Revised Common Lectionary (Semicontinuous)

Psalmul 130

Un cântec de pelerinaj

¹⁸ David a fugit şi a scăpat; s-a dus la Samuel, la Rama şi i-a spus tot ceea ce i-a făcut Saul. Apoi, împreună cu Samuel, a plecat şi a locuit la Naiot. ¹⁹ Saul a fost înştiinţat de lucrul acesta, spunându-i-se:

– David se află la Naiot, în Rama.

²⁰ Atunci Saul a trimis nişte oameni să-l prindă pe David. Însă când aceştia au întâlnit o ceată de profeţi profeţind, avându-l pe Samuel drept conducător, Duhul lui Dumnezeu a venit peste oamenii lui Saul, astfel că şi ei au început să profeţească. ²¹ Când i s-a spus lui Saul lucrul acesta, el a trimis alţi oameni, dar şi aceştia au început să profeţească. Saul a trimis din nou oameni, pentru a treia oară, dar şi aceştia au profeţit. ²² În cele din urmă, a plecat el însuşi spre Rama. A ajuns la fântâna^[a] cea mare, care se află în Secu şi a întrebat:

– Unde sunt Samuel şi David?

Cineva i-a răspuns:

– Sunt la Naiot, în Rama.

²³ Atunci Saul s-a îndreptat spre Naiot, în Rama. Însă Duhul lui Dumnezeu a venit şi peste el, iar el şi-a continuat drumul profeţind până ce a ajuns la Naiot, în Rama. ²⁴ S-a dezbrăcat şi el de hainele sale şi a profeţit şi el înaintea lui Samuel. A zăcut dezbrăcat toată ziua şi toată noaptea aceea. De aceea se zice: „Este oare şi Saul printre profeţi?“

Bucuria lui Pavel

² Deschideţi-vă inima faţă de noi! N-am făcut rău nimănui, n-am corupt^[a] pe nimeni, n-am exploatat pe nimeni. ³ Nu spun aceasta ca să vă condamn, căci am spus mai înainte că sunteţi în inimile noastre, fie că murim împreună, fie că trăim împreună. ⁴ Am mare încredere în voi; sunt atât de mândru de voi, sunt încurajat şi foarte bucuros în fiecare dintre necazurile noastre.

⁵ Când am venit în Macedonia, trupurile noastre n-au avut odihnă, ci am fost necăjiți în toate felurile: lupte din afară, temeri dinăuntru. ⁶ Însă Dumnezeu, Care-i încurajează pe cei deznădăjduiţi, ne-a încurajat prin venirea lui Titus, ⁷ şi nu doar prin venirea sa, ci şi prin încurajarea pe care ne-a adus-o vorbindu-ne despre voi, când ne-a spus despre dorinţa voastră puternică, despre durerea voastră adâncă şi despre devotamentul vostru pentru mine. Astfel, m-am bucurat şi mai mult. ⁸ Chiar dacă scrisoarea mea v-a întristat, nu regret. Şi chiar dacă am regretat, căci văd că scrisoarea mea v-a întristat, măcar că numai pentru puţin timp, ⁹ totuşi acum mă bucur, nu pentru că aţi fost întristaţi, ci pentru că întristarea voastră v-a dus la pocăinţă, pentru că aţi fost întristaţi după voia lui Dumnezeu, ca nimeni să nu sufere nici o pierdere din cauza noastră. ¹⁰ Căci întristarea după voia lui Dumnezeu lucrează pocăinţa care duce la mântuire şi în ea nu este regret, dar întristarea lumii produce moarte. ¹¹ Vedeţi ce devotament a produs în voi această întristare după voia lui Dumnezeu, ce apărare, ce indignare, ce teamă, ce dorinţă, ce râvnă, ce dorinţă de dreptate! În toate v-aţi arătat fără vină în această problemă. ¹² Astfel, deşi v-am scris, n-am făcut-o din cauza celui ce a făcut răul sau din cauza celui ce a suferit răul, ci pentru a vă arăta cât de profund este devotamentul nostru faţă de voi, înaintea lui Dumnezeu. ¹³ Prin aceasta suntem încurajaţi.

Pe lângă încurajarea noastră, ne bucurăm şi mai mult de bucuria lui Titus, pentru că duhul lui a fost înviorat de voi toţi. ¹⁴ M-am lăudat lui cu voi şi nu m-aţi făcut de ruşine, ci, aşa cum tot ce v-am spus a fost adevărat, tot astfel şi lauda noastră cu voi înaintea lui Titus s-a dovedit adevărată. ¹⁵ Astfel, dragostea lui pentru voi se întăreşte când îşi reaminteşte de ascultarea voastră, a tuturor, de felul cum l-aţi primit cu frică şi cutremur. ¹⁶ Mă bucur că pot avea deplină încredere în voi.