Previous Prev Day Next DayNext

Old/New Testament

Each day includes a passage from both the Old Testament and New Testament.
Duration: 365 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Leviticul 21-22

Reglementări speciale pentru preoţi

21 Domnul i-a zis lui Moise: „Spune-le preoţilor, fiii lui Aaron, următoarele: «Nici un preot să nu se pângărească atingându-se de un mort din poporul său, decât dacă este vorba de rudele lui cele mai apropiate: mama, tatăl, fiul, fiica, fratele şi sora lui, care, fecioară fiind, încă mai locuieşte în casa părintească şi n-a avut soţ; pentru ea se poate pângări, dar ca fruntaş în poporul său[a] să nu se pângărească.

Preoţii să nu se radă pe cap, să nu-şi taie perciunii şi să nu-şi facă tăieturi în piele. Să fie sfinţi pentru Dumnezeul lor şi să nu profaneze Numele Dumnezeului lor, căci ei aduc Domnului jertfele mistuite de foc, mâncarea Dumnezeului lor; de aceea să fie sfinţi.

Să nu ia în căsătorie o prostituată sau o femeie care s-a pângărit, nici o femeie divorţată de soţul ei, căci ei sunt sfinţi pentru Dumnezeul lor. Prin urmare, să-i priveşti ca sfinţi, pentru că ei aduc mâncarea Dumnezeului vostru; preotul să fie considerat sfânt de către tine, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul, Care vă sfinţesc.

Dacă fiica unui preot se pângăreşte prostituându-se, ea îşi necinsteşte tatăl; să fie arsă în foc.

10 Cel care a fost ales mare preot dintre fraţii săi, adică acela pe capul căruia a fost turnat untdelemnul pentru ungere, care a fost pus deoparte ca să poarte veşmintele, să nu-şi descopere capul[b] şi să nu-şi sfâşie veşmintele în nici o împrejurare. 11 Să nu se apropie de nici un mort; să nu se pângărească nici chiar pentru tatăl său sau mama sa. 12 Să nu iasă din Lăcaş şi să nu profaneze Lăcaşul Dumnezeului său, căci el a fost învestit în vederea slujirii prin untdelemnul pentru ungere, care este peste el, untdelemnul Dumnezeului său. Eu sunt Domnul.

13 Să se căsătorească doar cu o fecioară. 14 Să nu se căsătorească cu o văduvă sau cu o femeie divorţată, nici cu o femeie care s-a pângărit sau cu o prostituată. Femeia pe care o va lua de soţie din poporul său, va trebui să fie fecioară, 15 ca astfel să nu-şi facă de ruşine urmaşii în poporul său; căci Eu sunt Domnul Care-l sfinţesc.»“

16 Domnul i-a zis din nou lui Moise: 17 „Spune-i lui Aaron: «Nici un bărbat dintre urmaşii tăi din generaţiile viitoare care va avea o meteahnă să nu se apropie să aducă mâncarea Dumnezeului său. 18 Nici unul care va avea vreo meteahnă să nu se apropie, nici unul care va fi orb, şchiop, care va avea faţa mutilată sau un mădular mai lung, 19 nici unul care va avea piciorul rupt sau mâna ruptă, 20 care va fi cocoşat sau pitic, care va avea un defect la ochi, care va avea râie sau răni pe piele sau ale cărui boaşe nu vor fi întregi[c]. 21 Nici unul dintre urmaşii preotului Aaron, care va avea vreo meteahnă nu va putea să se apropie ca să aducă Domnului jertfe mistuite de foc; cine are o meteahnă nu se poate apropia ca să aducă mâncarea Dumnezeului său. 22 El va putea totuşi mânca din pâinea Dumnezeului său, atât din cea preasfântă, cât şi din cea sfântă. 23 Însă nu va avea voie să se apropie de draperia despărţitoare[d] sau de altar, fiindcă are o meteahnă; să nu-Mi profaneze locurile Mele sfinte, pentru că Eu sunt Domnul Care le sfinţesc.»“

24 Astfel, Moise a spus toate aceste cuvinte lui Aaron, fiilor acestuia şi tuturor israeliţilor.

22 Domnul i-a zis lui Moise: „Spune-le lui Aaron şi fiilor săi să aibă respect faţă de lucrurile sfinte care-Mi sunt închinate de către israeliţi şi să nu profaneze Numele Meu cel sfânt. Eu sunt Domnul.

Să le spui: «Dacă vreunul dintre urmaşii voştri din generaţiile viitoare se va apropia, în timp ce va fi necurat, de lucrurile sfinte, pe care israeliţii le dau Domnului, atunci omul acela să fie nimicit din prezenţa Mea. Eu sunt Domnul.

Nici unul dintre urmaşii lui Aaron care va avea o rană de lepră[e] sau care va suferi de vreo scurgere, să nu mănânce din lucrurile sfinte până nu va fi curat. Oricine va atinge vreun lucru care a devenit necurat din cauza unui trup mort sau a unui bărbat care a avut o scurgere de sămânţă, oricine va atinge vreun animal care mişună, prin care poate ajunge necurat sau vreun om prin care poate ajunge necurat, oricare ar fi necurăţia lui, acela care va atinge un astfel de lucru va fi necurat până seara. El nu va putea mânca din lucrurile sfinte până nu-şi va spăla trupul cu apă. La asfinţitul soarelui va fi curat; după aceea va putea mânca din lucrurile sfinte, căci acestea sunt hrana sa. Să nu mănânce din ceva mort sau din ceea ce a fost sfâşiat de animalele sălbatice, ca să nu ajungă necurat. Eu sunt Domnul.

Preoţii să păzească poruncile Mele ca să nu se încarce cu păcat şi să moară din cauză că le-au necinstit. Eu sunt Domnul; Eu îi sfinţesc.

10 Nici un om care nu este preot să nu mănânce din lucrurile sfinte. Nici oaspetele şi nici cel angajat de preot ca ziler să nu mănânce din lucrurile sfinte. 11 Dar dacă preotul îşi va cumpăra un sclav cu argintul său, acesta va putea să mănânce; de asemenea, sclavii născuţi în familia sa vor putea să mănânce din hrana lui. 12 Dacă fiica unui preot se va căsători cu un bărbat care nu este preot, ea nu va putea mânca din darurile sfinte. 13 Dar fiica unui preot care a rămas văduvă sau care este divorţată neavând copii şi care s-a întors în casa tatălui ei ca în tinereţe, va putea să mănânce din hrana tatălui ei. Însă nici un om care nu este preot să nu o mănânce.

14 Dacă un om va mânca din lucrurile sfinte fără să-şi dea seama, atunci el va trebui să dea preotului preţul lucrului sfânt şi să adauge încă o cincime la el. 15 Preoţii să nu profaneze lucrurile sfinte pe care israeliţii le aduc Domnului, 16 dându-le voie acestora să mănânce din ele, fiindcă ar aduce asupra lor un păcat de care s-ar face vinovaţi; căci Eu sunt Domnul Care îi sfinţesc.“

Jertfele să fie fără meteahnă

17 Domnul i-a zis lui Moise: 18 „Spune-le lui Aaron, fiilor săi şi tuturor israeliţilor: «Toţi bărbaţii din casa lui Israel şi toţi străinii din Israel care vor dori să aducă o ardere de tot Domnului, fie ca jertfă pentru împlinirea jurămintelor lor, fie ca daruri de bunăvoie, 19 să ia un mascul fără meteahnă dintre vite, oi sau capre, după cum doresc şi să-l jertfească. 20 Să nu aduceţi nici o jertfă care are vreo meteahnă, pentru că nu va fi primită de la voi. 21 Când cineva va aduce Domnului o jertfă de pace[f] pentru împlinirea unui jurământ deosebit sau ca dar de bunăvoie, din cireadă sau din turmă, va trebui ca aceasta să fie desăvârşită pentru a fi primită; să nu aibă nici o meteahnă. 22 Cele oarbe, lovite, mutilate, cele care au vreo scurgere, râie sau bube pe piele să nu le jertfiţi Domnului şi să nu le puneţi pe altar ca jertfe mistuite de foc pentru Domnul. 23 Pentru un dar de bunăvoie veţi putea aduce un bou[g] sau un miel care are un mădular mai lung sau mai scurt, însă ca jertfă pentru împlinirea unui jurământ el nu va fi primit. 24 Orice animal care are vreo parte lovită, zdrobită, sfâşiată sau tăiată să nu-l jertfiţi Domnului; să nu aduceţi asemenea jertfe în ţara voastră 25 şi să nu primiţi vreun astfel de animal de la un străin pentru a-l aduce ca hrană Dumnezeului vostru; fiindcă sunt mutilate şi au meteahnă, ele nu vor fi primite de la voi.»“

26 Domnul i-a mai zis lui Moise: 27 „Când se naşte un viţel, un miel sau un ied, acesta trebuie să rămână şapte zile cu mama lui, după care, începând cu ziua a opta, poate fi primit ca jertfă mistuită de foc pentru Domnul. 28 Vaca, oaia sau capra să nu le înjunghiaţi în aceeaşi zi cu fătul lor.

29 Când veţi aduce o jertfă de mulţumire pentru Domnul, să o jertfiţi în aşa fel încât să fie primită de la voi. 30 Să fie mâncată în aceeaşi zi; să nu lăsaţi nimic din ea până dimineaţă. Eu sunt Domnul.

31 Să păziţi poruncile Mele şi să le împliniţi. Eu sunt Domnul. 32 Să nu profanaţi Numele Meu cel sfânt, ca să fiu sfinţit în mijlocul israeliţilor. Eu sunt Domnul Care vă sfinţesc, 33 Eu, Cel Care v-am scos din ţara Egiptului ca să fiu Dumnezeul vostru: Eu sunt Domnul.

Matei 28

Învierea lui Isus

28 După Sabat, în timp ce se iveau zorii primei zile din săptămână, Maria Magdalena şi cealaltă Marie s-au dus să vadă mormântul.

Şi iată că a avut loc un cutremur mare, căci un înger al Domnului a coborât din cer şi s-a dus de a rostogolit piatra[a] şi s-a aşezat pe ea. Înfăţişarea lui era ca fulgerul, iar îmbrăcămintea lui era albă ca zăpada. Gardienii au început să tremure de frică şi au rămas ca morţi.

Îngerul le-a zis femeilor: „Nu vă temeţi! Ştiu că Îl căutaţi pe Isus Care a fost răstignit! Nu este aici, pentru că a fost înviat, aşa cum a spus! Veniţi şi vedeţi locul unde fusese pus şi apoi duceţi-vă repede şi spuneţi-le ucenicilor Lui: «A fost înviat dintre cei morţi! Şi iată că El merge înaintea voastră în Galileea! Acolo Îl veţi vedea!» Iată că v-am spus lucrul acesta!“

Ele au plecat repede de la mormânt, cu frică şi cu mare bucurie, şi au alergat să-i anunţe pe ucenici. Dar iată că le-a ieşit înainte Isus şi le-a zis: „Salutare[b]!“ Ele s-au apropiat, I-au cuprins picioarele şi I s-au închinat. 10 Atunci Isus le-a zis: „Nu vă temeţi! Duceţi-vă şi anunţaţi-i pe fraţii Mei să meargă în Galileea; acolo Mă vor vedea!“

Raportul gărzii şi înşelătoria conducătorilor

11 În timp ce plecau ele, câţiva dintre gardieni s-au dus în cetate şi i-au înştiinţat pe conducătorii preoţilor cu privire la tot ce se întâmplase. 12 Aceştia s-au adunat împreună cu bătrânii, au ţinut sfat şi le-au dat soldaţilor mulţi bani, 13 zicându-le: „Să spuneţi aşa: «Ucenicii Lui au venit noaptea, în timp ce noi dormeam, şi L-au furat!» 14 Iar dacă vestea aceasta va ajunge la guvernator, îl vom convinge noi şi vă vom scăpa de grijă!“ 15 Ei au luat banii şi au făcut aşa cum fuseseră învăţaţi. Şi zvonul acesta s-a răspândit printre iudei până în ziua de astăzi.

Marea Însărcinare

16 Cei unsprezece ucenici s-au dus în Galileea, la muntele la care le spusese Isus să meargă. 17 Când L-au văzut, I s-au închinat, dar unii s-au îndoit. 18 Isus S-a apropiat de ei şi le-a vorbit astfel: „Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. 19 Prin urmare, duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt 20 şi învăţându-i să păzească tot ce v-am poruncit! Şi iată că Eu sunt cu voi[c] în toate zilele, până la sfârşitul veacului!“

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.