Revised Common Lectionary (Semicontinuous)

⁶ În timp ce oştirea se întorcea acasă, după ce David l-a ucis pe filistean, femeile din toate cetăţile lui Israel au ieşit în întâmpinarea regelui Saul. Ele cântau cântece de bucurie şi dansau în sunetul tamburinelor şi al lăutelor. ⁷ Femeile cântau în veselia lor, spunând:

⁸ Lui Saul nu i-au plăcut aceste cuvinte şi s-a înfuriat foarte tare, spunând: „I-au dat lui David zecile de mii, iar mie doar miile. Acum nu-i mai lipseşte decât regatul.“ ⁹ Începând din acea zi, Saul a început să-l privească cu ochi răi^[a] pe David. ¹⁰ În ziua următoare, duhul cel rău^[b] trimis de Dumnezeu a venit cu putere peste Saul, care profeţea^[c] înăuntrul casei sale. David cânta la liră aşa cum făcea în fiecare zi, iar Saul avea în mână o suliţă. ¹¹ Saul a aruncat suliţa, gândindu-se: „Îl voi ţintui pe David de zid.“ Însă David s-a ferit de el de două ori. ¹² Lui Saul i-a fost teamă de David pentru că Domnul era cu acesta, iar pe el îl părăsise. ¹³ De aceea l-a îndepărtat de lângă el şi l-a pus căpetenie peste o mie de oameni. David conducea trupele în războaie ¹⁴ şi în tot ceea ce făcea avea izbândă pentru că Domnul era cu el. ¹⁵ Saul, văzând că David izbândea întotdeauna, se temea de el, ¹⁶ însă întreg Israelul şi Iuda îl iubeau pe David pentru că acesta îi conducea în războaie. ¹⁷ Atunci Saul i-a zis lui David:

– Îţi voi da de soţie pe Merab, fiica mea cea mare, cu condiţia să mă slujeşti cu vitejie şi să porţi războaiele Domnului.

Saul însă se gândea: „Să nu piară lovit de mâna mea, ci de mâna filistenilor.“

¹⁸ David i-a răspuns:

– Cine sunt eu şi cine este familia mea sau neamul meu în Israel pentru a fi ginerele regelui?

¹⁹ Însă atunci când a sosit timpul ca Merab, fiica lui Saul, să-i fie dată lui David de soţie, ea a fost dată lui Adriel din Mehola.

David, ginerele lui Saul

²⁰ Mihal, o altă fiică a lui Saul, îl iubea pe David. I s-a spus lui Saul acest lucru, fapt care i-a plăcut. ²¹ Atunci Saul şi-a zis:

„I-o voi da ca să-i fie o cursă şi astfel mâna filistenilor va fi împotriva lui.“ I-a spus lui David pentru a doua oară:

– Astăzi vei fi ginerele meu!

²² Apoi le-a zis slujitorilor săi:

– Vorbiţi-i lui David în taină şi spuneţi-i: „Regelui îi place de tine şi toţi slujitorii săi te iubesc. Acceptă, aşadar, să fii ginerele regelui.“

²³ Slujitorii lui Saul i-au spus aceste cuvinte lui David, iar acesta a răspuns:

– Credeţi că este un lucru neînsemnat să fii ginerele regelui? Eu sunt un om sărac şi de puţină însemnătate.

²⁴ Când slujitorii i-au spus lui Saul ce răspunsese David, ²⁵ acesta le-a zis: „Aşa să-i vorbiţi lui David: «Regele nu doreşte alt preţ pentru mireasă, decât o sută de prepuţuri de-ale filistenilor, astfel încât regele să fie răzbunat pe duşmanii lui.»“ Saul însă dorea să-l facă pe David să cadă în mâinile filistenilor. ²⁶ Slujitorii lui Saul i-au spus aceste cuvinte lui David, iar lui i-a plăcut ideea de a fi ginerele regelui. Înainte să se împlinească vremea hotărâtă, ²⁷ David a plecat împreună cu oamenii săi şi a ucis două sute de filisteni. Le-a adus prepuţurile şi le-a dat în număr întreg regelui pentru a putea deveni ginerele lui. Atunci Saul i-a dat-o de soţie pe fiica sa Mihal. ²⁸ Când Saul a văzut şi a înţeles că Domnul era cu David şi că Mihal, fiica lui, îl iubea, ²⁹ s-a temut şi mai tare de David şi i-a fost duşman tot restul vieţii sale.

³⁰ Domnitorii filisteni ieşeau la război şi, ori de câte ori ieşeau, David avea mai multă izbândă^[d] decât toţi slujitorii lui Saul, astfel încât numele lui a ajuns foarte preţuit.

Furtună pe mare

¹³ Vântul de sud sufla uşor, astfel încât, crezând că-şi pot atinge scopul, au pornit de-a lungul coastei Cretei, cât se putea de aproape. ¹⁴ Curând însă a început să sufle dinspre insulă un vânt năprasnic numit Euraquilo^[a]. ¹⁵ Corabia a fost luată de vânt, fără să se poată împotrivi lui, şi astfel ne-am lăsat duşi de el. ¹⁶ Am navigat la adăpostul unei insule mici, numite Cauda, şi cu greu am putut să aducem sub control barca de salvare a corăbiei. ¹⁷ Au ridicat-o la bord şi apoi s-au folosit de nişte frânghii ca să cuprindă corabia de jur împrejur. De teamă să nu eşueze în bancurile de nisip ale Sirtei, au lăsat jos ancora de furtună şi s-au lăsat duşi de vânt. ¹⁸ Fiindcă eram prinşi într-o furtună foarte puternică, în ziua următoare au început să arunce încărcătura corăbiei, ¹⁹ iar a treia zi au aruncat cu mâinile lor peste bord şi echipamentul corăbiei. ²⁰ Timp de mai multe zile nu s-au văzut nici soarele, nici stelele, iar furtuna n-a slăbit deloc. Într-un final ni se dusese orice speranţă că vom fi salvaţi. ²¹ După ce a trecut mult timp în care ei nu mai mâncaseră, Pavel s-a ridicat în mijlocul lor şi a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultaţi şi să nu fi plecat din Creta, ca să fi scăpat de această pagubă şi de această pierdere. ²² Acum însă vă sfătuiesc să prindeţi curaj, pentru că nici unul dintre voi nu-şi va pierde viaţa, ci se va pierde doar corabia. ²³ Căci noaptea trecută a stat lângă mine un înger al Dumnezeului Căruia Îi aparţin şi Căruia mă închin ²⁴ şi mi-a zis: «Nu te teme, Pavel! Tu trebuie să stai înaintea Cezarului şi iată că Dumnezeu ţi i-a dăruit pe toţi cei ce navighează împreună cu tine!» ²⁵ De aceea, prindeţi curaj, oamenilor, pentru că eu am credinţă în Dumnezeu că va fi aşa cum mi s-a spus! ²⁶ Acum însă trebuie să naufragiem pe o insulă oarecare.“

²⁷ Cam în a paisprezecea noapte de când eram purtaţi pe Marea Adriatică, pe la miezul nopţii, marinarii au început să bănuiască că se apropie de uscat. ²⁸ Au măsurat adâncimea apei şi au găsit-o de douăzeci de stânjeni^[b]. Au înaintat încă puţin, au măsurat din nou adâncimea apei şi au găsit-o de cincisprezece stânjeni^[c]. ²⁹ De teamă că vom naufragia undeva în locurile stâncoase, au aruncat patru ancore de la pupă şi aşteptau cu nerăbdare să se facă ziuă. ³⁰ Dar fiindcă marinarii încercau să fugă de pe corabie şi lăsaseră jos în mare barca de salvare, sub pretextul că urmează să coboare nişte ancore de la proră, ³¹ Pavel le-a zis centurionului şi soldaţilor: „Dacă aceştia nu rămân în corabie, voi nu puteţi fi salvaţi!“ ³² Atunci soldaţii au tăiat frânghiile bărcii de salvare şi au lăsat-o să se ducă.

³³ Chiar înainte de a se face ziuă, Pavel i-a îndemnat pe toţi să mănânce, spunând: „Astăzi sunt paisprezece zile de când staţi în aşteptare şi, în tot acest timp aţi rămas flămânzi şi n-aţi mâncat nimic. ³⁴ De aceea vă îndemn să mâncaţi ceva, fiindcă lucrul acesta este pentru propria voastră salvare; căci nici un fir de păr din capul vostru nu se va pierde!“ ³⁵ Şi spunând acestea, a luat pâine, I-a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o şi a început să mănânce. ³⁶ Toţi au prins curaj şi au mâncat şi ei câte ceva. ³⁷ În corabie eram, în total, două sute şaptezeci şi şase de suflete. ³⁸ După ce şi-au potolit foamea, au uşurat corabia, aruncând grâul în mare.