Book of Common Prayer
Psalmul 31
Pentru dirijor. Un psalm al lui David.
1 La Tine, Doamne, caut adăpost!
Să nu rămân de ruşine vreodată!
În dreptatea Ta, izbăveşte-mă!
2 Pleacă-Ţi urechea spre mine
şi scapă-mă degrabă!
Fii pentru mine o stâncă de adăpost,
o fortăreaţă trainică ca să pot fi izbăvit!
3 Tu eşti stânca şi fortăreaţa mea.
Condu-mă şi călăuzeşte-mă, din pricina Numelui Tău!
4 Scapă-mă de laţul care mi-a fost întins,
căci Tu eşti fortăreaţa mea!
5 În mâinile Tale îmi încredinţez duhul!
Tu m-ai izbăvit, Doamne, Dumnezeu al adevărului!
6 Urăsc pe cei ce se alipesc de idoli deşerţi,
dar Eu mă încred în Domnul!
7 Mă voi bucura şi mă voi veseli de îndurarea Ta,
fiindcă mi-ai văzut necazul
şi ai cunoscut nenorocirea sufletului meu.
8 Tu nu m-ai dat pe mâna duşmanului,
ci mi-ai aşezat picioarele într-un loc larg.
9 Doamne, ai milă de mine, căci sunt în strâmtorare!
De atâta întristare mi se topesc ochii,
sufletul şi pântecele.
10 Îmi sfârşesc viaţa în durere
şi anii în întristare.
Puterea îmi este sleită din pricina vinii mele,
iar oasele mi se topesc.
11 Din pricina tuturor potrivnicilor mei
am ajuns să fiu făcut de ruşine;
am ajuns de groază pentru vecinii mei,
o spaimă pentru cunoscuţii mei.
Cei ce mă văd pe uliţă
fug de mine.
12 Sunt uitat de inimi ca şi cum aş fi mort;
am ajuns ca un vas spart.
13 Aud şuşoteala multora – peste tot este numai teroare!
Ei se sfătuiesc împotriva mea,
plănuind să-mi ia viaţa.
14 Dar eu mă-ncred în Tine, Doamne,
şi mărturisesc: „Tu eşti Dumnezeul meu!“
15 Destinul meu este în mâna Ta;
izbăveşte-mă din mâna duşmanilor şi a prigonitorilor mei!
16 Fă să strălucească faţa Ta peste robul Tău,
mântuieşte-mă în îndurarea Ta!
17 Nu lăsa să fiu dat de ruşine, Doamne,
căci la Tine strig după ajutor,
ci fă să fie daţi de ruşine cei răi;
să fie reduşi la tăcere în Locuinţa Morţilor!
18 Să fie amuţite buzele mincinoase,
care vorbesc cu obrăznicie, cu mândrie şi dispreţ împotriva celui drept.
19 Cât de mare este bunătatea Ta,
pe care ai păstrat-o pentru cei ce se tem de Tine,
pe care ai arătat-o celor ce se încred în Tine,
sub privirea oamenilor!
20 Tu-i ascunzi la adăpostul feţei Tale
de uneltirile oamenilor;
îi tăinuieşti în Coliba Ta
de limbile gâlcevitoare.
21 Binecuvântat să fie Domnul,
căci minunată I-a fost îndurarea faţă de mine
când eram într-o cetate asediată!
22 M-am pripit când am zis:
„Sunt izgonit dinaintea Ta!“
Într-adevăr, Tu ai ascultat glasul rugăminţilor mele,
când am strigat către Tine.
23 Iubiţi-L pe Domnul, toţi sfinţii Lui,
căci Domnul păzeşte pe cei credincioşi,
dar celor ce se poartă cu mândrie le dă ce li se cuvine!
24 Fiţi tari şi încurajaţi-vă inimile,
toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul!
Psalmul 35
Al lui David
1 Răfuieşte-te, Doamne, cu cei ce se răfuiesc cu mine!
Luptă-te cu cei ce se luptă cu mine!
2 Înarmează-Te cu scut şi cu pavăză!
Ridică-Te, ca să-mi ajuţi!
3 Dezveleşte-Ţi suliţa şi lancea
pentru prigonitorii mei![a]
Grăieşte sufletului meu:
„Eu sunt mântuirea ta!“
4 Să fie ruşinaţi şi umiliţi
cei ce caută să-mi ia viaţa;
să dea înapoi, să fie făcuţi de ruşine
cei ce-mi plănuiau răul!
5 Să fie ca pleava luată de vânt
şi să-i izgonească îngerul Domnului!
6 Întunecoasă şi alunecoasă să le fie calea,
iar îngerul Domnului să-i urmărească!
7 Fără nici un motiv mi-au întins pe ascuns un laţ,
fără nici un motiv au săpat o groapă sufletului meu.
8 De aceea să-i ajungă prăpădul pe neaşteptate
şi să fie prinşi în laţul pe care l-au întins pe ascuns pentru mine;
să cadă în el în timpul prăpădului.
9 Atunci sufletul meu se va bucura în Domnul,
mă voi veseli de mântuirea Lui.
10 Întreaga-mi fiinţă va exclama:
„Doamne, cine este ca Tine,
Care să-l scape pe cel sărac de cel mai tare decât el,
pe cel sărac şi pe cel sărman – de jefuitorul lui?“
11 Nişte martori dezlănţuiţi se ridică
şi mă întreabă de ceea ce nu ştiu.
12 Astfel ei îmi răsplătesc cu rău pentru bine
şi îmi pustiesc sufletul.
13 Eu însă, când ei erau bolnavi, mă îmbrăcam cu sac
şi îmi smeream sufletul prin post;
iar când rugăciunile îmi rămâneau fără răspuns,
14 ca un prieten, ba mai mult, ca un frate,
umblam bocind, ca unul care-şi boceşte mama,
cu capul plecat, cuprins de întristare.
15 Acum însă, când eu mă împiedic, ei se bucură şi se adună,
se adună împotriva mea, lovindu-mă pe ascuns,
sfâşiindu-mă fără încetare.
16 Ca nişte bufoni batjocoritori[b]
scrâşnesc din dinţi împotriva mea!
17 Stăpâne, cât vei mai privi?
Scapă-mi sufletul de pustiirile lor,
şi preţioasa mea viaţă – de puii aceştia de lei!
18 Apoi Te voi lăuda în adunarea cea mare,
Te voi onora în mijlocul unui norod fără număr.
19 Să nu se bucure de mine cei ce mă duşmănesc pe nedrept
şi să nu tragă cu ochiul cei ce mă urăsc fără motiv!
20 Căci ei nu vorbesc de pace,
ci urzesc înşelătorii
împotriva oamenilor liniştiţi din ţară.
21 Vorbesc împotriva mea, zicând: „Ha! Ha!
Ochii noştri şi-au văzut dorinţa împlinită!“
22 Doamne, Tu ai văzut; nu tăcea!
Stăpâne, nu Te depărta de mine!
23 Ridică-Te, trezeşte-Te pentru apărarea mea,
apără-mi pricina, Dumnezeul meu şi Stăpânul meu!
24 Judecă-mă după dreptatea Ta, Doamne, Dumnezeul meu!
Nu-i lăsa să se bucure de mine!
25 Nici măcar să nu gândească: „Aha! Ce bine!“
Să nu zică: „L-am înghiţit!“
26 Să fie făcuţi de ruşine şi de râs
cei ce se bucură de necazul meu!
Cu ruşine şi cu dezonoare să se îmbrace
cei ce se ridică împotriva mea!
27 Să strige de veselie şi să se bucure
cei ce îndrăgesc dreptatea mea,
cei se spun întotdeauna:
„Mărit fie Domnul Care doreşte pacea[c] robului Său!“
28 Atunci limba mea va vesti dreptatea Ta
şi lauda Ta toată ziua!
18 Căci aşa vorbeşte Domnul,
Cel Care a creat cerurile –
El este Dumnezeu –
Cel Care a întocmit şi a făcut pământul –
El l-a întemeiat
şi nu l-a creat să fie pustiu[a],
ci l-a întocmit ca să fie locuit:
«Eu sunt Domnul,
nu există altul!
19 Eu nu am vorbit în ascuns,
în vreun colţ întunecos al pământului;
nu am zis urmaşilor[b] lui Iacov:
‘Căutaţi-Mă în zadar!’
Eu, Domnul, spun adevărul,
fac cunoscut ce este drept.
20 Strângeţi-vă! Veniţi!
Apropiaţi-vă cu toţii,
voi supravieţuitori dintre neamuri!
Fără minte sunt cei care îşi poartă
idolii de lemn,
şi se roagă unui dumnezeu
care nu poate mântui.
21 Vorbiţi! Prezentaţi-vă cauza!
Lăsaţi-i să se sfătuiască împreună!
Cine a prevestit aceasta cu multă vreme în urmă?
Cine a vestit-o în trecut?
Oare nu Eu, Domnul?
Nu există alt Dumnezeu în afară de Mine,
Dumnezeu drept şi Mântuitor;
nu este altul în afară de Mine!
22 Întoarceţi-vă la Mine şi veţi fi mântuiţi,
toţi cei ce locuiţi până la marginile pământului,
căci Eu sunt Dumnezeu, nu există altul!
23 Am jurat pe Mine Însumi;
gura Mea a rostit, cu dreptate,
un cuvânt ce nu va fi retras:
orice genunchi se va pleca înaintea Mea,
şi orice limbă va jura,
24 spunând despre Mine: ‘Numai în Domnul
este dreptate şi putere!’».
Toţi cei ce au fost mâniaţi pe El
vor veni la El şi vor fi făcuţi de ruşine.
25 În Domnul vor fi îndreptăţiţi şi se vor lăuda
toţi urmaşii[c] lui Israel.
6 Copiilor, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, pentru că aşa este drept! 2 „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta!“ este prima poruncă însoţită de o promisiune, şi anume: 3 „pentru ca să-ţi meargă bine şi să trăieşti mult timp în ţară!“[a] 4 Părinţilor, nu vă provocaţi copiii la mânie, ci creşteţi-i în disciplina şi învăţătura Domnului!
5 Sclavilor, ascultaţi de stăpânii voştri pământeşti cu frică şi cutremur, cu o inimă sinceră, aşa cum ascultaţi de Cristos, 6 nu doar când sunteţi văzuţi de ei, ca nişte oameni care caută să placă altora, ci ca nişte slujitori ai lui Cristos, făcând din suflet voia lui Dumnezeu. 7 Slujiţi cu râvnă, ca şi cum aţi sluji Domnului, nu unor oameni, 8 ştiind că fiecare, dacă face ceea ce este bine, va primi la fel de la Domnul, fie că este sclav, fie că este om liber. 9 Stăpânilor, faceţi-le şi voi la fel! Nu ameninţaţi, ştiind că Domnul lor şi al vostru este în ceruri şi înaintea Lui nu este părtinire!
Isus linişteşte furtuna
35 În aceeaşi zi, când s-a lăsat seara, le-a zis: „Să traversăm în partea cealaltă!“ 36 Au lăsat mulţimea şi L-au luat aşa cum era, în barcă. Împreună cu El mai erau şi alte bărci. 37 S-a stârnit o furtună foarte puternică,[a] care arunca valurile asupra bărcii, aşa încât barca era aproape plină cu apă. 38 El era în partea din spate a bărcii, dormind pe căpătâi. L-au trezit şi I-au spus: „Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?!“ 39 El S-a sculat, a mustrat vântul şi a zis mării: „Taci! Linişteşte-te!“ Vântul s-a oprit şi s-a făcut o linişte mare. 40 Apoi le-a zis: „De ce sunteţi atât de fricoşi? Tot n-aveţi credinţă?“ 41 Ei s-au înfricoşat foarte tare şi-şi ziceau unii altora: „Cine este Acesta, de-L ascultă până şi vântul, şi marea?“
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.