Revised Common Lectionary (Semicontinuous)
24 Dumnezeule, ei privesc procesiunea intrării Tale,
a intrării Dumnezeului meu, a Împăratului meu, în Lăcaşul cel sfânt.
25 În faţă merg cântăreţii, urmaţi de cei cu instrumente,
iar în centru sunt fetele cu tamburine.
26 Binecuvântaţi-L pe Dumnezeu în adunare,
pe Domnul – la izvoarele[a] lui Israel!
27 Acolo se află şi tânărul Beniamin, conducătorul lor,
căpeteniile lui Iuda cu mulţimile lor,
căpeteniile lui Zabulon, căpeteniile lui Neftali.
28 Învredniceşte-Te cu tărie, Dumnezeule,[b]
arată-ne puterea Ta, Dumnezeule, aşa cum ai făcut şi înainte pentru noi!
29 Din pricina Templului Tău de la Ierusalim,
regii Îţi vor aduce daruri.
30 Mustră fiara dintre trestii,
cireada de tauri dintre viţeii popoarelor,
care calcă în picioare bucăţile de argint!
Împrăştie popoarele care-şi găsesc plăcerea în război![c]
31 Ambasadori vor veni din Egipt;
Cuş[d] va alerga cu mâinile întinse[e] spre Dumnezeu.
32 Regate ale pământului, cântaţi-I lui Dumnezeu,
lăudaţi-L pe Stăpânul,Sela
33 pe Cel Ce călăreşte în ceruri, în cerurile veşnice!
Iată, El face cu glasul Său un vuiet puternic!
34 Proclamaţi puterea lui Dumnezeu,
a Cărui maiestate este peste Israel
şi a Cărui putere este în ceruri.
35 Dumnezeule, Tu eşti înfricoşător în Sfântul Tău Lăcaş;
Dumnezeul lui Israel, chiar El dă putere şi tărie poporului!
Binecuvântat să fie Dumnezeu!
12 Apoi, în numele lui însuşi, Abner a trimis mesageri la David ca să-i spună: „A cui este ţara?“, adăugând: „Încheie un legământ cu mine şi eu te voi ajuta să întorci întregul Israel la tine.“ 13 „Bine, a spus David, voi încheia legământ cu tine, însă cu o singură condiţie: să nu te înfăţişezi înaintea mea dacă nu mi-o aduci pe Mihal, fiica lui Saul, atunci când vii la mine!“ 14 David a trimis mesageri la Iş-Boşet, fiul lui Saul, să-i spună: „Dă-mi-o pe soţia mea, pe Mihal, cu care m-am logodit pentru preţul de o sută de prepuţuri de-ale filistenilor!“ 15 Iş-Boşet a trimis după ea şi ea a fost luată de la soţul ei, de la Paltiel, fiul lui Laiş. 16 Soţul ei a mers cu ea, plângând în urma ei, până la Bahurim. Abner i-a zis: „Întoarce-te acasă!“ Şi el s-a întors acasă.
Complot pentru uciderea lui Pavel
12 Când s-a făcut zi, iudeii au pus la cale un complot şi s-au legat cu blestem, zicând că nici nu vor mânca şi nici nu vor bea până când nu-l vor omorî pe Pavel. 13 Cei ce au pus la cale acest complot erau mai mulţi de patruzeci. 14 Ei s-au dus la conducătorii preoţilor şi la bătrâni şi le-au zis: „Ne-am legat cu blestem să nu gustăm nimic până când nu-l omorâm pe Pavel. 15 Acum deci, voi împreună cu Sinedriul, trimiteţi-i vorbă tribunului să-l aducă la voi ca şi cum urmează să cercetaţi mai amănunţit lucrurile privitoare la el. Şi înainte să ajungă el, noi suntem gata să-l omorâm.“
16 Însă fiul surorii lui Pavel, auzind despre această cursă, s-a dus, a intrat în fort şi i-a dat de ştire lui Pavel. 17 Pavel l-a chemat pe unul dintre centurioni şi i-a zis: „Condu-l pe tânărul acesta la tribun, pentru că are să-i spună ceva!“ 18 Centurionul l-a luat, l-a dus la tribun şi a zis: „Prizonierul Pavel m-a chemat şi m-a rugat să-l conduc pe acest tânăr la tine, pentru că are să-ţi spună ceva.“
19 Tribunul l-a luat de mână şi l-a dus deoparte, să discute numai între ei, iar apoi l-a întrebat:
– Ce ai să-mi spui?
20 El i-a zis:
– Iudeii s-au înţeles să-ţi ceară mâine să-l duci pe Pavel în Sinedriu, ca şi cum urmează să-l interogheze mai amănunţit. 21 Tu însă să nu te laşi înduplecat. Căci mai mult de patruzeci dintre oamenii lor stau la pândă şi s-au legat cu blestem nici să nu mănânce şi nici să nu bea, până când nu-l vor omorî; iar acum sunt gata şi aşteaptă aprobare de la tine!
22 Tribunul l-a lăsat pe tânăr să plece, poruncindu-i:
– Să nu spui nimănui că mi-ai descoperit aceste lucruri!
Pavel este dus la Cezareea
23 I-a chemat apoi la el pe doi dintre centurioni şi le-a zis: „Pregătiţi două sute de soldaţi, şaptezeci de călăreţi şi două sute de suliţaşi[a] ca să meargă până în Cezareea[b] la ceasul al treilea din noapte[c] 24 şi asiguraţi cai şi pentru Pavel, ca să-l puneţi călare şi să-l duceţi în siguranţă la guvernatorul Felix!“ 25 A scris o scrisoare care avea următorul cuprins:
26 „Claudius Lisias, către prea alesul guvernator Felix[d]. Salutare!
27 Omul acesta a fost prins de către iudei şi era să fie omorât de ei, dar, când am aflat că este cetăţean roman, am venit cu soldaţii şi l-am salvat. 28 Vrând să aflu şi motivul pentru care îl acuzau, l-am dus în Sinedriul lor 29 şi am găsit că era acuzat pentru nişte controverse referitoare la Legea lor, dar nu era nici o acuzaţie pentru care să merite moartea sau lanţurile. 30 Mi s-a dat însă de ştire că există un complot împotriva acestui om, aşa că l-am trimis imediat la tine, poruncindu-le şi acuzatorilor lui să-ţi spună ce au împotriva lui. (Fii sănătos!)[e]“
31 Aşadar, soldaţii l-au luat pe Pavel, aşa cum li se poruncise, şi l-au dus în timpul nopţii în Antipatris. 32 În ziua următoare, soldaţii i-au lăsat pe călăreţi să meargă mai departe cu el, iar ei s-au întors la fort. 33 Când au ajuns în Cezareea, călăreţii i-au înmânat guvernatorului scrisoarea şi i l-au predat pe Pavel. 34 Guvernatorul a citit scrisoarea şi l-a întrebat din ce provincie este. Aflând că este din Cilicia, 35 a zis: „Te voi audia când vor veni şi acuzatorii tăi!“ Şi a poruncit să fie ţinut sub pază în palatul lui Irod[f].
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.