A A A A A
Bible Book List

Deuteronom 21:1-9 Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Ispăşire pentru crimele ai căror făptaşi nu sunt cunoscuţi

21 Dacă în ţara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ţi-o dă ca moştenire vei găsi pe câmp un om ucis şi nu ştii cine l-a omorât, cei din sfatul bătrânilor şi judecătorii să vină şi să măsoare distanţa de la omul ucis până la cetăţile cele mai apropiate. Sfatul bătrânilor din cetatea cea mai apropiată de cel ucis să ia o juncană, care n-a fost pusă la muncă niciodată sau care n-a tras la jug, să o ducă lângă o apă curgătoare unde nu se ară, nici nu se seamănă şi să-i frângă gâtul. Preoţii leviţi să se apropie, pentru că pe ei i-a ales Domnul, Dumnezeul vostru, ca să-I slujească, să binecuvânteze în Numele Lui şi să decidă cu privire la orice ceartă şi la orice rănire. Atunci toţi cei din sfatul bătrânilor cetăţii celei mai apropiate de cel ucis, să se spele pe mâini în apă, deasupra juncanei căreia i-au frânt gâtul şi să declare: «Mâinile noastre nu au vărsat sângele acesta şi ochii noştri nu l-au văzut vărsându-se! Doamne, primeşte această ispăşire pentru poporul Tău, Israel, pe care Tu l-ai răscumpărat şi nu face vinovat poporul Israel de sângele unui om nevinovat.» Şi se va face ispăşire pentru ei din cauza sângelui vărsat. Aşa va trebui să îndepărtaţi de la voi vina pentru sângele nevinovat care este în mijlocul vostru, de vreme ce aţi făcut ce este drept în ochii Domnului.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

  Back

1 of 1

You'll get this book and many others when you join Bible Gateway Plus. Learn more

Viewing of
Cross references
Footnotes