Old/New Testament

Trecerea Mării Roşii

14 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: ² „Spune copiilor lui Israel să se întoarcă^(A) şi să tăbărască înaintea Pi-Hahirotului^(B), între Migdol^(C) şi mare, faţă în faţă cu Baal-Ţefon: în dreptul locului acestuia să tăbărâţi, lângă mare. ³ Faraon va zice despre copiii lui Israel: ‘S-au^(D) rătăcit prin ţară; îi închide pustia.’ ⁴ Eu^(E) voi împietri inima lui Faraon, şi-i va urmări, dar Faraon şi toată oastea lui vor face să se arate slava^(F) Mea, şi^(G) egiptenii vor şti că Eu sunt Domnul.” Copiii lui Israel au făcut aşa. ⁵ S-a dat de ştire împăratului Egiptului că poporul a luat fuga. Atunci, inima^(H) lui Faraon şi a slujitorilor lui s-a schimbat faţă de popor. Ei au zis: „Ce am făcut de am lăsat pe Israel să plece şi să nu ne mai slujească?” ⁶ Faraon şi-a pregătit carul de război şi şi-a luat oamenii de război cu el. ⁷ A luat^(I) şase sute de care de luptă cu oameni aleşi şi toate carele Egiptului; în toate erau luptători. ⁸ Domnul a împietrit^(J) inima lui Faraon, împăratul Egiptului, şi Faraon a urmărit pe copiii lui Israel. Copiii lui^(K) Israel ieşiseră gata de luptă. ⁹ Egiptenii^(L) i-au urmărit, şi toţi caii, carele lui Faraon, călăreţii lui şi oştirea lui i-au ajuns tocmai când erau tăbărâţi lângă mare, lângă Pi-Hahirot, faţă în faţă cu Baal-Ţefon. ¹⁰ Faraon se apropia. Copiii lui Israel şi-au ridicat ochii şi iată că egiptenii veneau după ei. Şi copiii lui Israel s-au înspăimântat foarte tare şi au strigat^(M) către Domnul după ajutor. ¹¹ Ei au zis^(N) lui Moise: „Nu erau oare morminte în Egipt, ca să nu mai fi fost nevoie să ne aduci să murim în pustie? Ce ne-ai făcut de ne-ai scos din Egipt? ¹² Nu-ţi^(O) spuneam noi în Egipt: ‘Lasă-ne să slujim ca robi egiptenilor, căci vrem mai bine să slujim ca robi egiptenilor decât să murim în pustie’?” ¹³ Moise a răspuns poporului: „Nu vă temeţi^(P) de nimic, staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta, căci pe egiptenii aceştia pe care-i vedeţi azi, nu-i veţi mai vedea niciodată. ¹⁴ Domnul^(Q) Se va lupta pentru voi, dar voi staţi^(R) liniştiţi.” ¹⁵ Domnul a zis lui Moise: „Ce rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să pornească înainte. ¹⁶ Tu^(S) ridică-ţi toiagul, întinde-ţi mâna spre mare şi despic-o, şi copiii lui Israel vor trece prin mijlocul mării ca pe uscat. ¹⁷ Eu voi împietri^(T) inima egiptenilor, ca să intre în mare după ei. Şi Faraon şi toată oastea lui, carele şi călăreţii lui vor face să se arate slava^(U) Mea. ¹⁸ Şi vor şti^(V) egiptenii că Eu sunt Domnul când Faraon, carele şi călăreţii lui vor face să se arate slava Mea.” ¹⁹ Îngerul lui Dumnezeu care^(W) mergea înaintea taberei lui Israel Şi-a schimbat locul şi a mers înapoia lor, şi stâlpul de nor care mergea înaintea lor şi-a schimbat locul şi a stat înapoia lor. ²⁰ El s-a aşezat între tabăra egiptenilor şi tabăra lui Israel. Norul acesta^(X) pe o parte era întunecos, iar pe cealaltă lumina noaptea. Şi toată noaptea cele două tabere nu s-au apropiat una de alta. ²¹ Moise şi-a întins^(Y) mâna spre mare. Şi Domnul a pus marea în mişcare printr-un vânt dinspre răsărit, care a suflat cu putere toată noaptea; el a uscat^(Z) marea, şi apele s-au despărţit^(AA) în două. ²² Copiii^(AB) lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, şi apele stăteau ca un zid^(AC) la dreapta şi la stânga lor. ²³ Egiptenii i-au urmărit, şi toţi caii lui Faraon, carele şi călăreţii lui au intrat după ei în mijlocul mării. ²⁴ În straja dimineţii, Domnul^(AD), din stâlpul de foc şi de nor, S-a uitat spre tabăra egiptenilor şi a aruncat învălmăşeală în tabăra egiptenilor. ²⁵ A scos roţile carelor şi le-a îngreunat mersul. Egiptenii au zis atunci: „Haidem să fugim dinaintea lui Israel, căci Domnul Se^(AE) luptă pentru el împotriva egiptenilor.” ²⁶ Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi^(AF) mâna spre mare, şi apele au să se întoarcă peste egipteni, peste carele lor şi peste călăreţii lor.” ²⁷ Moise şi-a întins mâna spre mare. Şi, înspre dimineaţă, marea şi-a luat^(AG) iarăşi repeziciunea cursului şi, la apropierea ei, egiptenii au luat-o la fugă, dar Domnul a năpustit^(AH) pe egipteni în mijlocul mării. ²⁸ Apele s-au^(AI) întors şi au^(AJ) acoperit carele, călăreţii şi toată oastea lui Faraon, care intraseră în mare după copiii lui Israel; niciunul măcar n-a scăpat. ²⁹ Dar copiii^(AK) lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, în timp ce apele stăteau ca un zid la dreapta şi la stânga lor. ³⁰ În ziua aceea, Domnul a izbăvit^(AL) pe Israel din mâna egiptenilor, şi Israel a văzut^(AM) pe egipteni morţi pe ţărmul mării. ³¹ Israel a văzut mâna puternică pe care o îndreptase Domnul împotriva egiptenilor. Şi poporul s-a temut de Domnul şi a crezut^(AN) în Domnul şi în robul Său Moise.

Cântarea de laudă

15 Atunci^(AO), Moise şi copiii lui Israel au cântat Domnului cântarea aceasta. Ei au zis:

²⁰ Maria^(CD), prorociţa^(CE), sora lui Aaron, a^(CF) luat în mână o timpană şi toate femeile au venit după ea cu^(CG) timpane şi jucând.

²¹ Maria răspundea^(CH) copiilor lui Israel^(CI): „Cântaţi Domnului, căci Şi-a arătat slava:

A năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ.”

Apele de la Mara

²² Moise a pornit pe Israel de la Marea Roşie. Au apucat înspre pustia^(CJ) Şur şi, după trei zile de mers în pustie, n-au găsit apă. ²³ Au ajuns la^(CK) Mara, dar n-au putut să bea apă din Mara, pentru că era amară. De aceea, locul acela a fost numit Mara (Amărăciune). ²⁴ Poporul a cârtit^(CL) împotriva lui Moise, zicând: „Ce avem să bem?” ²⁵ Moise a strigat^(CM) către Domnul, şi Domnul i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat^(CN) în apă. Şi apa s-a făcut dulce. Acolo a dat Domnul^(CO) poporului legi şi porunci şi acolo l-a pus la^(CP) încercare. ²⁶ El a zis: „Dacă^(CQ) vei asculta cu luare-aminte glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile^(CR) cu care am lovit pe egipteni, căci Eu sunt Domnul^(CS), care te vindecă.” ²⁷ Au ajuns la^(CT) Elim, unde erau douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de finici. Şi au tăbărât acolo, lângă apă.

Schimbarea la faţă

17 După^(A) şase zile, Isus a luat cu El pe Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui, şi i-a dus la o parte pe un munte înalt. ² El S-a schimbat la faţă înaintea lor; faţa Lui a strălucit ca soarele şi hainele I s-au făcut albe ca lumina. ³ Şi iată că li s-a arătat Moise şi Ilie stând de vorbă cu El. ⁴ Petru a luat cuvântul şi a zis lui Isus: „Doamne, este bine să fim aici; dacă vrei, am să fac aici trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie”. ⁵ Pe când^(B) vorbea el încă, iată că i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Şi din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta^(C) este Fiul Meu preaiubit, în^(D) care Îmi găsesc plăcerea Mea, de^(E) El să ascultaţi!” ⁶ Când^(F) au auzit, ucenicii au căzut cu feţele la pământ şi s-au înspăimântat foarte tare. ⁷ Dar Isus S-a apropiat, S-a^(G) atins de ei şi le-a zis: „Sculaţi-vă, nu vă temeţi!” ⁸ Ei au ridicat ochii şi n-au văzut pe nimeni, decât pe Isus singur. ⁹ Pe când coborau din munte, Isus^(H) le-a dat porunca următoare: „Să nu spuneţi nimănui de vedenia aceasta până va învia Fiul omului din morţi”. ¹⁰ Ucenicii I-au pus întrebarea următoare: „Oare^(I) de ce zic cărturarii că întâi trebuie să vină Ilie?” ¹¹ Drept răspuns, Isus le-a zis: „Este adevărat că trebuie să vină întâi Ilie şi să aşeze^(J) din nou toate lucrurile. ¹² Dar^(K) vă spun că Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut, ci au^(L) făcut cu el ce au vrut. Tot aşa are să sufere şi^(M) Fiul omului din partea lor.” ¹³ Ucenicii au înţeles atunci^(N) că le vorbise despre Ioan Botezătorul.

Vindecarea unui lunatic

¹⁴ Când^(O) au ajuns la norod, a venit un om care a căzut în genunchi înaintea lui Isus şi I-a zis: ¹⁵ „Doamne, ai milă de fiul meu, căci este lunatic şi pătimeşte rău: de multe ori cade în foc şi de multe ori cade în apă. ¹⁶ L-am adus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece.” ¹⁷ „O, neam necredincios şi pornit la rău!” a răspuns Isus. „Până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi? Aduceţi-l aici la Mine.” ¹⁸ Isus a certat dracul, care a ieşit din el. Şi băiatul s-a tămăduit chiar în ceasul acela. ¹⁹ Atunci, ucenicii au venit la Isus şi I-au zis deoparte: „Noi de ce n-am putut să-l scoatem?” ²⁰ „Din pricina puţinei voastre credinţe”, le-a zis Isus. „Adevărat vă spun că, dacă^(P) aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: ‘Mută-te de aici colo’, şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă. ²¹ Dar acest soi de draci nu iese afară decât cu rugăciune şi cu post.”

Isus vesteşte moartea şi învierea Sa

²² Pe^(Q) când stăteau în Galileea, Isus le-a zis: „Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor. ²³ Ei Îl vor omorî, dar a treia zi va învia.” Ucenicii s-au întristat foarte mult.

Isus plăteşte darea pentru Templu

²⁴ Când au ajuns^(R) în Capernaum, cei ce strângeau darea pentru Templu^[a] au venit la Petru şi i-au zis: „Învăţătorul vostru nu plăteşte darea?” ²⁵ „Ba da”, a zis Petru. Şi când a intrat în casă, Isus i-a luat-o înainte şi i-a zis: „Ce crezi, Simone? Împăraţii pământului de la cine iau dări sau biruri? De la fiii lor sau de la străini?” ²⁶ Petru I-a răspuns: „De la străini”. Şi Isus i-a zis: „Aşadar, fiii sunt scutiţi. ²⁷ Dar, ca să nu-i facem să păcătuiască, du-te la mare, aruncă undiţa şi trage afară peştele care va veni întâi. Deschide-i gura şi vei găsi în ea un ban^[b] pe care ia-l şi dă-li-l lor, pentru Mine şi pentru tine.”