Chronological

4 Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam^(A)? ² Dacă Avraam a fost socotit neprihănit^(B) prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. ³ Căci ce zice Scriptura? „Avraam^(C) a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” ⁴ Însă, celui^(D) ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat; ⁵ pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit^(E), credinţa pe care o are el îi este socotită ca neprihănire. ⁶ Tot astfel şi David numeşte fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit. ⁷ „Ferice^(F)”, zice el, „de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite! ⁸ Ferice de omul căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!” ⁹ Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem că lui Avraam credinţa „i-a fost socotită ca neprihănire.” ¹⁰ Dar cum i-a fost socotită? După sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur. ¹¹ Apoi, a^(G) primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credinţă, când era netăiat împrejur. Şi aceasta, pentru ca să^(H) fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta ¹² şi pentru ca să fie şi tatăl celor tăiaţi împrejur, adică al acelora care nu numai că sunt tăiaţi împrejur, dar şi calcă pe urmele credinţei aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam, când nu era tăiat împrejur.

Moştenirea vine prin credinţă

¹³ În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni^(I) lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri care se capătă prin credinţă. ¹⁴ Căci^(J), dacă moştenitori sunt cei ce se ţin de Lege, credinţa este zadarnică şi făgăduinţa este nimicită, ¹⁵ pentru că Legea^(K) aduce mânie, şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege. ¹⁶ De aceea, moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har^(L), şi pentru ca^(M) făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămânţa lui Avraam: nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care^(N) are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor, ¹⁷ după cum este scris: „Te-am^(O) rânduit să fii tatăl multor neamuri”. El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, care^(P) învie morţii şi care cheamă lucrurile^(Q) care nu sunt, ca şi cum ar fi. ¹⁸ Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Aşa^(R) va fi sămânţa ta”. ¹⁹ Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a^(S) uitat la trupul său, care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. ²⁰ El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, ²¹ deplin încredinţat că El ce făgăduieşte poate^(T) să şi împlinească. ²² De aceea, credinţa aceasta „i-a fost socotită ca neprihănire.” ²³ Dar nu^(U) numai pentru el este scris că „i-a fost socotită ca neprihănire”, ²⁴ ci este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel^(V) ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru, ²⁵ care^(W) a fost dat din pricina fărădelegilor noastre şi a înviat^(X) din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.

Roadele acestui fapt

5 Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă^(Y), avem^[a] pace^(Z) cu Dumnezeu, prin^(AA) Domnul nostru Isus Hristos. ² Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har în^(AB) care suntem şi ne bucurăm^(AC) în nădejdea slavei lui Dumnezeu. ³ Ba mai mult, ne^(AD) bucurăm chiar şi în necazurile noastre, căci ştim^(AE) că necazul aduce răbdare, ⁴ răbdarea^(AF) aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea. ⁵ Însă nădejdea^(AG) aceasta nu înşală, pentru că^(AH) dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat. ⁶ Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a^(AI) murit pentru cei nelegiuiţi. ⁷ Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva, dar pentru binefăcătorul lui poate că s-ar găsi cineva să moară. ⁸ Dar Dumnezeu^(AJ) Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. ⁹ Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi prin^(AK) sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu^(AL). ¹⁰ Căci, dacă^(AM) atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi^(AN) cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin^(AO) viaţa Lui. ¹¹ Şi nu numai atât, dar ne^(AP) şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea.

Păcatul şi harul

¹² De aceea, după cum printr-un^(AQ) singur om a intrat păcatul în lume şi prin^(AR) păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit… ¹³ (Căci înainte de Lege păcatul era în lume. Dar păcatul^(AS) nu este ţinut în seamă câtă vreme nu este o lege. ¹⁴ Totuşi moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care^(AT) este o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină. ¹⁵ Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşeala, căci, dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belşug celor^(AU) mulţi. ¹⁶ Şi darul fără plată nu vine ca printr-acel unul care a păcătuit, căci judecata venită de la unul a adus osânda, dar darul fără plată venit în urma multor greşeli a adus o hotărâre de iertare. ¹⁷ Dacă, deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!) ¹⁸ …Astfel dar, după cum printr-o singură greşeală a venit o osândă care a lovit pe^(AV) toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa. ¹⁹ Căci, după cum, prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi. ²⁰ Ba încă şi Legea^(AW) a venit pentru ca să se înmulţească greşeala, dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit^(AX) şi mai mult, ²¹ pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.

Harul ne izbăveşte de stăpânirea păcatului

6 Ce vom zice dar? Să păcătuim^(AY) mereu ca să se înmulţească harul? ² Nicidecum! Noi, care am^(AZ) murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat? ³ Nu ştiţi că toţi câţi^(BA) am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în^(BB) moartea Lui? ⁴ Noi, deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi^(BC) împreună cu El, pentru ca, după cum^(BD) Hristos a înviat din morţi prin slava^(BE) Tatălui, tot aşa^(BF) şi noi să trăim o viaţă nouă. ⁵ În adevăr, dacă^(BG) ne-am făcut una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. ⁶ Ştim bine că omul^(BH) nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul^(BI) păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului, ⁷ căci cine^(BJ) a murit, de drept, este izbăvit de păcat. ⁸ Acum, dacă^(BK) am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El, ⁹ întrucât ştim că Hristosul^(BL) înviat din morţi nu mai moare; moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui. ¹⁰ Fiindcă prin moartea de care a murit, El a^(BM) murit pentru păcat o dată pentru totdeauna, iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte^(BN) pentru Dumnezeu. ¹¹ Tot aşa şi voi înşivă socotiţi-vă morţi^(BO) faţă de păcat şi vii^(BP) pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. ¹² Deci^(BQ) păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. ¹³ Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele^(BR) voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii, ci daţi-vă^(BS) pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii. ¹⁴ Căci^(BT) păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.

Harul nu îndreptăţeşte păcatul

¹⁵ Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că^(BU) nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum. ¹⁶ Nu ştiţi că, dacă^(BV) vă daţi robi cuiva ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire? ¹⁷ Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă de dreptarul^(BW) învăţăturii pe care aţi primit-o. ¹⁸ Şi prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi^(BX) de sub păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii. ¹⁹ Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pământeşti: după cum odinioară v-aţi făcut mădularele voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvârşeaţi fărădelegea, tot aşa acum trebuie să vă faceţi mădularele voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră! ²⁰ Căci, atunci când eraţi robi^(BY) ai păcatului, eraţi slobozi faţă de neprihănire. ²¹ Şi ce^(BZ) roade aduceaţi atunci? Roade de care acum vă este ruşine, pentru că sfârşitul^(CA) acestor lucruri este moartea. ²² Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi^(CB) de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit: viaţa veşnică. ²³ Fiindcă plata^(CC) păcatului este moartea, dar darul^(CD) fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.

Creştinul izbăvit de Lege

7 Nu ştiţi, fraţilor – căci vorbesc unor oameni care cunosc Legea – că Legea are stăpânire asupra omului câtă vreme trăieşte el? ² Căci femeia^(CE) măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăieşte el, dar, dacă-i^(CF) moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului ei. ³ Dacă, deci, când îi trăieşte bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă, dar, dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de Lege, aşa că nu mai este preacurvă dacă se mărită după altul. ⁴ Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos şi voi aţi^(CG) murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi, şi aceasta, ca să aducem rod pentru Dumnezeu. ⁵ Căci, când trăiam sub firea noastră pământească, patimile păcatelor, aţâţate de Lege, lucrau^(CH) în mădularele noastre şi ne făceau să^(CI) aducem roade pentru moarte. ⁶ Dar acum, am fost izbăviţi de Lege şi suntem morţi faţă de Legea aceasta, care ne ţinea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un^(CJ) duh nou, iar nu după vechea slovă.

Legea dă cunoştinţa păcatului

⁷ Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos?

Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am^(CK) cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să^(CL) nu pofteşti!”

⁸ Apoi, păcatul^(CM) a luat prilejul şi a făcut să se nască în mine, prin poruncă, tot felul de pofte, căci, fără Lege, păcatul este mort. ⁹ Odinioară, fiindcă eram fără^(CN) Lege, trăiam, dar când a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit. ¹⁰ Şi porunca, ea, care^(CO) trebuia să-mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea. ¹¹ Pentru că păcatul a luat prilejul prin ea m-a amăgit, şi, prin însăşi porunca aceasta, m-a lovit cu moartea. ¹² Aşa că Legea^(CP), negreşit, este sfântă şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună. ¹³ Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă.

Lupta firii pământeşti împotriva Duhului

¹⁴ Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească, dar eu sunt pământesc, vândut^(CQ) rob păcatului. ¹⁵ Căci nu ştiu ce fac: nu^(CR) fac ce vreau, ci fac ce urăsc. ¹⁶ Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. ¹⁷ Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. ¹⁸ Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în^(CS) mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. ¹⁹ Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! ²⁰ Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. ²¹ Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. ²² Fiindcă după omul dinăuntru îmi^(CT) place Legea^(CU) lui Dumnezeu, ²³ dar văd în^(CV) mădularele mele o altă^(CW) lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele. ²⁴ O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?… ²⁵ Mulţumiri^(CX) fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!… Astfel dar, cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească, slujesc legii păcatului.