Old/New Testament

Război împotriva amoniţilor

19 După aceea^(A), Nahaş, împăratul fiilor lui Amon, a murit, şi în locul lui a domnit fiul său. ² David a zis: „Voi arăta bunăvoinţă lui Hanun, fiul lui Nahaş, căci tatăl lui a arătat bunăvoinţă faţă de mine.” Şi David a trimis soli să-l mângâie pentru moartea tatălui său. Când au ajuns slujitorii lui David în ţara fiilor lui Amon, la Hanun, ca să-l mângâie, ³ căpeteniile fiilor lui Amon au zis lui Hanun: „Crezi că David îţi trimite oameni să te mângâie, ca să cinstească pe tatăl tău? Oare n-au venit slujitorii lui la tine ca să cunoască cetatea şi s-o nimicească, şi ca să iscodească ţara?” ⁴ Atunci, Hanun a luat pe slujitorii lui David, a pus să-i radă şi să le taie hainele pe la mijloc, până la brâu. Apoi le-a dat drumul. ⁵ David, căruia au venit şi i-au dat de ştire despre cele întâmplate cu oamenii aceştia, a trimis nişte oameni înaintea lor, căci li se făcuse mare ruşine şi împăratul a trimis să le spună: „Rămâneţi la Ierihon până vă va creşte barba şi apoi să vă întoarceţi.” ⁶ Fiii lui Amon au văzut că se făcuseră urâţi lui David şi Hanun şi fiii lui Amon au trimis o mie de talanţi de argint să tocmească în slujba lor care şi călăreţi de la sirienii din Mesopotamia şi de la sirienii din Maaca şi din Ţoba^(B). ⁷ Au tocmit treizeci şi două de mii de care şi pe împăratul din Maaca împreună cu poporul lui, care au venit şi au tăbărât înaintea Medebei. Fiii lui Amon s-au strâns din cetăţile lor şi au mers la luptă. ⁸ La auzul acestei veşti, David a trimis împotriva lor pe Ioab şi toată oştirea de oameni viteji. ⁹ Fiii lui Amon au ieşit şi s-au înşirat în linie de bătaie la intrarea cetăţii; împăraţii care veniseră au tăbărât deosebit pe câmp. ¹⁰ Ioab a văzut că avea de luptat şi înainte şi înapoi. A ales atunci din toţi voinicii de frunte ai lui Israel o ceată pe care a aşezat-o împotriva sirienilor ¹¹ şi a pus sub porunca fratelui său Abişai cealaltă parte a poporului, ca să ţină piept fiilor lui Amon. ¹² El a zis: „Dacă sirienii vor fi mai tari decât mine, să-mi vii tu în ajutor şi dacă fiii lui Amon vor fi mai tari decât tine, îţi voi veni eu în ajutor. ¹³ Fii tare şi să ne îmbărbătăm pentru poporul nostru şi pentru cetăţile Dumnezeului nostru şi Domnul să facă ce va crede!” ¹⁴ Ioab, cu poporul lui, a înaintat la luptă împotriva sirienilor, şi ei au fugit dinaintea lui. ¹⁵ Şi, când au văzut fiii lui Amon că sirienii o luaseră la fugă, au fugit şi ei dinaintea lui Abişai, fratele lui Ioab, şi s-au întors în cetate. Şi Ioab s-a întors la Ierusalim. ¹⁶ Sirienii, văzând că fuseseră bătuţi de Israel, au trimis şi au adus pe sirienii care erau de cealaltă parte a Râului şi Şofah, căpetenia oştirii lui Hadadezer, era în fruntea lor. ¹⁷ Au dat de ştire lui David, care a strâns pe tot Israelul, a trecut Iordanul, a mers împotriva lor şi s-a pregătit de luptă împotriva lor. David s-a înşiruit în linie de bătaie împotriva sirienilor. Dar sirienii, după ce se bătuseră cu el, ¹⁸ au fugit dinaintea lui Israel. David le-a ucis oamenii de la şapte mii de care şi patruzeci de mii de pedestraşi şi a omorât pe Şofah, căpetenia oştirii. ¹⁹ Slujitorii lui Hadadezer, văzându-se bătuţi de Israel, au făcut pace cu David şi i s-au supus. Şi sirienii n-au vrut să mai ajute pe fiii lui Amon.

Cucerirea cetăţii Raba

20 În anul următor^(C), pe vremea când porneau împăraţii la război, Ioab^(D) a pornit, în fruntea unei puternice oştiri, să pustiască ţara fiilor lui Amon şi să împresoare Raba. Dar David a rămas la Ierusalim. Ioab a bătut Raba şi a nimicit-o. ² David a luat^(E) cununa de pe capul împăratului ei şi a găsit-o în greutate de un talant de aur: era împodobită cu pietre scumpe. Au pus-o pe capul lui David, care a luat o mare pradă din cetate. ³ A scos afară pe locuitori şi i-a tăiat în bucăţi cu fierăstraie, cu securi şi cu topoare; tot aşa a făcut tuturor cetăţilor fiilor lui Amon. David s-a întors la Ierusalim cu tot poporul.

Biruinţele asupra filistenilor

⁴ După aceea, a avut loc^(F) o bătălie la Ghezer cu filistenii. Atunci, Sibecai^(G), Huşatitul, a ucis pe Sipai, unul din copiii lui Rafa. Şi filistenii au fost smeriţi. ⁵ A mai fost o bătălie cu filistenii. Şi Elhanan, fiul lui Iair, a ucis pe fratele lui Goliat, Lahmi din Gat, care avea o suliţă al cărei mâner era ca un sul de ţesut. ⁶ A mai fost^(H) o bătălie la Gat. Acolo a fost un om de statură înaltă, care avea şase degete la fiecare mână şi la fiecare picior, douăzeci şi patru toate, şi care se trăgea şi el din Rafa. ⁷ El a batjocorit pe Israel, şi Ionatan, fiul lui Şimea, fratele lui David, l-a ucis. ⁸ Oamenii aceştia erau dintre copiii lui Rafa la Gat. Ei au pierit ucişi de mâna lui David şi de mâna slujitorilor lui.

Numărătoarea poporului

21 Satana^(I) s-a sculat împotriva lui Israel şi a aţâţat pe David să facă numărătoarea lui Israel. ² Şi David a zis lui Ioab şi căpeteniilor poporului: „Duceţi-vă de faceţi numărătoarea lui Israel de la Beer-Şeba până la Dan şi spuneţi-mi, ca să ştiu la cât se ridică^(J) numărul poporului.” ³ Ioab a răspuns: „Domnul să facă pe poporul Lui încă de o sută de ori pe atâta! Împărate, domnul meu, nu sunt ei toţi slujitori ai domnului meu? Dar pentru ce cere domnul meu lucrul acesta? Pentru ce să faci pe Israel să păcătuiască astfel?” ⁴ Împăratul a stăruit în porunca pe care o dădea lui Ioab. Şi Ioab a plecat şi a străbătut tot Israelul, apoi s-a întors la Ierusalim. ⁵ Ioab a dat lui David cartea numărătorii poporului: în tot Israelul erau o mie de mii şi o sută de mii de bărbaţi în stare să scoată sabia, iar în Iuda erau patru sute şaptezeci de mii de bărbaţi în stare să scoată sabia. ⁶ Între ei n-a numărat şi pe Levi şi Beniamin^(K), căci porunca împăratului i se părea o urâciune.

Ciuma

⁷ Porunca aceasta n-a plăcut lui Dumnezeu, care a lovit pe Israel. ⁸ Şi David a zis lui Dumnezeu: „Am săvârşit un mare păcat^(L) făcând lucrul acesta! Acum, iartă^(M) fărădelegea robului Tău, căci am lucrat în totul ca un nebun!” ⁹ Domnul a vorbit astfel lui Gad, văzătorul^(N) lui David: ¹⁰ „Du-te şi spune lui David: ‘Aşa vorbeşte Domnul: «Îţi pun înainte trei urgii; alege una din ele, şi te voi lovi cu ea».’ ” ¹¹ Gad s-a dus la David şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: ‘Primeşte ¹² sau trei^(O) ani de foamete, sau trei luni în timpul cărora să fii nimicit de potrivnicii tăi şi atins de sabia vrăjmaşilor tăi, sau trei zile în timpul cărora sabia Domnului şi ciuma să fie în ţară şi îngerul Domnului să ducă nimicirea în tot ţinutul lui Israel. Vezi acum ce trebuie să răspund Celui ce mă trimite’.” ¹³ David a răspuns lui Gad: „Sunt într-o mare strâmtorare! Să cad în mâinile Domnului, căci îndurările Lui sunt nemărginite, dar să nu cad în mâinile oamenilor!” ¹⁴ Domnul a trimis ciuma în Israel şi au căzut şaptezeci de mii de oameni din Israel. ¹⁵ Dumnezeu a trimis un înger^(P) la Ierusalim ca să-l nimicească şi, pe când îl nimicea, Domnul S-a uitat şi I-a părut^(Q) rău de răul acesta, şi a zis îngerului care nimicea: „Destul! Acum, trage-ţi mâna înapoi!” Îngerul Domnului stătea lângă aria lui Ornan, Iebusitul. ¹⁶ David a ridicat ochii şi a văzut^(R) pe îngerul Domnului stând între pământ şi cer şi ţinând în mână sabia scoasă şi întoarsă împotriva Ierusalimului. Atunci, David şi bătrânii, înveliţi cu saci, au căzut cu faţa la pământ. ¹⁷ Şi David a zis lui Dumnezeu: „Oare n-am poruncit eu numărătoarea poporului? Eu am păcătuit şi am făcut răul acesta, dar oile acestea ce au făcut oare? Doamne, Dumnezeul meu, mâna Ta să fie dar peste mine şi peste casa tatălui meu şi să nu piardă pe poporul Tău!” ¹⁸ Îngerul^(S) Domnului a spus lui Gad să vorbească lui David, să se suie să ridice un altar Domnului în aria lui Ornan, Iebusitul. ¹⁹ David s-a suit, după cuvântul pe care-l spusese Gad în Numele Domnului. ²⁰ Ornan s-a întors şi a văzut îngerul, şi cei patru fii ai lui s-au ascuns împreună cu el: treiera grâul atunci. ²¹ Când a ajuns David la Ornan, Ornan s-a uitat şi a zărit pe David, apoi a ieşit din arie şi s-a închinat înaintea lui David, cu faţa la pământ. ²² David a zis lui Ornan: „Dă-mi locul ariei să zidesc în el un altar Domnului; dă-mi-l pe preţul lui în argint, ca să se depărteze urgia de deasupra poporului.” ²³ Ornan a răspuns lui David: „Ia-l şi să facă domnul meu împăratul ce va crede; iată eu dau boii pentru arderea-de-tot, carele în loc de lemne şi grâul pentru darul de mâncare, toate le dau.” ²⁴ Dar împăratul David a zis lui Ornan: „Nu! Vreau să-l cumpăr pe preţul lui în argint, căci nu voi da Domnului ce este al tău şi nu voi aduce o ardere-de-tot care să nu mă coste nimic.” ²⁵ Şi David a dat^(T) lui Ornan şase sute de sicli de aur pentru locul ariei. ²⁶ David a zidit acolo un altar Domnului şi a adus arderi-de-tot şi jertfe de mulţumire. A chemat pe Domnul şi Domnul i-a răspuns prin foc^(U), care s-a pogorât din cer pe altarul arderii-de-tot. ²⁷ Atunci, Domnul a vorbit îngerului, care şi-a vârât iarăşi sabia în teacă. ²⁸ Pe vremea aceasta, David, văzând că Domnul îl ascultase în aria lui Ornan, Iebusitul, aducea jertfe acolo. ²⁹ Dar locaşul^(V) Domnului, făcut de Moise în pustie, şi altarul arderilor-de-tot erau atunci pe înălţimea Gabaonului. ³⁰ David^(W) nu putea să meargă înaintea acestui altar să caute pe Dumnezeu, pentru că îl înspăimântase sabia îngerului Domnului.

Femeia prinsă în preacurvie

8 Isus S-a dus la Muntele Măslinilor. ² Dar, dis-de-dimineaţă, a venit din nou în Templu; şi tot norodul a venit la El. El a şezut jos şi-i învăţa. ³ Atunci, cărturarii şi fariseii I-au adus o femeie prinsă în preacurvie. Au pus-o în mijlocul norodului ⁴ şi au zis lui Isus: „Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar când săvârşea preacurvia. ⁵ Moise^(A), în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu dar ce zici?” ⁶ Spuneau lucrul acesta ca să-L ispitească şi să-L poată învinui. Dar Isus S-a plecat în jos şi scria cu degetul pe pământ. ⁷ Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe, El S-a ridicat în sus şi le-a zis: „Cine^(B) dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea”. ⁸ Apoi, S-a plecat iarăşi şi scria cu degetul pe pământ. ⁹ Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simţit mustraţi^(C) de cugetul lor şi au ieşit afară, unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni, până la cei din urmă. Şi Isus a rămas singur cu femeia, care stătea în mijloc. ¹⁰ Atunci, S-a ridicat în sus; şi, când n-a mai văzut pe nimeni decât pe femeie, Isus i-a zis: „Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nimeni nu te-a osândit?” ¹¹ „Nimeni, Doamne”, I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: „Nici^(D) Eu nu te osândesc. Du-te şi să^(E) nu mai păcătuieşti.”)

Isus, Lumina lumii

¹² Isus le-a vorbit din nou şi a zis: „Eu^(F) sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”. ¹³ La auzul acestor vorbe, fariseii I-au zis: „Tu^(G) mărturiseşti despre Tine Însuţi: deci mărturia Ta nu este adevărată”. ¹⁴ Drept răspuns, Isus le-a zis: „Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine Însumi, totuşi mărturia Mea este adevărată; căci Eu ştiu de unde am venit şi unde Mă duc, dar voi^(H) nu ştiţi nici de unde vin nici unde Mă duc. ¹⁵ Voi^(I) judecaţi după înfăţişare; Eu^(J) nu judec pe nimeni. ¹⁶ Şi chiar dacă judec, judecata Mea este adevărată, pentru că nu^(K) sunt singur, ci Tatăl, care M-a trimis, este cu Mine. ¹⁷ În^(L) Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată: ¹⁸ deci despre Mine Însumi, mărturisesc Eu, şi despre Mine mărturiseşte^(M) şi Tatăl, care M-a trimis.” ¹⁹ Ei I-au zis deci: „Unde este Tatăl Tău?” Isus a răspuns: „Voi^(N) nu Mă cunoaşteţi nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu. Dacă^(O) M-aţi cunoaşte pe Mine, aţi cunoaşte şi pe Tatăl Meu.” ²⁰ Isus a spus aceste cuvinte, pe când învăţa pe norod în Templu, în locul unde era vistieria^(P); şi nimeni^(Q) n-a pus mâna pe El, pentru că încă^(R) nu-I sosise ceasul. ²¹ Isus le-a mai spus: „Eu Mă duc, şi Mă^(S) veţi căuta şi veţi^(T) muri în păcatul vostru; acolo unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni”. ²² Atunci, iudeii au zis: „Doar n-o avea de gând să se omoare, de zice: ‘Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni!’ ” ²³ „Voi^(U) sunteţi de jos”, le-a zis El, „Eu sunt de sus. Voi^(V) sunteţi din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta. ²⁴ De aceea^(W) v-am spus că veţi muri în păcatele voastre, căci^(X), dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre.” ²⁵ „Cine eşti Tu?” I-au zis ei. Isus le-a răspuns: „Ceea ce de la început vă spun că sunt. ²⁶ Am multe de zis despre voi şi de osândit în voi, dar Cel ce^(Y) M-a trimis este adevărat, şi Eu^(Z), ce am auzit de la El, aceea spun lumii.” ²⁷ Ei n-au înţeles că le vorbea despre Tatăl.