Previous Prev Day Next DayNext

Revised Common Lectionary (Semicontinuous)

Daily Bible readings that follow the church liturgical year, with sequential stories told across multiple weeks.
Duration: 1245 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
2 Samuel 6:1-5

David aduce chivotul la Ierusalim

David i-a strâns din nou pe toţi vitejii din Israel, în număr de treizeci de mii de bărbaţi. Apoi David şi toţi oamenii care erau împreună cu el, au plecat din Baala lui Iuda[a], aducând de acolo Chivotul lui Dumnezeu, Chivotul care poartă Numele[b], Numele Domnului Oştirilor, Cel Care şade între heruvimii de deasupra lui. Au aşezat Chivotul lui Dumnezeu într-un car nou, după ce l-au luat din casa lui Abinadab, de pe deal. Uza şi Ahio, fiii[c] lui Abinadab, conduceau carul cel nou. Ei l-au adus, împreună cu Chivotul lui Dumnezeu, din casa lui Abinadab[d], de pe deal. Ahio mergea în faţa Chivotului. David şi toată Casa lui Israel sărbătoreau înaintea Domnului cu toată puterea, cântând[e] din lire, din harfe, din tamburine, din sistre şi din talgere.

2 Samuel 6:12-19

12 I s-a spus regelui David că Domnul a binecuvântat familia lui Obed-Edom şi tot ceea ce are, din pricina Chivotului lui Dumnezeu. Atunci David s-a dus şi a adus Chivotul lui Dumnezeu din casa lui Obed-Edom în Cetatea lui David, în mijlocul bucuriei. 13 După fiecare şase paşi pe care-i făceau cei care duceau Chivotul Domnului, David jertfea un bou şi un viţel gras. 14 David dansa cu toată puterea înaintea Domnului, încins cu un efod de in.

15 David împreună cu toată Casa lui Israel aduceau Chivotul Domnului în mijlocul strigătelor şi al sunetului de corn.

Mihal îl mustră pe David

16 În timp ce Chivotul Domnului intra în Cetatea lui David, Mihal, fiica lui Saul, se uita pe fereastră. Când l-a văzut pe regele David, sărind şi dansând înaintea Domnului, l-a dispreţuit în inima ei. 17 Au adus Chivotul Domnului şi l-au aşezat la locul lui, în mijlocul cortului pe care i l-a întins David. Apoi David a adus înaintea Domnului arderi de tot şi jertfe de pace[a]. 18 După ce a terminat de adus arderile de tot şi jertfele de pace, David a binecuvântat poporul în Numele Domnului Oştirilor 19 şi a împărţit la tot poporul, întregii adunări a lui Israel, fiecărui bărbat şi fiecărei femei, câte o pâine, o bucată de carne şi o turtă cu stafide. Apoi tot poporul a plecat, fiecare la casa lui.

Psalmii 24

Psalmul 24

Al lui David. Un psalm.

Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el,
    lumea şi locuitorii ei,
căci El l-a întemeiat pe mări
    şi l-a întărit pe râuri.

Cine se va sui pe muntele Domnului?
    Cine se va ridica până la locul Lui cel sfânt?
Cel cu mâinile nevinovate şi cu inima curată,
    care nu-şi dedă[a] sufletul la minciună
        şi nu jură ca să înşele.[b]
El va primi binecuvântare de la Domnul
    şi dreptate de la Dumnezeul mântuirii lui.
Aceasta este generaţia celor ce-L caută,
    a celor ce caută faţa Ta, Dumnezeu al lui Iacov[c]!Sela
Porţi, ridicaţi-vă capetele!
    Staţi ridicate, intrări veşnice!
        Să intre Împăratul slavei!
Cine este Acest Împărat al slavei?
    Domnul cel tare şi viteaz,
        Domnul cel viteaz în luptă!
Porţi, ridicaţi-vă capetele!
    Staţi ridicate, intrări veşnice!
        Să intre Împăratul slavei!
10 Cine este Acesta, Acest Împărat al slavei?
    Domnul Oştirilor[d]!
        El este Împăratul slavei!Sela

Efeseni 1:3-14

Binecuvântări duhovniceşti în Cristos

Binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Care ne-a binecuvântat cu orice fel de binecuvântare duhovnicească în locurile cereşti, în Cristos! În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără pată înaintea Lui. În dragoste, El[a] ne-a predestinat pentru înfiere[b] prin Isus Cristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a arătat cu bunătate în Preaiubitul Lui. În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţia harului Său, pe care l-a revărsat peste noi cu toată înţelepciunea şi priceperea. El[c] a binevoit să ne descopere taina voii Sale, potrivit cu ceea ce plănuise în El Însuşi, după buna Lui plăcere, 10 ca s-o ducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, şi anume să le aducă pe toate împreună, în Cristos: cele din cer şi cele de pe pământ. 11 În El am fost şi aleşi[d], fiind rânduiţi mai dinainte după planul Celui Care le face pe toate după scopul voii Sale, 12 pentru ca noi, cei care am nădăjduit primii în Cristos, să slujim de laudă slavei Lui. 13 În El, de asemenea, aţi auzit cuvântul adevărului, Evanghelia[e] mântuirii voastre. În El aţi şi crezut şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt pe Care L-a promis, 14 Care este o garanţie a moştenirii noastre până la răscumpărarea celor ce sunt proprietatea lui Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.

Marcu 6:14-29

Ioan Botezătorul decapitat

14 Regele[a] Irod a auzit despre Isus, căci numele Lui ajunsese vestit. Unii ziceau[b]: „Ioan Botezătorul a fost înviat dintre cei morţi şi de aceea lucrează aceste puteri prin El!“ 15 Alţii ziceau: „Este Ilie!“, iar alţii ziceau: „Este un profet, ca unul dintre profeţi!“

16 Dar Irod, când a auzit, a zis: „Ioan acela, cel pe care l-am decapitat, a fost înviat!“ 17 Căci Irod însuşi trimisese să-l aresteze pe Ioan şi-l legase în închisoare din cauza Irodiadei[c], soţia lui Filip, fratele său, deoarece Irod se căsătorise cu ea, 18 iar Ioan îi zicea lui Irod: „Nu-ţi este permis s-o ai pe soţia fratelui tău!“[d] 19 Irodiada îl duşmănea pe Ioan şi voia să-l omoare, dar nu putea, 20 pentru că Irod se temea de Ioan, ştiindu-l un bărbat drept şi sfânt, şi îl proteja. Când îl asculta, de multe ori stătea în cumpănă[e]; şi îl asculta cu plăcere.

21 A venit însă o zi oportună, când Irod, la aniversarea zilei sale de naştere, a dat un ospăţ nobililor săi, ofiţerilor şi conducătorilor Galileii. 22 Fiica Irodiadei[f] a venit şi a dansat, iar lui Irod şi invitaţilor săi le-a plăcut.

Regele i-a zis atunci fetei:

– Cere-mi orice doreşti şi-ţi voi da!

23 Apoi i-a jurat (solemn)[g]:

– Orice-mi vei cere, îţi voi da, până la o jumătate din regatul meu!

24 Fata a ieşit şi a întrebat-o pe mama ei:

– Ce să cer?

Aceasta i-a răspuns:

– Capul lui Ioan Botezătorul!

25 Atunci ea a intrat în grabă la rege, cerându-i:

– Doresc să-mi dai chiar acum, pe o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul!

26 Regele s-a întristat foarte tare, dar, din pricina jurămintelor şi a invitaţilor săi, n-a putut s-o refuze. 27 Şi regele a trimis imediat un călău, poruncindu-i să-i aducă capul lui Ioan. Acesta s-a dus, l-a decapitat pe Ioan în închisoare, 28 i-a adus capul pe o farfurie şi i l-a dat fetei, iar fata i l-a dat mamei sale. 29 Când ucenicii lui Ioan au auzit despre aceasta, au venit, i-au luat trupul şi l-au pus într-un mormânt.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.