Book of Common Prayer
Psalmul 72
Al lui Solomon[a]
1 Dumnezeule, dă judecăţile Tale regelui
şi dreptatea Ta fiului regelui!
2 Atunci el[b] va judeca cu dreptate pe poporul Tău
şi cu nepărtinire pe sărmanii Tăi.
3 Munţii vor aduce pacea pentru popor
şi tot aşa şi dealurile, prin dreptate[c].
4 El le va face dreptate asupriţilor din popor,
îi va izbăvi pe fiii săracilor
şi îl va zdrobi pe asupritor.
5 El va trăi[d] atâta timp cât va fi soare,
cât va fi lună, din neam în neam.
6 El va fi ca ploaia care coboară peste pământul cosit,
ca ploile repezi, picurând pământul.
7 În zilele lui, cel drept va înflori
şi va fi multă pace, până când nu va mai fi lună.
8 El va domni de la o mare la alta
şi de la râu[e] până la marginile pământului[f].
9 Înaintea lui se vor pleca triburile pustiei,
iar duşmanii lui vor linge ţărâna.
10 Regi din Tarşiş[g] şi din ostroave
se vor întoarce cu daruri;
regi din Şeba şi din Seba
se vor apropia cu ofrande.
11 I se vor închina toţi regii,
toate popoarele îl vor sluji.
12 Căci el îl va scăpa pe săracul care strigă
şi pe sărmanul lipsit de ajutor.
13 Va avea milă de cel umil şi sărac,
şi va scăpa vieţile săracilor.
14 Le va răscumpăra vieţile de la asuprire şi violenţă,
căci sângele lor preţuieşte mult pentru el.
15 Să trăiască!
Să i se dea podoabe din aur de Şeba!
Fie ca oamenii să se roage pentru el totdeauna
şi să-l binecuvânteze în fiecare zi!
16 Să fie belşug de grâne în ţară,
chiar şi pe crestele munţilor!
Să freamăte pomii[h] ca cei din Liban,
iar oamenii din cetăţi să înflorească la fel ca iarba de pe pământ.[i]
17 Să-i rămână numele pe vecie!
Să-i dăinuiască numele cât va fi soare!
Toate neamurile vor fi binecuvântate prin el[j]
şi-l vor numi fericit!
18 Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel,
Singurul Care poate face minuni!
19 Binecuvântat să-I fie slăvitul Nume în veci!
Slava Lui să umple întreg pământul!
Amin! Amin!
20 Aici este sfârşitul rugăciunilor lui David, fiul lui Işai.
73 Mâinile Tale m-au făcut şi m-au întocmit.
De aceea, dă-mi pricepere ca să pot învăţa poruncile Tale!
74 Cei ce se tem de Tine mă privesc şi se bucură,
căci aştept împlinirea Cuvântului Tău.
75 Doamne, recunosc că judecăţile Tale sunt drepte
şi că din credincioşie m-ai smerit.
76 Fă-mi parte de îndurarea Ta, pentru a fi mângâiat,
după promisiunea pe care ai făcut-o robului Tău.
77 Să vină peste mine îndurările Tale şi voi trăi,
căci îmi găsesc desfătarea în Legea Ta!
78 Să fie făcuţi de râs cei îngâmfaţi, căci m-au defăimat prin minciuni!
Cât despre mine, eu voi cugeta la hotărârile Tale!
79 Să se întoarcă spre mine cei ce se tem de Tine
şi cei ce cunosc mărturiile Tale!
80 Fie-mi inima integră în orânduirile Tale,
şi atunci nu voi fi dat de ruşine!
81 Sufletul meu tânjeşte după mântuirea Ta,
aşteptând împlinirea Cuvântului Tău.
82 Ochii îmi tânjesc după Tine,
zicând: „Când mă vei mângâia?“
83 Deşi am ajuns ca un burduf de vin în fum,
eu tot nu voi părăsi orânduirile Tale.
84 Câte zile să mai aştepte robul Tău
până îmi vei judeca prigonitorii?
85 Cei îngâmfaţi mi-au săpat gropi;
ei nu lucrează după Legea Ta.
86 Toate poruncile Tale sunt demne de încredere!
Ei mă prigonesc cu minciuni. Scapă-mă!
87 Aproape că m-au prăpădit de pe pământ,
dar eu nu părăsesc hotărârile Tale!
88 Înviorează-mă după îndurarea Ta,
şi voi păzi mărturia gurii Tale!
89 Cuvântul Tău, Doamne,
dăinuie pe vecie în ceruri.
90 Credincioşia Ta dăinuie de la o generaţie la alta;
Tu ai întemeiat pământul şi el aşa rămâne.
91 Astăzi totul dăinuie prin judecăţile Tale,
căci fiecare lucru Îţi este supus.
92 Dacă Legea Ta nu ar fi desfătarea mea,
aş pieri în suferinţa mea.
93 Niciodată nu voi uita hotărârile Tale,
căci prin ele mă înviorezi.
94 Sunt al Tău: mântuieşte-mă,
căci eu caut să trăiesc după hotărârile Tale!
95 Cei răi mă aşteaptă ca să mă nimicească;
eu însă iau aminte la mărturiile Tale.
96 Văd că tot ce este desăvârşit are un sfârşit;
porunca Ta însă este de necuprins.
Cele şapte vase ale mâniei lui Dumnezeu
16 Am auzit un glas puternic spunându-le din Templu celor şapte îngeri: „Duceţi-vă şi vărsaţi pe pământ cele şapte vase ale mâniei lui Dumnezeu!“
2 Primul s-a dus şi şi-a vărsat vasul pe pământ. Şi peste oamenii care aveau semnul fiarei şi se închinaseră imaginii ei a venit o rană urâtă şi dureroasă.
3 Al doilea şi-a vărsat vasul în mare. Şi ea s-a făcut ca sângele unui om mort, iar toate vietăţile care erau în mare au murit.
4 Al treilea şi-a vărsat vasul în râuri şi în izvoarele apelor. Şi ele s-au transformat în sânge. 5 L-am auzit pe îngerul apelor spunând:
„Tu eşti drept – Tu, Cel Care eşti şi Care erai, Tu, Cel Sfânt –
pentru că ai judecat aceste lucruri[a].
6 Fiindcă ei au vărsat sângele sfinţilor şi al profeţilor,
le-ai dat şi Tu să bea sânge!
Sunt vrednici de aceasta!“
7 Şi am auzit altarul spunând:
„Da, Doamne, Dumnezeule Atotputernic,
judecăţile Tale sunt adevărate şi drepte!“
8 Al patrulea şi-a vărsat vasul peste soare. Şi soarelui i s-a dat să-i pârjolească pe oameni cu foc. 9 Oamenii au fost pârjoliţi de căldura lui arzătoare şi au blasfemiat Numele lui Dumnezeu, Cel Care are autoritate peste aceste urgii. Şi nu s-au pocăit şi nu I-au dat slavă.
10 Al cincilea şi-a vărsat vasul peste tronul fiarei. Şi împărăţia ei a fost acoperită de întuneric. Oamenii şi-au muşcat limbile de durere 11 şi L-au blasfemiat pe Dumnezeul cerului din cauza durerilor şi a bubelor lor. Şi nu s-au pocăit de faptele lor.
Vindecarea unei femei într-o zi de Sabat
10 Într-o zi de Sabat, Isus dădea învăţătură într-una din sinagogi. 11 Şi iată că acolo era o femeie care de optsprezece ani avea un duh de neputinţă; ea era încovoiată şi nu se putea îndrepta pe deplin. 12 Când a văzut-o, Isus a chemat-o şi i-a zis: „Femeie, eşti eliberată de neputinţa ta!“ 13 Şi-a întins mâinile peste ea şi deodată ea s-a îndreptat şi-L slăvea pe Dumnezeu.
14 Însă conducătorul sinagogii, indignat că Isus a vindecat în ziua de Sabat, a zis mulţimii: „Sunt şase zile în care trebuie să se lucreze. Veniţi deci în acele zile să fiţi vindecaţi, nu în ziua de Sabat!“
15 Dar Domnul i-a răspuns şi a zis: „Ipocriţilor! Care dintre voi nu-şi dezleagă boul sau măgarul de la iesle şi nu-l duce să-l adape în ziua de Sabat?! 16 Această femeie, care este o fiică a lui Avraam şi pe care, iată, Satan a ţinut-o legată timp de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de această neputinţă în ziua de Sabat?“
17 Toţi potrivnicii Lui au rămas de ruşine când a zis aceste lucruri. Şi întreaga mulţime se bucura de toate lucrurile minunate care se înfăptuiau prin El.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.