Revised Common Lectionary (Semicontinuous)
25 Tu eşti pricina laudelor mele în adunarea cea mare!
Îmi voi împlini jurămintele înaintea celor ce se tem de Tine[a]!
26 Cei săraci vor mânca şi se vor sătura;
cei ce Îl caută pe Domnul Îl vor lăuda.
Veşnic să vă trăiască sufletul!
27 Toate marginile pământului
îşi vor aminti şi se vor întoarce la Domnul.
Toate familiile neamurilor
se vor închina înaintea Lui,
28 căci a Domnului este domnia
şi El stăpâneşte peste neamuri!
29 Toţi cei prosperi de pe pământ vor mânca şi I se vor închina;[b]
înaintea Lui vor îngenunchea toţi cei ce se coboară în ţărână,
cei ce nu pot să-şi păstreze viaţa.
30 Urmaşii[c] Îi vor sluji[d]
şi se va povesti istorisi generaţiei următoare despre Stăpânul.
31 Ei vor veni şi vor vesti dreptatea Lui,
iar poporului care se va naşte îi vor vesti lucrarea Lui.
Coşul cu fructe coapte
8 Stăpânul Domn mi-a mai arătat următorul lucru: am văzut un coş cu fructe coapte. 2 El m-a întrebat:
– Ce vezi tu, Amos?
– Un coş cu fructe coapte, am răspuns eu.
Atunci Domnul mi-a zis:
– Vine sfârşitul[a] poporului Meu, Israel! Nu-l voi mai cruţa!
3 În ziua aceea, zice Stăpânul Domn, cântecele de la Templu[b] se vor preface în urlete. Vor fi o mulţime de hoituri aruncate peste tot! Tăcere!
4 Ascultaţi aceasta, voi, care-i călcaţi în picioare pe sărmani
şi-i prăpădiţi pe săracii din ţară.
5 Voi ziceţi: „Când va trece luna nouă[c],
ca să putem vinde grâne?
Cât mai este din Sabat,
ca să deschidem grânarele,
să micşorăm cantitatea[d],
să mărim preţul[e],
să măsluim cumpăna ca să înşelăm,
6 să-i cumpărăm pe săraci pe argint
şi pe sărmani – pentru o pereche de sandale
şi să vindem codină în loc de grâne?“
7 Domnul a jurat pe mândria lui Iacov: „Nu voi uita niciodată vreuna din faptele lui!“
Filip vesteşte Evanghelia în Samaria
8 Saul îşi dăduse consimţământul la uciderea lui Ştefan.
Chiar în ziua aceea a izbucnit o mare persecuţie împotriva bisericii din Ierusalim şi toţi, în afară de apostoli, s-au împrăştiat prin regiunile Iudeii şi ale Samariei[a]. 2 Nişte oameni evlavioşi l-au îngropat pe Ştefan şi l-au jelit mult. 3 Saul însă făcea prăpăd în biserică, intrând prin case, luând cu forţa bărbaţi şi femei şi aruncându-i în închisoare.
4 Cei ce fuseseră împrăştiaţi vesteau Cuvântul pe oriunde treceau. 5 Filip s-a coborât într-o cetate a Samariei[b] şi le-a predicat pe Cristos. 6 Mulţimile luau aminte în acelaşi gând la cele spuse de Filip, când au auzit şi au văzut semnele pe care le făcea. 7 Căci din mulţi demoniaci ieşeau duhuri rele, scoţând strigăte puternice, şi mulţi paralitici şi şchiopi erau vindecaţi. 8 Astfel, a fost o mare bucurie în cetatea aceea.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.