Previous Prev Day Next DayNext

Book of Common Prayer

Daily Old and New Testament readings based on the Book of Common Prayer.
Duration: 861 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 70-71

Psalmul 70

Pentru dirijor. Al lui David. O aducere-aminte.

Binevoieşte, Dumnezeule, de mă izbăveşte!
    Doamne, vino degrabă în ajutorul meu!
Să se facă de râs şi să rămână de ruşine
    cei ce caută să-mi ia viaţa!
Să dea înapoi şi să fie umiliţi
    cei ce-mi doresc răul!
Să se întoarcă din pricina ruşinii lor
    cei ce zic: „Ha! Ha!“
Să tresalte de veselie şi să se bucure în Tine
    toţi cei ce Te caută!
Cei ce iubesc mântuirea Ta
    să zică mereu: „Mărit să fie Dumnezeu!“
Cât despre mine, eu sunt sărman şi lipsit;
    Dumnezeule, vino degrabă la mine!
Tu eşti ajutorul şi izbăvitorul meu!
    Doamne, nu întârzia!

Psalmul 71

La Tine, Doamne, caut adăpost!
    Să nu rămân de ruşine vreodată!
În dreptatea Ta izbăveşte-mă şi scapă-mă!
    Pleacă-Ţi urechea spre mine şi mântuieşte-mă!
Fii o stâncă de adăpost pentru mine
    la care să pot veni totdeauna!
Porunceşte izbăvirea mea,
    căci Tu eşti stânca şi fortăreaţa mea!
Dumnezeul meu, scapă-mă din mâna celui rău,
    din braţul celui nedrept şi crud!

Tu, Stăpânul meu, eşti nădejdea mea!
    Domnul este încrederea mea încă din tinereţe!
M-am sprijinit pe Tine încă din pântecele mamei mele:
    Tu m-ai scos din pântecele mamei mele,
        de aceea Ţie Îţi voi aduce lauda mea mereu!
Am ajuns ca un semn pentru mulţi,
    dar Tu eşti adăpostul meu cel trainic!
Gura-mi este plină de lauda Ta;
    vorbesc despre splendoarea Ta tot timpul zilei.

Nu mă lepăda la bătrâneţe!
    Când îmi va fi trecut puterea, nu mă părăsi,
10 căci duşmanii mei vorbesc despre mine
    şi cei ce caută să-mi ia viaţa uneltesc împotriva mea,
11 zicând: „L-a părăsit Dumnezeu!
    Urmăriţi-l şi prindeţi-l, căci nu mai are scăpare!“
12 Dumnezeule, nu Te îndepărta de mine!
    Dumnezeul meu, vino degrabă în ajutorul meu!
13 Să piară în ruşine
    potrivnicii sufletului meu!
Ocara şi dezonoarea să-i acopere
    pe cei ce-mi caută răul!

14 Eu însă voi continua să nădăjduiesc
    şi Te voi lăuda tot mai mult!
15 Gura mea va povesti dreptatea Ta
    şi mântuirea Ta toată ziua,
        chiar dacă nu le cunosc marginile.
16 Voi proclama isprăvile Tale, Stăpâne Doamne,
    voi aminti dreptatea Ta şi numai a Ta!
17 Dumnezeule, m-ai învăţat încă din tinereţea mea,
    iar eu continui să vestesc minunile Tale până în ziua de azi.
18 Dumnezeule, nu mă părăsi nici chiar când voi fi bătrân şi cărunt,
    până când nu voi vorbi despre puterea Ta generaţiei următoare
        şi despre tăria Ta celor ce vor veni.

19 Dreptatea Ta, Dumnezeule, ajunge până la cer!
    Tu ai înfăptuit lucruri măreţe.
        Dumnezeule, cine este ca Tine?
20 Deşi m-ai făcut să văd numeroase şi amare necazuri,
    Tu îmi vei da din nou viaţă;
chiar şi din adâncimile pământului
    Tu mă vei scoate.
21 Îmi vei mări cinstea
    şi mă vei mângâia din nou.

22 Dar şi eu Te voi lăuda cu harfa
    pentru credincioşia Ta, Dumnezeul meu!
Îţi voi cânta din liră,
    Sfântule al lui Israel!
23 Buzele mele vor răsuna de bucurie când Îţi vor cânta,
    şi, asemenea lor, şi sufletul meu pe care l-ai răscumpărat!
24 Limba mea, de asemenea,
    va vesti toată ziua dreptatea Ta,
căci cei ce-mi voiau răul
    au fost făcuţi de ruşine şi de râs.

Psalmii 74

Psalmul 74

Un maschil[a] al lui Asaf

Dumnezeule, de ce ne respingi neîncetat?
    De ce-Ţi aprinzi mânia împotriva turmei păşunii Tale?
Adu-Ţi aminte de adunarea Ta, pe care ai cumpărat-o în vechime
    şi ai răscumpărat-o ca seminţie a moştenirii Tale;
        adu-Ţi aminte de muntele Sion, pe care l-ai locuit!
Îndreaptă-Ţi paşii spre aceste ruine eterne,
    unde duşmanul a prăpădit totul în Lăcaşul cel sfânt!

Potrivnicii Tăi au răcnit în mijlocul Locului Tău de întâlnire;
    şi-au pus însemnele lor ca semne.
Şi-au făcut un nume asemenea celor ce ridică topoarele
    ca să croiască drum prin pădure.
Şi-au ascuţit uneltele împotriva gravurilor lui,
    zdrobindu-le cu lovituri de secure şi de bardă.
Au pus foc Lăcaşului Tău,
    au întinat locuinţa Numelui Tău!
Şi-au zis: „Îi vom prăpădi pe toţi!“,
    apoi au dat foc tuturor altarelor lui Dumnezeu din ţară.
Nu ne mai putem vedea semnele, nu mai sunt profeţi
    şi nici unul dintre noi nu ştie până când vor dura toate acestea!

10 Dumnezeule, până când va mai batjocori vrăjmaşul?
    Va defăima duşmanul pentru totdeauna Numele Tău?
11 De ce Ţi-ai retras mâna şi dreapta Ta?
    Scoate-o din sân şi pune capăt acestei stări!

12 Dumnezeu este împăratul meu din vechime
    şi Cel Ce aduce izbăviri peste pământ[b].
13 Tu, cu puterea Ta, ai despărţit Marea,
    ai zdrobit capetele monstrului Tanin din ape.
14 Tu ai sfărâmat capetele Leviatanului[c]
    şi l-ai dat de mâncare poporului din pustietăţi.
15 Tu ai deschis izvoare şi ueduri
    şi ai uscat râuri care nu seacă.
16 A Ta este ziua; a Ta este şi noaptea.
    Tu ai rânduit luna şi soarele.
17 Tu ai stabilit hotarele pământului,
    vara şi iarna Tu le-ai făurit.

18 Adu-Ţi aminte
    că duşmanul Te defăimează, Doamne,
        şi un popor nebun batjocoreşte Numele Tău.
19 Nu lăsa pradă fiarelor viaţa turturelei Tale,
    nu uita pentru totdeauna viaţa necăjiţilor Tăi!
20 Ai în vedere legământul,
    căci locurile dosnice ale ţării sunt pline
        de cuiburi ale violenţei!
21 Fă ca cel asuprit să nu se întoarcă amărât!
    Fă ca nevoiaşul şi sărmanul să laude Numele Tău!

22 Ridică-Te, Dumnezeule, apără-Ţi pricina!
    Adu-Ţi aminte de ocările zilnice ale celui nebun!
23 Nu uita glasul duşmanilor Tăi
    şi larma potrivnicilor Tăi care sporeşte mereu!

Iov 28

28 Cu siguranţă, argintul are o mină din care este scos,
    iar aurul are un loc unde este curăţit.
Fierul este luat din pământ
    şi arama este scoasă din minereu.
Omul pune capăt întunericului
    şi caută până în locurile cele mai adânci
        după minereurile ascunse în cel mai negru întuneric.
El sapă un puţ departe de locuinţa oamenilor,
    în locuri necălcate de piciorul omului;
        el stă atârnat şi se clatină, departe de oameni.
Pământul din care vine hrana
    este răscolit pe dedesubt ca de foc.
Safirul[a] iese din pietrele lui
    şi colbul lui are pulbere de aur.

Nici o pasăre de pradă nu ştie acea cărare ascunsă,
    nici ochiul şoimului n-a văzut-o.
Nici fiarele cele mai mândre n-au călcat pe ea,
    leul n-a trecut niciodată pe acolo.

Omul pune mâna pe stânca de cremene
    şi răstoarnă munţii din rădăcini.
10 El sapă şanţuri în stâncă
    şi ochii lui îi văd toate bogăţiile.
11 El caută[b] izvoarele râurilor
    şi aduce la lumină lucruri ascunse.

12 Dar unde poate fi găsită înţelepciunea?
    Unde locuieşte priceperea?
13 Omul nu-i cunoaşte locuinţa[c];
    ea nu poate fi găsită pe pământul celor vii.
14 Adâncul zice: «Nu este în mine!»,
    iar marea zice: «Nu este la mine!»
15 Ea nu se dă în schimbul aurului ales,
    nici preţul ei nu poate fi cântărit în argint.
16 Ea nu poate fi cumpărată cu aur de Ofir
    şi nici cu onix preţios sau cu safir.
17 Nici aurul, nici diamantul nu se pot compara cu ea,
    nici nu poate fi schimbată pe bijuterii de aur.
18 Coralul şi cristalul nu merită a fi amintite;
    preţul înţelepciunii este dincolo de al mărgăritarelor.
19 Topazul de Cuş[d] nu se poate compara cu ea,
    ea nu poate fi cumpărată cu aur curat.

20 De unde vine atunci înţelepciunea?
    Unde locuieşte priceperea?
21 Ea este ascunsă de ochii tuturor celor vii,
    ascunsă chiar şi de păsările cerului.
22 Locul Nimicirii[e] şi Moartea zic:
    «Am auzit doar vorbindu-se despre ea.»

23 Dumnezeu cunoaşte calea spre ea
    şi doar El ştie unde locuieşte,
24 pentru că El se uită până la marginile pământului,
    vede tot ce se întâmplă sub ceruri.
25 Când i-a dat vântului puterea
    şi a hotărât mărimea apelor,
26 când a dat o lege pentru ploaie
    şi o cărare pentru trăsnet,
27 atunci s-a uitat la înţelepciune şi a lăudat-o;
    a aşezat-o şi a încercat-o.
28 Apoi i-a zis omului:
    «Frica de Domnul – acesta este înţelepciune
        şi depărtarea de rău este pricepere.»“

Faptele Apostolilor 16:25-40

25 Pe la miezul nopţii, Pavel şi Silas se rugau şi-I cântau laudă lui Dumnezeu, iar deţinuţii îi ascultau. 26 Deodată a avut loc un cutremur atât de mare, încât s-au clătinat temeliile închisorii. Toate uşile s-au deschis dintr-odată şi fiecăruia i s-au dezlegat lanţurile. 27 Temnicerul s-a trezit şi, când a văzut că uşile închisorii erau deschise, şi-a scos sabia ca să se omoare, crezând că deţinuţii au fugit.

28 Pavel însă a strigat cu glas tare:

– Să nu-ţi faci nici un rău, căci toţi suntem aici!

29 Atunci temnicerul a cerut o făclie, s-a repezit înăuntru şi a căzut tremurând înaintea lui Pavel şi a lui Silas. 30 Apoi, conducându-i afară, a zis:

– Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?

31 Ei i-au răspuns:

– Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit, tu şi casa ta!

32 Şi i-au predicat Cuvântul Domnului atât lui, cât şi tuturor celor din casa lui. 33 Chiar în ceasul acela din noapte, temnicerul i-a luat şi le-a spălat rănile; apoi, imediat, el şi toţi ai lui au fost botezaţi. 34 După aceea i-a dus acasă la el şi le-a pus masa; şi s-a bucurat nespus cu toţi cei din casa lui pentru că a crezut în Dumnezeu.

35 Când s-a făcut zi, magistraţii i-au trimis pe ofiţeri să-i spună temnicerului: „Eliberează-i pe oamenii aceia!“ 36 Temnicerul i-a spus lui Pavel următoarele cuvinte:

– Magistraţii au trimis ordin să fiţi eliberaţi! Acum deci ieşiţi şi duceţi-vă în pace!

37 Însă Pavel le-a zis ofiţerilor:

– Ne-au bătut în public, fără să fim judecaţi, pe noi care suntem cetăţeni romani[a], ne-au aruncat în închisoare, iar acum vor să ne scoată afară pe ascuns?! În nici un caz! Să vină ei înşişi să ne ducă afară!

38 Ofiţerii au spus aceste cuvinte magistraţilor. Aceştia s-au temut când au auzit că ei erau cetăţeni romani 39 şi au venit să-i liniştească. I-au condus afară şi i-au rugat să plece din cetate. 40 Au ieşit din închisoare şi s-au dus la Lidia, iar după ce i-au văzut şi i-au încurajat pe fraţi, au plecat.

Ioan 12:27-36

27 Acum, sufletul Meu este tulburat. Şi ce-ar trebui să spun? «Tată, salvează-Mă din ceasul acesta!»? Dar tocmai de aceea am venit până în ceasul acesta! 28 Tată, proslăveşte-Ţi Numele!“ Atunci a venit din cer un glas care a zis: „L-am proslăvit şi-l voi proslăvi din nou!“ 29 Mulţimea care stătea acolo şi care a auzit glasul, a zis că a fost un tunet. Alţii ziceau: „I-a vorbit un înger!“

30 Isus a zis:

– Nu pentru Mine s-a auzit glasul acesta, ci pentru voi! 31 Acum are loc judecata acestei lumi; acum va fi aruncat afară conducătorul acestei lumi. 32 Şi când voi fi înălţat de pe pământ, îi voi atrage la Mine pe toţi.

33 Spunea lucrul acesta pentru a arăta cu ce fel de moarte urma să moară.

34 Mulţimea I-a răspuns:

– Noi am auzit din Lege[a] că Cristosul rămâne în veac; cum de spui Tu că Fiul Omului trebuie să fie înălţat?! Cine este Acest Fiu al Omului?

35 Isus le-a zis:

– Lumina mai este încă puţină vreme în mijlocul vostru. Umblaţi cât timp aveţi Lumina, pentru ca nu cumva să vă cuprindă întunericul! Cel ce umblă în întuneric nu ştie unde se duce. 36 Cât timp aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să deveniţi fii ai Luminii!

După ce a spus aceste lucruri, Isus a plecat şi S-a ascuns de ei.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.