Previous Prev Day Next DayNext

Book of Common Prayer

Daily Old and New Testament readings based on the Book of Common Prayer.
Duration: 861 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 30

Psalmul 30

Un psalm. Un cântec pentru dedicarea Casei. Al lui David.

Te voi înălţa, Doamne, căci m-ai ridicat
    şi n-ai lăsat să se bucure duşmanii mei de mine.
Doamne, Dumnezeul meu, când am strigat către Tine după ajutor,
    Tu m-ai vindecat.
Doamne, Tu ai ridicat sufletul meu din Locuinţa Morţilor;
    m-ai adus la viaţă din mijlocul celor ce se coboară în groapă.
Cântaţi Domnului, voi, credincioşii Lui,
    şi lăudaţi aducerea-aminte a sfinţeniei Sale!
Mânia Lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine o viaţă întreagă.
    Deşi plânsul poate înnopta cu mine, dimineaţa soseşte bucuria.

Când îmi mergea bine, ziceam:
    „Nimic nu mă va clătina vreodată!“
Doamne, prin bunăvoinţa Ta întărisei muntele meu[a],
    dar, când Ţi-ai ascuns faţa, m-a cuprins frica.
Doamne, către Tine am strigat,
    la Stăpânul am căutat îndurare, zicând:
Ce câştig este de pe urma morţii mele,
atunci când mă cobor în groapă?
Poate să Te laude ţărâna,
    poate ea să vorbească despre credincioşia Ta?
10 Ascultă-mă, Doamne, şi îndură-te de mine!
    Fii Tu, Doamne, ajutorul meu!
11 Iar Tu mi-ai prefăcut bocetul în dans,
    mi-ai înlăturat sacul de jale şi m-ai încins cu veselie,
12 pentru ca să-Ţi cânt slava şi să nu fiu mut!
    Doamne, Dumnezeul meu, veşnic Te voi lăuda!

Psalmii 32

Psalmul 32

Al lui David. Un maschil[a].

Ferice de cel a cărui nelegiuire este iertată,
    de cel al cărui păcat este acoperit!
Ferice de omul
    căruia Domnul nu-i ţine în seamă vina
        şi în duhul căruia nu există înşelăciune!

Când tăceam, mi se uscau oasele
    din pricina gemetelor mele necurmate.
Zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea;
    vlaga îmi ajunsese ca o uscăciune văratică.Sela
Atunci mi-am mărturisit păcatul
    şi nu Ţi-am ascuns vina mea.
Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului nelegiuirile!“,
    şi astfel Tu mi-ai iertat vina şi păcatul.Sela.
De aceea fiecare credincios să Ţi se roage
    câtă vreme mai poţi fi găsit,
iar când apele vor fi mari,
    pe el nu-l vor atinge.
Tu eşti un adăpost pentru mine!
    Tu mă vei păzi de necaz,
        înconjurându-mă cu cântări de izbăvire!Sela
„Eu te voi instrui şi te voi învăţa calea pe care trebuie să mergi;
    te voi sfătui şi ochiul Meu va veghea asupra ta.
Nu fi[b] ca un cal sau ca un catâr
    fără discernământ,
care numai strunit cu un frâu şi cu o zăbală
    se apropie de tine!“
10 De multe dureri are parte cel rău,
    dar cel ce se încrede în Domnul este înconjurat de îndurare.

11 Bucuraţi-vă în Domnul, înveseliţi-vă, voi, cei drepţi!
    Strigaţi de bucurie, toţi cei cu inima cinstită!

Psalmii 42-43

CARTEA A DOUA

Psalmul 42[a]

Pentru dirijor. Un maschil[b] al korahiţilor.

Cum tânjeşte cerbul
    după izvoarele de apă,
aşa tânjeşte sufletul meu
    după Tine, Dumnezeule!
Sufletul meu însetează după Dumnezeu,
    după Dumnezeul cel Viu!
Când voi putea veni să mă înfăţişez
    înaintea lui Dumnezeu?
Lacrimile-mi sunt hrană
    zi şi noapte,
când mi se spune fără încetare:
    „Unde este Dumnezeul tău?“
Mi se întristează sufletul
    când îmi aduc aminte
cum treceam prin mulţime,
    conducând procesiunea către Casa lui Dumnezeu,
în mijlocul strigătelor de bucurie şi de mulţumire
    ale mulţimii aflată în sărbătoare.

Suflete al meu, de ce te mâhneşti
    şi gemi înăuntrul meu?
Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci din nou Îl voi lăuda
    pe El, Mântuitorul meu şi Dumnezeul meu!

Sufletul meu[c] se mâhneşte înăuntrul meu;
    de aceea îmi amintesc de Tine,
din ţara Iordanului, înălţimile Hermonului,
    din muntele Miţar.
La vuietul cascadelor Tale,
    un adânc cheamă un alt adânc.
Toate valurile şi talazurile Tale
    au trecut peste mine.

Ziua, Domnul îmi face parte de îndurarea Sa,
    iar noaptea am cu mine cântarea Lui
        şi rugăciunea către Dumnezeul vieţii mele.

Îi zic lui Dumnezeu, Stânca mea:
    „De ce m-ai uitat?
De ce trebuie să umblu întristat,
    asuprit de duşman?“
10 Ca zdrobirea oaselor
    este batjocura prigonitorilor mei,
când îmi zic mereu:
    „Unde este Dumnezeul tău?“

11 Suflete al meu, de ce te mâhneşti
    şi de ce gemi înăuntrul meu?
Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci din nou Îl voi lăuda,
    pe El, Mântuitorul meu şi Dumnezeul meu!

Psalmul 43

Fă-mi dreptate, Dumnezeule,
    apără-mi pricina în faţa unui neam necredincios!
        Scapă-mă de omul înşelător şi nedrept!
Tu eşti Dumnezeu, eşti adăpostul meu!
    De ce mă alungi?
De ce trebuie să umblu întristat,
    asuprit de duşman?
Trimite-Ţi lumina şi adevărul,
    ca să mă călăuzească,
să mă conducă la muntele Tău cel sfânt
    şi la locuinţa Ta!
Să ajung la altarul lui Dumnezeu,
    la Dumnezeul nespusei mele bucurii!
Te voi lăuda din liră,
    Dumnezeule, Dumnezeul meu!

Suflete al meu, de ce te mâhneşti,
    şi de ce gemi înăuntrul meu?
Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci din nou Îl voi lăuda,
    pe El, Mântuitorul meu şi Dumnezeul meu[d]!

Ezra 4:7

Iar pe vremea lui Artaxerxes[a], Bişlam, Mitredat, Tabeel şi ceilalţi camarazi ai lor i-au scris lui Artaxerxes, împăratul Persiei. Scrisoarea era scrisă cu litere aramaice şi în limba aramaică[b].

Ezra 4:11-24

11 (Aceasta este o copie a scrisorii pe care ei i-au trimis-o.)

Către împăratul Artaxerxes,

Slujitorii tăi, oamenii provinciei de peste râu, … îţi scriu următoarele:

12 «Să ştie împăratul că iudeii plecaţi de la tine spre noi au ajuns la Ierusalim şi rezidesc cetatea aceea răzvrătită şi rea; ei vor să-i termine de înălţat zidurile şi-i repară temeliile. 13 De aceea să ştie împăratul că, dacă cetatea aceasta va fi rezidită şi zidurile vor fi terminate, ei nu vor mai plăti nici tributul, nici darea şi nici taxa de trecere şi, prin urmare, vistieria imperială va avea de suferit. 14 Din această cauză, ca unii care mâncăm sarea palatului, nu ne stă bine să vedem cum este necinstit împăratul şi de aceea trimitem această scrisoare ca să-l înştiinţăm pe împărat. 15 Să se cerceteze deci în cartea cronicilor părinţilor tăi! În cartea cronicilor vei găsi scris şi vei afla că cetatea aceasta a fost o cetate răzvrătită, din cauza căreia au avut de suferit regi şi provincii şi în mijlocul căreia s-au iscat răscoale încă din vremuri străvechi. Din acest motiv a şi fost pustiită cetatea aceasta. 16 Facem deci cunoscut împăratului că, dacă cetatea aceasta va fi rezidită şi zidurile-i vor fi terminate, nu vei mai avea stăpânire în provincia de peste râu.»“

17 Împăratul a trimis următorul răspuns:

„Dregătorului Rehum, scribului Şimşai şi celorlalţi camarazi ai lor, care locuiesc în Samaria şi în restul provinciei de peste râu:

Pace!

18 Scrisoarea pe care ne-aţi trimis-o a fost citită şi tradusă în prezenţa mea. 19 Am dat ordin să se facă cercetări şi s-a găsit că cetatea aceasta s-a ridicat împotriva împăraţilor încă din vremuri străvechi, dedându-se la răzvrătire şi răscoală. 20 Au existat la Ierusalim regi puternici care aveau stăpânire peste tot teritoriul de peste râu şi cărora li se plătea tribut, dare şi taxă de trecere. 21 Prin urmare, daţi ordin ca aceşti oameni să fie opriţi, iar cetatea aceasta să nu mai fie rezidită, până când nu voi da eu o altă înştiinţare. 22 Aveţi grijă să nu fiţi nepăsători faţă de lucrul pe care trebuie să-l faceţi. De ce să crească paguba în dauna împăraţilor?“

23 Imediat după ce s-a citit copia scrisorii împăratului Artaxerxes înaintea lui Rehum, a scribului Şimşai şi a camarazilor lor, aceştia s-au dus în grabă la Ierusalim, la iudei, şi i-au oprit din lucru prin forţă şi putere. 24 Atunci s-a oprit lucrarea de la Casa lui Dumnezeu din Ierusalim şi a rămas oprită până în al doilea an al domniei lui Darius, împăratul Persiei.

Filimon

Pavel, prizonier de dragul lui Cristos Isus, şi fratele Timotei, către preaiubitul Filimon, conlucrător cu noi, către sora Apfia, către Arhipus, ostaş împreună cu noi, şi către biserica din casa ta: har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos!

Mulţumire şi rugăciune

Îi mulţumesc Dumnezeului meu ori de câte ori îmi aduc aminte de tine în rugăciunile mele, pentru că am auzit de credinţa ta în Domnul Isus şi de dragostea pe care o ai faţă de toţi sfinţii. Mă rog ca această părtăşie a ta la credinţă să fie eficace, astfel încât să ai cunoştinţă de tot binele care se face între noi în Cristos. Am avut o mare bucurie şi încurajare datorită dragostei tale, pentru că simţămintele sfinţilor au fost înviorate prin tine, frate.

Cererea lui Pavel referitoare la Onesimus

De aceea, cu toate că am toată libertatea în Cristos să-ţi poruncesc ce ar fi potrivit să faci, totuşi vreau să-ţi fac o rugăminte în numele dragostei, eu, Pavel, un bătrân, şi acum şi un prizonier de dragul lui Cristos Isus: 10 te rog pentru copilul meu, Onesimus[a], pe care l-am născut în timp ce eram în lanţuri. 11 Cândva, el ţi-a fost nefolositor, dar acum îţi este folositor atât ţie, cât şi mie. 12 Ţi-l trimit înapoi, pe el, inima mea. 13 Aş fi dorit să-l ţin lângă mine, ca să-mi slujească în locul tău, cât timp sunt în lanţuri pentru Evanghelie[b], 14 dar nu am vrut să fac nimic fără consimţământul tău, pentru ca binele pe care-l faci să nu fie din obligaţie, ci un lucru făcut de bunăvoie. 15 Poate că el a fost despărţit de tine pentru un timp tocmai ca să-l ai înapoi pe vecie, 16 dar nu ca pe un sclav, ci mai presus de un sclav, ca pe un frate preaiubit, mai ales de mine şi cu atât mai mult de tine, atât în chip firesc, cât şi în Domnul.

17 Aşadar, dacă mă consideri prieten, primeşte-l ca pe mine însumi! 18 Iar dacă ţi-a făcut ceva rău sau îţi datorează ceva, pune aceasta în socoteala mea. 19 Eu, Pavel, scriu aceasta cu mâna mea: eu îţi voi plăti înapoi – ca să nu zic că tu însuţi mi te datorezi mie. 20 Da, frate, vreau să am un câştig de la tine în Domnul; înviorează-mi simţămintele în Cristos!

21 Îţi scriu fiind convins de ascultarea ta, ştiind că vei face chiar mai mult decât îţi spun. 22 Totodată, pregăteşte-mi un loc de găzduire, pentru că sper ca, prin rugăciunile voastre, să vă fiu dat înapoi.

23 Epafras, prizonier împreună cu mine de dragul lui Cristos Isus, te salută 24 şi, de asemenea, şi Marcu, Aristarhus, Demas şi Luca, conlucrători cu mine. 25 Harul Domnului Isus Cristos să fie cu duhul vostru!

Matei 12:33-42

33 Ori faceţi[a] pomul bun şi roadele lui bune, ori faceţi pomul stricat şi roadele lui stricate[b]. Căci pomul este recunoscut după roadele sale. 34 Pui de vipere, cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune, când voi sunteţi răi?! Căci din belşugul inimii vorbeşte gura! 35 Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui. 36 Vă spun că, în Ziua Judecăţii, oamenii vor da socoteală pentru orice cuvânt nefolositor, pe care l-au rostit. 37 Căci din cuvintele tale vei fi achitat şi din cuvintele tale vei fi condamnat.

Semnul profetului Iona

38 Atunci unii dintre cărturari şi dintre farisei I-au zis:

– Învăţătorule, vrem să vedem un semn[c] de la Tine!

39 Însă Isus le-a răspuns:

– O generaţie rea şi adulteră caută un semn, dar nu i se va da un alt semn decât semnul profetului Iona. 40 Căci aşa cum Iona a stat în pântecele peştelui uriaş[d] timp de trei zile şi trei nopţi, tot aşa va sta şi Fiul Omului, timp de trei zile şi trei nopţi, în inima pământului. 41 Bărbaţii din Ninive se vor scula la judecată alături de această generaţie şi o vor condamna, pentru că ei s-au pocăit la predica lui Iona, iar aici iată că se află Unul mai mare decât Iona! 42 Împărăteasa din sud se va scula la judecată alături de generaţia aceasta şi o va condamna, pentru că ea a venit de la marginile pământului, ca să asculte înţelepciunea lui Solomon, iar aici iată că se află Unul mai mare decât Solomon!

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.