Previous Prev Day Next DayNext

M’Cheyne Bible Reading Plan

The classic M'Cheyne plan--read the Old Testament, New Testament, and Psalms or Gospels every day.
Duration: 365 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Numeri 3

Responsabilităţile leviţilor

Aceştia sunt urmaşii lui Aaron şi ai lui Moise, de pe vremea când Domnul a vorbit cu Moise pe muntele Sinai. Acestea sunt numele fiilor lui Aaron: Nadab, întâiul născut, Abihu, Elazar şi Itamar; acestea sunt numele fiilor lui Aaron, preoţii care au primit ungerea, pe care el i-a învestit în slujba preoţiei. Nadab şi Abihu au murit înaintea Domnului în pustia Sinai, atunci când au adus foc străin înaintea Domnului; ei n-au avut copii. Elazar şi Itamar au slujit ca preoţi în prezenţa tatălui lor Aaron.

Domnul i-a zis lui Moise: „Adu-i pe cei din seminţia lui Levi şi pune-i înaintea preotului Aaron ca să-i slujească. Ei să-l ajute în lucrurile pe care le are de făcut pentru el şi pentru întreaga adunare înaintea Cortului Întâlnirii, slujind la Tabernacul; atunci când slujesc la Tabernacul, ei trebuie să aibă grijă de toate lucrurile din Cortul Întâlnirii şi să ajute la ceea ce li s-a poruncit israeliţilor să facă. Să-i încredinţezi pe leviţi lui Aaron şi urmaşilor săi; ei sunt aceia dintre israeliţi care trebuie să-i fie încredinţaţi lui[a] cu totul. 10 Să-i pui pe Aaron şi pe urmaşii lui să-şi păzească preoţia, iar străinul[b] care se va apropia să fie omorât.“

Leviţii şi întâii născuţi ai lui Israel

11 Domnul i-a mai zis lui Moise: 12 „Iată că i-am luat pe leviţi din mijlocul israeliţilor, în locul tuturor întâilor născuţi care li se nasc israeliţilor. Leviţii vor fi ai Mei, 13 pentru că toţi întâii născuţi sunt ai Mei; când i-am lovit cu moartea pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, Mi i-am pus deoparte pe toţi întâii născuţi din Israel, atât dintre oameni, cât şi dintre animale; ei vor fi ai Mei. Eu sunt Domnul.

14 Domnul i-a vorbit lui Moise în pustia Sinai şi i-a zis: 15 „Numără-i pe leviţi după familiile şi clanurile lor. Să numeri fiecare bărbat de la vârsta de o lună în sus.“ 16 Moise i-a numărat după Cuvântul Domnului, aşa cum i s-a poruncit.

17 Acestea sunt numele fiilor lui Levi: Gherşon, Chehat şi Merari. 18 Acestea sunt numele fiilor lui Gherşon, potrivit clanurilor lor: Libni şi Şimei. 19 Fiii lui Chehat, potrivit clanurilor lor: Amram, Iţhar, Hebron şi Uziel. 20 Iar fiii lui Merari, potrivit clanurilor lor: Mahli şi Muşi. Acestea sunt clanurile leviţilor, potrivit familiilor lor.

21 Din Gherşon provin clanul lui Libni şi clanul lui Şimei; acestea alcătuiesc clanurile gherşoniţilor. 22 Cei ieşiţi la numărătoare, după ce au fost număraţi toţi bărbaţii de la vârsta de o lună în sus, erau în număr de şapte mii cinci sute. 23 Clanurile gherşoniţilor îşi făceau tabăra în spatele Tabernaculului, în partea de apus. 24 Căpetenia familiilor gherşoniţilor era Eliasaf, fiul lui Lael. 25 Responsabilitatea fiilor lui Gherşon în Cortul Întâlnirii era să aibă grijă de Tabernacul, de cort cu acoperitoarea lui, de draperia de la intrarea în Cortul Întâlnirii, 26 de draperiile curţii, de draperia de la intrarea în curtea dimprejurul Tabernaculului şi a altarului şi de funii.

27 Din Chehat provin clanul amramiţilor, clanul iţhariţilor, clanul hebroniţilor şi clanul uzieliţilor; acestea alcătuiesc clanurile chehatiţilor. 28 După ce au fost număraţi toţi bărbaţii de la vârsta de o lună în sus, s-au găsit opt mii şase sute[c] de bărbaţi care aveau grijă de lucrurile Lăcaşului. 29 Clanurile chehatiţilor îşi făceau tabăra în partea de sud a Tabernaculului. 30 Căpetenia familiilor din clanurile chehatiţilor era Eliţafan, fiul lui Uziel. 31 Responsabilitatea lor era aibă grijă de chivot, masă, sfeşnic, altare, de uneltele Lăcaşului cu care preoţii îşi făceau slujba şi de draperie[d]. 32 Căpetenia conducătorilor leviţilor era Elazar, fiul preotului Aaron; el îi supraveghea pe cei care aveau grijă de Lăcaş.

33 Din Merari provin clanul lui Mahli şi clanul lui Muşi; acestea alcătuiesc clanurile lui Merari. 34 Cei ieşiţi la numărătoare, după ce au fost număraţi toţi bărbaţii de la vârsta de o lună în sus, erau şase mii două sute de bărbaţi. 35 Căpetenia familiilor din clanurile lui Merari era Ţuriel, fiul lui Abihail. Ei îşi făceau tabăra în partea de nord a Tabernaculului. 36 Responsabilitatea dată fiilor lui Merari era aibă grijă de scândurile Tabernaculului, de drugi, stâlpi, piedestale şi de toate uneltele ce ţin de ele; 37 de asemenea, ei aveau grijă de stâlpii care împrejmuiau curtea, de piedestalele acestora, de ţăruşi şi de funii.

38 Cei care-şi făceau tabăra înaintea Tabernaculului, în partea de răsărit – chiar înaintea Cortului Întâlnirii, spre răsărit – erau Moise, Aaron şi fiii lui Aaron. Ei aveau în grijă Lăcaşul cu tot ce trebuia făcut pentru israeliţi; oricine altcineva care se apropia era omorât.

39 Toţi leviţii pe care i-a numărat Moise şi Aaron după porunca Domnului, potrivit clanurilor lor, şi anume toţi bărbaţii de la vârsta de o lună în sus, au fost douăzeci şi două de mii.

40 Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Numără-i pe toţi întâii născuţi băieţi ai israeliţilor, de la vârsta de o lună în sus, şi fă o listă cu numele lor. 41 Pe leviţi să-i iei pentru Mine – Eu sunt Domnul – în locul tuturor întâilor născuţi ai israeliţilor, iar vitele leviţilor să le iei în locul tuturor întâilor născuţi ai vitelor israeliţilor.“ 42 Moise i-a numărat pe toţi întâii născuţi ai israeliţilor, aşa cum i-a poruncit Domnul.

43 Toţi întâii născuţi băieţi de la vârsta de o lună în sus, înscrişi după numele lor, au fost douăzeci şi două de mii două sute şaptezeci şi trei.

44 După aceea, Domnul i-a zis lui Moise: 45 „Ia-i pe leviţi în locul tuturor întâilor născuţi ai israeliţilor, iar turmele leviţilor în locul turmelor acestora. Leviţii vor fi ai Mei. Eu sunt Domnul. 46 Ca preţ de răscumpărare pentru cei două sute şaptezeci şi trei dintre întâii născuţi ai israeliţilor, care trec peste numărul leviţilor, 47 să iei cinci şecheli[e] pentru fiecare în parte, după şechelul Lăcaşului (un şechel este douăzeci de ghere). 48 Să dai argintul acesta, cu care sunt răscumpăraţi cei ce trec peste numărul leviţilor, lui Aaron şi fiilor săi.“

49 Moise a luat argintul pentru răscumpărare de la cei care erau peste numărul celor răscumpăraţi de leviţi; 50 a luat argintul de la întâii născuţi ai israeliţilor: o mie trei sute şaizeci şi cinci de şecheli[f], după şechelul Lăcaşului. 51 Moise a dat argintul pentru răscumpărare lui Aaron şi fiilor săi, după Cuvântul[g] Domnului, aşa cum Domnul i-a poruncit lui Moise.

Psalmii 37

Psalmul 37[a]

Al lui David

Nu te mânia din pricina celor răi
    şi nu-i invidia pe cei ce săvârşesc răul,
căci ei se usucă repede ca iarba
    şi se veştejesc precum verdeaţa!

Încrede-te în Domnul şi fă binele!
    Locuieşte în ţară şi veghează să umbli în credincioşie[b]!
Desfătarea ta să fie Domnul
    şi El va împlini cererile inimii tale!

Încredinţează-ţi calea în mâna Domnului,
    încrede-te în El, şi El va lucra.
El va face să răsară dreptatea ta ca zorii
    şi cauza ta dreaptă[c] – ca miezul zilei.

Taci înaintea Domnului şi nădăjduieşte în El,
    nu te mânia din pricina celui ce reuşeşte în umblarea lui,
        a celui ce-şi împlineşte planurile lui rele.

Renunţă la mânie, părăseşte furia!
    Nu te mânia, căci mânia duce numai la rău!
Fiindcă cei ce fac răul vor fi stârpiţi,
    dar numai cei ce nădăjduiesc în Domnul vor moşteni ţara!

10 Încă puţină vreme şi cel rău nu va mai fi;
    te vei uita la locul unde era şi nu va mai fi.
11 Cei blânzi însă vor moşteni ţara[d]
    şi se vor bucura de belşug de pace!

12 Cel rău unelteşte împotriva celui drept,
    scrâşneşte din dinţi împotriva lui.
13 Dar Stăpânul râde de el,
    căci ştie că-i soseşte şi lui ziua.

14 Cei răi îşi scot sabia,
    îşi încordează arcul,
ca să-l doboare pe cel sărman şi pe cel nevoiaş,
    să-i înjunghie pe cei ale căror căi sunt drepte.
15 Cu săbiile lor însă îşi vor străpunge propriile inimi,
    iar arcurile le vor fi zdrobite.

16 Mai bun este puţinul celui drept,
    decât belşugul multor răi,
17 căci braţele celor răi vor fi frânte,
    dar Domnul îi sprijină pe cei drepţi.

18 Domnul cunoaşte zilele celor integri.
    Moştenirea lor va fi pe vecie.
19 Ei nu sunt făcuţi de ruşine în vreme rea,
    iar în zile de foamete vor fi săturaţi.

20 Cei răi vor pieri însă,
    iar duşmanii Domnului vor fi
ca cele mai frumoase păşuni;
    vor trece, ca fumul vor trece.

21 Cel rău împrumută, dar nu mai dă înapoi;
    cel drept însă este milos şi înapoiază.
22 Cei ce sunt binecuvântaţi de El vor moşteni ţara,
    dar cei ce sunt blestemaţi de El vor fi stârpiţi.

23 Domnul întăreşte paşii omului,
    atunci când Îşi găseşte plăcere în calea lui.
24 Când acesta cade, nu este doborât de tot,
    căci Domnul îl sprijină cu mâna Sa.

25 Din tinereţea mea şi până la bătrâneţe
    nu am văzut vreun om drept părăsit,
        nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea.
26 El este milos în fiecare zi şi dă cu împrumut,
    iar urmaşii lui vor fi o binecuvântare[e].

27 Deci depărtează-te de rău şi fă binele!
    Atunci vei putea locui în ţară pentru totdeauna!
28 Domnului Îi place să facă dreptate
    şi nu-Şi părăseşte credincioşii!

Totdeauna ei sunt păziţi,
    dar urmaşii celor răi vor fi stârpiţi.
29 Cei drepţi vor moşteni ţara,
    o vor locui pe vecie.

30 Gura celui drept rosteşte cuvinte înţelepte,
    iar limba lui grăieşte cu dreptate.
31 El poartă în inimă Legea Dumnezeului său,
    şi astfel picioarele[f] nu-i alunecă.

32 Cel rău îl pândeşte pe cel drept,
    căutând să-l omoare,
33 însă Domnul nu-l dă pe mâna lui
    şi nu-l lasă să fie osândit la judecata lui.

34 Nădăjduieşte în Domnul
    şi păzeşte calea Lui,
iar El te va înălţa ca să stăpâneşti ţara
    şi vei vedea nimicirea celor răi!

35 L-am văzut pe cel rău în toată puterea lui,
    întinzându-se ca un copac bogat, bine sădit în ţara lui.
36 Dar când am trecut încă o dată pe acolo, nu mai era;[g]
    l-am căutat, dar nu l-am mai găsit.

37 Uită-te la cel cinstit, priveşte-l pe cel integru,
    căci omul paşnic are viitor!
38 Răzvrătiţii vor fi nimiciţi cu toţii;
    viitorul celor răi va fi retezat.

39 Izbăvirea celor drepţi vine de la Domnul,
    Care le este refugiu în vreme de necaz.
40 Domnul îi ajută şi îi scapă;
    îi scapă de cei răi şi îi eliberează,
        pentru că au căutat scăparea la El.

Cântarea Cântărilor 1

Cântarea Cântărilor compusă de Solomon.

Sulamita

Să mă sărute cu sărutările gurii lui!
    Căci iubirea ta este mai plăcută decât vinul.
Mirosul parfumurilor tale este unul plăcut,
    iar numele tău este asemenea parfumului care se revarsă.
        De aceea te iubesc pe tine fetele.

Trage-mă după tine! Să fugim împreună!
    Fie ca regele să mă ducă[a] în odăile lui.

Corul

Ne vom bucura şi ne vom desfăta cu tine[b]
    şi îţi vom elogia dezmierdările mai mult ca vinul,
        căci meriţi să fii iubit.

Sulamita

Sunt neagră, dar sunt frumoasă, fiice ale Ierusalimului,
    asemenea corturilor din Chedar,
        asemenea draperiilor din Salma[c].
Nu vă miraţi că sunt neagră,
    fiindcă m-a ars soarele.
Fiii mamei mele s-au purtat rău cu mine
    şi m-au pus să păzesc viile;
        însă via mea nu am păzit-o.

Dezvăluie-mi, iubitul inimii mele, unde îţi duci turma la păscut
    şi unde o odihneşti la amiază?
Pentru ce să te caut ca una care este acoperită[d]
    pe la turmele prietenilor tăi?

Corul

Dacă nu ştii, tu, cea mai frumoasă dintre femei,
    atunci mergi pe urmele lăsate de turmă
şi paşte-ţi iezii
    lângă corturile păstorilor!

Iubitul

Iubita mea, eu te asemăn cu o iapă
    înhămată la unul dintre carele lui Faraon.
10 Cât de frumoşi îţi sunt obrajii, înconjuraţi de podoabe,
    şi gâtul tău cu şiraguri de mărgăritare[e]!
11 Îţi vom face podoabe de aur,
    stropite cu argint.

Sulamita

12 În timp ce regele stătea la masă,
    nardul meu îşi revărsa parfumul.
13 Iubitul meu îmi este ca un mănunchi de smirnă,
    odihnindu-se între sânii mei.
14 Iubitul meu îmi este ca un buchet de flori de hena
    din viile din En-Ghedi.

Iubitul

15 Eşti atât de frumoasă, iubita mea, atât de frumoasă!
    Ochii tăi sunt ca o pereche de porumbei.

Sulamita

16 Eşti atât de frumos, iubitul meu, atât de plăcut!
    Verdeaţa este patul nostru;
17 grinzile casei noastre sunt cedrii,
    iar tavanele ei sunt brazii.

Evrei 1

Fiul, superior îngerilor

În trecut, Dumnezeu le-a vorbit strămoşilor noştri prin profeţi de multe ori şi în multe feluri, însă în aceste zile de pe urmă El ne-a vorbit prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin Care a făcut veacurile. El, Care este oglindirea Slavei şi reprezentarea exactă a naturii Lui şi Care susţine toate lucrurile prin Cuvântul puterii Lui, a realizat curăţirea de păcate şi S-a aşezat la dreapta Măreţiei, în înălţimi, devenind cu atât mai superior decât îngerii, cu cât Numele pe care l-a moştenit este mai minunat decât al lor.

Căci căruia dintre îngeri i-a zis vreodată:

„Tu eşti Fiul Meu!
    Astăzi Te-am născut!“[a]?

Şi, din nou:

„Eu voi fi Tatăl Lui,
    iar El va fi Fiul Meu.“[b]

Şi, din nou, când Îl aduce în lume pe întâiul născut[c], spune:

„Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!“[d]

Iar despre îngeri spune:

„Din vânturi El Îşi face îngeri
    şi din flăcări de foc – slujitori.“[e]

Însă despre Fiul zice:

„Tronul Tău, Dumnezeule, este pentru veci de veci,
    iar sceptrul Împărăţiei Tale este un sceptru al dreptăţii!
Tu ai iubit dreptatea şi ai urât răutatea;
    de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns
        cu untdelemn de bucurie, mai presus decât pe tovarăşii Tăi.“[f]

10 Şi:

„Tu, Doamne, ai întemeiat la început pământul,
    iar cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.
11 Ele vor pieri, dar Tu rămâi.
    Toate se vor învechi ca o haină.
12 Le vei înfăşura ca pe un veşmânt
    şi vor fi schimbate ca pe o haină.
Tu însă rămâi Acelaşi
    şi anii Tăi nu se vor sfârşi.“[g]

13 Dar căruia dintre îngeri i-a zis vreodată:

„Şezi la dreapta Mea
    până voi face din duşmanii Tăi
    aşternut al picioarelor Tale!“[h]?

14 Nu sunt ei toţi duhuri slujitoare, trimise să-i slujească pe cei ce urmează să moştenească mântuirea?

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.