Print Page Options
Previous Prev Day Next DayNext

Chronological

Read the Bible in the chronological order in which its stories and events occurred.
Duration: 365 days
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014 (RMNN)
Version
2 Cronici 19-23

Hanani mustră pe Iosafat

19 Iosafat, împăratul lui Iuda, s-a întors în pace acasă, la Ierusalim. Iehu, fiul prorocului(A) Hanani, i-a ieşit înainte şi a zis împăratului Iosafat: „Cum de ai ajutat tu pe cel rău şi ai iubit(B) pe cei ce urăsc pe Domnul? Din pricina aceasta este mâniat(C) Domnul pe tine. Dar tot se mai găseşte şi ceva(D) bun în tine, căci ai înlăturat din ţară idolii şi ţi-ai pus(E) inima să caute pe Dumnezeu.”

Măsurile pentru împărţirea dreptăţii

Iosafat a rămas la Ierusalim. Apoi a mai făcut o călătorie prin mijlocul poporului, de la Beer-Şeba până la muntele lui Efraim, şi i-a adus înapoi la Domnul, Dumnezeul părinţilor lor. A pus judecători în toate cetăţile întărite din ţara lui Iuda, în fiecare cetate. Şi a zis judecătorilor: „Luaţi seama la ce veţi face, căci nu pentru oameni(F) veţi rosti judecăţi, ci pentru Domnul(G), care va fi lângă voi când le veţi rosti. Acum, frica Domnului să fie peste voi; vegheaţi asupra faptelor voastre, căci la Domnul(H), Dumnezeul nostru, nu este nicio nelegiuire, nici nu se are(I) în vedere faţa oamenilor, nici nu se primesc daruri.” Când s-a întors la Ierusalim, Iosafat(J) a pus şi aici, pentru judecăţile Domnului şi pentru neînţelegeri, leviţi, preoţi şi căpetenii peste casele părinteşti ale lui Israel. Şi iată poruncile pe care li le-a dat: „Voi să lucraţi în frica(K) Domnului, cu credinţă şi curăţie de inimă. 10 În orice(L) neînţelegere, care vă va fi supusă de fraţii voştri, care locuiesc în cetăţile lor, şi anume cu privire la un omor, la o lege, la o poruncă, la învăţături şi rânduieli, să-i luminaţi, ca să nu se facă vinovaţi faţă de Domnul şi să nu izbucnească mânia(M) Lui peste voi(N) şi peste fraţii voştri. Aşa să lucraţi, şi nu veţi fi vinovaţi. 11 Şi iată că aveţi în frunte pe marele preot Amaria pentru toate treburile(O) Domnului şi pe Zebadia, fiul lui Ismael, căpetenia casei lui Iuda, pentru toate treburile împăratului şi aveţi înainte ca dregători pe leviţi. Întăriţi-vă şi lucraţi şi Domnul să fie cu cel ce va face(P) binele!”

Biruinţa lui Iosafat asupra moabiţilor şi amoniţilor

20 După aceea, fiii lui Moab şi fiii lui Amon şi cu ei nişte maoniţi au pornit cu război împotriva lui Iosafat. Au venit şi au dat de ştire lui Iosafat, zicând: „O mare mulţime înaintează împotriva ta de dincolo de mare, din Siria, şi sunt la(Q) Haţaţon-Tamar, adică(R) En-Ghedi.” În spaima sa, Iosafat şi-a îndreptat faţa să caute(S) pe Domnul şi a vestit(T) un post pentru tot Iuda. Iuda s-a adunat să cheme pe Domnul şi au venit din toate cetăţile lui Iuda să caute pe Domnul. Iosafat a venit în mijlocul adunării lui Iuda şi a Ierusalimului, în Casa Domnului, înaintea curţii celei noi. Şi a zis: „Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, nu eşti Tu Dumnezeu în ceruri(U) şi nu stăpâneşti(V) Tu peste toate împărăţiile neamurilor? Oare n-ai Tu în mână(W) tăria şi puterea, aşa că nimeni nu Ţi se poate împotrivi? Oare n-ai izgonit(X) Tu, Dumnezeul(Y) nostru, pe locuitorii ţării acesteia dinaintea poporului Tău Israel şi n-ai dat-o Tu pentru totdeauna de moştenire seminţei lui Avraam, care Te(Z) iubea? Ei au locuit-o şi Ţi-au zidit în ea un locaş sfânt pentru Numele Tău, zicând: ‘Dacă(AA) va veni peste noi vreo nenorocire, sabia, judecata, ciuma sau foametea, ne vom înfăţişa înaintea casei acesteia şi înaintea Ta, căci(AB) Numele Tău este în casa aceasta; vom striga către Tine din mijlocul strâmtorării noastre, şi Tu ne vei asculta şi ne vei mântui!’ 10 Acum, iată, fiii lui Amon şi ai lui Moab şi cei din muntele Seir, la care n-ai îngăduit(AC) lui Israel să intre când venea din ţara Egiptului – căci s-a abătut(AD) de la ei şi nu i-a nimicit –, 11 iată-i cum ne răsplătesc acum, venind(AE) să ne izgonească din moştenirea Ta, pe care ne-ai dat-o în stăpânire! 12 O, Dumnezeul nostru, nu-i vei judeca(AF) Tu pe ei? Căci noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi care înaintează împotriva noastră şi nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sunt îndreptaţi(AG) spre Tine!” 13 Tot Iuda stătea în picioare înaintea Domnului, cu pruncii, nevestele şi fiii lor. 14 Atunci, Duhul(AH) Domnului a venit în mijlocul adunării peste Iahaziel, fiul lui Zaharia, fiul lui Benaia, fiul lui Ieiel, fiul lui Matania, Levitul, dintre fiii lui Asaf. 15 Şi Iahaziel a zis: „Ascultaţi, tot Iuda şi locuitorii din Ierusalim, şi tu, împărate Iosafat! Aşa vă vorbeşte Domnul: ‘Nu(AI) vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi dinaintea acestei mari mulţimi, căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu. 16 Mâine pogorâţi-vă împotriva lor. Ei se vor sui pe dealul Ţiţ şi-i veţi găsi la capătul văii, în faţa pustiei Ieruel. 17 Nu veţi(AJ) avea de luptat în lupta aceasta; aşezaţi-vă, staţi acolo şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul. Iuda şi Ierusalim, nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi; mâine, ieşiţi-le înainte, şi Domnul(AK) va fi cu voi!’ ” 18 Iosafat s-a plecat(AL) cu faţa la pământ şi tot Iuda şi locuitorii Ierusalimului s-au aruncat înaintea Domnului să se închine înaintea Lui. 19 Leviţii dintre fiii chehatiţilor şi dintre fiii coreiţilor s-au sculat şi au lăudat cu glas tare şi puternic pe Domnul, Dumnezeul lui Israel. 20 A doua zi, au pornit dis-de-dimineaţă spre pustia Tecoa. La plecarea lor, Iosafat a venit şi a zis: „Ascultaţi-mă, Iuda şi locuitorii Ierusalimului! Încredeţi-vă(AM) în Domnul, Dumnezeul vostru, şi veţi fi întăriţi; încredeţi-vă în prorocii Lui, şi veţi izbuti.” 21 Apoi, în învoire cu poporul, a numit nişte cântăreţi care, îmbrăcaţi cu podoabe sfinte şi mergând înaintea oştirii, lăudau(AN) pe Domnul şi ziceau: „Lăudaţi(AO) pe Domnul, căci(AP) îndurarea Lui ţine în veac!” 22 În clipa când au început cântările şi laudele, Domnul a pus(AQ) o pândă împotriva fiilor lui Amon şi ai lui Moab şi împotriva celor din muntele Seir, care veniseră împotriva lui Iuda. Şi au fost bătuţi. 23 Fiii lui Amon şi ai lui Moab s-au aruncat asupra locuitorilor din muntele Seir ca să-i nimicească cu desăvârşire şi să-i prăpădească. Şi, după ce au isprăvit cu locuitorii din Seir, s-au ajutat unii pe alţii să se nimicească. 24 Când a ajuns Iuda pe înălţimea de unde se zăreşte pustia, s-au uitat înspre mulţime, şi iată că ei erau nişte trupuri moarte întinse pe pământ şi nimeni nu scăpase. 25 Iosafat şi poporul său s-au dus să ia prăzile; au găsit printre trupuri multe bogăţii şi lucruri scumpe şi au luat atât de multe, că n-au putut să le ducă pe toate. Trei zile au prădat, căci era multă pradă. 26 A patra zi, s-au strâns în Valea Beraca (Binecuvântare), unde au binecuvântat pe Domnul, de aceea au numit locul acesta Valea Beraca, nume care i-a rămas până în ziua de azi. 27 Toţi oamenii din Iuda şi din Ierusalim, în frunte cu Iosafat, au plecat veseli şi s-au întors la Ierusalim, căci Domnul îi umpluse de bucurie(AR), izbăvindu-i de vrăjmaşii lor. 28 Au intrat în Ierusalim şi în Casa Domnului, în sunete de alăute şi de harpe şi trâmbiţe. 29 Groaza(AS) Domnului a apucat toate împărăţiile celorlalte ţări când au auzit că Domnul luptase împotriva vrăjmaşilor lui Israel. 30 Şi împărăţia lui Iosafat a fost liniştită şi Dumnezeul(AT) lui i-a dat pace de jur împrejur.

Sfârşitul domniei lui Iosafat

31 Iosafat(AU) a domnit peste Iuda. Avea treizeci şi cinci de ani când a ajuns împărat şi a domnit douăzeci şi cinci de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Azuba, fata lui Şilhi. 32 El a mers pe calea tatălui său, Asa, şi nu s-a abătut deloc, făcând ce este bine înaintea Domnului. 33 Numai că înălţimile(AV) n-au fost îndepărtate, şi poporul tot n-avea inima(AW) strâns lipită de Dumnezeul părinţilor săi. 34 Celelalte fapte ale lui Iosafat, cele dintâi şi cele de pe urmă, sunt scrise în istoria lui Iehu, fiul lui Hanani, care(AX) este cuprinsă în cartea împăraţilor lui Israel. 35 După aceea, Iosafat, împăratul lui Iuda, s-a unit(AY) cu împăratul lui Israel, Ahazia, a cărui purtare era nelegiuită. 36 S-a unit cu el ca să zidească nişte corăbii, care să meargă la Tarsis, şi au făcut corăbii la Eţion-Gheber. 37 Atunci, Eliezer, fiul lui Dodava, din Mareşa, a prorocit împotriva lui Iosafat şi a zis: „Pentru că te-ai unit cu Ahazia, Domnul îţi nimiceşte lucrarea.” Şi corăbiile(AZ) au fost sfărâmate şi n-au putut să se ducă la Tarsis(BA).

21 Iosafat(BB) a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat cu părinţii săi în cetatea lui David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ioram.

Ioram, împăratul lui Iuda

Ioram avea ca fraţi, fii ai lui Iosafat, pe Azaria, Iehiel, Zaharia, Azaria, Micael şi Şefatia, toţi fii ai lui Iosafat, împăratul lui Israel. Tatăl lor le dăduse daruri însemnate în argint, în aur şi în lucruri scumpe, împreună cu cetăţi întărite în Iuda, dar împărăţia a lăsat-o lui Ioram, pentru că el era întâiul născut. Când a luat Ioram în stăpânire împărăţia tatălui său şi când s-a întărit, a omorât cu sabia pe toţi fraţii săi şi pe vreo câţiva din capii lui Israel. Ioram avea treizeci şi doi(BC) de ani când a ajuns împărat şi a domnit opt ani la Ierusalim. El a umblat în calea împăraţilor lui Israel cum făcuse casa lui Ahab(BD), căci avea de nevastă pe o fată a lui Ahab, şi a făcut ce este rău înaintea Domnului. Dar Domnul n-a voit să piardă casa lui David, din pricina legământului pe care-l făcuse cu David şi din pricina făgăduinţei pe care o făcuse că îi va da totdeauna o lumină, lui şi fiilor(BE) lui. Pe vremea(BF) sa, Edom s-a răsculat împotriva stăpânirii lui Iuda şi şi-a pus un împărat. Ioram a pornit cu căpeteniile şi cu toate carele sale. Sculându-se noaptea, a bătut pe edomiţi, care-l înconjurau, şi pe căpeteniile carelor lor. 10 Răscoala lui Edom împotriva stăpânirii lui Iuda a ţinut până în ziua de azi. În acelaşi timp s-a răsculat şi Libna împotriva stăpânirii lui, pentru că părăsise pe Domnul, Dumnezeul părinţilor săi. 11 Ioram a făcut chiar înălţimi în munţii lui Iuda. A târât pe locuitorii Ierusalimului la curvie(BG) şi a amăgit pe Iuda. 12 I-a venit o scrisoare de la prorocul Ilie, care zicea: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul tatălui tău David: ‘Pentru că n-ai umblat în căile tatălui tău Iosafat şi în căile lui Asa, împăratul lui Iuda, 13 ci ai umblat în calea împăraţilor lui Israel; pentru că ai târât(BH) la curvie(BI) pe Iuda şi locuitorii Ierusalimului, cum a făcut casa(BJ) lui Ahab faţă de Israel, şi pentru că ai omorât pe fraţii(BK) tăi, care erau mai buni decât tine şi care făceau parte din însăşi casa tatălui tău – 14 iată, Domnul va lovi cu o mare urgie pe poporul tău, pe fiii tăi, pe nevestele tale şi tot ce este al tău. 15 Iar pe tine, te va lovi cu o boală grea, cu o boală de măruntaie(BL), care se va îngreuia din zi în zi, până când îţi vor ieşi măruntaiele din pricina tăriei bolii’.” 16 Şi Domnul a aţâţat(BM) împotriva lui Ioram duhul filistenilor şi al arabilor, care sunt în vecinătatea etiopienilor. 17 S-au suit împotriva lui Iuda, au năvălit în el, au jefuit toate bogăţiile care se aflau în casa împăratului şi i-au luat fiii(BN) şi nevestele, aşa încât nu i-a mai rămas alt fiu decât Ioahaz[a], cel mai tânăr dintre fiii săi. 18 După toate acestea, Domnul l-a lovit cu o boală de măruntaie(BO), care era fără leac. 19 Ea s-a îngreuiat din zi în zi şi, pe la sfârşitul anului al doilea, i-au ieşit lui Ioram măruntaiele din pricina tăriei bolii. A murit în dureri grele. Şi poporul lui n-a ars tămâie în cinstea lui, cum făcuse pentru părinţii(BP) lui. 20 Avea treizeci şi doi de ani când a ajuns împărat şi a domnit opt ani la Ierusalim. A murit fără să lase părere de rău în urmă şi l-au îngropat în cetatea lui David, dar nu în mormintele împăraţilor.

Ahazia, împăratul lui Iuda

22 Locuitorii Ierusalimului au pus împărat în locul lui pe Ahazia(BQ), fiul lui cel mai tânăr, căci oastea venită în tabără cu arabii omorâse pe toţi cei(BR) mai mari în vârstă. Astfel a început să domnească Ahazia, fiul lui Ioram, împăratul lui Iuda. Ahazia avea patruzeci şi doi de ani(BS) când a ajuns împărat şi a domnit un an la Ierusalim. Mamă-sa se chema Atalia(BT), fata lui Omri. El a umblat în căile casei lui Ahab, căci mamă-sa îi dădea sfaturi nelegiuite. A făcut ce este rău înaintea Domnului, ca şi casa lui Ahab, căci, după moartea tatălui său, ei îi erau sfetnici, spre pierzarea lui. Târât de sfatul lor, s-a dus cu Ioram(BU), fiul lui Ahab, împăratul lui Israel, la război împotriva lui Hazael, împăratul Siriei, la Ramot, în Galaad. Sirienii au rănit pe Ioram. Ioram s-a întors(BV) să se vindece la Izreel de rănile pe care i le făcuseră sirienii la Rama, când se bătea împotriva lui Hazael, împăratul Siriei. Azaria, fiul lui Ioram, împăratul lui Iuda, s-a pogorât să vadă pe Ioram, fiul lui Ahab, la Izreel, pentru că era bolnav. Prin voia(BW) lui Dumnezeu şi spre pierzarea lui a venit Ahazia la Ioram. Când a ajuns, a ieşit(BX) cu Ioram să se ducă înaintea lui Iehu, fiul lui Nimşi, pe care-l(BY) unsese Domnul ca să piardă casa lui Ahab. Şi, pe când se răzbuna(BZ) Iehu împotriva casei lui Ahab, a dat peste(CA) capii lui Iuda şi peste fiii fraţilor lui Ahazia, care erau în slujba lui Ahazia, şi i-a omorât. Au căutat pe Ahazia(CB) şi l-au prins în Samaria, unde se ascunsese. L-au adus la Iehu şi l-au omorât. Apoi l-au îngropat, căci ziceau: „Este fiul lui Iosafat, care căuta pe(CC) Domnul din toată inima lui.” Şi n-a mai rămas nimeni din casa lui Ahazia care să fi fost în stare să domnească.

Atalia, împărăteasa lui Iuda

10 Atalia, mama lui Ahazia, văzând(CD) că fiul ei a murit, s-a sculat şi a omorât tot neamul împărătesc al casei lui Iuda. 11 Dar Ioşabeat(CE), fata împăratului, a luat pe Ioas, fiul lui Ahazia, l-a ridicat din mijlocul fiilor împăratului când au fost omorâţi, şi l-a pus cu doica lui în odaia paturilor. Astfel l-a ascuns Ioşabeat, fata împăratului Ioram, nevasta preotului Iehoiada şi sora lui Ahazia, de privirile Ataliei, care nu l-a omorât. 12 A stat şase ani ascuns cu ei în Casa lui Dumnezeu. Şi în ţară domnea Atalia.

Ioas se încununează împărat

23 În(CF) al şaptelea an, Iehoiada s-a îmbărbătat şi a făcut legământ cu căpeteniile peste sute. Aceştia erau: Azaria, fiul lui Ieroham, Ismael, fiul lui Iohanan, Azaria, fiul lui Obed, Maaseia, fiul lui Adaia, şi Elişafat, fiul lui Zicri. Au străbătut toată ţara lui Iuda şi au strâns pe leviţii din toate cetăţile lui Iuda şi pe capii de familii din Israel şi au venit la Ierusalim. Toată adunarea a făcut legământ cu împăratul în Casa lui Dumnezeu. Şi Iehoiada le-a zis: „Iată că fiul împăratului va domni, cum a spus(CG) Domnul cu privire la fiii lui David. Iată ce veţi face. A treia parte din voi, care intră(CH) de slujbă în ziua Sabatului, preoţi şi leviţi, să facă paza pragurilor; altă treime să stea în casa împăratului şi o treime, la poarta Iesod. Tot poporul să fie în curţile Casei Domnului. Nimeni să nu intre în Casa Domnului, afară de preoţii şi leviţii(CI) de slujbă; ei să intre, căci sunt sfinţi. Şi tot poporul să facă de strajă cu privire la porunca Domnului. Leviţii să înconjoare pe împărat de toate părţile, fiecare cu armele în mână, şi oricine va intra în casă să fie omorât. Voi să fiţi pe lângă împărat când va intra şi când va ieşi.” Leviţii şi tot Iuda au împlinit toate poruncile pe care le dăduse preotul Iehoiada. Şi-a luat fiecare oamenii lui, pe cei ce intrau în slujbă şi pe cei ce ieşeau din slujbă în ziua Sabatului, căci preotul Iehoiada nu scutise pe niciuna din(CJ) cete. Preotul Iehoiada a dat sutaşilor suliţele şi scuturile, mari şi mici, care veneau de la împăratul David şi care se aflau în Casa lui Dumnezeu. 10 A aşezat tot poporul, fiecare cu arma în mână, de la partea dreaptă până la partea stângă a casei, lângă altar şi lângă casă de jur împrejurul împăratului. 11 Au adus înainte pe fiul împăratului, i-au pus cununa împărătească şi mărturia(CK) şi l-au făcut împărat. Şi Iehoiada şi fiii săi l-au uns şi au zis: „Trăiască împăratul!” 12 Atalia a auzit zarva poporului care alerga şi mărea pe împărat şi a venit la popor în Casa Domnului. 13 S-a uitat şi iată că împăratul stătea pe scaunul său împărătesc la intrare. Căpeteniile şi trâmbiţele erau lângă împărat; tot poporul ţării se bucura şi suna din trâmbiţe, iar cântăreţii, cu instrumentele de muzică, ziceau cântările(CL) de laudă. Atalia şi-a sfâşiat hainele şi a zis: „Vânzare! Vânzare!” 14 Atunci, preotul Iehoiada, scoţând pe sutaşi, care erau în fruntea oştirii, le-a zis: „Scoateţi-o afară din şiruri, şi oricine o va urma să fie ucis.” Căci preotul zisese: „N-o omorâţi în Casa Domnului.” 15 I-au făcut loc şi s-a dus la casa împăratului, pe intrarea Porţii(CM) Cailor, şi au omorât-o acolo. 16 Iehoiada a făcut între el, tot poporul şi împărat un legământ prin care aveau să fie poporul Domnului. 17 Tot poporul a intrat în casa lui Baal şi au dărâmat-o; i-au sfărâmat altarele şi chipurile şi au ucis înaintea altarelor pe Matan(CN), preotul lui Baal. 18 Iehoiada a încredinţat slujbele Casei Domnului în mâinile preoţilor, leviţilor pe care-i împărţise(CO) David în Casa Domnului, ca să aducă arderi-de-tot Domnului, cum este scris în legea(CP) lui Moise, în mijlocul bucuriilor şi cântărilor, după rânduiala lui David. 19 A pus uşieri(CQ) la porţile Casei Domnului ca să nu intre nimeni spurcat prin ceva. 20 A luat pe sutaşi(CR), pe oamenii cu vază, pe cei ce aveau putere peste popor şi pe tot poporul ţării şi a pogorât pe împărat din Casa Domnului. Au intrat în casa împăratului pe poarta de sus şi au pus pe împărat pe scaunul de domnie al împărăţiei. 21 Tot poporul ţării se bucura şi cetatea era liniştită. Pe Atalia o omorâseră cu sabia.

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014 (RMNN)

Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.