Book of Common Prayer
Psalmul 18
Pentru dirijor. Al lui David, robul Domnului. David I-a dedicat Domnului cuvintele acestui cântec în ziua în care l-a eliberat din mâna tuturor duşmanilor lui şi din mâna lui Saul. El a zis:
1 Te iubesc, Doamne, Tăria mea!
2 Domnul este stânca mea, fortăreaţa mea şi izbăvitorul meu!
Dumnezeul meu este stânca mea în Care mă adăpostesc,
scutul meu, cornul[a] mântuirii mele, întăritura mea!
3 Eu Îl chem în ajutor pe Domnul, Care este vrednic de laudă,
şi sunt izbăvit de duşmanii mei.
4 Mă înfăşuraseră legăturile morţii,
mă copleşiseră şuvoaiele nimicirii.
5 Legăturile Locuinţei Morţilor mă împresuraseră,
mă prinseseră laţurile morţii.
6 Dar în necazul meu L-am chemat pe Domnul,
am strigat către Dumnezeul meu.
El a ascultat glasul meu din Templul Său cel Sfânt
şi strigătul meu a ajuns înaintea Lui, până la urechile Sale.
7 Atunci s-a zguduit şi s-a cutremurat pământul,
temeliile munţilor s-au zdruncinat,
s-au clătinat, pentru că El se mâniase.
8 Ţâşnea fum din nările Lui
şi foc mistuitor din gura Lui,
cărbuni aprinşi ieşeau din ea.
9 A aplecat cerurile şi a coborât;
nori negri erau sub picioarele Lui.
10 Călărea pe un heruvim, zbura,
plutea pe aripile vântului.
11 Întunericul Şi-l aşternuse drept învelitoare, iar împrejurul Lui, drept acoperământ,
erau ape întunecoase şi nori deşi.
12 Din strălucirea care se oglindea înaintea Sa, prin norii Lui,
ieşea grindină şi cărbuni aprinşi.
13 Domnul a tunat din ceruri,
Cel Preaînalt Şi-a făcut auzit glasul,
răspândind grindină şi cărbuni aprinşi[b].
14 Şi-a aruncat săgeţile, risipindu-i pe duşmani;
a trimis fulgerele şi i-a pus pe fugă.
15 La mustrarea Ta, Doamne,
la suflarea nărilor Tale,
s-au văzut albiile apelor
şi s-au descoperit temeliile lumii.
16 El S-a întins din înălţime şi m-a apucat,
m-a scos din apele cele mari,
17 m-a izbăvit de duşmanul meu cel puternic
şi de vrăjmaşii mei, căci erau mai tari decât mine.
18 Ei m-au înfruntat în ziua necazului meu,
dar Domnul mi-a fost sprijin.
19 El m-a scos la loc larg,
m-a izbăvit, pentru că El Îşi găseşte plăcerea în mine.
20 Domnul mi-a răsplătit după dreptatea mea,
mi-a făcut după curăţia mâinilor mele,
21 căci am păzit căile Domnului
şi nu m-am făcut vinovat faţă de Dumnezeul meu.
22 Toate judecăţile Lui sunt înaintea mea
şi nu am îndepărtat hotărârile Lui de la mine.
23 Am fost integru înaintea Lui
şi m-am păzit de nelegiuire.
24 Domnul mi-a răsplătit după dreptatea mea,
după curăţia mâinilor mele înaintea ochilor Săi.
25 Cu cel credincios Tu Te arăţi credincios,
cu cel drept Tu Te arăţi drept,
26 cu cel integru Tu Te arăţi integru,
dar cu cel înşelător Tu Te porţi după înşelăciunea lui.
27 Tu mântuieşti poporul smerit,
dar smereşti pe cel cu ochii trufaşi.
28 Tu îmi aprinzi candela, Doamne!
Dumnezeul meu îmi luminează întunericul!
29 Cu Tine mă năpustesc asupra năvălitorilor!
Cu Dumnezeul meu sar peste zidul întărit!
30 Cât despre Dumnezeu, calea Lui este desăvârşită,
cuvintele[c] Domnului sunt încercate;
El este un scut pentru toţi cei ce se se adăpostesc în El.
31 Cine este Dumnezeu în afară de Domnul?
Cine este Stâncă în afară de Dumnezeul nostru?
32 Dumnezeu este Cel Ce m-a încins cu tărie
şi mi-a făcut desăvârşită calea.
33 El mi-a făcut picioarele ca ale ciutelor
şi m-a aşezat pe înălţimi.
34 Îmi deprinde mâinile pentru luptă,
astfel încât braţele mele întind arcul de aramă.
35 Tu îmi dai scutul mântuirii Tale,
dreapta Ta mă sprijină,
ajutorul[d] Tău mă face mare.
36 Tu-mi lărgeşti calea sub paşii mei,
ca să nu-mi alunece picioarele[e].
37 Îmi urmăresc duşmanii şi-i ajung;
nu mă întorc până nu-i prăpădesc.
38 Îi zdrobesc, de nu mai sunt în stare să se ridice;
ei cad sub picioarele mele.
39 Tu mă încingi cu tărie pentru luptă
şi-i smereşti pe vrăjmaşii mei sub picioarele mele.
40 Tu faci ca duşmanii mei să fugă dinaintea mea
şi eu îi nimicesc pe cei ce mă urăsc.
41 Ei strigă după ajutor, dar nimeni nu-i izbăveşte;
strigă către Domnul, dar El nu le răspunde.
42 Îi pisez făcându-i ca praful în bătaia vântului;
îi calc ca pe noroiul de pe uliţe.
43 Tu mă scapi de învinuirile poporului,
mă pui drept căpetenie a neamurilor;
un popor pe care nu-l cunosc îmi slujeşte.
44 Fiii străinului dau înapoi în faţa mea;
de îndată ce mă aud, mă ascultă.
45 Fiii străinului îngălbenesc
şi ies tremurând din fortăreţele lor.
46 Domnul este viu!
Binecuvântată să fie Stânca mea!
Mărit să fie Dumnezeul mântuirii mele!
47 Dumnezeu este Cel Ce mă răzbună,
Cel Care îmi supune popoare,
48 Cel Ce mă izbăveşte de vrăjmaşii mei.
Tu mă ridici deasupra duşmanilor mei
şi mă scapi de omul asupritor.
49 De aceea Te voi lăuda printre neamuri, Doamne,
şi voi cânta laudă Numelui Tău!
50 El dă mari izbăviri regelui Său
şi arată îndurare unsului Său,
lui David şi seminţei[f] lui în veac.
Ieremia este aruncat într-un puţ
38 Şefatia, fiul lui Matan, Ghedalia, fiul lui Paşhur, Iehucal[a], fiul lui Şelemia şi Paşhur, fiul lui Malchia, au auzit cuvintele pe care Ieremia le rostea înaintea întregului popor. El spunea:
2 „Aşa vorbeşte Domnul: «Cel care va mai rămâne în cetatea aceasta va fi ucis de sabie, de foamete şi de molimă, dar cel care va ieşi şi se va duce la caldeeni va trăi. Prada lui va fi însăşi viaţa lui şi astfel el va trăi.»“
3 „Aşa vorbeşte Domnul: «Această cetate va fi dată cu siguranţă în mâinile oştirii împăratului Babilonului, care o va cuceri.»“
4 Atunci conducătorii poporului i-au zis regelui:
– Omul acesta ar trebui omorât, căci descurajează ostaşii care au mai rămas în cetate şi întreg poporul prin cuvântările pe care le ţine. Omul acesta nu caută binele poporului, ci nenorocirea lui.
5 Regele Zedechia le-a răspuns:
– Iată, el este în mâinile voastre, căci regele nu poate face nimic împotriva cuvintelor voastre.
6 Ei l-au luat pe Ieremia şi l-au aruncat în puţul lui Malchia, fiul regelui, care era în curtea temniţei. Ei l-au coborât înăuntru cu nişte funii. Acolo nu era apă, ci doar noroi, astfel că Ieremia s-a afundat în noroi.
7 Însă cuşitul[b] Ebed-Melek, un eunuc de la palatul regelui, auzise că Ieremia fusese aruncat într-un puţ. În timp ce regele stătea la Poarta lui Beniamin, 8 Ebed-Melek a ieşit din palat şi i-a zis:
9 – Stăpâne, regele meu, oamenii aceştia s-au purtat cu răutate prin tot ce i-au făcut profetului Ieremia. Ei l-au aruncat într-un puţ şi va muri de foame acolo, căci nu mai este pâine în cetate!
10 Atunci regele a poruncit cuşitului Ebed-Melek:
– Ia de aici treizeci de oameni cu tine şi scoate-l pe profetul Ieremia din puţ, până nu moare!
11 Ebed-Melek i-a luat cu el pe oamenii aceia, s-au dus într-o odaie aflată sub vistieria palatului şi au luat de acolo nişte zdrenţe vechi şi nişte haine purtate, pe care le-au coborât apoi cu nişte funii în puţul în care era Ieremia. 12 Atunci cuşitul Ebed-Melek i-a zis lui Ieremia: „Pune-ţi aceste zdrenţe şi aceste haine vechi sub subsuori şi apoi leagă-ţi funia de jur împrejur.“ Ieremia a făcut aşa, 13 iar ei l-au tras cu funiile şi l-au scos din puţ. Ieremia a rămas în curtea temniţei.
O ordine a închinării
26 Deci, ce ar trebui făcut, fraţilor? Când vă adunaţi, fiecare are un psalm, un cuvânt de învăţătură, o descoperire, o vorbă în altă limbă, o interpretare. Toate să fie făcute pentru zidire. 27 Dacă cineva vorbeşte într-o limbă, să fie doi sau cel mult trei, să fie unul după altul, iar unul să traducă. 28 Dacă însă nu este nimeni care să traducă, atunci să nu vorbească în biserică, ci să-şi vorbească lui însuşi şi lui Dumnezeu. 29 Să vorbească doi sau trei profeţi, iar alţii să judece cu atenţie ce este spus. 30 Dacă însă altuia, care stă jos, i se dă o descoperire, primul să tacă. 31 Toţi dintre voi pot profeţi pe rând, pentru ca toţi să înveţe şi toţi să fie încurajaţi. 32 Duhurile profeţilor le sunt supuse profeţilor, 33 pentru că Dumnezeu nu este un Dumnezeu al dezordinii, ci al păcii.
La fel ca în toate bisericile sfinţilor,
37 Dacă cineva crede că este profet sau este înzestrat duhovniceşte, trebuie să-şi dea seama că ceea ce vă scriu este o poruncă a Domnului. 38 Dacă însă cineva nu recunoaşte aceasta, nici el nu va fi recunoscut[a]. 39 Astfel, fraţii mei, fiţi plini de râvnă pentru a profeţi şi nu interziceţi vorbirea în limbi. 40 Totul trebuie să fie făcut aşa cum se cuvine şi în ordine.
Costul uceniciei
34 Să nu credeţi că am venit să aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia. 35 Căci am venit să-i întorc
«pe fiu împotriva tatălui său,
pe fiică împotriva mamei ei
şi pe noră împotriva soacrei sale,
36 aşa încât duşmanii unui om vor fi chiar cei din familia lui»[a].
37 Cel ce iubeşte pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine, şi cel ce iubeşte pe fiu sau pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. 38 Oricine nu-şi ia crucea şi nu Mă urmează, nu este vrednic de Mine. 39 Cel ce-şi va găsi viaţa, o va pierde, dar cel ce-şi va pierde viaţa de dragul Meu, o va găsi.[b]
Răsplătiri
40 Cel ce vă primeşte pe voi Mă primeşte pe Mine, iar cel ce Mă primeşte pe Mine Îl primeşte, de fapt, pe Cel Ce M-a trimis pe Mine. 41 Cel ce primeşte un profet, în numele unui[c] profet, va primi răsplata unui profet, iar cel ce primeşte un om drept, în numele unui om drept, va primi răsplata unui om drept. 42 Şi oricine-i va da chiar şi un pahar cu apă rece unuia dintre aceşti micuţi, în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.“
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.