut-o,
şi mâinile Lui au întocmit uscatul:
veniţi să ne închinăm şi să ne smerim,
să ne plecăm genunchiul(Y) înaintea Domnului, Făcătorului nostru!
Căci El este Dumnezeul nostru
şi noi(Z) suntem poporul păşunei Lui, turma pe care o povăţuieşte mâna Lui… O, de aţi asculta azi(AA) glasul Lui! –
„Nu vă împietriţi inima ca la Meriba(AB),
ca în ziua de la Masa, în pustie,
unde părinţii(AC) voştri M-au ispitit
şi M-au încercat, măcar că văzuseră(AD) lucrările Mele.
10 Patruzeci(AE) de ani M-am scârbit de neamul acesta
şi am zis: ‘Este un popor cu inima rătăcită;
ei nu cunosc căile Mele.’
11 De aceea am jurat(AF) în mânia Mea:
‘Nu vor intra în odihna Mea!’ ”

Psalmul 96

Cântaţi(AG) Domnului o cântare nouă!
Cântaţi Domnului, toţi locuitorii pământului!
Cântaţi Domnului, binecuvântaţi Numele Lui,
vestiţi din zi în zi mântuirea Lui!
Povestiţi printre neamuri slava Lui,
printre toate popoarele minunile Lui!
Căci Domnul este mare(AH) şi foarte vrednic(AI) de laudă.
El este mai de temut(AJ) decât toţi dumnezeii.
Căci toţi(AK) dumnezeii popoarelor sunt nişte idoli,
dar(AL) Domnul a făcut cerurile.
Strălucirea şi măreţia sunt înaintea Feţei Lui,
slava(AM) şi podoaba sunt în locaşul Lui cel sfânt.
Familiile popoarelor, daţi(AN) Domnului,
daţi Domnului slavă şi cinste!
Daţi Domnului slava cuvenită Numelui Lui!
Aduceţi daruri de mâncare şi intraţi în curţile Lui!
Închinaţi-vă înaintea Domnului îmbrăcaţi cu(AO) podoabe sfinte,
tremuraţi înaintea Lui, toţi locuitorii pământului!
10 Spuneţi printre neamuri: „Domnul(AP) împărăţeşte!
De aceea lumea este tare şi nu se clatină.”
Domnul judecă popoarele(AQ) cu dreptate.
11 Să se bucure(AR) cerurile şi să se veselească pământul;
să mugească(AS) marea cu tot ce cuprinde ea!
12 Să tresalte câmpia cu tot ce e pe ea,
toţi copacii pădurii să strige de bucurie
13 înaintea Domnului! Căci El vine,
vine să judece pământul.
El va judeca(AT) lumea cu dreptate
şi popoarele după credincioşia Lui.

Romani 15:14-33

Pavel despre slujba lui

14 În ce vă priveşte pe voi, fraţilor, eu însumi sunt(A) încredinţat că sunteţi plini de bunătate, plini(B) şi de orice fel de cunoştinţă şi, astfel, sunteţi în stare să vă sfătuiţi unii pe alţii. 15 Totuşi, ici-colo, v-am scris mai cu îndrăzneală, ca să vă aduc din nou aminte de lucrurile acestea, în puterea harului(C) pe care mi l-a dat Dumnezeu, 16 ca să(D) fiu slujitorul lui Isus Hristos între neamuri. Eu îmi împlinesc cu scumpătate slujba Evangheliei lui Dumnezeu, pentru ca neamurile să-I fie o jertfă(E) bine primită, sfinţită de Duhul Sfânt. 17 Eu dar mă pot lăuda în(F) Isus Hristos, în slujirea lui Dumnezeu. 18 Căci n-aş îndrăzni să pomenesc niciun lucru pe(G) care să nu-l fi făcut Hristos prin mine, ca(H) să aducă neamurile la ascultarea de El: fie prin cuvântul meu, fie prin faptele mele, 19 fie prin(I) puterea semnelor şi a minunilor, fie prin puterea Duhului Sfânt. Aşa că, de la Ierusalim şi ţările de primprejur până la Iliric, am răspândit cu prisosinţă Evanghelia lui Hristos. 20 Şi am căutat să vestesc Evanghelia acolo unde Hristos nu fusese vestit, ca(J) să nu zidesc pe temelia pusă de altul, 21 după cum este scris: „Aceia cărora(K) nu li se propovăduise despre El Îl vor vedea şi cei ce n-auziseră de El Îl vor cunoaşte”.

Planurile apostolului

22 Iată ce m-a(L) împiedicat de multe ori să vin la voi. 23 Dar acum, fiindcă nu mai am nimic care să mă ţină pe aceste meleaguri şi(M) fiindcă de ani de zile doresc fierbinte să vin la voi, 24 nădăjduiesc să vă văd în treacăt, când mă voi duce în Spania, şi(N) să fiu însoţit de voi până acolo, după ce îmi voi împlini, măcar în parte, dorinţa de a fi stat la voi. 25 Acum, mă duc(O) la Ierusalim să duc nişte ajutoare sfinţilor. 26 Căci cei din Macedonia şi Ahaia au(P) avut bunătatea să facă o strângere de ajutoare pentru săracii dintre sfinţii care sunt în Ierusalim. 27 Negreşit, au avut bunătatea, dar era şi o datorie faţă de ei, pentru că, dacă(Q) neamurile au avut parte de binecuvântările lor duhovniceşti, este(R) de datoria lor să-i ajute şi ele cu bunurile lor pământeşti. 28 După ce-mi voi împlini dar însărcinarea aceasta şi le voi încredinţa aceste daruri(S), voi pleca în Spania şi voi trece pe la voi. 29 Ştiu(T) că, dacă vin la voi, voi veni cu o deplină binecuvântare de la Hristos. 30 Vă îndemn dar, fraţilor, pentru Domnul nostru Isus Hristos şi pentru(U) dragostea Duhului, să(V) vă luptaţi împreună cu mine în rugăciunile voastre către Dumnezeu pentru mine, 31 ca să(W) fiu izbăvit de răzvrătiţii din Iudeea şi pentru ca slujba(X) pe care o am pentru Ierusalim să fie bine primită de sfinţi, 32 şi astfel să ajung la voi cu bucurie, cu voia(Y) lui Dumnezeu şi să(Z) mă răcoresc(AA) puţin în mijlocul vostru. 33 Dumnezeul(AB) păcii să fie cu voi cu toţi! Amin.

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014 (RMNN)

Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.