Book of Common Prayer
49 Aminteşte-Ţi de cuvântul spus robului Tău,
în care m-ai făcut să nădăjduiesc!
50 Iată ce-mi aduce mângâiere în suferinţă:
promisiunea Ta care mă înviorează.
51 Mult mă mai batjocoresc cei mândri,
dar eu nu mă abat de la Legea Ta.
52 Îmi amintesc de judecăţile Tale din vechime
şi sunt mângâiat.
53 Sunt cuprins de furie la vederea celor răi,
a celor ce au părăsit Legea Ta.
54 În casa pribegiei mele
mi-am făcut din orânduirile Tale cântări.
55 Noaptea îmi amintesc Numele Tău, Doamne!
Voi păzi Legea Ta!
56 Aşa-mi doresc să fie,
căci împlinesc hotărârile Tale.
57 Doamne, Tu eşti moştenirea mea: am promis
că voi păzi cuvintele Tale!
58 Te rog din toată inima mea,
îndură-te de mine, după promisiunea Ta!
59 Cuget la căile mele,
îmi îndrept paşii spre mărturiile Tale.
60 Mă grăbesc şi nu întârzii
să împlinesc poruncile Tale.
61 Funiile celor răi m-au înconjurat,
dar eu nu uit Legea Ta.
62 La miezul nopţii mă trezesc să-Ţi aduc laude,
din pricina judecăţilor Tale cele drepte.
63 Eu sunt prieten cu toţi cei ce se tem de Tine
şi păzesc hotărârile Tale.
64 Doamne, îndurarea Ta umple pământul:
învaţă-mă orânduirile Tale!
65 Tu faci bine robului Tău,
Doamne, după Cuvântul Tău.
66 Învaţă-mă să am cunoaştere şi pricepere,
căci mă încred în poruncile Tale!
67 Înainte să fiu smerit, eu rătăceam;
acum însă păzesc cuvintele Tale.
68 Tu eşti bun şi faci bine:
învaţă-mă orânduirile Tale!
69 Nişte îngâmfaţi m-au tencuit cu neadevăruri,
dar eu împlinesc hotărârile Tale din toată inima.
70 Inima lor este nesimţitoare ca grăsimea,
dar eu îmi găsesc desfătarea în Legea Ta.
71 E bine că m-ai smerit,
pentru că astfel am putut învăţa orânduirile Tale.
72 Mai mult preţuieşte pentru mine Legea gurii Tale,
decât mii de şecheli[a] de aur şi de argint.
Psalmul 49
Pentru dirijor. Al korahiţilor. Un psalm.
1 Popoare, ascultaţi lucrul acesta!
Locuitori ai lumii, luaţi aminte,
2 slabi şi puternici,
bogaţi şi săraci împreună!
3 Gura mea va vorbi cu înţelepciune,
iar gândurile inimii mele vor fi iscusite.
4 Îmi voi pleca urechea la proverbe,
îmi voi începe ghicitoarea în sunet de liră.
5 De ce să mă tem în zilele rele,
când mă împresoară răutatea înşelătorilor mei,
6 a celor ce se încred în averile lor
şi se laudă cu mulţimea bogăţiilor lor?
7 Nimeni nu poate răscumpăra viaţa semenului său,
nici nu-I poate da lui Dumnezeu preţul răscumpărării lui.
8 Preţul răscumpărării pentru viaţa lui este atât de mare,
încât nu va putea plăti niciodată,
9 ca să trăiască veşnic
şi să nu vadă groapa.
10 Se vede că şi înţelepţii mor,
şi cel fără minte şi bruta pier împreună,
părăsindu-şi averile în folosul altora.
11 Totuşi îşi imaginează că-şi vor stăpâni casele pe vecie[a]
şi că locuinţele lor vor dăinui din neam în neam;
de aceea şi-au numit proprietăţile după înseşi numele lor.[b]
12 Însă omul bogat nu dăinuie;
el se aseamănă cu vitele pentru tăiere.[c]
13 Aceasta este soarta celor ce se încred în ei[d]
şi a celor ce-i urmează, care le încuviinţează vorbele.
14 Sunt sortiţi Locuinţei Morţilor ca nişte oi;
moartea îi va paşte.
Cei drepţi vor stăpâni peste ei dimineaţa.
Chipul lor se va veşteji în Locuinţa Morţilor,
departe de locuinţa lor.
15 Dar Dumnezeu îmi va răscumpăra sufletul din Locuinţa Morţilor,
căci El mă va lua sub ocrotirea Lui.Sela
16 Nu te îngrijora când se îmbogăţeşte cineva,
când sporeşte bogăţia casei lui,
17 căci nu ia nimic cu el la moartea sa;
bogăţia lui nu se coboară după el.
18 Chiar dacă sufletul lui a fost fericit în viaţă,
chiar dacă s-a lăudat cu bucuriile de care şi-a făcut parte,
19 tot va merge la neamul părinţilor lui,
care nu vor mai vedea lumina vreodată.
20 Omul bogat şi fără pricepere
se aseamănă cu vitele pentru tăiere.
Psalmul 53
Pentru dirijor. De cântat în mahalat[a]. Un maschil[b] al lui David.
1 Nebunul zice în inima lui:
„Nu există Dumnezeu!“
S-au pervertit oamenii, săvârşesc fărădelegi îngrozitoare;
nu mai există nici unul care să facă binele.
2 Dumnezeu Îşi pleacă privirea din ceruri
peste fiii oamenilor,
ca să vadă dacă există vreunul care să aibă pricepere,
vreunul care să-L caute pe Dumnezeu.
3 Toţi s-au rătăcit,
cu toţii au devenit corupţi!
Nu mai există unul care să facă binele,
nici unul măcar!
4 Oare nu se vor învăţa niciodată minte cei ce săvârşesc nelegiuirea,
cei ce-mi mănâncă poporul ca pe pâine
şi nu-L cheamă pe Dumnezeu?
5 Chiar acolo unde erau i-a apucat groaza,
fără să fie vreo pricină de groază.
Căci Dumnezeu a împrăştiat oasele celor ce te-au luat cu asalt[c]
şi i-ai făcut de ruşine, căci Dumnezeu i-a lepădat.
6 Cine va aduce izbăvire pentru Israel din Sion?
Când Dumnezeu va aduce înapoi captivii poporului Său,
să se înveselească Iacov şi să se bucure Israel!
29 Iov şi-a continuat discursul şi a mai zis:
30 Dar acum ei mă batjocoresc,
ei, cei mai tineri decât mine,
pe ai căror părinţi nu i-am considerat vrednici
să-i pun printre câinii turmei mele.
2 Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor,
de vreme ce rămăseseră fără vigoare?
16 Sufletul mi-e vărsat din mine,
m-au cuprins zilele suferinţei.
17 Noaptea îmi străpunge oasele,
iar durerile care mă rod n-au odihnă.
18 Cu o mare putere Dumnezeu îmi smulge haina,
mă strânge ca gulerul de la tunică.
19 El m-a aruncat în noroi
şi-am ajuns ca ţărâna şi cenuşa.
20 Strig către Tine, dar Tu nu răspunzi;
stau în picioare, dar Tu stai şi te uiţi la mine[a].
21 Ai devenit crud cu mine,
mă loveşti cu tăria mâinii Tale,
22 mă ridici deasupra vântului
şi mă arunci în furia furtunii.
23 Ştiu că mă duci la moarte,
în locul hotărât pentru toţi cei vii.
24 Nimeni nu întinde mâna unui om deznădăjduit,
când strigă după ajutor în necazul său.
25 N-am plâns eu pentru cel ce a avut zile grele?
N-a fost întristat sufletul meu pentru cel sărac?
26 Dar când aşteptam binele, a venit răul
şi când aşteptam lumina, a venit întunericul.
27 Măruntaiele îmi fierb fără încetare,
zile de suferinţă vin peste mine.
28 Umblu înnegrit, dar nu de soare.
Mă ridic în adunare şi strig după ajutor.
29 Am ajuns frate cu şacalii
şi tovarăş cu struţii.
30 Pielea mi se înnegreşte şi cade,
şi oasele îmi ard de febră.
31 Lira îmi este instrument de jale,
iar fluierul meu scoate sunete de plâns.
19 Nişte iudei din Antiohia şi din Iconia au venit şi au câştigat mulţimile de partea lor. Ei au aruncat cu pietre în Pavel şi apoi l-au târât afară din cetate, crezând că a murit. 20 Când l-au înconjurat însă ucenicii, Pavel s-a ridicat şi a intrat în cetate. A doua zi a plecat la Derbe împreună cu Barnabas.
Întoarcerea în Antiohia Siriei
21 După ce au vestit Evanghelia şi în cetatea aceea şi au făcut mulţi ucenici, s-au întors în Listra, în Iconia şi în Antiohia, 22 întărind sufletele ucenicilor, îndemnându-i să rămână în credinţă şi spunându-le: „Trebuie să trecem prin multe necazuri ca să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu.“ 23 Au desemnat bătrâni[a] în fiecare biserică şi, cu rugăciune şi post, i-au încredinţat Domnului în Care crezuseră. 24 Au trecut prin Pisidia şi au venit în Pamfilia. 25 Apoi au predicat Cuvântul în Perga, s-au coborât în Atalia, 26 iar de acolo au plecat pe mare spre Antiohia, locul de unde fuseseră încredinţaţi harului lui Dumnezeu în vederea lucrării pe care o îndepliniseră. 27 Când au ajuns, au adunat biserica şi le-au povestit tot ce făcuse Domnul cu ei şi cum deschisese El neamurilor uşa credinţei. 28 Şi au rămas mult timp acolo, cu ucenicii.
Moartea lui Lazăr
11 Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei, era bolnav. 2 Maria era cea care L-a uns pe Domnul cu parfum şi I-a şters picioarele cu părul ei; fratele ei, Lazăr, era bolnav. 3 Surorile au trimis la Isus să-I spună: „Doamne, iată că cel pe care-l iubeşti este bolnav!“ 4 Dar Isus, când a auzit, a zis: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie slăvit prin ea.“ 5 Isus îi iubea pe Marta, pe sora ei şi pe Lazăr. 6 Totuşi, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai rămas în locul unde era încă două zile. 7 După aceea le-a zis ucenicilor:
– Să ne ducem din nou în Iudeea!
8 Ucenicii I-au răspuns:
– Rabbi[a], până acum iudeii căutau să arunce cu pietre în Tine şi Tu Te duci din nou acolo?!
9 Isus le-a răspuns:
– Nu sunt douăsprezece ore de lumină în zi? Dacă cineva umblă ziua, nu se împiedică, pentru că vede lumina acestei lumi, 10 dar dacă cineva umblă noaptea, se împiedică, pentru că lumina nu este în el.
11 După ce a spus acestea, le-a zis:
– Lazăr, prietenul nostru, doarme, dar Mă duc să-l trezesc.
12 Ucenicii I-au zis:
– Doamne, dacă doarme, atunci se va face bine!
13 Isus vorbise însă despre moartea Lui, dar ei credeau că vorbeşte despre somnul obişnuit. 14 Atunci Isus le-a spus deschis:
– Lazăr a murit. 15 Şi mă bucur pentru voi că n-am fost acolo, ca să credeţi. Dar să mergem la el!
16 Atunci Toma, căruia i se zicea „Didimus“[b], le-a zis celorlalţi ucenici: „Să mergem şi noi să murim împreună cu El!“
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.