Previous Prev Day Next DayNext

Revised Common Lectionary (Semicontinuous)

Daily Bible readings that follow the church liturgical year, with sequential stories told across multiple weeks.
Duration: 1245 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 9:9-20

Domnul este o fortăreaţă pentru cel asuprit,
    o fortăreaţă în vremuri de necaz.
10 Cei ce cunosc Numele Tău se încred în Tine,
    căci Tu nu-i părăseşti pe cei ce Te caută, Doamne!
11 Cântaţi Domnului, Care este întronat în Sion!
    Vestiţi printre popoare isprăvile Lui!
12 Căci El, Care răzbună sângele vărsat, Îşi aduce aminte
    şi nu trece cu vederea strigătul sărmanilor.

13 Îndură-te de mine, Doamne,
    uită-te la suferinţa pe care mi-o pricinuiesc duşmanii mei!
        Ridică-mă de la porţile morţii!
14 Atunci voi vesti toate laudele Tale la porţile fiicei Sionului,
    mă voi veseli de mântuirea Ta!
15 Neamurile se vor cufunda în groapa pe care au săpat-o;
    chiar în laţul pe care l-au ascuns li se va prinde piciorul.
16 Domnul Se descoperă şi face judecată[a];
    Cel rău este prins chiar prin lucrarea mâinilor lui.Higgaion[b]. Sela
17 Cei răi se întorc în Locuinţa Morţilor,
    împreună cu toate neamurile care uită de Dumnezeu.
18 Dar El nu-l uită pe cel sărman pentru totdeauna,
    nici nu-i lasă fără nădejde pe cei asupriţi.

19 Ridică-Te, Doamne, să nu biruie omul!
    Să fie judecate neamurile înaintea Ta!
20 Pune groaza în ei, Doamne!
    Să recunoască neamurile că sunt doar nişte oameni!Sela

1 Samuel 17:55-18:5

55 Când l-a văzut Saul pe David înaintând împotriva filisteanului, l-a întrebat pe Abner, conducătorul oştirii:

– Abner, al cui fiu este acest tânăr?

– Viu este sufletul tău, rege, că nu ştiu, i-a răspuns Abner.

56 Atunci regele i-a zis:

– Află al cui fiu este acest tânăr.

57 Îndată ce David s-a întors de la uciderea filisteanului, Abner l-a luat şi l-a adus înaintea lui Saul. David avea în mână capul filisteanului. 58 Saul l-a întrebat:

– Al cui fiu eşti, tinere?

– Sunt fiul slujitorului tău Işai, din Betleem, i-a răspuns David

David, invidiat de Saul

18 După ce David a terminat de vorbit cu Saul, sufletul lui Ionatan s-a ataşat de sufletul lui David şi l-a iubit ca pe sine însuşi. Din acea zi Saul l-a ţinut pe David la el şi nu l-a mai lăsat să se întoarcă acasă. Ionatan a încheiat un legământ cu David pentru că îl iubea ca pe sine însuşi. El şi-a scos mantaua pe care o purta şi i-a dăruit-o lui David; i-a dat, de asemenea, îmbrăcămintea sa de război şi chiar sabia, arcul şi cingătoarea sa. Oriunde îl trimitea Saul, David se ducea şi avea izbândă[a]. De aceea Saul l-a pus în fruntea ostaşilor, lucru ce a fost bine văzut de întregul popor şi chiar şi de slujitorii lui Saul.

Faptele Apostolilor 21:1-16

Pavel, în drum spre Ierusalim

21 După ce ne-am luat rămas bun de la ei, am plecat pe mare îndreptându-ne spre Cos. În ziua următoare, am ajuns în Rodos, iar de acolo în Patara. Am găsit o corabie care se îndrepta spre Fenicia, ne-am îmbarcat şi am plecat. Ne-a apărut în zare insula Cipru şi, lăsând-o în stânga, am navigat spre Siria; apoi am acostat în Tir, pentru că acolo urma să se descarce corabia. I-am găsit pe ucenici şi am rămas cu ei timp de şapte zile. Aceştia îl avertizau pe Pavel, prin Duhul, de ce anume se va întâmpla când va pune piciorul în Ierusalim.[a] Când zilele de stat alături de ei s-au încheiat, am plecat şi ne-am continuat călătoria. Toţi, împreună cu soţiile şi copiii, ne-au condus până afară din cetate. Acolo, pe ţărm, ne-am plecat pe genunchi şi ne-am rugat. Ne-am luat apoi rămas bun unii de la alţii, după care noi ne-am urcat în corabie, iar ei s-au întors la ale lor.

Din Tir am plecat mai departe, ajungând în Ptolemaida. I-am salutat pe fraţi şi am rămas cu ei timp de o zi. În ziua următoare am plecat şi ne-am dus în Cezareea. Am intrat în casa lui Filip, evanghelistul, care era unul din cei şapte, şi am rămas la el. Acesta avea patru fete fecioare, care profeţeau. 10 Fiindcă am rămas acolo mai multe zile, un profet, pe nume Agab, s-a coborât din Iudeea 11 şi a venit la noi. El a luat brâul lui Pavel şi şi-a legat picioarele şi mâinile, zicând: „Aşa vorbeşte Duhul Sfânt: «În felul acesta îl vor lega iudeii în Ierusalim pe omul căruia îi aparţine brâul acesta şi-l vor trăda în mâinile neamurilor!»“ 12 Când am auzit aceste lucruri, atât noi, cât şi localnicii l-am rugat pe Pavel să nu se suie la Ierusalim. 13 Atunci Pavel a răspuns: „Ce faceţi de plângeţi aşa şi-mi rupeţi inima?! Eu sunt gata nu numai să fiu legat, ci chiar să şi mor în Ierusalim pentru Numele Domnului Isus!“ 14 Pentru că nu putea fi înduplecat, am tăcut, spunând doar: „Facă-se voia Domnului!“

15 După zilele acelea, ne-am pregătit şi ne-am suit la Ierusalim. 16 Au venit cu noi şi câţiva ucenici din Cezareea şi ne-au condus la Mnason, un vechi ucenic din Cipru, la care urma să găzduim.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.