Chronological

Pilda nunţii fiului de împărat

22 Isus a^(A) luat cuvântul şi le-a vorbit iarăşi în pilde. Şi a zis: ² „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a făcut nuntă fiului său. ³ A trimis pe robii săi să cheme pe cei poftiţi la nuntă, dar ei n-au vrut să vină. ⁴ A trimis iarăşi alţi robi şi le-a zis: ‘Spuneţi celor poftiţi: «Iată că am gătit ospăţul meu; juncii^(B) şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate; toate sunt gata, veniţi la nuntă».’ ⁵ Dar ei, fără să le pese de poftirea lui, au plecat: unul la holda lui şi altul la negustoria lui. ⁶ Ceilalţi au pus mâna pe robi, şi-au bătut joc de ei şi i-au omorât. ⁷ Când a auzit, împăratul s-a mâniat, a trimis oştile^(C) sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea. ⁸ Atunci a zis robilor săi: ‘Nunta este gata, dar cei poftiţi n-au fost vrednici^(D) de ea. ⁹ Duceţi-vă dar la răspântiile drumurilor şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe care-i veţi găsi.’ ¹⁰ Robii au ieşit la răspântii, au^(E) strâns pe toţi pe care i-au găsit, şi buni, şi răi, şi odaia ospăţului de nuntă s-a umplut de oaspeţi. ¹¹ Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii şi a zărit acolo pe un om care^(F) nu era îmbrăcat în haina de nuntă. ¹² ‘Prietene’, i-a zis el, ‘cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?’ Omul acela a amuţit. ¹³ Atunci, împăratul a zis slujitorilor săi: ‘Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în^(G) întunericul de afară; acolo vor fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. ¹⁴ Căci^(H) mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi’.”

Birul

¹⁵ Atunci^(I), fariseii s-au dus şi s-au sfătuit cum să prindă pe Isus cu vorba. ¹⁶ Au trimis la El pe ucenicii lor împreună cu irodianii, care I-au zis: „Învăţătorule, ştim că eşti adevărat şi că înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr, fără să-Ţi pese de nimeni, pentru că nu cauţi la faţa oamenilor. ¹⁷ Spune-ne dar, ce crezi? Se cade să plătim bir cezarului sau nu?” ¹⁸ Isus, care le cunoştea vicleşugul, a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiţi, făţarnicilor? ¹⁹ Arătaţi-Mi banul birului.”Şi ei I-au adus un ban^[a]. ²⁰ El i-a întrebat: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el ale cui sunt?” ²¹ „Ale cezarului”, I-au răspuns ei. Atunci, El le-a zis: „Daţi^(J) dar cezarului ce este al cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” ²² Miraţi de cuvintele acestea, ei L-au lăsat şi au plecat.

Despre înviere

²³ În aceeaşi^(K) zi, au venit la Isus saducheii, care^(L) zic că nu este înviere. Ei I-au pus următoarea întrebare: ²⁴ „Învăţătorule, Moise^(M) a zis: ‘Dacă moare cineva fără să aibă copii, fratele lui să ia pe nevasta fratelui său şi să-i ridice urmaş’. ²⁵ Erau dar la noi şapte fraţi. Cel dintâi s-a însurat şi a murit şi, fiindcă n-avea copii, a lăsat fratelui său pe nevasta lui. ²⁶ Tot aşa şi al doilea, şi al treilea, până la al şaptelea. ²⁷ La urmă, după ei toţi, a murit şi femeia. ²⁸ La înviere, nevasta căruia din cei şapte va fi ea? Fiindcă toţi au avut-o de nevastă.” ²⁹ Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă rătăciţi! Pentru că nu cunoaşteţi^(N) nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. ³⁰ Căci, la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi^(O) ca îngerii lui Dumnezeu în cer. ³¹ Cât priveşte învierea morţilor, oare n-aţi citit ce vi s-a spus de Dumnezeu, când zice: ³² ‘Eu^(P) sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov? Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii’.” ³³ Noroadele care ascultau au^(Q) rămas uimite de învăţătura lui Isus.

Porunca cea mai mare

³⁴ Când^(R) au auzit fariseii că Isus a astupat gura saducheilor, s-au strâns la un loc. ³⁵ Şi unul din ei, un învăţător al Legii^(S), ca să-L ispitească, I-a pus întrebarea următoare: ³⁶ „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” ³⁷ Isus i-a răspuns: „Să^(T) iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. ³⁸ Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. ³⁹ Iar a doua, asemenea ei, este: ‘Să^(U) iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi’. ⁴⁰ În aceste^(V) două porunci se cuprinde toată Legea şi Prorocii.”

Al cui fiu este Hristosul?

⁴¹ Pe^(W) când erau strânşi la un loc fariseii, Isus i-a întrebat: ⁴² „Ce credeţi voi despre Hristos? Al cui fiu este?” „Al lui David”, I-au răspuns ei. ⁴³ Şi Isus le-a zis: „Cum atunci, David, fiind insuflat de Duhul, Îl numeşte Domn, când zice: ⁴⁴ ‘Domnul^(X) a zis Domnului Meu: «Şezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.»?’ ⁴⁵ Deci, dacă David Îl numeşte Domn, cum este El fiul lui?” ⁴⁶ Nimeni^(Y) nu I-a putut răspunde un cuvânt. Şi, din ziua aceea, n-a^(Z) îndrăznit nimeni să-I mai pună întrebări.

Pilda vierilor

12 Isus a^(A) început pe urmă să le vorbească în pilde.

„Un om a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea şi a zidit un turn, apoi a arendat-o unor vieri şi a plecat din ţară. ² La vremea roadelor, a trimis la vieri un rob ca să ia de la ei din roadele viei. ³ Vierii au pus mâna pe el, l-au bătut şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale. ⁴ A trimis iarăşi la ei un alt rob; ei l-au rănit la cap şi l-au batjocorit. ⁵ A mai trimis un altul, pe care l-au omorât, apoi a trimis mulţi alţii, dintre care pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorât. ⁶ Mai avea un singur fiu preaiubit; la urmă l-a trimis şi pe el la ei. ‘Vor primi cu cinste pe fiul meu’, zicea el. ⁷ Dar vierii aceia au zis între ei: ‘Iată moştenitorul, veniţi să-l omorâm, şi moştenirea va fi a noastră’. ⁸ Şi au pus mâna pe el, l-au omorât şi i-au aruncat trupul afară din vie. ⁹ Acum ce va face stăpânul viei? Va veni, va nimici pe vierii aceia şi via o va da altora. ¹⁰ Oare n-aţi citit locul acesta din Scriptură: ‘Piatra^(B) pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului; ¹¹ Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri’?” ¹² Ei^(C) căutau să-L prindă, dar se temeau de norod. Pricepuseră că împotriva lor spusese Isus pilda aceasta. Şi L-au lăsat şi au plecat.

Birul cezarului

¹³ Apoi^(D) au trimis la Isus pe unii din farisei şi din irodieni ca să-L prindă cu vorba. ¹⁴ Aceştia au venit şi I-au zis: „Învăţătorule, ştim că spui adevărul şi nu-Ţi pasă de nimeni, căci nu cauţi la faţa oamenilor şi înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cade să plătim bir cezarului sau nu? ¹⁵ Să plătim sau să nu plătim?” Isus le-a cunoscut făţărnicia şi le-a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un ban^[a] ca să-l văd.” ¹⁶ I-au adus un ban, şi Isus i-a întrebat: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sunt?” „Ale cezarului”, I-au răspuns ei. ¹⁷ Atunci, Isus le-a zis: „Daţi dar cezarului ce este al cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Şi se mirau foarte mult de El.

Despre înviere

¹⁸ Saducheii^(E), care^(F) zic că nu este înviere, au venit la Isus şi I-au pus următoarea întrebare: ¹⁹ „Învăţătorule, iată ce ne-a scris Moise^(G): Dacă moare fratele cuiva şi-i rămâne nevasta fără să aibă copii, fratele său să ia pe nevasta lui şi să ridice urmaş fratelui său. ²⁰ Erau dar şapte fraţi. Cel dintâi s-a însurat şi a murit fără să lase urmaş. ²¹ Al doilea a luat de nevastă pe văduvă şi a murit fără să lase urmaş. Tot aşa şi al treilea. ²² Şi niciunul din cei şapte n-a lăsat urmaş. După ei toţi, a murit şi femeia. ²³ La înviere, nevasta căruia dintre ei va fi ea? Căci toţi şapte au avut-o de nevastă.” ²⁴ Drept răspuns, Isus le-a zis: „Oare nu vă rătăciţi voi din pricină că nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? ²⁵ Căci după ce vor învia din morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor^(H) fi ca îngerii în ceruri. ²⁶ În ceea ce priveşte învierea morţilor, oare n-aţi citit în cartea lui Moise, în locul unde se vorbeşte despre Rug, ce i-a spus Dumnezeu când a zis: ‘Eu^(I) sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov?’ ²⁷ Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciţi!”

Cea mai mare poruncă

²⁸ Unul^(J) din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă ştia că Isus răspunsese bine saducheilor, a venit la El şi L-a întrebat: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile?” ²⁹ Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: ‘Ascultă^(K), Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este un singur Domn’ ³⁰ şi ‘Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta’. Iată porunca dintâi. ³¹ Iar a doua este următoarea: ‘Să^(L) iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi’. Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.” ³² Cărturarul I-a zis: „Bine, Învăţătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este unul singur, că^(M) nu este altul afară de El, ³³ şi că a-L iubi cu toată inima, cu tot cugetul, cu tot sufletul şi cu toată puterea şi a iubi pe aproapele ca pe sine este^(N) mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele.” ³⁴ Isus a văzut că a răspuns cu pricepere şi i-a zis: „Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu”. Şi^(O) nimeni nu îndrăznea să-I mai pună întrebări.

Al cui fiu este Hristosul?

³⁵ Pe când^(P) învăţa pe norod în Templu, Isus a zis: „Cum zic cărturarii că Hristosul este fiul lui David? ³⁶ Însuşi David, fiind insuflat de^(Q) Duhul Sfânt, a zis:

‘Domnul a zis^(R) Domnului meu: «Şezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale».’

³⁷ Deci chiar David Îl numeşte Domn; atunci cum este El fiul lui?”Şi gloata cea mare Îl asculta cu plăcere.

Mustrarea cărturarilor

³⁸ În învăţătura pe care le-o dădea, Isus le^(S) zicea: „Păziţi-vă^(T) de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi şi să le facă^(U) lumea plecăciuni prin pieţe. ³⁹ Ei umblă după scaunele dintâi în sinagogi şi după locurile dintâi la ospeţe; ⁴⁰ casele văduvelor le mănâncă^(V) şi fac rugăciuni lungi de ochii lumii. O mai mare osândă va veni peste ei.”

Văduva săracă

⁴¹ Isus^(W) şedea jos în faţa vistieriei Templului şi Se uita cum arunca norodul bani în^(X) vistierie. Mulţi, care erau bogaţi, aruncau mult. ⁴² A venit şi o văduvă săracă şi a aruncat doi bănuţi^[b], care fac un gologan^[c]. ⁴³ Atunci, Isus a chemat pe ucenicii Săi şi le-a zis: „Adevărat vă spun că această^(Y) văduvă săracă a dat mai mult decât toţi cei ce au aruncat în vistierie, ⁴⁴ căci toţi ceilalţi au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot^(Z) ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască”.