Book of Common Prayer
Psalmul 137
1 Pe malurile râurilor Babilonului,
stăteam jos şi plângeam amintindu-ne de Sion.
2 Ne atârnaserăm lirele
în sălciile din ţinutul acela,
3 căci acolo, cei ce ne-au înrobit ne cereau cântece,
asupritorii noştri ne cereau bucurie:
„Cântaţi-ne din cântecele Sionului!“
4 Cum să cântăm noi cântecele Domnului
pe un pământ străin?
5 Ierusalime, dacă te voi uita,
să-şi uite şi dreapta mea destoinicia!
6 Limba mea să se lipească de cerul gurii mele
dacă nu îmi voi aminti de tine
şi dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!
7 Doamne, adu-Ţi aminte de edomiţii
care, la căderea Ierusalimului,
ziceau: „Radeţi!
Radeţi tot până la temelie!“
8 Fiică a Babilonului, sortită pustiirii!
Ferice de acela care-ţi va răsplăti
ceea ce tu ne-ai făcut!
9 Ferice de cel ce-i va apuca pe copiii tăi
şi-i va zdrobi de stâncă!
Psalmul 144
Al lui David
1 Binecuvântat să fie Domnul, Stânca mea,
Cel Ce-mi deprinde mâinile pentru luptă
şi degetele pentru război,
2 Binefăcătorul[a] meu, Fortăreaţa mea,
Întăritura mea, Izbăvitorul meu,
Scutul meu, Cel în Care mă încred,
Cel Care-mi supune poporul![b]
3 Doamne, ce este omul, ca să-Ţi pese de el,
ce este fiul omului, ca să te gândeşti la el?
4 Omul este ca un abur,
iar zilele lui sunt ca umbra care trece.
5 Doamne, apleacă-Ţi cerurile şi coboară;
atinge munţii, ca să fumege!
6 Aprinde fulgerul şi împrăştie-i pe duşmanii mei;
aruncă săgeţile Tale şi pune-i pe fugă!
7 Întinde-Ţi mâna din înălţime!
Scapă-mă şi izbăveşte-mă
din apele cele mari,
din mâna fiilor celui străin,
8 a căror gură vorbeşte nimicuri[c]
şi a căror dreaptă este înşelătoare!
9 Dumnezeule, Îţi voi cânta un cântec nou,
Îţi voi cânta cu lira cu zece corzi,
10 Ţie, Care le dai regilor biruinţa,
Care îl scapi pe robul Tău, David, de sabia celui rău!
11 Numai scapă-mă, izbăveşte-mă
din mâna fiilor celui străin,
a căror gură vorbeşte nimicuri
şi a căror dreaptă este înşelătoare!
12 Atunci fiii noştri, în tinereţea lor, vor fi ca nişte plante
bine crescute,
fetele noastre sunt ca nişte stâlpi sculptaţi
care susţin[d] un palat.
13 Grânarele noastre vor fi pline,
gemând de tot felul de roade;
turmele şi cirezile noastre ni se vor înmulţi cu miile
şi cu zecile de mii pe păşunile noastre;
14 vitele noastre vor fi bine hrănite;[e]
nu vom avea parte nici de spărturi de ziduri,
nici de înrobire,
nici de ţipăt pe uliţele noastre.
15 Ferice de poporul care are parte de acestea!
Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!
Psalmul 104
1 Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul!
Doamne, Dumnezeul meu, Tu eşti nemărginit de mare!
Tu eşti îmbrăcat cu splendoare şi măreţie!
2 Tu Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta;
Tu întinzi cerurile ca pe un cort,
3 şi pui grinzile odăilor lui de sus pe ape;
din nori Îţi faci car,
şi umbli pe aripile vântului.
4 Din vânturi Tu Îţi faci îngeri
şi din flăcări de foc – slujitori.
5 Tu ai statornicit pământul pe temeliile lui,
ca să nu se clatine niciodată.
6 Îl acoperiseşi cu adâncul ca şi cu o haină.
Apele stăteau pe munţi,
7 dar la mustrarea Ta au fugit,
la bubuitul tunetului Tău au luat-o la fugă.
8 S-au scurs de pe munţi, au coborât în văi,
în locul pe care îl hotărâseşi pentru ele.
9 Le-ai pus un hotar peste care nu au voie să treacă,
ca să nu se întoarcă şi să acopere pământul.
10 El face să ţâşnească izvoarele în văi
şi ele curg printre munţi.
11 Toate fiarele câmpului se adapă din ele
şi măgarii sălbatici îşi potolesc setea acolo.
12 Pe malul lor îşi fac cuibul păsările cerului
care-şi fac auzit glasul din frunziş.
13 Din odăile de sus, El udă munţii;
pământul se satură de rodul lucrărilor Tale.
14 El face să crească iarbă pentru vite
şi verdeţuri pe care omul să le cultive.
El face astfel să răsară hrană din pământ:
15 vinul care înveseleşte inima omului,
uleiul care dă strălucire feţei
şi hrana care întăreşte inima omului.
16 Copacii Domnului sunt bine udaţi,
cedrii Libanului pe care El i-a sădit.
17 În ei îşi fac cuibul păsările;
barza îşi are casa în pini.
18 Munţii cei înalţi sunt ai caprelor sălbatice,
iar stâncile sunt un adăpost pentru viezurii de stâncă[a].
19 El a făcut luna să arate vremurile,
iar soarele ştie când să apună.[b]
20 Tu aduci întunericul şi se face noapte;
atunci toate fiarele pădurii încep să mişune.
21 Puii de leu rag de foame,
cerându-şi hrana de la Dumnezeu.
22 Când răsare soarele, se adună
şi se culcă în cotloanele lor.
23 Atunci iese omul la lucrul lui,
la munca lui, până seara.
24 Ce măreţe sunt lucrările Tale, Doamne!
Toate le-ai făcut cu înţelepciune;
pământul este plin de creaturile Tale.
25 Iată marea cât de încăpătoare şi de întinsă este!
În ea mişună vieţuitoare fără număr,
vieţuitoare mici şi mari.
26 Corăbiile o străbat,
în ea se joacă leviatanul[c], pe care l-ai făcut Tu.
27 Toate nădăjduiesc în Tine
ca să le dai hrana la vreme.
28 Tu le-o dai, ele o primesc;
Îţi deschizi mâna, ele se satură de bunătăţi;
29 Îţi ascunzi faţa, ele se îngrozesc;
le iei suflarea, ele mor
şi se întorc în ţărână;
30 Îţi trimiţi Duhul[d], ele sunt plăsmuite,
înnoind astfel faţa pământului.
31 Fie ca slava Domnului să dăinuiască veşnic!
Domnul să se bucure de lucrările Sale,
32 El, Care atunci când priveşte pământul, acesta tremură,
iar când atinge munţii, aceştia fumegă.
33 Voi cânta Domnului toată viaţa mea,
voi cânta Dumnezeului meu cât voi fi!
34 Fie plăcută Domnului cugetarea mea!
Eu mă voi bucura în Domnul.
35 Să piară păcătoşii de pe pământ
şi cei răi să nu mai fie!
Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul!
Lăudaţi-L pe Domnul!
12 Balaam i-a răspuns lui Balak:
– Nu le-am spus eu oare solilor tăi, pe care i-ai trimis la mine: 13 „Chiar dacă Balak mi-ar da palatul lui plin cu argint şi aur, eu tot n-aş putea să fac nimic de la mine însumi, fie bine, fie rău, dincolo de porunca Domnului, ci voi spune doar ce-mi va zice Domnul.“ 14 Acum mă întorc la poporul meu, dar vino să te avertizez cu privire la ce va face poporul acesta poporului tău, în zilele care vin.
Al patrulea oracol rostit de Balaam
15 Atunci el şi-a rostit oracolul şi a zis:
„Iată rostirea lui Balaam, fiul lui Beor,
rostirea celui ai cărui ochi sunt deschişi,
16 rostirea celui care aude spusele lui Dumnezeu,
care are cunoaşterea Celui Preaînalt,
care vede o viziune de la Cel Atotputernic,
care este prosternat înaintea Lui şi ai cărui ochi sunt deschişi:
17 «Îl văd, dar nu acum,
îl privesc,
dar nu de aproape!
O stea răsare din Iacov,
un sceptru se ridică din Israel.
El va zdrobi căpeteniile[a] Moabului
şi capetele tuturor[b] fiilor lui Şet[c].
18 Edom va fi cucerit;
Seir, duşmanul lui, va fi cucerit,
dar Israel va creşte în putere.
19 Din Iacov va ieşi cel ce va domni
şi-i va distruge pe supravieţuitorii cetăţii.»“
Alte oracole rostite de Balaam
20 Apoi Balaam l-a văzut pe Amalek şi a rostit următorul oracol:
„Amalek a fost primul dintre popoare,
dar sfârşitul lui va fi o pieire veşnică.“
21 Când i-a văzut şi pe cheniţi, a rostit următorul oracol:
„Locuinţa vă este sigură
şi cuibul se află pe o stâncă,
22 dar voi, cheniţilor, veţi fi pustiiţi
atunci când Asurul[d] vă va lua în captivitate.“
23 După aceea a mai rostit următorul oracol:
„Vai! Cine va mai trăi când Dumnezeu va împlini toate acestea?[e]
24 Nişte corăbii vor veni de pe ţărmul Chitimului[f];
ele vor smeri Asurul şi vor smeri Eberul,
dar şi el va pieri pentru totdeauna.“
25 Apoi Balaam s-a ridicat şi s-a întors acasă, iar Balak s-a dus la ale lui.
Slava care ne aşteaptă
18 Căci consider că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare, care urmează să ne fie descoperită. 19 Chiar şi creaţia aşteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu, 20 întrucât creaţia a fost supusă deşertăciunii, – nu pentru că a vrut ea, ci datorită Celui Ce a supus-o –, în nădejdea 21 că şi creaţia însăşi va fi eliberată din sclavia degradării şi adusă în libertatea glorioasă a copiilor lui Dumnezeu. 22 Noi ştim că, până acum, întreaga creaţie geme şi suferă durerile naşterii. 23 Şi nu numai ea, ci şi noi înşine, care avem primul rod[a], adică Duhul[b], gemem în noi înşine, aşteptând înfierea, răscumpărarea trupurilor noastre. 24 Căci în această nădejde am fost mântuiţi. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde! Fiindcă, cine mai nădăjduieşte în ceea ce vede deja?! 25 Dacă însă nădăjduim în ceea ce nu vedem, atunci aşteptăm cu răbdare.
Despre înviere
23 În aceeaşi zi au venit la El saducheii, care zic că nu există înviere, şi L-au întrebat:
24 – Învăţătorule, Moise a zis că, dacă moare cineva fără să aibă copii, fratele acestuia trebuie să se căsătorească cu văduva şi să-i ridice un urmaş fratelui său.[a] 25 Erau printre noi şapte fraţi. Primul s-a căsătorit, dar a murit fără să aibă vreun urmaş, lăsându-i-o astfel pe soţia sa fratelui său. 26 Aşa s-a întâmplat şi cu al doilea, şi cu al treilea, apoi tot aşa până la al şaptelea. 27 Femeia a murit ultima dintre toţi. 28 La înviere, soţia căruia dintre cei şapte va fi ea? Căci toţi au avut-o de soţie!
29 Isus le-a răspuns:
– Sunteţi rătăciţi, pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu! 30 Căci la înviere nici nu se vor mai însura, nici nu se vor mai mărita, ci vor fi ca îngerii din cer. 31 Iar cu privire la învierea morţilor, n-aţi citit ce v-a spus Dumnezeu, când zice: 32 „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov“?[b] El nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii!
33 Auzind aceste lucruri, mulţimile erau uimite de învăţătura Lui.
Cea mai mare poruncă
34 Când au auzit fariseii că Isus le astupase gura saducheilor, s-au strâns la un loc. 35 Unul dintre ei, un expert în Lege, ca să-L pună la încercare, L-a întrebat:
36 – Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?
37 Isus i-a răspuns:
– „Să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată mintea ta“[c]. 38 Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. 39 Iar a doua, asemenea ei, este: „Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi“[d]. 40 Toată Legea şi Profeţii[e] depind[f] de aceste două porunci.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.