Book of Common Prayer
Psalmul 102
O rugăciune a unui om necăjit, când era doborât de întristare şi îşi vărsa plângerea înaintea Domnului
1 Doamne, ascultă rugăciunea mea!
Fie ca strigătul meu să ajungă la Tine!
2 Nu-Ţi ascunde faţa de mine
în ziua necazului meu!
Pleacă-Ţi urechea spre mine;
când strig, răspunde-mi degrabă!
3 Îmi pier zilele ca fumul,
oasele-mi ard ca jarul.
4 Inima-mi este rănită şi se usucă ca iarba,
căci uit să-mi mănânc pâinea.
5 Din pricina gemetelor mele
mi s-au lipit oasele de carne.
6 Mă asemăn cu bufniţa din pustie;
am ajuns ca o cucuvea printre dărâmături.
7 Stau treaz şi sunt
ca o pasăre singuratică pe acoperiş.
8 În fiecare zi duşmanii mei mă batjocoresc;
batjocoritorii mei mă blestemă.
9 Mănânc cenuşă în loc de pâine
şi îmi amestec băutura cu lacrimi,
10 din pricina mâniei şi a urgiei Tale;
căci Tu m-ai ridicat şi m-ai aruncat.
11 Zilele îmi sunt ca umbra înserării
şi mă usuc ca iarba.
12 Însă Tu, Doamne, tronezi pe vecie,
amintirea Ta ţine din generaţie în generaţie.
13 Tu Te vei ridica şi vei avea milă de Sion,
căci este timpul să te înduri de el.
I-a sosit vremea!
14 Slujitorii Tăi îndrăgesc pietrele Sionului
şi le este milă de ţărâna lui.
15 Neamurile se vor teme de Numele Domnului
şi toţi regii pământului – de slava Lui,
16 când Domnul va zidi Sionul
şi Se va arăta în slava Lui.
17 El va răspunde la rugăciunile celor nevoiaşi
şi nu va dispreţui rugăciunile lor.
18 Să se scrie aceasta pentru generaţia viitoare,
pentru ca poporul care se va naşte să-L laude pe Domnul!
19 El supraveghează din înălţimea sfinţeniei Sale;
Domnul priveşte din ceruri pe pământ,
20 ca să ia aminte la gemetele prizonierilor
şi să-i elibereze pe cei condamnaţi la moarte.
21 Numele Domnului va fi vestit din Sion
şi lauda Lui – din Ierusalim,
22 când se vor strânge popoarele
şi regatele ca să-I slujească Domnului.
23 Mi-a frânt puterea pe drum;
mi-a scurtat zilele.
24 De aceea am zis: „Dumnezeul meu, nu mă lua la jumătatea zilelor mele,
Tu, ai Cărui ani ţin din generaţie în generaţie.
25 Tu ai întemeiat la început pământul,
iar cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.
26 Ele vor pieri, dar Tu rămâi.
Toate se vor învechi ca o haină.
Le vei schimba ca pe un veşmânt şi ele vor trece.
27 Tu, însă, rămâi Acelaşi
şi anii Tăi nu se vor sfârşi.“
28 Fiii slujitorilor Tăi vor locui ţara
şi urmaşii lor vor rămâne înaintea Ta.
CARTEA A CINCEA
Psalmul 107
1 Daţi mulţumire Domnului, căci este bun,
căci veşnică-I este îndurarea!
2 Aşa să zică răscumpăraţii Domnului,
cei pe care i-a răscumpărat din mâna duşmanului,
3 pe care i-a adunat de pe cuprinsul ţărilor:
de la răsărit şi de la apus,
de la nord şi de la sud[a].
4 Ei rătăceau prin pustie, pe o cale neumblată,
fără să găsească o cetate în care să locuiască.
5 Flămânzi şi însetaţi,
li se lihnise sufletul în ei.
6 Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul,
şi El i-a izbăvit din necazurile lor.
7 I-a călăuzit pe o cale dreaptă,
ca să meargă spre o cetate în care să locuiască.
8 Să-L laude deci pe Domnul pentru îndurarea Lui
şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
9 Căci El a potolit sufletul însetat
şi a săturat sufletul flămând.
10 Celor ce locuiau în întuneric şi în umbra morţii,
legaţi în chin şi în fiare,
11 pentru că se răzvrătiseră faţă de mesajele lui Dumnezeu
şi dispreţuiseră sfatul Celui Preaînalt,
12 El le-a smerit inima prin necaz;
ei se clătinaseră şi nu era nimeni să-i ajute.
13 Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul,
şi El i-a izbăvit din necazurile lor.
14 I-a scos din întuneric şi din umbra morţii
şi le-a rupt legăturile.
15 Să-L laude deci pe Domnul pentru îndurarea Lui
şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
16 Căci El a zdrobit porţi de bronz
şi a tăiat zăvoare de fier.
17 Ei ajunseseră nebuni[b] din cauza căii lor nelegiuite
şi se nenorociseră din cauza păcatelor lor.
18 Sufletul lor se dezgustase de orice hrană
şi ajunseseră la porţile morţii.
19 Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul,
şi El i-a eliberat din necazurile lor.
20 Le-a trimis Cuvântul Lui, i-a tămăduit
şi i-a scăpat din groapă.
21 Să-L laude deci pe Domnul pentru îndurarea Lui
şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
22 Să aducă jertfe de mulţumire
şi să povestească lucrările Lui cu strigăte de bucurie!
23 Cei ce coborau pe mare cu corăbiile,
cei ce făceau negoţ pe ape mari,
24 au văzut ei înşişi lucrările Domnului
şi minunile Lui din adâncuri.
25 Când a grăit El, s-a iscat o furtună năprasnică,
care a ridicat talazurile mării.
26 Se suiau spre ceruri şi se coborau în adâncuri;
sufletul li se înmuiase din cauza nenorocirii.
27 Se clătinau şi se mişcau ca un om beat;
toată înţelepciunea lor fusese înghiţită.
28 Atunci, în strâmtorarea lor, ei au strigat către Domnul,
şi El i-a izbăvit din necazurile lor.
29 A liniştit furtuna,
iar valurile s-au potolit.
30 Ei s-au bucurat că acestea s-au liniştit,
iar El i-a condus la limanul dorit.
31 Să-L laude deci pe Domnul pentru îndurarea Lui
şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
32 Să-L înalţe în adunarea poporului
şi să-L înalţe în sfatul bătrânilor[c]!
Ceruri noi şi un pământ nou
17 Căci iată, creez ceruri noi
şi un pământ nou!
Lucrurile de dinainte nu vor mai fi amintite
şi nu vor mai reveni în mintea nimănui.
18 Prin urmare, bucuraţi-vă şi veseliţi-vă pentru totdeauna
de ceea ce creez,
căci iată, creez Ierusalimul pentru a fi o veselie
şi poporul lui, o bucurie.
19 Mă voi bucura de Ierusalim
şi mă voi veseli de poporul Meu.
Nu se va mai auzi în el nici plâns
şi nici ţipăt,
20 nu va mai fi acolo
nici un sugar care să trăiască doar câteva zile
şi nici un bătrân care să nu-şi împlinească zilele.
Cel care va muri la o sută de ani
va fi considerat tânăr[a]
şi cel care nu va ajunge[b] suta de ani
va fi considerat blestemat.
21 Îşi vor construi case şi vor locui în ele;
vor planta vii şi vor mânca rodul lor.
22 Ei nu vor mai zidi case ca alţii să locuiască în ele,
nu vor mai planta ca alţii să mănânce,
căci, precum zilele unui copac,
aşa vor fi şi zilele poporului Meu,
iar aleşii Mei se vor bucura pe deplin
de lucrul mâinilor lor.
23 Ei nu vor trudi în van,
nici nu vor naşte copii sortiţi pieirii,
căci vor fi o sămânţă binecuvântată de Domnul,
ei şi urmaşii lor.
24 Înainte ca ei să Mă cheme, Eu le voi răspunde,
înainte să termine de vorbit, Eu îi voi auzi!
25 Lupul şi mielul vor paşte împreună,
leul va mânca paie ca boul,
iar hrana şarpelui va fi ţărâna!
Ei nu vor face rău, nici nu vor distruge ceva
pe întregul Meu munte sfânt,
zice Domnul.»“
17 Bătrânii[a] care cârmuiesc bine să fie consideraţi vrednici să primească o îndoită onoare, mai ales cei ce se ostenesc în predicare şi învăţare. 18 Căci Scriptura spune: „Să nu legi gura boului în timp ce treieră grâul“[b] şi „Vrednic este lucrătorul de plata lui.“[c] 19 Să nu accepţi nici o acuzaţie împotriva unui bătrân[d], decât dacă sunt doi sau trei martori. 20 Pe aceia dintre ei care păcătuiesc, mustră-i înaintea tuturor, astfel încât şi ceilalţi să aibă frică. 21 Te rog solemn înaintea lui Dumnezeu, înaintea lui Cristos Isus şi înaintea îngerilor aleşi, să păzeşti aceste învăţături fără prejudecată şi fără să faci nimic cu părtinire. 22 Să nu-ţi pui mâinile peste nimeni cu grabă! Să nu fii părtaş la păcatele altora! Păstrează-te curat! 23 Să nu bei doar apă, ci foloseşte şi puţin vin, din pricina stomacului tău şi a deselor tale îmbolnăviri.
24 Păcatele unor oameni sunt evidente şi merg înainte la judecată, iar ale altora vin pe urmă. 25 Tot astfel, faptele bune sunt evidente, şi chiar şi cele ce nu sunt, nu pot să rămână ascunse.
Cea mai mare poruncă
28 Unul dintre cărturari venise şi-i auzise discutând. Când a văzut că Isus le-a răspuns bine, L-a întrebat:
– Care este cea dintâi poruncă dintre toate?
29 Isus i-a răspuns:
– Cea dintâi poruncă este: „Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn.[a] 30 Să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată mintea ta şi cu toată puterea ta.“[b] (Aceasta este cea dintâi poruncă.)[c] 31 Iar a doua este următoarea: „Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi.“[d] Nu există altă poruncă mai mare decât acestea.
32 Cărturarul I-a zis:
– Bine, Învăţătorule! Este adevărat ceea ce ai spus, şi anume că El este Unul singur, că nu este altul în afară de El 33 şi că a-L iubi pe El cu toată inima, cu toată priceperea şi cu toată puterea şi a-l iubi pe semenul tău ca pe tine însuţi este mult mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele.
34 Când a văzut Isus că răspunsese cu înţelepciune, i-a zis:
– Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu.
Şi nimeni nu mai îndrăznea să-i pună vreo întrebare.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.