Book of Common Prayer
Psalmul 31
Pentru dirijor. Un psalm al lui David.
1 La Tine, Doamne, caut adăpost!
Să nu rămân de ruşine vreodată!
În dreptatea Ta, izbăveşte-mă!
2 Pleacă-Ţi urechea spre mine
şi scapă-mă degrabă!
Fii pentru mine o stâncă de adăpost,
o fortăreaţă trainică ca să pot fi izbăvit!
3 Tu eşti stânca şi fortăreaţa mea.
Condu-mă şi călăuzeşte-mă, din pricina Numelui Tău!
4 Scapă-mă de laţul care mi-a fost întins,
căci Tu eşti fortăreaţa mea!
5 În mâinile Tale îmi încredinţez duhul!
Tu m-ai izbăvit, Doamne, Dumnezeu al adevărului!
6 Urăsc pe cei ce se alipesc de idoli deşerţi,
dar Eu mă încred în Domnul!
7 Mă voi bucura şi mă voi veseli de îndurarea Ta,
fiindcă mi-ai văzut necazul
şi ai cunoscut nenorocirea sufletului meu.
8 Tu nu m-ai dat pe mâna duşmanului,
ci mi-ai aşezat picioarele într-un loc larg.
9 Doamne, ai milă de mine, căci sunt în strâmtorare!
De atâta întristare mi se topesc ochii,
sufletul şi pântecele.
10 Îmi sfârşesc viaţa în durere
şi anii în întristare.
Puterea îmi este sleită din pricina vinii mele,
iar oasele mi se topesc.
11 Din pricina tuturor potrivnicilor mei
am ajuns să fiu făcut de ruşine;
am ajuns de groază pentru vecinii mei,
o spaimă pentru cunoscuţii mei.
Cei ce mă văd pe uliţă
fug de mine.
12 Sunt uitat de inimi ca şi cum aş fi mort;
am ajuns ca un vas spart.
13 Aud şuşoteala multora – peste tot este numai teroare!
Ei se sfătuiesc împotriva mea,
plănuind să-mi ia viaţa.
14 Dar eu mă-ncred în Tine, Doamne,
şi mărturisesc: „Tu eşti Dumnezeul meu!“
15 Destinul meu este în mâna Ta;
izbăveşte-mă din mâna duşmanilor şi a prigonitorilor mei!
16 Fă să strălucească faţa Ta peste robul Tău,
mântuieşte-mă în îndurarea Ta!
17 Nu lăsa să fiu dat de ruşine, Doamne,
căci la Tine strig după ajutor,
ci fă să fie daţi de ruşine cei răi;
să fie reduşi la tăcere în Locuinţa Morţilor!
18 Să fie amuţite buzele mincinoase,
care vorbesc cu obrăznicie, cu mândrie şi dispreţ împotriva celui drept.
19 Cât de mare este bunătatea Ta,
pe care ai păstrat-o pentru cei ce se tem de Tine,
pe care ai arătat-o celor ce se încred în Tine,
sub privirea oamenilor!
20 Tu-i ascunzi la adăpostul feţei Tale
de uneltirile oamenilor;
îi tăinuieşti în Coliba Ta
de limbile gâlcevitoare.
21 Binecuvântat să fie Domnul,
căci minunată I-a fost îndurarea faţă de mine
când eram într-o cetate asediată!
22 M-am pripit când am zis:
„Sunt izgonit dinaintea Ta!“
Într-adevăr, Tu ai ascultat glasul rugăminţilor mele,
când am strigat către Tine.
23 Iubiţi-L pe Domnul, toţi sfinţii Lui,
căci Domnul păzeşte pe cei credincioşi,
dar celor ce se poartă cu mândrie le dă ce li se cuvine!
24 Fiţi tari şi încurajaţi-vă inimile,
toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul!
Psalmul 35
Al lui David
1 Răfuieşte-te, Doamne, cu cei ce se răfuiesc cu mine!
Luptă-te cu cei ce se luptă cu mine!
2 Înarmează-Te cu scut şi cu pavăză!
Ridică-Te, ca să-mi ajuţi!
3 Dezveleşte-Ţi suliţa şi lancea
pentru prigonitorii mei![a]
Grăieşte sufletului meu:
„Eu sunt mântuirea ta!“
4 Să fie ruşinaţi şi umiliţi
cei ce caută să-mi ia viaţa;
să dea înapoi, să fie făcuţi de ruşine
cei ce-mi plănuiau răul!
5 Să fie ca pleava luată de vânt
şi să-i izgonească îngerul Domnului!
6 Întunecoasă şi alunecoasă să le fie calea,
iar îngerul Domnului să-i urmărească!
7 Fără nici un motiv mi-au întins pe ascuns un laţ,
fără nici un motiv au săpat o groapă sufletului meu.
8 De aceea să-i ajungă prăpădul pe neaşteptate
şi să fie prinşi în laţul pe care l-au întins pe ascuns pentru mine;
să cadă în el în timpul prăpădului.
9 Atunci sufletul meu se va bucura în Domnul,
mă voi veseli de mântuirea Lui.
10 Întreaga-mi fiinţă va exclama:
„Doamne, cine este ca Tine,
Care să-l scape pe cel sărac de cel mai tare decât el,
pe cel sărac şi pe cel sărman – de jefuitorul lui?“
11 Nişte martori dezlănţuiţi se ridică
şi mă întreabă de ceea ce nu ştiu.
12 Astfel ei îmi răsplătesc cu rău pentru bine
şi îmi pustiesc sufletul.
13 Eu însă, când ei erau bolnavi, mă îmbrăcam cu sac
şi îmi smeream sufletul prin post;
iar când rugăciunile îmi rămâneau fără răspuns,
14 ca un prieten, ba mai mult, ca un frate,
umblam bocind, ca unul care-şi boceşte mama,
cu capul plecat, cuprins de întristare.
15 Acum însă, când eu mă împiedic, ei se bucură şi se adună,
se adună împotriva mea, lovindu-mă pe ascuns,
sfâşiindu-mă fără încetare.
16 Ca nişte bufoni batjocoritori[b]
scrâşnesc din dinţi împotriva mea!
17 Stăpâne, cât vei mai privi?
Scapă-mi sufletul de pustiirile lor,
şi preţioasa mea viaţă – de puii aceştia de lei!
18 Apoi Te voi lăuda în adunarea cea mare,
Te voi onora în mijlocul unui norod fără număr.
19 Să nu se bucure de mine cei ce mă duşmănesc pe nedrept
şi să nu tragă cu ochiul cei ce mă urăsc fără motiv!
20 Căci ei nu vorbesc de pace,
ci urzesc înşelătorii
împotriva oamenilor liniştiţi din ţară.
21 Vorbesc împotriva mea, zicând: „Ha! Ha!
Ochii noştri şi-au văzut dorinţa împlinită!“
22 Doamne, Tu ai văzut; nu tăcea!
Stăpâne, nu Te depărta de mine!
23 Ridică-Te, trezeşte-Te pentru apărarea mea,
apără-mi pricina, Dumnezeul meu şi Stăpânul meu!
24 Judecă-mă după dreptatea Ta, Doamne, Dumnezeul meu!
Nu-i lăsa să se bucure de mine!
25 Nici măcar să nu gândească: „Aha! Ce bine!“
Să nu zică: „L-am înghiţit!“
26 Să fie făcuţi de ruşine şi de râs
cei ce se bucură de necazul meu!
Cu ruşine şi cu dezonoare să se îmbrace
cei ce se ridică împotriva mea!
27 Să strige de veselie şi să se bucure
cei ce îndrăgesc dreptatea mea,
cei se spun întotdeauna:
„Mărit fie Domnul Care doreşte pacea[c] robului Său!“
28 Atunci limba mea va vesti dreptatea Ta
şi lauda Ta toată ziua!
Răspunsul lui Iov
19 Iov a răspuns:
2 „Până când îmi veţi chinui sufletul
şi mă veţi zdrobi cu vorbe?
3 De zece ori[a] m-aţi batjocorit.
M-aţi ocărât fără ruşine.
4 Dacă e adevărat că m-am rătăcit,
greşeala aceasta este a mea.
5 Dacă voi vă înălţaţi deasupra mea
şi căutaţi să-mi dovediţi vinovăţia,
6 să ştiţi atunci că Dumnezeu mi-a făcut rău
şi m-a înconjurat cu laţul Lui.
7 Deşi strig: «Sunt nedreptăţit!», nu mi se răspunde;
strig tare, dar nu mi se face dreptate.
14 Rudele mele m-au părăsit
şi prietenii m-au uitat.
15 Sunt un străin pentru oaspeţii şi slujitoarele mele;
în ochii lor sunt un necunoscut.
16 Îmi chem slujitorul, dar el nu-mi răspunde,
deşi mă rog de el cu gura mea.
17 Soţia mea nu poate suferi suflarea mea,
fiii mamei mele mă consideră dezgustător.
18 Chiar şi copiii mă dispreţuiesc;
când mă ridic, îşi bat joc de mine.
19 Toţi prietenii mei apropiaţi mă urăsc,
cei pe care-i iubesc s-au întors împotriva mea.
20 Nu sunt decât piele şi os;
n-am rămas decât cu pielea dinţilor mei.
21 Fie-vă milă de mine, prietenii mei, fie-vă milă,
pentru că m-a lovit mâna lui Dumnezeu!
22 De ce mă urmăriţi ca Dumnezeu
şi nu vă mulţumiţi cu carnea mea?
23 O! aş vrea să-mi fie scrise cuvintele,
să fie scrise pe un sul.
24 Să fie săpate cu o daltă de fier şi pe plumb[a],
săpate-n stâncă pe vecie!
25 Ştiu că Răscumpărătorul[b] meu este viu
şi că, la sfârşit, se va ridica pe pământ.
26 Chiar după ce pielea mi-a fost nimicită,
în trup fiind[c], Îl voi vedea pe Dumnezeu.
27 Îl voi vedea de partea mea,
Îl voi vedea cu ochii mei, şi nu-mi va mai fi un străin![d]
Inima îmi tânjeşte înăuntrul meu.[e]
În Antiohia Pisidiei
13 Pavel şi cei ce erau cu el au plecat din Pafos pe mare şi s-au dus la Perga, în Pamfilia. Ioan însă s-a despărţit de ei şi s-a întors în Ierusalim. 14 Dar ei au plecat mai departe din Perga şi au ajuns în Antiohia din Pisidia. În ziua de Sabat au intrat în sinagogă şi s-au aşezat. 15 După citirea Legii şi a Profeţilor, conducătorii sinagogii au trimis să le spună: „Fraţilor, dacă aveţi vreun cuvânt de încurajare pentru popor, vorbiţi!“ 16 Pavel s-a ridicat, a făcut semn cu mâna şi a zis:
„Bărbaţi israeliţi şi voi care vă temeţi de Dumnezeu[a], ascultaţi! 17 Dumnezeul acestui popor Israel i-a ales pe strămoşii noştri; El l-a înălţat în cinste pe poporul acesta în timpul peregrinării lui în ţara Egiptului şi l-a scos de acolo cu braţul Său puternic. 18 Apoi, timp de aproape patruzeci de ani, i-a suportat[b] în pustie. 19 Şi, după ce a distrus şapte neamuri în ţara Canaanului, le-a dat drept moştenire ţara acestora. 20 Perioada aceasta[c] s-a întins pe aproape patru sute cincizeci de ani. După aceea le-a dat judecători[d], până la profetul Samuel. 21 Atunci ei au cerut un rege. Şi Dumnezeu le-a dat timp de patruzeci de ani pe Saul, fiul lui Chiş, din seminţia lui Beniamin. 22 Apoi l-a înlăturat pe Saul şi li l-a ridicat ca rege pe David, despre care a mărturisit: «L-am găsit pe David, fiul lui Iese, ca fiind un om după inima Mea şi care va împlini toate planurile Mele.»[e] 23 Dintre urmaşii acestuia, Dumnezeu, după promisiunea Sa, a adus lui Israel un Mântuitor, pe Isus. 24 Înainte de venirea lui Isus, Ioan predicase botezul pocăinţei la tot poporul Israel. 25 Când Ioan era pe cale de a-şi împlini misiunea, zicea: «Cine presupuneţi că sunt eu? Nu eu sunt Acela; ci iată, după mine vine Cel Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg sandalele din picioare!»
18 Iudeii însă n-au crezut că fusese orb şi că îşi căpătase vederea, până când nu i-au chemat pe părinţii lui. 19 Ei i-au întrebat:
– Acesta este fiul vostru, despre care spuneţi că s-a născut orb? Atunci cum de vede acum?
20 Părinţii lui au răspuns:
– Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb, 21 însă cum de vede acum sau Cine i-a deschis ochii, nu ştim. Întrebaţi-l pe el! Este în vârstă şi va vorbi el cu privire la sine!
22 Părinţii lui au spus aceste lucruri fiindcă le era frică de iudei. Căci iudeii hotărâseră deja că dacă va mărturisi cineva că Isus este Cristosul, să fie dat afară din sinagogă. 23 De aceea au zis părinţii lui: „Este în vârstă; întrebaţi-l pe el!“
24 L-au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis:
– Dă slavă lui Dumnezeu! Noi ştim că Omul Acesta este păcătos.
25 El le-a răspuns:
– Dacă este păcătos, nu ştiu. Eu una ştiu: eram orb, iar acum văd!
26 Ei l-au întrebat:
– Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii?
27 El le-a răspuns:
– V-am spus deja, dar n-aţi ascultat. De ce vreţi să auziţi din nou? Doar nu vreţi şi voi să deveniţi ucenicii Lui?!
28 Ei l-au insultat şi i-au zis:
– Tu eşti ucenicul Aceluia! Noi însă suntem ucenicii lui Moise! 29 Noi ştim că lui Moise i-a vorbit Dumnezeu, dar Acesta nu ştim de unde este!
30 Omul le-a răspuns:
– Dar tocmai acesta este lucrul de mirare, că voi nu ştiţi de unde este şi totuşi El mi-a deschis ochii! 31 Ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi, dar dacă cineva este temător de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acela îl ascultă. 32 De când este lumea nu s-a auzit ca cineva să deschidă ochii unuia care s-a născut orb. 33 Dacă Acesta nu era de la Dumnezeu, n-ar fi putut face nimic.
34 Ei i-au zis:
– Tu ai fost născut cu totul în păcat şi tu ne înveţi pe noi?!
Şi l-au dat afară.
Orbirea spirituală
35 Isus a auzit că l-au dat afară şi când l-a găsit l-a întrebat:
– Tu crezi în Fiul Omului[a]?
36 El I-a răspuns:
– Şi Cine este, Domnule, ca să cred în El?
37 Isus i-a zis:
– L-ai şi văzut; Cel Ce vorbeşte cu tine este Acela!
38 (El a răspuns:
– Cred, Doamne!
Şi I s-a închinat. 39 Isus i-a zis:)[b]
– Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată, pentru ca cei ce nu văd, să vadă, iar cei ce văd, să devină orbi.
40 Unii dintre fariseii care erau cu El, când au auzit acestea, I-au zis:
– Doar nu suntem şi noi orbi?!
41 Isus le-a răspuns:
– Dacă aţi fi orbi, n-aţi avea păcat; dar acum, pentru că ziceţi: „Vedem!“, păcatul vostru rămâne!
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.