Book of Common Prayer
Psalmul 69
Pentru dirijor. De cântat ca şi „Crinii“. Al lui David.
1 Dumnezeule, scapă-mă,
căci mi-au ajuns apele până la gât!
2 Mă afund în mâl,
nu mai găsesc loc tare;
intru în adâncurile apei
şi mă înghit şuvoaiele.
3 Am obosit strigând,
mi s-a uscat gâtul;
mi se topesc ochii
tânjind după Dumnezeul meu.
4 Cei ce mă urăsc fără motiv
sunt mai mulţi decât perii capului meu,
mulţi sunt cei ce vor să mă piardă,
duşmani ai mei fără temei.
Trebuie să dau înapoi
ce nu am furat.[a]
5 Dumnezeule, Tu-mi cunoşti nechibzuinţa,
păcatele mele nu-Ţi sunt ascunse.
6 Fie ca cei ce nădăjduiesc în Tine să nu se ruşineze din pricina mea,
Stăpâne, Doamne al Oştirilor,
fie ca cei ce Te caută să nu roşească din pricina mea,
Dumnezeule al lui Israel!
7 Din pricina Ta port eu ocara,
şi dezonoarea mi-a acoperit faţa.
8 Sunt considerat un străin de către fraţii mei,
un venetic de către fiii mamei mele,
9 căci râvna pentru Casa Ta mă mistuie
şi ocările celor ce Te ocărăsc au căzut peste mine!
10 Când plâng şi postesc,
ei mă batjocoresc.
11 Când îmbrac sacul de jale,
ei mă fac de pomină.
12 Cei ce stau la poarta cetăţii mă vorbesc,
cei ce se îmbată cântă despre mine.
13 Totuşi eu tot Ţie mă voi ruga, Doamne,
pentru vremea bunăvoinţei Tale.
Dumnezeule, în marea Ta îndurare,
răspunde-mi cu izbăvirea Ta sigură!
14 Izbăveşte-mă din noroi, să nu mă afund!
Să fiu izbăvit de cei ce mă urăsc şi de adâncurile apei!
15 Şuvoaiele apelor să nu mă ducă,
să nu mă înghită adâncul,
să nu se închidă deasupra-mi gura gropii!
16 Doamne, răspunde-mi, căci îndurarea Ta este atât de bună[b]!
După mila Ta cea mare, întoarce-Ţi faţa spre mine!
17 Nu-Ţi ascunde faţa de robul Tău, căci sunt în necaz,
ci răspunde-mi degrabă!
18 Apropie-Te de sufletul meu şi răscumpără-mi-l!
Din pricina celor ce mă urăsc, scapă-mă!
19 Tu cunoşti ocara mea, ruşinea mea, dezonoarea mea
şi pe toţi duşmanii mei.
20 Ocara mi-a frânt inima,
mi-a îmbolnăvit-o.
Tânjesc după compasiune, dar nu este,
după mângâietori, dar nu-i găsesc.
21 Ci ei îmi pun în mâncare venin,
iar pentru setea mea îmi dau să beau oţet.
22 Să li se prefacă într-o cursă masa întinsă înaintea lor,
iar bunăstarea – într-un laţ!
23 Să li se întunece ochii ca să nu mai vadă!
Fă să li se clatine mereu coapsele !
24 Varsă-Ţi furia peste ei
şi să-i ajungă mânia Ta aprinsă!
25 Fie-le locuinţa pustiită
şi nimeni să nu mai locuiască în corturile lor!
26 Şi aceasta pentru că ei urmăresc pe cel lovit de Tine
şi povestesc suferinţa celor răniţi de Tine.
27 Adaugă alte nelegiuiri la nelegiuirile lor
şi fă să nu ajungă la dreptatea Ta!
28 Şterge-i din Cartea celor vii
şi nu-i scrie alături de cei drepţi!
29 Eu însă sunt necăjit şi îndurerat;
fie ca mântuirea Ta, Dumnezeule, să mă pună la adăpost într-un loc înalt!
30 Atunci voi lăuda prin cântec Numele lui Dumnezeu
şi-L voi mări prin mulţumiri!
31 Acest lucru va fi mai plăcut Domnului decât un bou
sau un viţel cu coarne şi copite.
32 Cei necăjiţi vor vedea şi se vor bucura.
Trăiască inima voastră, a celor ce căutaţi pe Dumnezeu,
33 căci Domnul ascultă pe cei sărmani
şi nu-i dispreţuieşte pe cei luaţi captivi dintre ai Lui!
34 Să-L laude cerul şi pământul,
mările şi tot ce mişună prin ele,
35 căci Dumnezeu va mântui Sionul
şi va construi cetăţile lui Iuda!
Ei vor locui acolo şi le vor moşteni;
36 urmaşii robilor Săi le vor moşteni
şi cei ce iubesc Numele Lui vor locui acolo.
CARTEA A TREIA
Psalmul 73
Un psalm al lui Asaf
1 Da, bun este Dumnezeu cu Israel,
cu cei cu inima curată.
2 Cât despre mine, era să mi se îndoaie picioarele,
era cât pe ce să-mi alunece paşii,
3 căci îi invidiam pe cei lăudăroşi
când vedeam bunăstarea celor răi.
4 Căci ei n-au parte de remuşcări până la moarte,
iar trupul le este plin de grăsime.[a]
5 N-au parte de necazul muritorului de rând
şi nu sunt loviţi ca ceilalţi oameni.
6 De aceea mândria le atârnă de gât ca o podoabă,
iar violenţa îi înveleşte ca o manta;
7 li se bulbucă ochii de grăsime,[b]
iar imaginaţiile inimii lor întrec măsura;[c]
8 batjocoresc şi vorbesc cu răutate;
vorbesc de sus, ameninţând cu asuprire;
9 îşi înalţă gura până la ceruri,
iar limba lor cutreieră pământul.
10 De aceea poporul[d] se întoarce spre ei
şi soarbe cuvintele lor ca apa.[e]
11 Ei zic: „Cum să ştie Dumnezeu
şi cum ar putea afla Cel Preaînalt?“
12 Aşa sunt cei răi:
liniştiţi pe vecie şi crescând în bogăţie.
13 Într-adevăr, degeaba mi-am curăţit inima
şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie,
14 căci sunt lovit toată ziua
şi am parte de pedeapsă în fiecare dimineaţă.
15 Dacă aş zice: „Vreau să pot vorbi şi eu aşa!“,
iată că aş trăda neamul fiilor Tăi.
16 M-am gândit la aceste lucruri ca să le pricep,
dar zadarnică mi-a fost truda,
17 până ce am venit la Sfântul Lăcaş al lui Dumnezeu
şi am luat aminte la sfârşitul lor.
18 Într-adevăr, Tu îi aşezi în locuri alunecoase,
îi arunci în dezastru.
19 Cum sunt pustiiţi într-o clipă!
Sunt nimiciţi, sfârşiţi prin lovituri năprasnice.
20 Ca un vis la deşteptare, Stăpâne,
aşa le lepezi chipul când Te trezeşti.
21 Când inima-mi era mâhnită
şi eram străpuns în adâncul fiinţei mele,
22 eram ca o brută fără pricepere;
eram ca dobitoacele înaintea Ta.
23 Însă eu totdeauna sunt cu Tine!
Tu mă ţii de mâna dreaptă,
24 mă călăuzeşti cu sfatul Tău
şi apoi mă vei lua în slavă.
25 Pe cine am eu în ceruri în afară de Tine?
Iar pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni, ci doar în Tine.
26 Carnea şi inima pot să mi se prăpădească,
dar Dumnezeu este stânca inimii mele
şi partea mea de moştenire pe vecie.
27 Căci iată, cei ce se depărtează de Tine vor pieri.
Tu-i nimiceşti pe toţi cei ce-Ţi sunt necredincioşi.
28 Cât despre mine, este bine să fiu lângă Dumnezeu.
Am făcut din Stăpânul Domn adăpostul meu;
voi povesti toate isprăvile Tale!
Mântuire pentru toţi cei ce ascultă
56 „Aşa vorbeşte Domnul:
«Căutaţi să judecaţi corect
şi faceţi ce este drept!
Căci, în curând, mântuirea Mea va veni
şi dreptatea Mea va fi arătată.
2 Fericit este omul care face lucrul acesta,
care se ţine strâns de el,
care păzeşte Sabatul şi nu îl pângăreşte,
care îşi fereşte mâna să facă vreun rău.»
3 Străinul care se alipeşte de Domnul să nu zică:
«Domnul mă va separa, cu siguranţă, de poporul Său!»,
iar eunucul să nu se plângă zicând:
«Sunt doar un copac uscat!»
4 Căci aşa vorbeşte Domnul:
«Eunucilor care păzesc Sabatele Mele,
care aleg să facă ceea ce Îmi este plăcut
şi care se ţin strâns de legământul Meu
5 le voi da în Casa Mea şi între zidurile Mele
un loc de cinste şi un nume
mai bun decât al fiilor şi al fiicelor;
le voi da un nume veşnic,
care nu va fi curmat.
6 Iar pe străinii care se alipesc de Domnul
pentru a-I sluji,
pentru a iubi Numele Domnului
şi pentru a-I fi slujitori –
pe toţi cei ce păzesc Sabatul şi nu îl pângăresc,
pe toţi cei ce se ţin strâns de legământul Meu –
7 pe aceştia îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt
şi îi voi face să fie plini de bucurie în Casa Mea de rugăciune.
Arderile lor de tot şi jertfele lor
vor fi acceptate pe altarul Meu,
căci Casa Mea va fi numită
o casă de rugăciune pentru toate popoarele.»
8 Stăpânul Domn –
Cel Care-i adună pe deportaţii lui Israel – zice:
«Voi aduna şi pe alţii alături de ei,
pe lângă cei deja adunaţi!»
Trăire în Duhul
16 Vă spun: umblaţi prin Duhul şi astfel nu veţi împlini pofta firii. 17 Căci firea pofteşte împotriva Duhului, iar Duhul doreşte împotriva firii. Acestea sunt lucruri care se opun unul altuia, pentru ca voi să nu faceţi ceea ce vreţi. 18 Însă, dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege. 19 Faptele firii sunt cunoscute ca fiind acestea: desfrâul, necurăţia, depravarea, 20 idolatria, vrăjitoria, duşmăniile, cearta, invidia, mâniile, ambiţiile egoiste, neînţelegerile, partidele, 21 geloziile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri ca acestea. Vă avertizez, aşa cum am făcut-o şi înainte, că toţi cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu[a].
22 Dar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, bunătatea, generozitatea, credinţa, 23 blândeţea, înfrânarea. Împotriva unor astfel de lucruri nu este lege[b]. 24 Cei ce sunt ai lui Cristos Isus şi-au răstignit firea cu poftele şi dorinţele ei.
Schimbarea la faţă
2 După şase zile, Isus i-a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan şi i-a dus doar pe ei singuri, pe un munte înalt. Acolo I-a fost schimbată înfăţişarea înaintea lor. 3 Hainele Lui au devenit strălucitor de albe, aşa de albe cum nici un înălbitor de pe pământ n-ar fi putut să le facă. 4 Şi iată că li s-au arătat Ilie împreună cu Moise; ei stăteau de vorbă cu Isus.
5 Petru I-a zis lui Isus: „Rabbi[a], este bine să fim aici! Să facem trei corturi: unul pentru Tine, unul pentru Moise şi unul pentru Ilie!“ 6 Nu ştia ce să zică, căci erau îngroziţi. 7 Un nor a venit şi i-a acoperit, iar din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit! De El să ascultaţi![b]“
8 Ei s-au uitat deodată în jur, dar n-au mai văzut pe nimeni, decât pe Isus singur cu ei.
9 În timp ce coborau de pe munte, Isus le-a poruncit să nu povestească nimănui ceea ce au văzut, până când nu va învia Fiul Omului dintre cei morţi. 10 Ei au respectat porunca Lui, dar au început să se întrebe ce înseamnă învierea dintre cei morţi. 11 Şi L-au întrebat:
– De ce spun cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie?
12 El le-a răspuns:
– Într-adevăr, Ilie vine primul pentru a restaura toate lucrurile. Totuşi, cum de este scris despre Fiul Omului că El va urma să sufere mult şi să fie dispreţuit? 13 Dar Eu vă spun că Ilie a şi venit, însă ei au făcut cu el tot ce-au vrut, aşa cum este scris despre el.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.