Book of Common Prayer
Psalmul 26
Al lui David
1 Doamne, dezvinovăţeşte-mă,
căci umblu în integritate!
Mă încred în Domnul
fără şovăire.
2 Cercetează-mă, Doamne, încearcă-mă,
curăţeşte-mi adâncul fiinţei şi inima!
3 Îndurarea Ta este mereu înaintea ochilor mei
şi umblu neîncetat în adevărul Tău.
4 Nu mă aşez laolaltă cu bărbaţii înşelători,
şi nu mă întovărăşesc cu cei vicleni.
5 Urăsc adunarea răufăcătorilor
şi nu mă aşez laolaltă cu cei răi.
6 Îmi spăl mâinile în nevinovăţie
şi aşa înconjor altarul Tău, Doamne,
7 ca să fac să răsune mulţumirea
şi să povestesc toate minunile Tale.
8 Doamne, eu iubesc Casa în care locuieşti
şi locul unde sălăşluieşte slava Ta!
9 Nu-mi lua sufletul împreună cu cei păcătoşi,
nici viaţa – împreună cu vărsătorii de sânge,
10 pe ale căror mâini este nelegiuire
şi a căror dreaptă este plină de mită.
11 Cât despre mine, eu umblu în integritate!
Izbăveşte-mă şi îndură-te de mine!
12 Piciorul meu stă pe loc drept.
Voi binecuvânta pe Domnul în adunări!
Psalmul 28
Al lui David
1 Doamne, către Tine strig!
Stânca mea, nu rămâne surd la strigătul meu,
ca nu cumva, tăcând faţă de mine,
să mă asemăn cu cei care se coboară în groapă!
2 Ascultă glasul rugilor mele,
atunci când strig către Tine după ajutor,
atunci când îmi ridic mâinile
spre Locul Tău Preasfânt!
3 Nu mă condamna împreună cu cei răi,
împreună cu răufăcătorii,
cu cei ce vorbesc de pace semenului lor,
dar în inima lor este numai răutate.
4 Răsplăteşte-le după faptele lor,
după răutatea lucrărilor lor;
după faptele mâinilor lor să le răsplăteşti!
Întoarce asupra lor răsplata cuvenită!
5 Pentru că ei nu iau aminte la lucrările Domnului
şi la faptele mâinilor Lui,
El îi va dărâma
şi nu îi va mai zidi la loc!
6 Binecuvântat să fie Domnul,
căci El a ascultat glasul rugilor mele!
7 Domnul este tăria mea şi scutul meu!
În El mi se încrede inima, şi sunt ajutat.
De aceea inima mea chiuie de bucurie
şi-I aduc mulţumiri prin cântecele mele!
8 Domnul este tăria poporului Său!
El este fortăreaţă izbăvitoare pentru unsul Său.
9 Mântuieşte-Ţi poporul!
Binecuvântează-Ţi moştenirea!
Păstoreşte-i şi sprijină-i pe vecie!
Psalmul 36
Pentru dirijor. Al lui David, robul Domnului.
1 O rostire cu privire la nelegiuirea celui rău
se află înăuntrul inimii mele:
Nu este frică de Dumnezeu
înaintea ochilor lui.[a]
2 Căci se măguleşte prea mult în ochii săi
ca să-şi mai găsească păcatul şi să-l urască.
3 Cuvintele gurii lui sunt rele şi înşelătoare;
a încetat să mai fie înţelept şi să facă binele.
4 Plănuieşte răul chiar şi în aşternutul său,
stă pe o cale care nu este bună
şi nu respinge răul.
5 Doamne, îndurarea Ta ajunge până la ceruri
şi credincioşia Ta – până la nori!
6 Dreptatea Ta este ca munţii lui Dumnezeu
şi judecata Ta – ca adâncul cel mare!
Doamne, Tu dai izbăvire atât oamenilor, cât şi animalelor!
7 Cât de scumpă este îndurarea Ta, Dumnezeule!
La umbra aripilor Tale îşi caută adăpost
fiii oamenilor.[b]
8 Ei se satură de belşugul casei Tale
şi Tu le dai să bea din râul desfătărilor Tale.
9 Căci la Tine este izvorul vieţii
şi prin lumina Ta vedem lumina.
10 Continuă să-Ţi arăţi îndurarea faţă de cei ce Te cunosc,
şi dreptatea faţă de cei cu inima dreaptă!
11 Să nu m-ajungă piciorul celui mândru,
iar mâna celor răi să nu mă izgonească!
12 Au şi căzut făcătorii de rele!
Au fost aruncaţi şi nu se mai pot ridica!
Psalmul 39
Pentru dirijor. Pentru Iedutun[a]. Un psalm al lui David.
1 Ziceam: „Voi veghea asupra căilor mele
ca să nu păcătuiesc cu limba!
Îmi voi pune frâu gurii,
cât timp se va afla cel rău în prezenţa mea!“
2 Am rămas deci mut, în tăcere,
nerostind nici măcar o vorbă bună;
dar durerea mi-a fost răscolită.
3 Îmi ardea inima în piept
şi un foc îmi mistuia şoaptele!
Atunci mi-a venit cuvânt pe limbă:
4 „Doamne, descoperă-mi sfârşitul!
Care este măsura zilelor mele?
Fă-mă să ştiu cât sunt de trecător.
5 Tu mi-ai dat zile cât un lat de palmă,
iar lungimea vieţii mele este o nimica toată înaintea Ta.
Într-adevăr omul este doar o suflare. “Sela
6 Într-adevăr, omul călătoreşte ca umbra[b];
el se agită degeaba,
adunând comori pe care nu ştie cine le va moşteni.
7 Şi acum ce mai pot nădăjdui eu, Stăpâne?
Nădejdea mea este în Tine!
8 Izbăveşte-mă de toate nelegiuirile mele,
nu mă lăsa de batjocura nebunului!
9 Stau totuşi mut şi nu-mi deschid gura,
pentru că Tu ai îngăduit aceasta.
10 Abate-Ţi lovitura de la mine,
căci sunt zdrobit de lovitura mâinii Tale!
11 Pedepsind păcatul, tu disciplinezi pe fiecare
şi îi prăpădeşti ca molia, ce are mai scump.
Într-adevăr, omul este doar o suflare!Sela
12 Doamne, ascultă-mi rugăciunea
şi ia aminte la strigătul meu de ajutor!
Nu rămâne surd la plânsetul meu,
căci, faţă de Tine, sunt doar un pribeag,
un peregrin ca toţi strămoşii mei!
13 Abate-Ţi privirea de la mine, ca să mă pot bucura iarăşi,
până nu mă duc şi nu voi mai fi!
Ierusalimul pustiit
1 Cum stă singură cetatea
care odinioară era plină de oameni!
Cum a ajuns asemenea văduvei,
ea, care era mare între neamuri!
Ea, care era prinţesa ţinuturilor,
a devenit o sclavă.
2 Plânge amarnic în noapte
şi lacrimile-i curg pe obraz.
Dintre toţi iubiţii ei,
nu mai există nici unul care să o aline.
Toţi prietenii au înşelat-o,
devenindu-i duşmani.
3 După multă asuprire şi muncă grea,
Iuda s-a dus în captivitate.
Locuieşte printre neamuri
şi nu găseşte un loc de odihnă.
Toţi prigonitorii lui l-au ajuns
chiar în toiul strâmtorării lui.
4 Drumurile Sionului jelesc,
căci nimeni nu mai vine la sărbători.
Toate porţile lui[a] sunt distruse,
iar preoţii săi suspină;
fecioarele lui sunt mâhnite
şi el însuşi este plin de amărăciune.
5 Duşmanii lui au devenit stăpâni
şi vrăjmaşii lui au parte de bine,
căci Domnul l-a făcut să sufere
din cauza mulţimii nelegiuirilor sale.
Copiii lui au mers în exil,
captivi înaintea duşmanului.
6 S-a dus de la fiica Sionului[b]
toată splendoarea ei!
Prinţii săi au ajuns ca cerbii
care nu găsesc păşune,
care fug, dar fără putere,
dinaintea urmăritorului.
7 În zilele necazului şi ale rătăcirii lui,
Ierusalimul îşi aduce aminte
de toate bogăţiile
pe care le-a avut în zilele de odinioară.
Când poporul lui a căzut în mâna duşmanului,
nimeni nu i-a sărit în ajutor!
Vrăjmaşii l-au privit şi au râs
pe seama prăbuşirii lui.
8 Cetatea Ierusalimului a păcătuit mult
şi de aceea a ajuns murdară[c].
Toţi aceia care o cinsteau, acum o dispreţuiesc,
fiindcă i-au văzut goliciunea[d].
Ea însuşi suspină
şi îşi întoarce faţa.
9 Necurăţia era pe rochia ei
şi nu s-a gândit la sfârşitul său.
Căderea ei a fost de neînţeles
şi n-a fost nimeni s-o consoleze.
„Priveşte-mi, Doamne, durerea,
căci vrăjmaşul a triumfat!”
10 Duşmanul a întins mâna
peste toate bogăţiile ei.
Mai mult, ea a văzut neamurile
intrând în Lăcaş,
când Tu le porunciseşi
să nu intre în adunarea Ta.
11 Toţi cei din popor suspină,
căutând după mâncare.
Ei şi-au dat bogăţiile pentru mâncare,
ca să-şi păstreze viaţa.
Priveşte, Doamne, şi ia aminte
la cât sunt de dispreţuită!
12 Nu înseamnă nimic pentru voi,
cei care treceţi pe lângă mine?
Priviţi şi vedeţi
dacă există vreo durere asemenea durerii mele,
cu care Domnul m-a făcut să sufăr
în ziua aprigei Lui mânii!
41 Alta este splendoarea soarelui, alta este splendoarea lunii şi alta este splendoarea stelelor, iar o stea diferă de alta în splendoare.
42 La fel este şi cu învierea morţilor. Ceea ce este semănat în putrezire, este înviat în nemurire. 43 Ceea ce este semănat în necinste, este înviat în slavă. Ceea ce este semănat în slăbiciune, este înviat în putere. 44 Este semănat trup firesc şi este înviat trup duhovnicesc. Dacă există un trup firesc, există şi unul duhovnicesc. 45 Aşa este şi scris: „Primul om, Adam, a devenit un suflet viu.“[a] Ultimul Adam a devenit un duh care dă viaţă. 46 Dar primul nu este cel duhovnicesc, ci este cel firesc; apoi vine cel duhovnicesc. 47 Primul om a fost făcut din ţărâna pământului. Al doilea Om este din cer. 48 Aşa cum era cel din ţărână, aşa sunt şi cei din ţărână; şi aşa cum este Cel Ceresc, aşa sunt şi cei cereşti. 49 Aşa cum suntem în asemănarea celui din ţărână, la fel vom fi[b] şi în asemănarea Celui Ceresc.
50 Ceea ce spun, fraţilor, sunt următoarele: carnea şi sângele nu pot să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu, şi nici putrezirea nu poate moşteni nemurirea.
Odihnă pentru cei trudiţi şi împovăraţi
25 În vremea aceea, Isus a zis:
„Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit copilaşilor! 26 Da, Tată, pentru că aşa Ţi-a plăcut Ţie ...
27 Toate lucrurile Mi-au fost încredinţate Mie de către Tatăl Meu. Nimeni nu-L cunoaşte pe Fiul în afară de Tatăl şi nimeni nu-L cunoaşte pe Tatăl în afară de Fiul şi de cel căruia vrea Fiul să i-L descopere.
28 Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă! 29 Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, pentru că Eu sunt blând şi cu inima smerită, şi astfel veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre! 30 Căci jugul Meu este bun, iar povara Mea este uşoară.“
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.