Book of Common Prayer
Psalmul 69
Pentru dirijor. De cântat ca şi „Crinii“. Al lui David.
1 Dumnezeule, scapă-mă,
căci mi-au ajuns apele până la gât!
2 Mă afund în mâl,
nu mai găsesc loc tare;
intru în adâncurile apei
şi mă înghit şuvoaiele.
3 Am obosit strigând,
mi s-a uscat gâtul;
mi se topesc ochii
tânjind după Dumnezeul meu.
4 Cei ce mă urăsc fără motiv
sunt mai mulţi decât perii capului meu,
mulţi sunt cei ce vor să mă piardă,
duşmani ai mei fără temei.
Trebuie să dau înapoi
ce nu am furat.[a]
5 Dumnezeule, Tu-mi cunoşti nechibzuinţa,
păcatele mele nu-Ţi sunt ascunse.
6 Fie ca cei ce nădăjduiesc în Tine să nu se ruşineze din pricina mea,
Stăpâne, Doamne al Oştirilor,
fie ca cei ce Te caută să nu roşească din pricina mea,
Dumnezeule al lui Israel!
7 Din pricina Ta port eu ocara,
şi dezonoarea mi-a acoperit faţa.
8 Sunt considerat un străin de către fraţii mei,
un venetic de către fiii mamei mele,
9 căci râvna pentru Casa Ta mă mistuie
şi ocările celor ce Te ocărăsc au căzut peste mine!
10 Când plâng şi postesc,
ei mă batjocoresc.
11 Când îmbrac sacul de jale,
ei mă fac de pomină.
12 Cei ce stau la poarta cetăţii mă vorbesc,
cei ce se îmbată cântă despre mine.
13 Totuşi eu tot Ţie mă voi ruga, Doamne,
pentru vremea bunăvoinţei Tale.
Dumnezeule, în marea Ta îndurare,
răspunde-mi cu izbăvirea Ta sigură!
14 Izbăveşte-mă din noroi, să nu mă afund!
Să fiu izbăvit de cei ce mă urăsc şi de adâncurile apei!
15 Şuvoaiele apelor să nu mă ducă,
să nu mă înghită adâncul,
să nu se închidă deasupra-mi gura gropii!
16 Doamne, răspunde-mi, căci îndurarea Ta este atât de bună[b]!
După mila Ta cea mare, întoarce-Ţi faţa spre mine!
17 Nu-Ţi ascunde faţa de robul Tău, căci sunt în necaz,
ci răspunde-mi degrabă!
18 Apropie-Te de sufletul meu şi răscumpără-mi-l!
Din pricina celor ce mă urăsc, scapă-mă!
19 Tu cunoşti ocara mea, ruşinea mea, dezonoarea mea
şi pe toţi duşmanii mei.
20 Ocara mi-a frânt inima,
mi-a îmbolnăvit-o.
Tânjesc după compasiune, dar nu este,
după mângâietori, dar nu-i găsesc.
21 Ci ei îmi pun în mâncare venin,
iar pentru setea mea îmi dau să beau oţet.
22 Să li se prefacă într-o cursă masa întinsă înaintea lor,
iar bunăstarea – într-un laţ!
23 Să li se întunece ochii ca să nu mai vadă!
Fă să li se clatine mereu coapsele !
24 Varsă-Ţi furia peste ei
şi să-i ajungă mânia Ta aprinsă!
25 Fie-le locuinţa pustiită
şi nimeni să nu mai locuiască în corturile lor!
26 Şi aceasta pentru că ei urmăresc pe cel lovit de Tine
şi povestesc suferinţa celor răniţi de Tine.
27 Adaugă alte nelegiuiri la nelegiuirile lor
şi fă să nu ajungă la dreptatea Ta!
28 Şterge-i din Cartea celor vii
şi nu-i scrie alături de cei drepţi!
29 Eu însă sunt necăjit şi îndurerat;
fie ca mântuirea Ta, Dumnezeule, să mă pună la adăpost într-un loc înalt!
30 Atunci voi lăuda prin cântec Numele lui Dumnezeu
şi-L voi mări prin mulţumiri!
31 Acest lucru va fi mai plăcut Domnului decât un bou
sau un viţel cu coarne şi copite.
32 Cei necăjiţi vor vedea şi se vor bucura.
Trăiască inima voastră, a celor ce căutaţi pe Dumnezeu,
33 căci Domnul ascultă pe cei sărmani
şi nu-i dispreţuieşte pe cei luaţi captivi dintre ai Lui!
34 Să-L laude cerul şi pământul,
mările şi tot ce mişună prin ele,
35 căci Dumnezeu va mântui Sionul
şi va construi cetăţile lui Iuda!
Ei vor locui acolo şi le vor moşteni;
36 urmaşii robilor Săi le vor moşteni
şi cei ce iubesc Numele Lui vor locui acolo.
CARTEA A TREIA
Psalmul 73
Un psalm al lui Asaf
1 Da, bun este Dumnezeu cu Israel,
cu cei cu inima curată.
2 Cât despre mine, era să mi se îndoaie picioarele,
era cât pe ce să-mi alunece paşii,
3 căci îi invidiam pe cei lăudăroşi
când vedeam bunăstarea celor răi.
4 Căci ei n-au parte de remuşcări până la moarte,
iar trupul le este plin de grăsime.[a]
5 N-au parte de necazul muritorului de rând
şi nu sunt loviţi ca ceilalţi oameni.
6 De aceea mândria le atârnă de gât ca o podoabă,
iar violenţa îi înveleşte ca o manta;
7 li se bulbucă ochii de grăsime,[b]
iar imaginaţiile inimii lor întrec măsura;[c]
8 batjocoresc şi vorbesc cu răutate;
vorbesc de sus, ameninţând cu asuprire;
9 îşi înalţă gura până la ceruri,
iar limba lor cutreieră pământul.
10 De aceea poporul[d] se întoarce spre ei
şi soarbe cuvintele lor ca apa.[e]
11 Ei zic: „Cum să ştie Dumnezeu
şi cum ar putea afla Cel Preaînalt?“
12 Aşa sunt cei răi:
liniştiţi pe vecie şi crescând în bogăţie.
13 Într-adevăr, degeaba mi-am curăţit inima
şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie,
14 căci sunt lovit toată ziua
şi am parte de pedeapsă în fiecare dimineaţă.
15 Dacă aş zice: „Vreau să pot vorbi şi eu aşa!“,
iată că aş trăda neamul fiilor Tăi.
16 M-am gândit la aceste lucruri ca să le pricep,
dar zadarnică mi-a fost truda,
17 până ce am venit la Sfântul Lăcaş al lui Dumnezeu
şi am luat aminte la sfârşitul lor.
18 Într-adevăr, Tu îi aşezi în locuri alunecoase,
îi arunci în dezastru.
19 Cum sunt pustiiţi într-o clipă!
Sunt nimiciţi, sfârşiţi prin lovituri năprasnice.
20 Ca un vis la deşteptare, Stăpâne,
aşa le lepezi chipul când Te trezeşti.
21 Când inima-mi era mâhnită
şi eram străpuns în adâncul fiinţei mele,
22 eram ca o brută fără pricepere;
eram ca dobitoacele înaintea Ta.
23 Însă eu totdeauna sunt cu Tine!
Tu mă ţii de mâna dreaptă,
24 mă călăuzeşti cu sfatul Tău
şi apoi mă vei lua în slavă.
25 Pe cine am eu în ceruri în afară de Tine?
Iar pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni, ci doar în Tine.
26 Carnea şi inima pot să mi se prăpădească,
dar Dumnezeu este stânca inimii mele
şi partea mea de moştenire pe vecie.
27 Căci iată, cei ce se depărtează de Tine vor pieri.
Tu-i nimiceşti pe toţi cei ce-Ţi sunt necredincioşi.
28 Cât despre mine, este bine să fiu lângă Dumnezeu.
Am făcut din Stăpânul Domn adăpostul meu;
voi povesti toate isprăvile Tale!
Căsătoria lui Isaac cu Rebeca
24 Avraam era acum bătrân, înaintat în vârstă, iar Domnul îl binecuvântase în toate lucrurile. 2 El i-a zis celui mai bătrân dintre sclavii din gospodăria sa, cel care îngrijea de tot ceea ce avea el:
– Pune-ţi mâna sub coapsa mea 3 şi jură-mi pe Domnul, Dumnezeul cerului şi al pământului, că nu vei lua o soţie pentru fiul meu dintre fiicele canaaniţilor, în mijlocul cărora locuiesc, 4 ci că te vei duce în ţara mea, la rudele mele, şi de acolo vei lua o soţie pentru fiul meu Isaac.
5 – Poate femeia nu va vrea să vină cu mine în această ţară, a răspuns sclavul; trebuie atunci să-l duc pe fiul tău în ţara din care ai venit?
6 – Să nu cumva să-l duci pe fiul meu acolo, i-a spus Avraam. 7 Domnul, Dumnezeul cerului, Cel Care m-a scos din casa tatălui meu şi din patria mea, Care mi-a vorbit şi mi-a jurat spunând: „Seminţei[a] tale îi voi da această ţară!“, îl va trimite pe Îngerul Său înaintea ta, iar tu vei lua de acolo o soţie pentru fiul meu. 8 Dar dacă femeia nu va dori să te urmeze, vei fi dezlegat de acest jurământ al meu; numai să nu-l duci pe fiul meu acolo. 9 Sclavul şi-a pus mâna sub coapsa stăpânului său, Avraam, şi i-a jurat în legătură cu acest lucru.
10 El a luat zece dintre cămilele stăpânului său şi tot felul de daruri alese şi a plecat fără întârziere spre Aram-Naharayim[b], spre cetatea lui Nahor. 11 A lăsat cămilele să se aşeze în afara cetăţii, lângă izvorul de apă – era spre seară, la ceasul când femeile veneau să scoată apă – 12 apoi s-a rugat: „Doamne, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, Te rog, împlineşte-mi astăzi dorinţa şi arată-Ţi îndurarea faţă de stăpânul meu, Avraam. 13 Acum stau lângă acest izvor de apă, iar fiicele oamenilor din cetate vor veni să scoată apă. 14 Fie ca fata căreia îi voi spune: «Te rog, dă-mi vasul tău ca să beau» şi care îmi va răspunde: «Bea! şi-ţi voi adăpa şi cămilele», aceea să fie fata pe care ai ales-o pentru slujitorul Tău Isaac. Prin aceasta voi cunoaşte că Ţi-ai arătat îndurarea faţă de stăpânul meu.“
15 Înainte ca el să-şi fi terminat rugăciunea, a ieşit cu vasul pe umăr Rebeca; ea era fiica lui Betuel, fiul Milcăi, soţia lui Nahor, fratele lui Avraam. 16 Fata era foarte frumoasă; era fecioară şi nici un bărbat n-o cunoscuse. Ea a coborât la izvor, şi-a umplut vasul şi apoi s-a întors. 17 Sclavul a alergat să o întâlnească şi i-a zis:
– Te rog, dă-mi puţină apă din vasul tău.
18 – Bea, domnul meu, a răspuns ea.
Şi a coborât repede vasul pe mână şi i-a dat să bea.
19 După ce i-a dat de băut, ea a spus:
– Voi scoate apă şi pentru cămilele tale, până vor termina de băut.
20 A golit repede vasul în adăpătoare, a alergat din nou la izvor ca să scoată apă şi a scos apă pentru toate cămilele lui. 21 Bărbatul o privea fără să spună nimic, pentru ca să cunoască dacă Domnul i-a făcut reuşită călătoria sau nu. 22 După ce cămilele au terminat de băut, bărbatul i-a dat fetei un inel[c] de aur, cântărind o jumătate de şechel[d] şi două brăţări de aur, cântărind zece şecheli[e]. 23 Apoi a întrebat-o:
– A cui fiică eşti? Spune-mi, te rog, este loc în locuinţa tatălui tău pentru noi, ca să înnoptăm acolo?
24 – Sunt fiica lui Betuel, fiul Milcăi, pe care aceasta i l-a născut lui Nahor, a răspuns ea. 25 Avem paie şi hrană din belşug, precum şi loc de înnoptat, a continuat ea.
26 Atunci bărbatul s-a plecat, s-a închinat Domnului 27 şi a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, Care nu Şi-a îndepărtat îndurarea şi credincioşia de la stăpânul meu. În ceea ce mă priveşte, Domnul m-a condus pe cale, până la locuinţa rudelor stăpânului meu.“
3 Gândiţi-vă cu atenţie la Cel Ce a îndurat o astfel de împotrivire faţă de El Însuşi din partea păcătoşilor, ca să nu vă lăsaţi descurajaţi şi să nu renunţaţi.
4 Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge în lupta împotriva păcatului 5 şi aţi uitat în întregime încurajarea pe care v-o spune ca unor fii:
„Fiul meu, nu dispreţui disciplinarea Domnului,
nu te descuraja când eşti mustrat de El,
6 pentru că Domnul îl disciplinează pe cel pe care-l iubeşte
şi pedepseşte pe orice fiu pe care-l primeşte.“[a]
7 Răbdaţi încercările de dragul disciplinării! Dumnezeu se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Care copil nu este disciplinat de tatăl lui? 8 Însă dacă voi nu aveţi parte de disciplina de care au parte toţi copiii, atunci sunteţi copii nelegitimi, nu fii! 9 Mai mult, în cazul părinţilor noştri omeneşti, ei ne-au disciplinat, iar noi i-am respectat; n-ar trebui, cu atât mai mult, să ne supunem Tatălui duhurilor şi să trăim? 10 Ei ne-au disciplinat pentru scurt timp, aşa cum li s-a părut lor cel mai bine, însă El ne disciplinează pentru binele nostru, ca să avem parte de sfinţenia Lui. 11 Întotdeauna, orice disciplinare este mai degrabă dureroasă decât plăcută, dar, mai târziu, cei care au fost disciplinaţi prin ea adună rodul paşnic al dreptăţii.
Necredinţa fraţilor lui Isus
7 După aceea, Isus a călătorit prin Galileea. Nu voia să călătorească prin Iudeea, pentru că iudeii căutau să-L omoare. 2 Sărbătoarea iudeilor, cea a Corturilor[a], era aproape. 3 Prin urmare, fraţii Lui I-au zis:
– Pleacă de aici şi du-te în Iudeea, ca să vadă şi ucenicii Tăi lucrările pe care le faci! 4 Căci nimeni nu face ceva pe ascuns când caută să devină cunoscut! Dacă faci aceste lucruri, arată-Te lumii!
5 Căci nici chiar fraţii Lui nu credeau în El. 6 Isus le-a răspuns:
– Timpul Meu n-a sosit încă, dar vouă timpul vă este totdeauna favorabil! 7 Pe voi lumea nu vă poate urî, dar pe Mine Mă urăşte, pentru că Eu depun mărturie despre ea că lucrările ei sunt rele. 8 Duceţi-vă voi la sărbătoare; Eu (încă)[b] nu Mă duc la sărbătoarea aceasta, pentru că timpul Meu încă n-a sosit pe deplin.
9 Şi, spunând aceste lucruri, a rămas în Galileea. 10 Însă după ce fraţii Lui au plecat la sărbătoare, S-a dus şi El, dar nu pe faţă, ci cam pe ascuns. 11 La sărbătoare, iudeii Îl căutau şi se întrebau: „Unde este Acela?“ 12 Erau multe şoapte[c] în mulţime cu privire la El. Unii ziceau: „Este un om bun!“ Alţii ziceau: „Nu, ci duce în rătăcire mulţimea!“ 13 Totuşi, de frica iudeilor, nimeni nu vorbea deschis despre El.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.