Previous Prev Day Next DayNext

Book of Common Prayer

Daily Old and New Testament readings based on the Book of Common Prayer.
Duration: 861 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 116

Psalmul 116

Îl iubesc pe Domnul, căci El ascultă
    glasul meu, cererile mele.
Pentru că Şi-a plecat urechea spre mine,
    Îl voi chema în toate zilele mele.

Mă înfăşuraseră legăturile morţii
    şi mă cuprinseseră sudorile Locuinţei Morţilor;
        eram copleşit de necaz şi de durere.
Dar am chemat Numele Domnului, zicând:
    Doamne, Te rog, izbăveşte-mi sufletul!“

Domnul este îndurător şi drept,
    Dumnezeul nostru este milostiv.
Domnul păzeşte pe cei neştiutori[a];
    eram nenorocit de tot, dar El m-a izbăvit.

Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta,
    căci Domnul ţi-a făcut bine!
Da, Tu mi-ai scăpat sufletul de la moarte,
    ochii – de lacrimi,
        şi picioarele – de poticnire,
astfel că voi putea umbla înaintea Domnului
    pe pământul celor vii!
10 Am crezut, chiar dacă am continuat să spun:
    „Sunt foarte nenorocit!“
11 În neliniştea mea ziceam:
    „Orice om este mincinos!“

12 Dar cum I-aş putea răsplăti Domnului
    toate binefacerile Lui faţă de mine?
13 Voi ridica cupa izbăvirilor
    şi voi chema Numele Domnului.
14 Îmi voi împlini jurămintele făcute Domnului
    înaintea poporului Său.

15 Preţioasă este în ochii Domnului
    moartea[b] credincioşilor Săi.
16 Doamne, Te-am rugat, ca rob al Tău ce sunt,
    ca rob al Tău, fiu al slujitoarei Tale[c],
        şi Tu mi-ai desfăcut legăturile.

17 Îţi voi aduce o jertfă de mulţumire
    şi voi chema mereu Numele Domnului.
18 Îmi voi împlini jurămintele făcute Domnului
    înaintea întregului Său popor,
19 în curţile Casei Domnului,
    în mijlocul tău, Ierusalime!

Lăudaţi-L pe Domnul!

Ţefania 3:14-20

Cântec de veselie

14 „Strigă de bucurie, fiică a Sionului!
    Strigă tare, Israele!
Veseleşte-te şi bucură-te din toată inima,
    fiică a Ierusalimului!
15 Domnul a îndepărtat judecata de la tine,
    El l-a izgonit pe duşmanul tău.
Domnul, Împăratul lui Israel, este în mijlocul tău;
    nu te vei mai teme vreodată de vreun rău!
16 În ziua aceea se va zice Ierusalimului:
    «Nu te teme, Sioane!
        Să nu-ţi slăbească mâinile!
17 Domnul, Dumnezeul tău, este în mijlocul tău,
    ca un viteaz care poate izbăvi!
El se va bucura de tine nespus,
    te va linişti cu dragostea Lui
        şi va striga de veselie din pricina ta.»“

18 „Îi voi aduna
    pe cei ce sunt trişti din cauza adunărilor de sărbătoare;
        din tine îşi trag obârşia.
Povara de pe umerii tăi era o ruşine.[a]
19 Iată, în vremea aceea îi voi pedepsi
    pe toţi cei ce te-au asuprit!
Îi voi izbăvi pe cei şchiopi
    şi-i voi aduna pe cei ce au fost izgoniţi!
Le voi da cinste şi renume
    în toate ţările unde au fost făcuţi de ruşine.
20 În vremea aceea vă voi aduce înapoi!
    În vremea aceea vă voi strânge!
Vă voi face parte de renume şi cinste
    între toate popoarele pământului,
când vă voi aduce înapoi captivii
    înaintea ochilor voştri, zice Domnul.

Marcu 15:47-16:7

47 Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iose, au văzut unde fusese pus.

Învierea lui Isus

16 După ce a trecut Sabatul, Maria Magdalena, Maria – mama lui Iacov – şi Salome au cumpărat miresme, ca să se ducă să-L ungă. Şi, în prima zi după Sabat, foarte de dimineaţă, în timp ce răsărea soarele, s-au dus la mormânt. Ele îşi ziceau una către alta: „Cine ne va rostogoli piatra de la intrarea mormântului?“

Însă când s-au uitat, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese rostogolită. Intrând în mormânt, au văzut un tânăr îmbrăcat într-o robă albă, şezând în partea dreaptă, şi s-au speriat.

Însă el le-a zis: „Nu vă speriaţi! Voi Îl căutaţi pe Isus din Nazaret, Cel Care a fost răstignit! A fost înviat; nu este aici! Iată locul unde-L puseseră! Dar duceţi-vă şi spuneţi-le ucenicilor Lui şi lui Petru că El merge înaintea voastră în Galileea! Acolo Îl veţi vedea, aşa cum v-a spus!“

Psalmii 30

Psalmul 30

Un psalm. Un cântec pentru dedicarea Casei. Al lui David.

Te voi înălţa, Doamne, căci m-ai ridicat
    şi n-ai lăsat să se bucure duşmanii mei de mine.
Doamne, Dumnezeul meu, când am strigat către Tine după ajutor,
    Tu m-ai vindecat.
Doamne, Tu ai ridicat sufletul meu din Locuinţa Morţilor;
    m-ai adus la viaţă din mijlocul celor ce se coboară în groapă.
Cântaţi Domnului, voi, credincioşii Lui,
    şi lăudaţi aducerea-aminte a sfinţeniei Sale!
Mânia Lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine o viaţă întreagă.
    Deşi plânsul poate înnopta cu mine, dimineaţa soseşte bucuria.

Când îmi mergea bine, ziceam:
    „Nimic nu mă va clătina vreodată!“
Doamne, prin bunăvoinţa Ta întărisei muntele meu[a],
    dar, când Ţi-ai ascuns faţa, m-a cuprins frica.
Doamne, către Tine am strigat,
    la Stăpânul am căutat îndurare, zicând:
Ce câştig este de pe urma morţii mele,
atunci când mă cobor în groapă?
Poate să Te laude ţărâna,
    poate ea să vorbească despre credincioşia Ta?
10 Ascultă-mă, Doamne, şi îndură-te de mine!
    Fii Tu, Doamne, ajutorul meu!
11 Iar Tu mi-ai prefăcut bocetul în dans,
    mi-ai înlăturat sacul de jale şi m-ai încins cu veselie,
12 pentru ca să-Ţi cânt slava şi să nu fiu mut!
    Doamne, Dumnezeul meu, veşnic Te voi lăuda!

Psalmii 149

Psalmul 149

Lăudaţi-L pe Domnul!

Cântaţi Domnului un cântec nou;
    cântaţi lauda Lui în adunarea credincioşilor!

Să se bucure Israel de Făcătorul lui
    şi să se înveselească fiii Sionului de Împăratul lor!
Să-I laude Numele prin dansuri
    şi să-I cânte cu tamburine şi cu lira!
Căci Domnul Îşi găseşte plăcerea în poporul Său;
    El îi încununează pe cei smeriţi cu izbăvire.
Să salte de veselie credincioşii îmbrăcaţi în slavă!
    Să strige de bucurie în aşternuturile lor!

Fie ca proslăvirea lui Dumnezeu să fie în gura lor
    şi sabia cu două tăişuri în mâna lor,
ca să se răzbune pe neamuri,
    să pedepsească popoarele,
să le lege regii cu lanţuri
    şi nobilii cu obezi de fier,
şi să împlinească astfel judecata scrisă.
    Aceasta este o cinste pentru toţi credincioşii Săi!

Lăudaţi-L pe Domnul!

2 Corintieni 1:3-7

Mulţumiri Dumnezeului oricărei încurajări

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl îndurărilor şi Dumnezeul oricărei încurajări, Cel Care ne încurajează în toate necazurile noastre, pentru a-i putea încuraja pe cei ce sunt în orice necaz, cu încurajarea cu care noi înşine suntem încurajaţi de Dumnezeu. Aşa cum suferinţele lui Cristos abundă în noi, tot astfel, prin Cristos, suntem încurajaţi din abundenţă. Dacă noi avem necazuri, este pentru încurajarea şi mântuirea voastră; dacă noi suntem încurajaţi, este pentru încurajarea voastră, care vă ajută să răbdaţi aceleaşi suferinţe pe care le răbdăm şi noi. Nădejdea noastră cu privire la voi este fermă, pentru că ştim că, aşa cum sunteţi părtaşi cu noi în suferinţă, tot aşa sunteţi şi în încurajare.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.