Revised Common Lectionary (Semicontinuous)

Psalmul 118

Istoria creării cerurilor şi a pământului

1 La început, Dumnezeu^[a] a creat cerurile şi pământul. ² Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului era întuneric, iar Duhul lui Dumnezeu plutea peste întinderea apelor.

³ Atunci Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!“; şi a fost lumină. ⁴ Dumnezeu a văzut că lumina era bună şi a despărţit lumina de întuneric. ⁵ Dumnezeu a numit lumina „zi“, iar întunericul l-a numit „noapte“. A fost o seară şi a fost o dimineaţă: ziua întâi.

⁶ Dumnezeu a zis: „Să fie o boltă cerească^[b] în mijlocul apelor, care să despartă apele de ape!“ ⁷ Astfel, Dumnezeu a făcut bolta şi a despărţit apele care sunt sub boltă de apele care sunt deasupra ei. Şi aşa a şi fost. ⁸ Dumnezeu a numit bolta „cer“. A fost o seară şi a fost o dimineaţă: ziua a doua.

⁹ Dumnezeu a zis: „Să se adune la un loc apele care sunt sub cer şi să apară uscatul!“ Şi aşa a şi fost. ¹⁰ Dumnezeu a numit uscatul „pământ“, iar apele care au fost adunate la un loc, le-a numit „mări“. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun. ¹¹ Atunci Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vegetaţie: plante care să facă sămânţă şi pomi fructiferi care să dea rod cu sămânţă în el, potrivit soiului lor!“ Şi aşa a şi fost. ¹² Pământul a dat vegetaţie: plante care fac sămânţă potrivit soiului lor şi pomi care dau rod cu sămânţă în el, potrivit soiului lor. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun. ¹³ A fost o seară şi a fost o dimineaţă: ziua a treia.

¹⁴ Dumnezeu a zis: „Să fie nişte luminători pe bolta cerului, care să despartă ziua de noapte; ei să fie semne care să arate anotimpurile, zilele şi anii ¹⁵ şi să slujească drept luminători pe bolta cerului, ca să dea lumină pământului!“ Şi aşa a şi fost. ¹⁶ Dumnezeu a făcut cei doi luminători mari: luminătorul cel mare, care să stăpânească ziua, şi luminătorul cel mic, care să stăpânească noaptea; a făcut, de asemenea, şi stelele. ¹⁷ Dumnezeu i-a aşezat pe bolta cerului, ca să dea lumină pământului, ¹⁸ să stăpânească ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun. ¹⁹ A fost o seară şi a fost o dimineaţă: ziua a patra.

Învierea în trup

³⁵ Cineva ar putea întreba: „Cum învie morţii? Cu ce fel de trup vor veni?“ ³⁶ Ce nebunie! Ceea ce tu semeni, nu vine la viaţă dacă nu moare, ³⁷ iar ceea ce semeni nu este trupul care va fi, ci doar o sămânţă simplă, ca una de grâu sau de altceva. ³⁸ Însă Dumnezeu îi dă fiecărei seminţe un trup, aşa cum doreşte; fiecărei seminţe îi dă trupul ei. ³⁹ Nu toate trupurile sunt la fel: unul este trupul oamenilor, altul este trupul animalelor, altul al păsărilor, altul al peştilor. ⁴⁰ Există trupuri cereşti şi trupuri pământeşti. Există o splendoare a celor cereşti şi un alt fel de splendoare a celor pământeşti. ⁴¹ Alta este splendoarea soarelui, alta este splendoarea lunii şi alta este splendoarea stelelor, iar o stea diferă de alta în splendoare.

⁴² La fel este şi cu învierea morţilor. Ceea ce este semănat în putrezire, este înviat în nemurire. ⁴³ Ceea ce este semănat în necinste, este înviat în slavă. Ceea ce este semănat în slăbiciune, este înviat în putere. ⁴⁴ Este semănat trup firesc şi este înviat trup duhovnicesc. Dacă există un trup firesc, există şi unul duhovnicesc. ⁴⁵ Aşa este şi scris: „Primul om, Adam, a devenit un suflet viu.“^[a] Ultimul Adam a devenit un duh care dă viaţă. ⁴⁶ Dar primul nu este cel duhovnicesc, ci este cel firesc; apoi vine cel duhovnicesc. ⁴⁷ Primul om a fost făcut din ţărâna pământului. Al doilea Om este din cer. ⁴⁸ Aşa cum era cel din ţărână, aşa sunt şi cei din ţărână; şi aşa cum este Cel Ceresc, aşa sunt şi cei cereşti. ⁴⁹ Aşa cum suntem în asemănarea celui din ţărână, la fel vom fi^[b] şi în asemănarea Celui Ceresc.