Old/New Testament

Sărbătorirea Paştelui în Sinai

9 Domnul i-a vorbit lui Moise în pustia Sinai, în prima zi a celui de-al doilea an după ce au ieşit din ţara Egiptului:

² „Israeliţii să ţină Paştele la vremea hotărâtă. ³ Să-l ţină la vremea hotărâtă, în a paisprezecea zi a acestei luni, între cele două seri^[a]; să-l ţineţi potrivit cu toate hotărârile şi toate legile luate cu privire la el.“

⁴ Moise le-a spus israeliţilor că trebuie să ţină Paştele. ⁵ Ei au ţinut Paştele în luna întâi, în a paisprezecea zi, între cele două seri, în pustia Sinai. Israeliţii au făcut aşa cum i-a poruncit Domnul lui Moise.

⁶ Au existat însă nişte oameni care, fiind necuraţi din cauză că se atinseseră de un mort, n-au putut ţine Paştele în ziua aceea. Ei s-au înfăţişat înaintea lui Moise şi a lui Aaron în aceeaşi zi ⁷ şi i-au zis lui Moise:

– Ştim că suntem necuraţi din cauză că ne-am atins de un mort, dar de ce trebuie să fim împiedicaţi să aducem jertfă Domnului la vremea hotărâtă împreună cu ceilalţi israeliţi?

⁸ Moise le-a spus:

– Aşteptaţi până voi afla ce va porunci Domnul cu privire la voi.

⁹ Domnul i-a zis lui Moise: ¹⁰ „Spune-le israeliţilor: «Chiar dacă cineva dintre voi sau dintre urmaşii voştri va fi necurat din cauză că a atins un mort sau va fi departe în călătorie, va putea totuşi să ţină Paştele Domnului. ¹¹ Să-l ţină în luna a doua, în a paisprezecea zi, între cele două seri; să mănânce mielul de Paşte cu azime şi cu ierburi amare. ¹² Să nu lase nimic din el până dimineaţa şi să nu-i zdrobească nici un os. Să ţină Paştele conform tuturor hotărârilor luate cu privire la el. ¹³ Dar dacă cineva este şi curat, şi nici nu este plecat în călătorie, dar se abţine să ţină Paştele, să fie nimicit din popor pentru că n-a adus jertfă Domnului la vremea hotărâtă; un astfel de om îşi va purta păcatul. ¹⁴ Orice străin care locuieşte între voi şi doreşte să sărbătorească Paştele Domnului, să facă acest lucru potrivit legii Paştelui, ţinând cont de hotărârile luate cu privire la el; să aveţi o singură lege atât pentru străin, cât şi pentru băştinaş.»“

Norul de deasupra Tabernaculului

¹⁵ În ziua când a fost înălţat Tabernaculul, norul a acoperit Tabernaculul, adică Cortul Mărturiei; de seara până dimineaţa norul era deasupra Tabernaculului, arătând ca un foc. ¹⁶ Aşa era tot timpul: ziua, norul acoperea Tabernaculul, iar noaptea arăta ca un foc. ¹⁷ Când norul se ridica de deasupra Cortului, israeliţii porneau din nou la drum şi, acolo unde se oprea norul, acolo îşi aşezau tabăra şi israeliţii. ¹⁸ La porunca Domnului israeliţii porneau şi la porunca Domnului israeliţii îşi aşezau tabăra. Ei rămâneau în tabără atâta timp cât norul stătea deasupra Tabernaculului. ¹⁹ Când norul rămânea mai multe zile deasupra Tabernaculului, israeliţii păzeau porunca Domnului şi nu porneau. ²⁰ Uneori norul rămânea doar câteva zile deasupra Tabernaculului, astfel că ei rămâneau în tabără la porunca Domnului şi apoi, tot la porunca Domnului porneau. ²¹ Uneori norul rămânea de seara până dimineaţa, astfel că ei porneau dimineaţa, când norul se ridica. Dacă norul rămânea o zi şi o noapte, ei porneau atunci când se ridica. ²² Dacă norul rămânea deasupra Tabernaculului două zile sau o lună sau mai multe zile, israeliţii rămâneau în tabără şi nu porneau; ei porneau doar atunci când acesta se ridica. ²³ La porunca Domnului îşi aşezau tabăra şi la porunca Domnului porneau. Ei păzeau porunca Domnului, porunca Domnului dată prin Moise.

Trâmbiţele din argint

10 Domnul i-a zis lui Moise: ² „Fă două trâmbiţe din argint; să le faci din argint bătut şi să le foloseşti pentru chemarea adunării şi pentru pornirea taberelor. ³ Când se va suna din ele, toată adunarea să vină înaintea ta, la intrarea în Cortul Întâlnirii. ⁴ Când se va suna doar dintr-o singură trâmbiţă, să vină la tine doar conducătorii, căpeteniile miilor lui Israel. ⁵ Când veţi suna alarma, să pornească taberele din partea de răsărit; ⁶ când veţi suna a doua alarmă, să pornească taberele din partea de sud. Să se sune alarma ori de câte ori pornesc. ⁷ Când veţi strânge laolaltă adunarea, să sunaţi, dar să nu sunaţi ca la alarmă. ⁸ Fiii lui Aaron, preoţii, să sune din trâmbiţe; aceasta să fie o poruncă veşnică pentru voi şi pentru urmaşii voştri. ⁹ Când veţi merge la război în ţara voastră, împotriva duşmanului care vă asupreşte, să sunaţi alarma din trâmbiţe şi Domnul, Dumnezeul vostru, Îşi va aduce aminte de voi şi vă va elibera de duşmanii voştri. ¹⁰ De asemenea, în zilele voastre de bucurie, la sărbătorile voastre periodice, să sunaţi din trâmbiţe peste arderile voastre de tot şi peste jertfele de pace^[b]; ele vor face ca Domnul, Dumnezeul vostru, să Îşi aducă aminte de voi. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.“

Poporul părăseşte Sinaiul

¹¹ În al doilea an, în luna a doua, în a douăzecea zi a lunii, norul s-a ridicat de pe Tabernaculul Mărturiei. ¹² Atunci israeliţii au pornit din pustia Sinai în călătoriile lor; norul s-a aşezat în pustia Paran. ¹³ Era pentru prima oară când porneau la porunca Domnului dată prin Moise.

¹⁴ Steagul taberei lui Iuda a pornit primul, oştire după oştire; Nahşon, fiul lui Aminadab, era peste toată oştirea. ¹⁵ Peste oştirea seminţiei lui Isahar era Netanel, fiul lui Ţuar; ¹⁶ peste oştirea seminţiei lui Zabulon era Eliab, fiul lui Helon. ¹⁷ După ce a fost coborât Tabernaculul, fiii lui Gherşon şi fiii lui Merari au pornit ducând Tabernaculul. ¹⁸ Apoi a pornit steagul taberei lui Ruben, oştire după oştire; Eliţur, fiul lui Şedeur era peste toată oştirea. ¹⁹ Şelumiel, fiul lui Ţurişadai, era peste seminţia lui Simeon, ²⁰ iar peste oştirea seminţiei lui Gad era Elisaf, fiul lui Deuel.

²¹ Apoi au pornit chehatiţii, care duceau lucrurile sfinte; Tabernaculul fusese pregătit înainte ca ei să sosească. ²² Apoi a pornit steagul taberei fiilor lui Efraim, oştire după oştire; Elişama, fiul lui Amihud era peste toată oştirea. ²³ Gamaliel, fiul lui Pedahţur, era peste oştirea seminţiei lui Manase, ²⁴ iar Abidan, fiul lui Ghidoni, era peste oştirea seminţiei lui Beniamin.

²⁵ Apoi a pornit steagul taberei lui Dan, care forma ariergarda tuturor taberelor, oştire după oştire; Ahiezer, fiul lui Amişadai, era peste toată oştirea. ²⁶ Paghiel, fiul lui Ocran, era peste toată oştirea seminţiei lui Aşer, ²⁷ iar peste oştirea seminţiei lui Neftali era Ahira, fiul lui Enan. ²⁸ Aceasta a fost ordinea de marş a israeliţilor când au pornit oştire după oştire.

²⁹ Moise i-a zis lui Hobab, fiul midianitului Reuel, socrul lui Moise:

– Pornim către locul despre care Domnul a zis: „Vi-l voi da vouă!“ Vino cu noi şi-ţi vom face bine, căci Domnul

i-a promis binele lui Israel.

³⁰ Dar el i-a răspuns:

– Nu, eu nu voi merge, ci mă voi întoarce în ţara mea şi la rudele mele.

³¹ Moise însă i-a zis:

– Te rog, nu ne părăsi, pentru că tu ştii unde putem să ne aşezăm tabăra în pustie şi astfel vei fi ca ochii pentru noi. ³² Dacă vei merge cu noi, te vom face părtaş la orice bine pe care ni-l va face Domnul.

³³ Şi astfel, ei au pornit de la muntele Domnului şi au mers cale de trei zile. Chivotul Legământului cu Domnul a mers înaintea lor cale de trei zile ca să le caute un loc de odihnă. ³⁴ Norul Domnului era peste ei în ziua când au pornit din tabără.

³⁵ Ori de câte ori Chivotul pornea, Moise zicea:

³⁶ Şi când se oprea să se odihnească, el zicea:

Focul Domnului

11 După o vreme poporul a început să se plângă în auzul Domnului că-i merge rău; Domnul a auzit şi s-a aprins de mânie. Focul Domnului s-a aprins împotriva lor şi a mistuit o parte din marginea taberei. ² Atunci poporul a strigat către Moise; Moise s-a rugat Domnului şi focul s-a stins. ³ Locul acela s-a numit Tabera^[c] pentru că focul Domnului s-a aprins împotriva lor.

Prepeliţele

⁴ După aceea, adunătura de oameni^[d] care era în mijlocul lor a început să poftească cu nesaţ, astfel că şi israeliţii s-au plâns din nou şi au zis: „Cine ne va da carne să mâncăm? ⁵ Ne aducem aminte de peştele pe care-l mâncam fără plată în Egipt, de castraveţi, de pepeni, de praz, de ceapă şi de usturoi. ⁶ Acum însă ni s-a uscat sufletul! Nu mai este nimic înaintea ochilor noştri, decât mana aceasta!“

⁷ Mana era ca sămânţa de coriandru, iar la culoare era ca răşina. ⁸ Poporul umbla prin împrejurimi şi o aduna, o măcina în râşniţă sau o pisa într-o piuă mică, apoi o fierbea în oale şi făcea turte din ea; la gust era ca o turtă coaptă cu ulei. ⁹ Mana cădea în tabără în timpul nopţii, odată cu lăsarea rouăi.

¹⁰ Moise a auzit poporul plângând, fiecare în clanul lui şi la intrarea cortului lui. Atunci mânia Domnului s-a aprins foarte tare; Moise a înţeles că ceea ce făceau ei era un lucru rău. ¹¹ Moise i-a zis Domnului:

– De ce te-ai purtat atât de rău cu robul Tău? De ce n-am găsit bunăvoinţă la Tine şi ai lăsat asupra mea povara acestui popor? ¹² Oare eu am conceput poporul acesta? I-am născut eu ca să-mi spui: „Poartă-i la sân cum poartă o doică un sugar“ înspre ţara pe care ai jurat părinţilor lor că le-o vei da? ¹³ De unde să iau carne pentru tot poporul acesta? Căci vin şi plâng înaintea mea şi zic: „Dă-ne carne să mâncăm!“ ¹⁴ Nu pot duce singur acest popor, căci este o povară prea grea pentru mine. ¹⁵ Dacă aşa te porţi cu mine, mai bine, Te rog, omoară-mă! Omoară-mă, dacă am găsit bunăvoinţă la Tine şi nu mă mai lăsa să-mi văd nenorocirea!

¹⁶ Domnul i-a răspuns lui Moise:

– Adună-Mi şaptezeci de bărbaţi dintre bătrânii lui Israel, despre care ştii că sunt sfetnici ai poporului şi supraveghetori peste el; adu-i la Cortul Întâlnirii ca să stea acolo împreună cu tine. ¹⁷ Eu Mă voi coborî şi îţi voi vorbi acolo; voi lua din Duhul Care este peste tine şi-L voi pune peste ei; ei vor purta povara poporului împreună cu tine şi astfel n-o vei mai purta singur.

¹⁸ Să spui poporului: „Sfinţiţi-vă pentru ziua de mâine; veţi mânca şi carne, pentru că v-aţi plâns în auzul Domnului, spunând: «Cine ne va da carne să mâncăm? Ne era mai bine în Egipt.» De aceea Domnul vă va da carne să mâncaţi. ¹⁹ Nu veţi mânca doar o zi sau două sau cinci sau zece sau douăzeci de zile, ²⁰ ci o lună întreagă, până vă va ieşi pe nări şi vă veţi scârbi de ea, pentru că L-aţi respins pe Domnul Care este în mijlocul vostru, zicând: «De ce am ieşit oare din Egipt?»“

²¹ Dar Moise I-a zis:

– Poporul care este cu mine este de şase sute de mii de oameni care merg pe jos şi Tu zici: „Le voi da carne ca să mănânce o lună întreagă!“ ²² Sunt destule turme şi cirezi să tăiem? Este destul peşte în mare să prindem?

²³ Domnul i-a răspuns lui Moise:

– Este oare mâna Domnului prea scurtă? Vei vedea acum dacă se va adeveri sau nu Cuvântul Meu.

²⁴ Moise a ieşit şi a spus poporului cuvintele Domnului. A adunat şaptezeci de bătrâni din popor şi i-a pus să stea de jur împrejurul Cortului. ²⁵ Apoi Domnul S-a coborât în nor, i-a vorbit lui Moise, a luat din Duhul Care era peste el şi L-a pus peste bătrâni; când Duhul S-a aşezat peste ei au început să profeţească. Dar după aceea n-au mai profeţit.

²⁶ În tabără rămăseseră doi oameni: pe unul îl chema Eldad, iar pe celălalt Medad. Duhul S-a aşezat şi peste ei; aceştia erau dintre cei scrişi, dar nu se duseseră la Cort aşa că au profeţit în tabără.

²⁷ Un tânăr a alergat şi i-a spus lui Moise:

– Eldad şi Medad profeţesc în tabără.

²⁸ Iosua, fiul lui Nun, care-i slujea lui Moise încă din tinereţe, i-a zis acestuia:

– Moise, stăpânul meu, opreşte-i!

²⁹ Dar Moise i-a răspuns:

– Eşti gelos de dragul meu? Eu îmi doresc ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din profeţi şi Domnul să-Şi pună Duhul Său peste ei!

³⁰ Apoi Moise şi sfatul bătrânilor lui Israel^[e] s-au întors în tabără.

³¹ Domnul a trimis un vânt puternic care a adus prepeliţe dinspre mare şi le-a făcut să zboare^[f] pe lângă tabără, cale de o zi, de o parte şi de alta a taberei, la o înălţime de doi coţi^[g] de la pământ^[h]. ³² Toată ziua şi toată noaptea şi apoi toată ziua următoare, poporul a adunat prepeliţe; cel care adunase cel mai puţin avea zece homeri^[i]. Ei şi le-au întins în jurul taberei. ³³ Dar în timp ce carnea le era încă între dinţi, înainte să o mestece, mânia Domnului s-a aprins împotriva poporului şi Domnul a lovit poporul cu o mare urgie. ³⁴ Locul acela a fost numit Chibrot-Hataava^[j] pentru că acolo i-au îngropat pe cei care au poftit.

³⁵ De la Chibrot-Hataava, poporul a călătorit spre Haţerot şi s-a oprit acolo.

Isus vindecă un demoniac

5 Au ajuns de cealaltă parte a mării, în ţinutul gherasenilor^[a]. ² Când a coborât Isus din barcă, L-a întâlnit imediat un om care ieşea din morminte şi care era stăpânit de un duh necurat. ³ Omul acesta îşi avea locuinţa în morminte şi nimeni nu mai putea să-l ţină legat nici chiar cu un lanţ. ⁴ Fusese de multe ori legat cu lanţuri şi cu cătuşe, dar rupsese lanţurile şi sfărâmase cătuşele şi nimeni nu-l putea stăpâni. ⁵ Toată noaptea şi toată ziua era prin morminte sau prin munţi, urlând şi tăindu-se cu pietre. ⁶ Când L-a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s-a închinat ⁷ şi a strigat cu glas tare:

– Ce am eu de-a face cu Tine, Isuse, Fiu al Dumnezeului cel Preaînalt? Jură-mi pe Dumnezeu că nu mă vei chinui!

⁸ Căci Isus îi zicea: „Duh necurat, ieşi afară din acest om!“

⁹ Isus l-a întrebat:

– Care-ţi este numele?

– Numele meu este „Legiune“^[b], pentru că suntem mulţi, I-a răspuns el.

¹⁰ Şi Îl ruga mult pe Isus să nu-l trimită afară din ţinutul acela.^[c]

¹¹ Acolo, pe munte, era o turmă mare de porci care păşteau. ¹² Duhurile necurate L-au rugat pe Isus:

– Trimite-ne în porcii aceia, ca să intrăm în ei!

¹³ Şi El le-a dat voie. Duhurile necurate au ieşit din om şi au intrat în porci. Atunci turma, în jur de două mii de porci, s-a repezit pe râpă în jos, în mare, şi s-a înecat în mare.

¹⁴ Porcarii au fugit şi au dat de ştire în cetate şi în cătune. Şi oamenii au venit să vadă ce s-a întâmplat. ¹⁵ Când au ajuns la Isus şi l-au văzut pe cel care fusese demoniac şi avusese în el legiunea de duhuri necurate, stând jos, îmbrăcat şi cu mintea întreagă, s-au înspăimântat. ¹⁶ Cei ce văzuseră ce s-a întâmplat cu cel demoniac şi cu porcii le-au povestit totul. ¹⁷ Atunci ei au început să-L roage pe Isus să plece din regiunea lor.

¹⁸ În timp ce Isus se suia în barcă, cel ce fusese demoniac Îl ruga să-l lase să rămână cu El, ¹⁹ dar Isus nu l-a lăsat, ci i-a zis: „Du-te acasă, la ai tăi, şi povesteşte-le cât de mult a făcut Domnul pentru tine şi cum a avut milă de tine!“^{[d] 20} El a plecat şi a început să vestească prin Decapolis^[e] cât de mult făcuse Isus pentru el. Şi toţi se minunau.