Old/New Testament

A cincea urgie: molimă peste animale

9 Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon şi spune-i: «Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă-Mi poporul să plece ca să Mi se închine. ² Dacă nu-l vei lăsa să plece şi-l vei opri din nou, ³ mâna Domnului va lovi cu molimă grea vitele de pe câmp: caii, măgarii, cămilele, cirezile şi turmele. ⁴ Dar Domnul va face deosebire între vitele lui Israel şi vitele Egiptului pentru ca nimic să nu moară din ce este al israeliţilor.’ ⁵ Domnul a hotărât o vreme, zicând că mâine va face acest lucru în ţară.»“ ⁶ În ziua următoare, Domnul a făcut întocmai: toate vitele egiptenilor au murit, dar din vitele israeliţilor n-a murit nici una. ⁷ Faraon a trimis pe cineva şi a aflat că nici una din vitele israeliţilor n-a murit. Inima lui Faraon însă a rămas împietrită şi tot nu a lăsat poporul să plece.

A şasea urgie: bube peste egipteni

⁸ Domnul le-a zis din nou lui Moise şi lui Aaron: „Umpleţi-vă mâinile cu cenuşă din cuptor şi Moise să o arunce în aer înaintea lui Faraon. ⁹ Ea se va transforma într-un praf fin peste toată ţara Egiptului şi va cauza bube cu puroi pe oameni şi pe animale în toată ţara Egiptului.“ ¹⁰ Ei au luat cenuşă din cuptor şi s-au înfăţişat înaintea lui Faraon. Moise a aruncat-o înspre cer şi ea a dat naştere la bube cu puroi pe oameni şi pe animale. ¹¹ Vrăjitorii n-au putut sta înaintea lui Moise din cauza bubelor, pentru că bubele erau şi pe vrăjitori, ca pe toţi egiptenii. ¹² Dar Domnul i-a împietrit inima lui Faraon şi acesta nu i-a ascultat, după cum îi spusese Domnul lui Moise.

A şaptea urgie: grindina

¹³ După aceea, Domnul i-a zis lui Moise: „Scoală-te dis-de-dimineaţă, du-te înaintea lui Faraon şi spune-i: «Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă-Mi poporul să plece ca să Mi se închine, ¹⁴ pentru că de data aceasta Îmi voi trimite toate urgiile împotriva ta, împotriva slujitorilor tăi şi împotriva poporului tău, ca să ştii că nu este nimeni ca Mine pe întreg pământul. ¹⁵ Căci, dacă Mi-aş fi întins mâna şi te-aş fi lovit pe tine şi pe poporul tău cu molimă, ai fi pierit de pe pământ. ¹⁶ Dar te-am ridicat^[a] ca să-ţi arăt puterea Mea şi astfel Numele Meu să fie vestit pe întreg pământul. ¹⁷ Încă mai continui să te ridici împotriva poporului Meu ca să nu-l laşi să plece? ¹⁸ Ei bine, mâine, pe vremea aceasta, voi face să cadă cea mai grea grindină din câte au căzut vreodată în Egipt, de când a fost întemeiat până acum. ¹⁹ De aceea trimite oamenii ca să adăpostească, la loc sigur, vitele şi tot ce ai pe câmp; orice om şi orice animal care va fi pe câmp şi nu la adăpost va muri atunci când grindina va cădea peste el.’»“ ²⁰ Aceia dintre slujitorii lui Faraon care s-au temut de Cuvântul Domnului şi-au adăpostit sclavii şi vitele în case, ²¹ dar cei care n-au luat în seamă Cuvântul Domnului şi-au lăsat sclavii şi vitele pe câmp. ²² Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre cer ca să cadă grindină peste toată ţara Egiptului: peste oameni, peste animale şi peste plantele câmpului din ţara Egiptului.“ ²³ Când Moise şi-a întins toiagul spre cer, Domnul a trimis o furtună cu grindină şi trăsnete care au căzut pe pământ. Domnul a făcut să cadă grindină peste ţara Egiptului: ²⁴ era grindină amestecată cu trăsnete, o grindină atât de grea, cum n-a mai căzut niciodată în ţara Egiptului, de când aceasta a fost întemeiată ca neam. ²⁵ Grindina a doborât la pământ tot ce era pe câmp în toată ţara Egiptului, atât oameni, cât şi animale; grindina a doborât la pământ toate plantele câmpului şi a frânt orice copac de pe câmp. ²⁶ Singurul loc în care n-a căzut grindină a fost ţinutul Goşen^[b], unde locuiau israeliţii. ²⁷ Faraon şi-a trimis slujitorii să-i cheme pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis:

– De data aceasta am păcătuit; Domnul este drept, eu şi poporul meu suntem răi. ²⁸ Rugaţi-vă Domnului, căci ne este de ajuns trăsnetul şi grindina lui Dumnezeu! Vă las să plecaţi; nu mai trebuie să staţi.

²⁹ Moise i-a răspuns:

– Cum voi ieşi din cetate, îmi voi ridica mâinile spre Domnul; trăsnetul nu va mai lovi şi nu va mai cădea grindină, ca să recunoşti că pământul este al Domnului. ³⁰ Cât despre tine şi slujitorii tăi, ştiu că încă nu vă temeţi de Domnul Dumnezeu.

³¹ Plantaţiile de in şi de orz au fost distruse, pentru că orzul dăduse în spic şi inul înflorise, ³² însă cele de grâu şi secară albă n-au păţit nimic, pentru că erau sădite târziu. ³³ Moise l-a lăsat pe Faraon, a ieşit din cetate şi şi-a ridicat mâinile spre Domnul; atunci trăsnetul şi grindina au încetat şi n-a mai plouat pe pământ. ³⁴ Când Faraon a văzut că ploaia, grindina şi trăsnetul au încetat, a păcătuit din nou şi şi-a împietrit inima atât el, cât şi slujitorii săi. ³⁵ Inima lui Faraon s-a împietrit şi nu i-a lăsat pe israeliţi să plece, după cum îi spusese Domnul lui Moise.

A opta urgie: lăcustele

10 Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon, căci i-am împietrit inima atât lui, cât şi slujitorilor săi, ca să descopăr aceste semne în mijlocul lor ² şi pentru ca voi să puteţi istorisi copiilor şi nepoţilor voştri cât de aspru m-am purtat cu egiptenii, ce semne am făcut în mijlocul lor; şi astfel să ştiţi că Eu sunt Domnul.“ ³ Moise şi Aaron s-au dus la Faraon şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul evreilor: «Până când vei refuza să te smereşti înaintea Mea? Lasă-Mi poporul să plece şi să Mi se închine. ⁴ Dacă nu-Mi vei lăsa poporul să plece, voi aduce mâine lăcuste în ţara ta. ⁵ Ele vor acoperi ţara şi nimeni nu va mai putea vedea pământul. Ele vor mânca ce v-a mai rămas după grindină, vor mânca orice copac care creşte pe câmp şi ⁶ îţi vor umple palatele tale, casele slujitorilor tăi şi ale tuturor egiptenilor; va fi ceva ce nici părinţii, nici părinţii părinţilor tăi n-au văzut de când sunt ei pe pământ şi până în ziua de azi.»“ Apoi ei s-au întors şi au ieşit de la Faraon. ⁷ Slujitorii lui Faraon i-au zis acestuia: „Până când va fi omul acesta o cursă pentru noi? Lasă poporul să plece ca să se închine Domnului, Dumnezeul lor; încă nu înţelegi că Egiptul este ruinat?“ ⁸ Moise şi Aaron au fost aduşi înapoi la Faraon şi el le-a zis:

– Duceţi-vă şi închinaţi-vă Domnului, Dumnezeul vostru! Dar cine dintre voi va merge?

⁹ Moise i-a răspuns:

–Vom merge cu tinerii şi cu bătrânii, cu fiii şi fiicele noastre, cu turmele şi cirezile noastre, pentru că avem de ţinut o sărbătoare în cinstea Domnului.

¹⁰ El le-a zis:

– Aşa să fie Domnul cu voi, cum vă voi lăsa eu să plecaţi cu copiii voştri! Băgaţi de seamă, căci aveţi de gând să faceţi ceva rău^[c]. ¹¹ Nu, nu! Doar bărbaţii voştri pot merge să se închine Domnului, pentru că aceasta aţi cerut.

Şi au fost izgoniţi dinaintea lui Faraon.

¹² După aceea, Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna peste ţara Egiptului şi o vor invada lăcustele care vor mânca orice plantă din ţara Egiptului, tot ce a mai rămas după urgia cu grindina.“ ¹³ Moise şi-a întins toiagul peste ţara Egiptului şi Domnul a adus vântul de răsărit peste ţară pe tot timpul zilei şi al nopţii; când s-a făcut dimineaţă, vântul de răsărit a adus lăcustele. ¹⁴ Lăcustele au venit peste toată ţara Egiptului şi s-au aşezat pe întreg teritoriul ei, un roi de lăcuste atât de numeros, cum n-a mai fost vreodată şi nu va mai fi. ¹⁵ Ele au acoperit întreaga ţară şi tot pământul s-a făcut negru; au mâncat toate plantele din ţară şi tot rodul pomilor care a mai rămas după urgia cu grindina. În toată ţara Egiptului n-a mai rămas nimic verde, nici copaci şi nici plante pe câmp. ¹⁶ Faraon i-a chemat repede pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „Am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeul vostru, şi împotriva voastră. ¹⁷ Iartă-mi şi păcatul acesta şi roagă-te Domnului, Dumnezeul vostru, ca să îndepărteze de la mine această urgie de moarte.“ ¹⁸ Ei au ieşit de la Faraon şi Moise s-a rugat din nou Domnului. ¹⁹ Domnul a făcut să sufle dinspre apus un vânt puternic care a luat lăcustele şi le-a aruncat în Marea Roşie^[d]. Nici o lăcustă n-a fost lăsată în Egipt. ²⁰ Dar Domnul i-a împietrit inima lui Faraon şi acesta nu i-a lăsat pe israeliţi să plece.

A noua urgie: întunericul

²¹ Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre cer ca să se facă întuneric peste toată ţara Egiptului; atât de întuneric, încât să-l pipăi cu mâna.“ ²² Moise şi-a întins mâna spre cer şi s-a făcut un mare întuneric peste toată ţara Egiptului timp de trei zile. ²³ Oamenii nu se puteau vedea unii pe alţii şi timp de trei zile nu s-au putut mişca de unde erau; dar toţi israeliţii au avut lumină acolo unde locuiau. ²⁴ Faraon l-a chemat pe Moise şi i-a zis:

– Duceţi-vă şi închinaţi-vă Domnului. Copiii voştri pot merge cu voi, însă turmele şi cirezile voastre vor rămâne.

²⁵ Moise i-a răspuns:

– Trebuie să ne laşi să aducem jertfe şi arderi-de-tot Domnului, Dumnezeul nostru. ²⁶ Vitele noastre trebuie să meargă cu noi; nici o copită nu va rămâne, pentru că trebuie să alegem dintre ele pentru a ne închina Domnului, Dumnezeul nostru, şi nu ştim ce vom folosi pentru a ne închina Domnului decât atunci când vom ajunge acolo.

²⁷ Dar Domnul i-a împietrit inima lui Faraon şi acesta n-a vrut să-i lase să plece.

²⁸ Apoi Faraon i-a zis:

– Ieşi de la mine! Fereşte-te să-mi mai vezi faţa, pentru că, în ziua în care-mi vei vedea faţa, vei muri.

²⁹ – Să fie precum ai zis! i-a răspuns Moise. Nu-ţi voi mai vedea faţa.

Vestirea celei de-a zecea urgii

11 Domnul îi zisese lui Moise: „Voi mai aduce încă o urgie peste Faraon şi peste Egipt. După aceasta, el vă va lăsa să plecaţi de acolo. Când vă va lăsa să ieşiţi, de fapt el vă va izgoni de tot. ² Spune poporului ca orice om să ceară vecinului său şi orice femeie să ceară vecinei ei lucruri de argint şi de aur.“ ³ Domnul a făcut ca poporul să găsească bunăvoinţă la egipteni. Mai mult, Moise a devenit un om de seamă în Egipt; aşa îl considerau atât slujitorii lui Faraon, cât şi poporul egiptean.

⁴ Moise i-a mai zis lui Faraon:

– Aşa vorbeşte Domnul: „La miezul nopţii voi trece prin Egipt. ⁵ Toţi întâii născuţi din ţara Egiptului vor muri, de la întâiul născut al lui Faraon care stă pe tron, până la întâiul născut al sclavei care învârte la râşniţă şi până la toţi întâii născuţi ai vitelor. ⁶ Apoi va fi un mare strigăt în toată ţara Egiptului, aşa cum n-a mai fost şi nu va mai fi. ⁷ Dar între israeliţi nici măcar un câine nu va lătra, nici la animale, nici la oameni, ca să ştiţi ce deosebire face Domnul între Egipt şi Israel.“ ⁸ Atunci toţi aceşti slujitori ai tăi vor veni la mine şi se vor pleca până la pământ înaintea mea, zicând: „Pleacă, tu şi tot poporul care te urmează!“ După aceea voi pleca.

Şi plin de mânie Moise a ieşit de la Faraon. ⁹ Domnul îi zisese de la început lui Moise: „Faraon nu te va asculta, pentru ca minunile Mele să se înmulţească în ţara Egiptului.“ ¹⁰ Moise şi Aaron au făcut toate aceste minuni înaintea lui Faraon, dar Domnul i-a împietrit inima şi acesta n-a lăsat poporul să plece din ţara sa.

Credinţa canaanitei

²¹ Isus a plecat de acolo şi S-a dus în părţile Tirului şi ale Sidonului. ²² Şi iată că o femeie canaanită din acea regiune a venit strigând:

– Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este demoniacă şi suferă cumplit!

²³ Isus nu i-a răspuns nimic. Ucenicii s-au apropiat şi L-au rugat, zicându-i:

– Dă-i drumul, căci continuă să strige după noi!

²⁴ Isus însă le-a răspuns:

– Nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.

²⁵ Dar ea a venit şi I s-a închinat, zicând:

– Doamne, ajută-mă!

²⁶ Isus i-a răspuns:

– Nu este bine să se ia pâinea copiilor şi să se arunce la căţeluşi!

²⁷ – Da, Doamne, a zis ea, dar şi căţeluşii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor!

²⁸ Atunci Isus i-a răspuns:

– O, femeie, mare este credinţa ta! Să ţi se facă după cum doreşti!

Şi fiica ei a fost vindecată chiar în ceasul acela.

Isus hrăneşte peste patru mii de oameni

²⁹ Isus a plecat de acolo şi a mers de-a lungul Mării Galileii. Apoi a urcat pe munte şi S-a aşezat acolo. ³⁰ Au venit la El mulţimi mari de oameni, având cu ei şchiopi, orbi, schilozi, muţi şi mulţi alţi bolnavi. I-au aşezat la picioarele Lui, iar El i-a vindecat, ³¹ astfel că mulţimea s-a minunat văzând că cei muţi vorbesc, cei schilozi se însănătoşesc, cei şchiopi umblă, iar cei orbi văd; şi Îl slăveau pe Dumnezeul lui Israel.

³² Isus i-a chemat pe ucenicii Săi şi le-a zis:

– Mi-e milă de mulţime, pentru că sunt deja trei zile de când stau cu Mine şi nu au ce să mănânce. Nu vreau să-i las să plece flămânzi, ca nu cumva să leşine pe drum.

³³ Ucenicii I-au zis:

– De unde să luăm în pustia aceasta atâtea pâini, ca să se sature o asemenea mulţime?!

³⁴ Isus i-a întrebat:

– Câte pâini aveţi?

– Şapte … şi câţiva peştişori, I-au răspuns ei.

³⁵ Isus i-a poruncit mulţimii să se aşeze pe pământ. ³⁶ Apoi a luat cele şapte pâini şi peştişorii, a adus mulţumiri, le-a frânt şi le-a dat ucenicilor, iar ucenicii le-au împărţit mulţimilor. ³⁷ Au mâncat toţi şi s-au săturat; şi au strâns şapte coşuri pline cu firimiturile rămase. ³⁸ Cei ce mâncaseră erau patru mii de bărbaţi, în afară de femei şi de copii. ³⁹ După ce le-a dat drumul mulţimilor, Isus S-a suit în barcă şi S-a dus în regiunea Magadan^[a].