Chronological

7 Mai mult face un nume^(A) bun decât untdelemnul mirositor şi ziua morţii decât ziua naşterii. ² Mai bine să te duci într-o casă de jale decât să te duci într-o casă de petrecere; căci acolo îţi aduci aminte de sfârşitul oricărui om, şi cine trăieşte îşi pune la inimă lucrul acesta. ³ Mai^(B) bună este întristarea decât râsul, căci, prin întristarea feţei, inima se face mai bună. ⁴ Inima înţelepţilor este în casa de jale, iar inima celor fără minte este în casa petrecerii. ⁵ Mai^(C) bine să asculţi mustrarea înţeleptului decât să asculţi la cântecul celor fără minte. ⁶ Căci^(D) râsul celor fără minte este ca pârâitul spinilor sub căldare. Şi aceasta este o deşertăciune. ⁷ Averea luată prin silă înnebuneşte pe cel înţelept şi^(E) mita strică inima. ⁸ Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui; mai bine cel^(F) bun la suflet decât cel îngâmfat. ⁹ Nu^(G) te grăbi să te mânii în sufletul tău, căci mânia locuieşte în sânul nebunilor. ¹⁰ Nu zice: „Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune decât acestea?” Căci nu din înţelepciune întrebi aşa. ¹¹ Înţelepciunea preţuieşte cât o moştenire şi chiar mai mult pentru cei^(H) ce văd soarele. ¹² Căci ocrotire dă şi înţelepciunea, ocrotire dă şi argintul; dar un folos mai mult al ştiinţei este că înţelepciunea ţine în viaţă pe cei ce o au. ¹³ Uită-te cu băgare de seamă la lucrarea lui Dumnezeu! Cine^(I) poate să îndrepte ce a făcut El strâmb? ¹⁴ În^(J) ziua fericirii, fii fericit şi în ziua nenorocirii, gândeşte-te că Dumnezeu a făcut şi pe una, şi pe cealaltă, pentru ca omul să nu mai poată şti nimic din ce va fi după el. ¹⁵ Tot felul de lucruri am văzut în zilele deşertăciunii mele. Este câte un om fără prihană^(K) care piere în neprihănirea lui, şi este câte un nelegiuit care o duce mult în răutatea lui. ¹⁶ Nu^(L) fi prea neprihănit şi^(M) nu te arăta prea înţelept. Pentru^(N) ce să te pierzi singur? ¹⁷ Dar nu fi nici peste măsură de rău şi nu fi fără minte. Pentru ce vrei să mori înainte de vreme? ¹⁸ Bine este să ţii la aceasta, dar nici pe cealaltă să n-o laşi din mână, căci cine se teme de Dumnezeu scapă din toate acestea. ¹⁹ Înţelepciunea^(O) face pe cel înţelept mai tare decât zece viteji care sunt într-o cetate. ²⁰ Fiindcă pe pământ nu este niciun^(P) om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască. ²¹ Nu lua nici tu seama la toate vorbele care se spun, ca nu cumva s-auzi pe sluga ta vorbindu-te de rău! ²² Căci ştie inima ta de câte ori ai vorbit şi tu de rău pe alţii. ²³ Toate acestea le-am cercetat cu înţelepciune. Am^(Q) zis: „Mă voi înţelepţi.” Dar înţelepciunea a rămas departe de mine. ²⁴ Cu mult mai departe^(R) decât era mai înainte şi ce adâncă^(S)! Cine o va putea găsi? ²⁵ M-am apucat şi am cercetat toate lucrurile^(T) cu gând să înţeleg, să adâncesc şi să caut înţelepciunea şi rostul lucrurilor şi să pricep nebunia răutăţii şi rătăcirea prostiei. ²⁶ Şi^(U) am găsit că mai amară decât moartea este femeia a cărei inimă este o cursă şi un laţ şi ale cărei mâini sunt nişte lanţuri; cel plăcut lui Dumnezeu scapă de ea, dar cel păcătos este prins de ea. ²⁷ Iată ce am găsit, zice Eclesiastul^(V), cercetând lucrurile unul câte unul, ca să le pătrund rostul; ²⁸ iată ce-mi caută şi acum sufletul şi n-am găsit. Din o mie am găsit un^(W) om, dar o femeie n-am găsit în toate acestea. ²⁹ Numai, iată ce am găsit: că^(X) Dumnezeu a făcut pe oameni fără prihană, dar ei^(Y) umblă cu multe şiretenii.

8 Cine este ca cel înţelept şi cine pricepe rostul lucrurilor? Înţelepciunea^(Z) omului îi luminează faţa, şi asprimea^(AA) feţei i se schimbă. ² Eu îţi spun: Păzeşte poruncile împăratului din pricina^(AB) jurământului făcut înaintea lui Dumnezeu. ³ Nu^(AC) te grăbi să pleci dinaintea lui şi nu stărui într-un lucru rău, căci el poate face tot ce vrea, ⁴ pentru că vorba împăratului are putere. Cine^(AD) poate zice: „Ce faci?” ⁵ Pe cine păzeşte porunca, nu-l va atinge nicio nenorocire, dar inima înţeleptului cunoaşte şi vremea, şi judecata. ⁶ Căci pentru^(AE) orice lucru este o vreme şi o judecată şi nenorocirea paşte pe om. ⁷ Dar^(AF) el nu ştie ce şi cum se va întâmpla, căci n-are nici cine-i spune. ⁸ Omul^(AG) nu este stăpân pe suflarea lui, ca s-o poată opri, şi n-are nicio putere peste ziua morţii; în lupta aceasta, nu este izbăvire, şi răutatea nu poate scăpa pe cei răi. ⁹ Toate acestea le-am văzut şi mi-am îndreptat inima spre tot ce se face sub soare. Este o vreme când un om stăpâneşte peste alt om, ca să-l facă nenorocit. ¹⁰ Atunci am văzut pe cei răi îngropaţi şi ducându-se la odihna lor, iar pe cei ce lucraseră cu neprihănire depărtându-se de locul sfânt şi uitaţi în^(AH) cetate. Şi aceasta este o deşertăciune! ¹¹ Pentru că^(AI) nu se aduce repede la îndeplinire hotărârea dată împotriva faptelor rele, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorinţa să facă rău. ¹² Totuşi, măcar că păcătosul face^(AJ) de o sută de ori răul şi stăruieşte multă vreme în el, eu ştiu că fericirea este pentru cei^(AK) ce se tem de Dumnezeu şi au frică de El. ¹³ Dar cel rău nu este fericit şi nu-şi va lungi zilele, întocmai ca umbra, pentru că n-are frică de Dumnezeu. ¹⁴ Este o deşertăciune care se petrece pe pământ, şi anume sunt oameni neprihăniţi, cărora le merge ca şi celor răi care fac fapte rele şi sunt răi, cărora le^(AL) merge ca şi celor neprihăniţi, care fac fapte bune. Eu zic că şi aceasta este o deşertăciune. ¹⁵ Am lăudat^(AM) dar petrecerea, pentru că nu este altă fericire pentru om sub soare decât să mănânce şi să bea şi să se veselească; iată ce trebuie să-l însoţească în mijlocul muncii lui, în zilele vieţii pe care i le dă Dumnezeu sub soare. ¹⁶ Când mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea şi să mă uit cu băgare de seamă la truda pe care şi-o dă omul pe pământ – căci omul nu vede somn cu ochii, nici zi, nici noapte –, ¹⁷ am văzut atunci toată lucrarea lui Dumnezeu, am văzut că omul^(AN) nu poate să pătrundă ce se face sub soare; oricât s-ar trudi el să cerceteze, tot nu va putea afla şi, chiar dacă înţeleptul ar zice că a ajuns să înţeleagă, tot^(AO) nu poate să găsească.

9 Da, mi-am pus inima în căutarea tuturor acestor lucruri, am cercetat toate aceste lucruri şi am văzut că cei neprihăniţi^(AP) şi înţelepţi şi faptele lor sunt în mâna lui Dumnezeu: atât dragostea, cât şi ura. Oamenii nu ştiu nimic mai dinainte; totul este înaintea lor în viitor. ² Tuturor^(AQ) li se întâmplă toate deopotrivă: aceeaşi soartă are cel neprihănit şi cel rău, cel bun şi curat, ca şi cel necurat, cel ce aduce jertfă, ca şi cel ce n-aduce jertfă; cel bun ca şi cel păcătos, cel ce jură ca şi cel ce se teme să jure! ³ Iată cel mai mare rău în tot ce se face sub soare, anume că aceeaşi soartă au toţi. De aceea şi este plină inima oamenilor de răutate şi de aceea este atâta nebunie în inima lor tot timpul cât trăiesc. Şi după aceea? Se duc la cei morţi. ⁴ Căci cine este scutit? Oricine trăieşte tot mai trage nădejde, căci un câine viu face mai mult decât un leu mort. ⁵ Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri, dar cei^(AR) morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nicio răsplată, fiindcă până şi pomenirea^(AS) li se uită. ⁶ Şi dragostea lor, şi ura lor, şi pizma lor de mult au şi pierit şi niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare. ⁷ Du-te dar de mănâncă-ţi^(AT) pâinea cu bucurie şi bea-ţi cu inimă bună vinul, căci de mult a găsit Dumnezeu plăcere în ce faci tu acum. ⁸ Hainele să-ţi fie albe în orice vreme şi untdelemnul să nu-ţi lipsească de pe cap. ⁹ Gustă viaţa cu nevasta pe care o iubeşti în tot timpul vieţii tale deşarte, pe care ţi-a dat-o Dumnezeu sub soare în această vreme trecătoare, căci^(AU) aceasta îţi este partea în viaţă, în mijlocul trudei cu care te osteneşti sub soare. ¹⁰ Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în Locuinţa morţilor în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune! ¹¹ Am mai văzut^(AV) apoi sub soare că nu cei iuţi aleargă, că nu cei viteji câştigă războiul, că nu cei înţelepţi câştigă pâinea, nici cei pricepuţi bogăţia, nici cei învăţaţi bunăvoinţa, ci toate atârnă de vreme şi de împrejurări. ¹² Căci omul nu-şi^(AW) cunoaşte nici măcar ceasul, întocmai ca peştii prinşi în mreaja nimicitoare şi ca păsările prinse în laţ; ca şi ei sunt prinşi^(AX) şi fiii oamenilor în vremea nenorocirii, când vine fără veste nenorocirea peste ei. ¹³ Am mai văzut următoarea înţelepciune sub soare şi mi s-a părut mare. ¹⁴ Era^(AY) o mică cetate, cu puţini oameni în ea şi a venit asupra ei un împărat puternic, a împresurat-o şi a ridicat mari întărituri împotriva ei. ¹⁵ În ea se afla un om sărac, dar înţelept, care a scăpat cetatea cu înţelepciunea lui. Şi nimeni nu se gândise la omul acela sărac. ¹⁶ Atunci am zis^(AZ): „Mai bună este înţelepciunea decât tăria!” Totuşi, înţelepciunea^(BA) săracului este dispreţuită şi nimeni nu-l ascultă. ¹⁷ Cuvintele înţelepţilor, ascultate în linişte, sunt mai de preţ decât strigătele unuia care stăpâneşte între nebuni. ¹⁸ Înţelepciunea este mai^(BB) de preţ decât sculele de război, dar un^(BC) singur păcătos nimiceşte mult bine.

10 Muştele moarte strică şi acresc untdelemnul negustorului de unsori; tot aşa, puţină nebunie biruie înţelepciunea şi slava. ² Inima înţeleptului este la dreapta lui, iar inima nebunului, la stânga lui. ³ Şi pe orice drum ar merge nebunul, peste tot îi lipseşte mintea şi^(BD) spune tuturor că este un nebun! ⁴ Când izbucneşte împotriva ta mânia celui ce stăpâneşte, nu-ţi^(BE) părăsi locul, căci^(BF) sângele rece te păzeşte de mari păcate. ⁵ Este un rău pe care l-am văzut sub soare, ca o greşeală care vine de la cel ce cârmuieşte: ⁶ nebunia^(BG) este pusă în dregătorii înalte, iar bogaţii stau în locuri de jos. ⁷ Am văzut robi călări^(BH) şi voievozi mergând pe jos ca nişte robi. ⁸ Cine^(BI) sapă groapa altuia cade el în ea şi cine surpă un zid va fi muşcat de un şarpe. ⁹ Cine sfărâmă pietre este rănit de ele şi cine despică lemne este în primejdie. ¹⁰ Când se toceşte fierul şi rămâne neascuţit, trebuie să-ţi îndoieşti puterile; de aceea la izbândă ajungi prin înţelepciune. ¹¹ Când muşcă şarpele, fiindcă n-a^(BJ) fost vrăjit, vrăjitorul n-are niciun câştig din meşteşugul lui. ¹² Cuvintele^(BK) unui înţelept sunt plăcute, dar^(BL) buzele nebunului îi aduc pieirea. ¹³ Cel dintâi cuvânt care-i iese din gură este nebunie, şi cel din urmă este o nebunie şi mai rea. ¹⁴ Nebunul^(BM) spune o mulţime de vorbe, măcar că omul nu ştie ce se va întâmpla. Şi cine-i va spune ce^(BN) va fi după el? ¹⁵ Truda nebunului oboseşte pe cel ce nu cunoaşte drumul spre cetate. ¹⁶ Vai^(BO) de tine, ţară al cărei împărat este un copil şi ai cărei voievozi benchetuiesc de dimineaţă! ¹⁷ Ferice de tine, ţară al cărei împărat este de neam mare şi ai cărei voievozi^(BP) mănâncă la vremea potrivită, ca să-şi întărească puterile, nu ca să se dedea la beţie! ¹⁸ Când mâinile sunt leneşe, se lasă grinda şi când se lenevesc mâinile, plouă în casă. ¹⁹ Ospeţele se fac pentru petrecere, vinul^(BQ) înveseleşte viaţa, iar argintul le dă pe toate. ²⁰ Nu blestema pe împărat nici chiar în gând şi nu^(BR) blestema pe cel bogat în odaia în care te culci, căci s-ar putea întâmpla ca pasărea cerului să-ţi ducă vorba şi un sol înaripat să-ţi dea pe faţă vorbele.

11 Aruncă-ţi pâinea pe^(BS) ape şi^(BT), după multă vreme, o vei găsi iarăşi! ² Împarte-o^(BU) în^(BV) şapte şi chiar în opt, căci^(BW) nu ştii ce nenorocire poate da peste pământ. ³ Când se umplu norii de ploaie, o varsă pe pământ. Oriîncotro ar cădea copacul, fie spre miazăzi, fie spre miazănoapte, în locul unde cade, acolo rămâne. ⁴ Cine se uită după vânt nu va semăna şi cine se uită după nori nu va secera. ⁵ Cum nu^(BX) ştii care este calea vântului, nici^(BY) cum se fac oasele în pântecele femeii însărcinate, tot aşa nu cunoşti nici lucrarea lui Dumnezeu, care le face pe toate. ⁶ Dimineaţa seamănă-ţi sămânţa şi până seara nu lăsa mâna să ţi se odihnească, fiindcă nu ştii ce va izbuti: aceasta sau aceea sau dacă amândouă sunt deopotrivă de bune. ⁷ Dulce este lumina şi o plăcere pentru ochi să^(BZ) vadă soarele. ⁸ Deci, dacă un om trăieşte mulţi ani, să se bucure în toţi anii aceştia şi să se gândească ce multe vor fi zilele de întuneric. Tot ce va veni este deşertăciune. ⁹ Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă^(CA) pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi, dar să ştii că, pentru toate acestea, te va chema Dumnezeu^(CB) la judecată. ¹⁰ Goneşte^(CC) orice necaz din inima ta şi depărtează răul din trupul tău, căci^(CD) tinereţea şi zorile vieţii sunt trecătoare.

12 Dar adu-ţi^(CE) aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii tale, până nu vin zilele cele rele şi până nu se apropie anii când vei zice: „Nu găsesc nicio plăcere în ei”; ² până nu se întunecă soarele şi lumina, luna şi stelele şi până nu se întorc norii îndată după ploaie; ³ până nu încep să tremure paznicii casei (mâinile) şi să se încovoaie cele tari (picioarele); până nu se opresc cei ce macină (dinţii), căci s-au împuţinat; până nu se întunecă cei ce se uită pe ferestre (ochii); ⁴ până nu se închid cele două uşi dinspre uliţă (buzele); când uruitul morii slăbeşte, te scoli la ciripitul unei păsări, glasul tuturor cântăreţelor^(CF) se aude înăbuşit, ⁵ te temi de orice înălţime şi te sperii pe drum; până nu înfloreşte migdalul cu peri albi şi de abia se târăşte lăcusta; până nu-ţi trec poftele, căci omul merge spre casa^(CG) lui cea veşnică, şi bocitorii^(CH) cutreieră uliţele; ⁶ până nu se rupe funia de argint, până nu se sfărâmă vasul de aur, până nu se sparge găleata la izvor şi până nu se strică roata de la fântână; ⁷ până nu se^(CI) întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi^(CJ) până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care^(CK) l-a dat. ⁸ O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul; totul este deşertăciune! ⁹ Pe lângă faptul că Eclesiastul a fost înţelept, el a mai învăţat şi ştiinţa pe popor, a cercetat, a adâncit şi a întocmit^(CL) un mare număr de zicători. ¹⁰ Eclesiastul a căutat să afle cuvinte plăcute şi să scrie întocmai cuvintele adevărului. ¹¹ Cuvintele înţelepţilor sunt ca nişte bolduri şi, strânse la un loc, sunt ca nişte cuie bătute, date de un singur stăpân. ¹² Încolo, fiule, ia învăţătură din aceste lucruri; dacă ai voi să faci o mulţime de cărţi, să ştii că n-ai mai isprăvi, şi multă^(CM) învăţătură oboseşte trupul. ¹³ Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te^(CN) de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. ¹⁴ Căci Dumnezeu va aduce orice^(CO) faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.