Book of Common Prayer
Psalmul 102
O rugăciune a unui om necăjit, când era doborât de întristare şi îşi vărsa plângerea înaintea Domnului
1 Doamne, ascultă rugăciunea mea!
Fie ca strigătul meu să ajungă la Tine!
2 Nu-Ţi ascunde faţa de mine
în ziua necazului meu!
Pleacă-Ţi urechea spre mine;
când strig, răspunde-mi degrabă!
3 Îmi pier zilele ca fumul,
oasele-mi ard ca jarul.
4 Inima-mi este rănită şi se usucă ca iarba,
căci uit să-mi mănânc pâinea.
5 Din pricina gemetelor mele
mi s-au lipit oasele de carne.
6 Mă asemăn cu bufniţa din pustie;
am ajuns ca o cucuvea printre dărâmături.
7 Stau treaz şi sunt
ca o pasăre singuratică pe acoperiş.
8 În fiecare zi duşmanii mei mă batjocoresc;
batjocoritorii mei mă blestemă.
9 Mănânc cenuşă în loc de pâine
şi îmi amestec băutura cu lacrimi,
10 din pricina mâniei şi a urgiei Tale;
căci Tu m-ai ridicat şi m-ai aruncat.
11 Zilele îmi sunt ca umbra înserării
şi mă usuc ca iarba.
12 Însă Tu, Doamne, tronezi pe vecie,
amintirea Ta ţine din generaţie în generaţie.
13 Tu Te vei ridica şi vei avea milă de Sion,
căci este timpul să te înduri de el.
I-a sosit vremea!
14 Slujitorii Tăi îndrăgesc pietrele Sionului
şi le este milă de ţărâna lui.
15 Neamurile se vor teme de Numele Domnului
şi toţi regii pământului – de slava Lui,
16 când Domnul va zidi Sionul
şi Se va arăta în slava Lui.
17 El va răspunde la rugăciunile celor nevoiaşi
şi nu va dispreţui rugăciunile lor.
18 Să se scrie aceasta pentru generaţia viitoare,
pentru ca poporul care se va naşte să-L laude pe Domnul!
19 El supraveghează din înălţimea sfinţeniei Sale;
Domnul priveşte din ceruri pe pământ,
20 ca să ia aminte la gemetele prizonierilor
şi să-i elibereze pe cei condamnaţi la moarte.
21 Numele Domnului va fi vestit din Sion
şi lauda Lui – din Ierusalim,
22 când se vor strânge popoarele
şi regatele ca să-I slujească Domnului.
23 Mi-a frânt puterea pe drum;
mi-a scurtat zilele.
24 De aceea am zis: „Dumnezeul meu, nu mă lua la jumătatea zilelor mele,
Tu, ai Cărui ani ţin din generaţie în generaţie.
25 Tu ai întemeiat la început pământul,
iar cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.
26 Ele vor pieri, dar Tu rămâi.
Toate se vor învechi ca o haină.
Le vei schimba ca pe un veşmânt şi ele vor trece.
27 Tu, însă, rămâi Acelaşi
şi anii Tăi nu se vor sfârşi.“
28 Fiii slujitorilor Tăi vor locui ţara
şi urmaşii lor vor rămâne înaintea Ta.
CARTEA A CINCEA
Psalmul 107
1 Daţi mulţumire Domnului, căci este bun,
căci veşnică-I este îndurarea!
2 Aşa să zică răscumpăraţii Domnului,
cei pe care i-a răscumpărat din mâna duşmanului,
3 pe care i-a adunat de pe cuprinsul ţărilor:
de la răsărit şi de la apus,
de la nord şi de la sud[a].
4 Ei rătăceau prin pustie, pe o cale neumblată,
fără să găsească o cetate în care să locuiască.
5 Flămânzi şi însetaţi,
li se lihnise sufletul în ei.
6 Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul,
şi El i-a izbăvit din necazurile lor.
7 I-a călăuzit pe o cale dreaptă,
ca să meargă spre o cetate în care să locuiască.
8 Să-L laude deci pe Domnul pentru îndurarea Lui
şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
9 Căci El a potolit sufletul însetat
şi a săturat sufletul flămând.
10 Celor ce locuiau în întuneric şi în umbra morţii,
legaţi în chin şi în fiare,
11 pentru că se răzvrătiseră faţă de mesajele lui Dumnezeu
şi dispreţuiseră sfatul Celui Preaînalt,
12 El le-a smerit inima prin necaz;
ei se clătinaseră şi nu era nimeni să-i ajute.
13 Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul,
şi El i-a izbăvit din necazurile lor.
14 I-a scos din întuneric şi din umbra morţii
şi le-a rupt legăturile.
15 Să-L laude deci pe Domnul pentru îndurarea Lui
şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
16 Căci El a zdrobit porţi de bronz
şi a tăiat zăvoare de fier.
17 Ei ajunseseră nebuni[b] din cauza căii lor nelegiuite
şi se nenorociseră din cauza păcatelor lor.
18 Sufletul lor se dezgustase de orice hrană
şi ajunseseră la porţile morţii.
19 Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul,
şi El i-a eliberat din necazurile lor.
20 Le-a trimis Cuvântul Lui, i-a tămăduit
şi i-a scăpat din groapă.
21 Să-L laude deci pe Domnul pentru îndurarea Lui
şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
22 Să aducă jertfe de mulţumire
şi să povestească lucrările Lui cu strigăte de bucurie!
23 Cei ce coborau pe mare cu corăbiile,
cei ce făceau negoţ pe ape mari,
24 au văzut ei înşişi lucrările Domnului
şi minunile Lui din adâncuri.
25 Când a grăit El, s-a iscat o furtună năprasnică,
care a ridicat talazurile mării.
26 Se suiau spre ceruri şi se coborau în adâncuri;
sufletul li se înmuiase din cauza nenorocirii.
27 Se clătinau şi se mişcau ca un om beat;
toată înţelepciunea lor fusese înghiţită.
28 Atunci, în strâmtorarea lor, ei au strigat către Domnul,
şi El i-a izbăvit din necazurile lor.
29 A liniştit furtuna,
iar valurile s-au potolit.
30 Ei s-au bucurat că acestea s-au liniştit,
iar El i-a condus la limanul dorit.
31 Să-L laude deci pe Domnul pentru îndurarea Lui
şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
32 Să-L înalţe în adunarea poporului
şi să-L înalţe în sfatul bătrânilor[c]!
Lupta lui Iacov la Peniel
22 În aceeaşi noapte, Iacov s-a sculat, şi-a luat cele două soţii, cele două sclave şi cei unsprezece copii şi a trecut vadul Iabok. 23 I-a luat, i-a trecut vadul, apoi şi-a trecut şi toată averea.
24 Iacov a fost lăsat singur şi un bărbat s-a luptat[a] cu el până în revărsatul zorilor. 25 Când bărbatul acela a văzut că
nu-l poate învinge, l-a lovit la încheietura coapsei, astfel încât încheietura coapsei lui Iacov a sărit de la loc, în timp ce se lupta cu El. 26 Apoi a zis:
– Lasă-Mă să plec pentru că se ivesc zorile.
Dar Iacov I-a răspuns:
– Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta.
27 Şi El l-a întrebat:
– Cum te cheamă?
– Iacov, a răspuns el.
28 Atunci bărbatul acela i-a zis:
– Nu te vei mai numi Iacov, ci Israel[b], pentru că te-ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai învins.
29 – Te rog, spune-mi care este Numele Tău? L-a întrebat Iacov.
El i-a răspuns:
– De ce Îmi ceri Numele?
Şi l-a binecuvântat acolo. 30 Iacov a numit acel loc Peniel[c], zicând: „L-am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă şi totuşi viaţa mi-a fost cruţată.“ 31 Răsărea soarele atunci când Iacov a plecat din Peniel[d] şchiopătând din coapsă. 32 Până în ziua de azi, israeliţii nu mănâncă tendonul de la încheietura coapsei animalelor, tocmai pentru că Iacov a fost lovit în tendonul de la încheietura coapsei.
Întâlnirea dintre Iacov şi Esau
33 La un moment dat, Iacov şi-a ridicat privirea şi l-a văzut pe Esau venind cu patru sute de bărbaţi. Atunci el şi-a împărţit copiii între Lea, Rahela şi cele două sclave. 2 Le-a pus pe cele două sclave împreună cu copiii lor în faţă, apoi pe Lea împreună cu copiii ei, iar la urmă de tot pe Rahela cu Iosif. 3 El însuşi s-a aşezat înaintea lor şi s-a plecat până la pământ de şapte ori în timp ce se apropia de fratele său. 4 Dar Esau a alergat să-l întâmpine şi l-a îmbrăţişat; şi-a pus mâinile în jurul gâtului său, l-a sărutat, apoi au plâns împreună. 5 Când Esau şi-a ridicat privirea şi a văzut femeile şi copiii, a întrebat:
– Cine sunt aceştia care vin în urma ta?
– Sunt copiii cu care Dumnezeu l-a binecuvântat pe slujitorul tău, a răspuns Iacov.
6 Apoi sclavele şi copiii lor s-au apropiat şi s-au plecat înaintea lui Esau; 7 de asemenea, Lea şi copiii ei s-au apropiat şi s-au plecat înaintea lui; iar în cele din urmă, Iosif şi Rahela s-au apropiat şi s-au plecat şi ei înaintea lui.
8 Esau a întrebat:
– Ce ai de gând să faci cu toată tabăra aceea pe care am întâlnit-o?
– Să găsesc bunăvoinţă la stăpânul meu, a răspuns Iacov.
9 – Eu am destul, frate, i-a spus Esau; păstrează ce ai pentru tine.
10 Dar Iacov i-a răspuns:
– Nu, te rog! Dacă am găsit bunăvoinţă la tine, primeşte darul meu, căci, cu adevărat, atunci când ţi-am văzut faţa, parcă aş fi văzut faţa lui Dumnezeu, iar tu ai fost binevoitor cu mine. 11 Te rog, primeşte binecuvântarea mea, care ţi-a fost adusă, pentru că Dumnezeu a fost bun cu mine şi am de toate. Astfel, Iacov a insistat, iar Esau a primit.
12 Apoi Esau a zis:
– Hai să pornim şi să ne continuăm călătoria; eu voi merge înaintea ta.
13 Însă Iacov i-a răspuns:
– Stăpânul meu ştie că pruncii sunt plăpânzi şi că trebuie să am grijă de oile şi vitele care alăptează; dacă sunt silite la drum o singură zi, toate vor muri. 14 Să meargă stăpânul meu înaintea slujitorului său, iar eu voi veni încet, la pas cu turma care este înaintea mea şi cu copiii, până voi ajunge la stăpânul meu, în Seir.
15 Esau i-a zis:
– Atunci, dă-mi voie să las câţiva dintre oamenii mei cu tine.
– Pentru ce asta? a răspuns Iacov. Mi-ajunge să găsesc bunăvoinţă la stăpânul meu.
16 În aceeaşi zi, Esau s-a întors în Seir. 17 Însă Iacov a călătorit spre Sucot unde şi-a zidit o casă şi a făcut adăposturi pentru turmele sale; de aceea acel loc se numeşte Sucot[e].
3 Vedeţi ce dragoste mare ne-a dăruit Tatăl: să fim numiţi copii ai lui Dumnezeu. Şi suntem! De aceea nu ne cunoaşte lumea: pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. 2 Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, n-a fost arătat încă, dar ştim că, atunci când Se va arăta El[a], vom fi asemenea Lui, pentru că-L vom vedea aşa cum este. 3 Oricine are nădejdea aceasta în El se curăţeşte, aşa cum şi El este curat.
4 Oricine comite păcatul, comite şi fărădelegea; iar păcatul este fărădelege. 5 Ştiţi că El a fost arătat ca să îndepărteze păcatele; şi în El nu este păcat. 6 Oricine rămâne în El nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte, nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut. 7 Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cel ce înfăptuieşte dreptatea este drept, aşa cum El este drept. 8 Cel ce trăieşte în păcat este de la diavolul[b], pentru că diavolul păcătuieşte de la început. Tocmai pentru aceasta a fost arătat Fiul lui Dumnezeu: ca să distrugă lucrările diavolului. 9 Oricine este născut din Dumnezeu nu mai trăieşte în păcat, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în el; şi el nu poate continua să păcătuiască, fiindcă a fost născut din Dumnezeu. 10 Prin aceasta sunt scoşi la iveală copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului: oricine nu înfăptuieşte dreptatea nu este de la Dumnezeu, şi nici cel ce nu-l iubeşte pe fratele său.
31 Iudeii au luat din nou pietre ca să arunce în El.
32 Isus le-a zis:
– V-am arătat multe lucrări bune de la Tatăl; pentru care din aceste lucrări aruncaţi cu pietre în Mine?
33 Iudeii I-au răspuns:
– Nu pentru o lucrare bună aruncăm cu pietre în Tine, ci pentru o blasfemie, pentru că Tu, Care eşti om, Te faci Dumnezeu!
34 Isus le-a zis:
– Nu este scris în Legea[a] voastră: „Eu am zis: «Sunteţi dumnezei[b]!»“? 35 Dacă pe aceia la care a venit Cuvântul lui Dumnezeu El i-a numit „dumnezei“, şi Scriptura nu poate fi anulată, 36 puteţi spune voi despre Cel pe Care Tatăl L-a sfinţit şi L-a trimis în lume că rosteşte blasfemii, şi aceasta pentru că am zis: „Sunt Fiul lui Dumnezeu!“?! 37 Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi! 38 Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi lucrările acestea, ca să cunoaşteţi şi să înţelegeţi că Tatăl este în Mine şi Eu în Tatăl!
39 Atunci au încercat din nou să-L prindă, dar El a scăpat din mâinile lor. 40 Apoi S-a dus din nou dincolo de Iordan, în locul unde botezase Ioan mai înainte, şi a rămas acolo. 41 Mulţi veneau la El şi ziceau: „Ioan n-a făcut nici un semn, dar tot ce a spus Ioan despre Acesta era adevărat!“ 42 Şi mulţi au crezut în El acolo.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.