Book of Common Prayer
Psalmul 117
1 Lăudaţi-L pe Domnul, toate neamurile!
Daţi-I laudă, toate popoarele!
2 Căci măreaţă Îi este îndurarea faţă de noi
şi credincioşia Domnului este veşnică.
Lăudaţi-L pe Domnul!
Psalmul 118
1 Mulţumiţi-I Domnului, căci este bun,
căci veşnică-I este îndurarea!
2 Israel să zică:
„Veşnică-I este îndurarea!“
3 Casa lui Aaron să zică:
„Veşnică-I este îndurarea!“
4 Cei ce se tem de Domnul să zică:
„Veşnică-I este îndurarea!“
5 În mijlocul necazului L-am chemat pe Domnul
şi Domnul mi-a răspuns şi m-a scos la loc larg.
6 Domnul este de partea mea;[a] de aceea nu mă voi teme.
Ce-mi poate face un om?!
7 Domnul este de partea mea; El este ajutorul meu.
De aceea voi privi triumfător la cei ce mă urăsc.
8 Mai bine să cauţi scăparea la Domnul,
decât să te încrezi în om.
9 Mai bine să cauţi scăparea la Domnul,
decât să te încrezi în cei mari.
10 Toate neamurile mă înconjurau,
dar le-am nimicit în Numele Domnului.
11 Mă încercuiau, da, mă împresurau,
dar le-am respins în Numele Domnului.
12 Mă împresurau ca nişte albine,
dar au fost stinse ca un foc de paie:
le-am respins în Numele Domnului.
13 Eram împins cu putere, ca să cad,
dar Domnul m-a ajutat.
14 Domnul este tăria şi cântarea mea;
El a devenit mântuirea mea.
15 Strigăte de bucurie şi de izbăvire
se înalţă din corturile celor drepţi;
dreapta Domnului aduce izbânda.
16 Dreapta Domnului este înălţată;
dreapta Domnului aduce izbânda.
17 Nu voi muri, ci voi trăi
şi voi povesti lucrările Domnului.
18 Domnul m-a disciplinat aspru,
dar nu m-a dat morţii.
19 Deschideţi-mi porţile dreptăţii,
ca să intru să-L laud pe Domnul!
20 Aceasta este poarta Domnului;
cei drepţi intră pe ea.
21 Te voi lăuda, căci mi-ai răspuns
şi mi-ai dat izbăvire.
22 Piatra pe care au respins-o zidarii,
a devenit piatra din capul unghiului.
23 Domnul a făcut acest lucru.
El este o minune în ochii noştri.
24 Aceasta este ziua pe care Domnul a rânduit-o,
pentru ca noi să ne veselim şi să ne bucurăm în ea.
25 Doamne, Te rugăm, mântuieşte-ne!
Doamne, Te rugăm, dă-ne izbândă!
26 Binecuvântat este Cel Ce vine în Numele Domnului !
Vă binecuvântăm din Casa Domnului.
27 Domnul este Dumnezeu
şi El ne luminează.
Legaţi cu funii jertfa
şi aduceţi-o până la coarnele altarului![b]
28 Tu eşti Dumnezeul meu şi Te voi lăuda!
Tu eşti Dumnezeul meu şi Te voi înălţa!
29 Mulţumiţi-I Domnului, căci este bun,
căci veşnică-I este îndurarea!
Psalmul 112[a]
1 Lăudaţi-L pe Domnul!
Ferice de omul care se teme de Domnul
şi care găseşte o mare plăcere în poruncile Lui!
2 Urmaşii[b] lui vor fi puternici în ţară;
neamul celor integri va fi binecuvântat.
3 Bogăţie şi belşug sunt în casa lui,
iar dreptatea sa dăinuieşte pentru totdeauna.
4 O lumină străluceşte în întuneric pentru cei integri,
pentru cel ce este îndurător, milostiv şi drept.[c]
5 Îi merge bine omului care îşi face milă împrumutând
şi care îşi chiverniseşte lucrurile potrivit cu dreptatea.
6 Niciodată nu se va clătina.
Cel drept va fi amintit întotdeauna.
7 El nu se teme de veşti rele,
căci inima lui este tare şi se încrede în Domnul.
8 Inima lui este tare şi nu se teme;
el îşi va vedea împlinită dorinţa faţă de duşmanii săi.
9 A împărţit şi a dăruit celor nevoiaşi;
dreptatea lui rămâne pentru totdeauna,
iar puterea[d] îi va fi înălţată cu onoare[e].
10 Cel rău vede aceasta şi se mânie,
scrâşneşte din dinţi şi leşină;
dorinţele celor răi tot neîmplinite rămân.
Psalmul 113
1 Lăudaţi-L pe Domnul!
Lăudaţi, slujitori ai Domnului,
lăudaţi Numele Domnului!
2 Numele Domnului să fie binecuvântat,
de acum şi până-n veci!
3 De la răsăritul soarelui şi până la apusul lui,
binecuvântat fie Numele Domnului!
4 Domnul este înălţat mai presus de toate neamurile,
mai presus de ceruri este slava Lui.
5 Cine este ca Domnul, Dumnezeul nostru,
Cel Ce tronează din înălţime
6 şi totuşi Se apleacă privind
spre ceruri şi spre pământ?
7 El îl ridică din pulbere pe cel sărman
şi îl înalţă din gunoi pe cel nevoiaş,
8 ca să-l aşeze la un loc cu cei de neam ales,
cu cei de neam ales din poporul Său.
9 El îi dă celei sterpe o familie,
face din ea o mamă veselă în mijlocul copiilor ei.
Lăudaţi-L pe Domnul!
15 Adevărul nu este de găsit
şi oricine se abţine de la rău devine o victimă.
Domnul a văzut şi nu I-a plăcut
că nu mai era dreptate.
16 El a văzut că nu era nimeni,
a fost uimit că nu era nimeni care să intervină,
aşa că braţul Său I-a adus mântuire
şi dreptatea Sa L-a sprijinit.
17 S-a îmbrăcat cu dreptatea precum cu o platoşă
şi Şi-a pus pe cap coiful mântuirii;
s-a îmbrăcat cu hainele răzbunării
şi s-a înfăşurat cu râvna precum cu o mantie.
18 Va răsplăti fiecăruia după faptele lui:
duşmanilor Săi le va da mânie
şi vrăjmaşilor Săi – răsplata cuvenită.
Le va da ţinuturilor de lângă mare răsplata cuvenită.
19 Aşa că, cei din apus se vor teme de Numele Domnului
şi cei de la răsăritul soarelui vor avea teamă de slava Lui,
căci El va veni ca un râu vijelios,
condus de Duhul[a] Domnului.[b]
20 «Răscumpărătorul va veni în Sion,
la cei din Iacov, care se întorc de la nelegiuire,
zice Domnul.
21 Cât despre Mine, acesta este legământul Meu cu ei, zice Domnul: Duhul Meu, Care este peste tine şi cuvintele Mele, pe care le-am pus în gura ta, nu se vor mai îndepărta din gura ta, din gura copiilor tăi sau din gura urmaşilor copiilor tăi, zice Domnul, de acum şi pentru totdeauna.»
Către îngerul bisericii din Smirna
8 Îngerului bisericii din Smirna[a] scrie-i:
«Acestea sunt cuvintele Celui Dintâi şi Celui De Pe Urmă, Celui Ce a fost mort şi a înviat: 9 ştiu necazul şi sărăcia ta, – dar eşti bogat –, ştiu şi defăimarea din partea celor ce spun că sunt iudei, dar nu sunt, ci sunt o sinagogă[b] a lui Satan[c]. 10 Nu te teme de nici unul dintre lucrurile pe care urmează să le suferi! Diavolul[d] urmează să-i arunce pe unii dintre voi în închisoare, ca să fiţi încercaţi, şi veţi fi în necaz timp de zece zile. Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii! 11 Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul! Cel ce învinge, nicidecum nu va fi rănit de moartea a doua.»
Către îngerul bisericii din Pergam
12 Îngerului bisericii din Pergam[e] scrie-i:
«Acestea sunt cuvintele Celui Ce are sabia ascuţită cu două tăişuri: 13 ştiu unde locuieşti – acolo unde este tronul lui Satan.[f] Ştiu că ţii Numele Meu, că nu te-ai lepădat de credinţa Mea nici chiar în zilele când Antipa, martorul Meu credincios[g], a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satan. 14 Am însă câteva lucruri împotriva ta: ai acolo pe câţiva care ţin învăţătura lui Balaam, care l-a învăţat pe Balak să pună o pricină de poticnire înaintea fiilor lui Israel, şi anume să mănânce ceea ce este jertfit idolilor şi să se desfrâneze[h]. 15 Tot aşa şi tu, ai câţiva care ţin învăţătura nicolaiţilor[i]. 16 Pocăieşte-te, deci! Dacă nu, în curând voi veni la tine şi mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele! 17 Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul! Celui ce învinge îi voi da mana ascunsă[j] şi-i voi da o piatră albă pe care este scris un nume nou,[k] pe care nu-l cunoaşte nimeni în afară de cel care-l primeşte.»
46 A venit din nou în Cana Galileii, unde prefăcuse apa în vin. Era acolo un slujbaş al regelui[a], al cărui fiu era bolnav în Capernaum. 47 Când acesta a auzit că Isus a venit din Iudeea în Galileea, s-a dus la El şi L-a rugat să vină să-i vindece fiul, căci era pe moarte.
48 Isus i-a zis:
– Dacă nu vedeţi semne şi minuni, nicidecum nu veţi crede!
49 Slujbaşul regelui I-a zis:
– Doamne, vino până nu moare copilaşul meu!
50 Isus i-a răspuns:
– Du-te; fiul tău trăieşte!
Omul a crezut cuvintele pe care i le-a spus Isus şi a plecat. 51 În timp ce se cobora el spre casă, sclavii lui l-au întâmpinat şi i-au zis că fiul lui trăieşte! 52 Atunci el i-a întrebat de ceasul în care începuse să-i fie mai bine. Ei i-au răspuns: „Ieri la ceasul al şaptelea[b] l-a lăsat febra.“ 53 Tatăl a recunoscut că tocmai în ceasul acela Isus îi spusese: „Fiul tău trăieşte!“ Şi a crezut el şi toată casa lui.
54 Acesta a fost al doilea semn pe care l-a făcut Isus după ce a venit din Iudeea în Galileea.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.