Previous Prev Day Next DayNext

Chronological

Read the Bible in the chronological order in which its stories and events occurred.
Duration: 365 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 95

Psalmul 95

Veniţi să strigăm de bucurie către Domnul,
    să strigăm către Stânca mântuirii noastre!
Să ne înfăţişăm înaintea Lui cu laude
    şi să strigăm către El prin cântări!

Căci Domnul este un Dumnezeu mare,
    este un împărat mare, mai presus de toţi zeii!
El ţine în mână adâncimile pământului,
    iar înălţimile munţilor sunt ale Lui.
A Lui este marea, – El a făcut-o –
    iar uscatul, mâinile Lui l-au întocmit.

Veniţi să I ne închinăm, să I ne plecăm înainte,
    să îngenunchem înaintea Domnului, Creatorul nostru!
Căci El este Dumnezeul nostru,
    iar noi suntem poporul păşunii Lui,
        turma mâinii Sale!

„Astăzi dacă auziţi glasul Lui,[a]
    nu vă împietriţi inimile ca la Meriba[b],
        ca în ziua de la Masa[c], în pustie,
când strămoşii voştri M-au pus la încercare
    şi M-au ispitit, deşi Îmi văzuseră lucrările!
10 Timp de patruzeci de ani am fost scârbit de acea generaţie
    şi am zis: «Ei sunt un popor care s-a rătăcit în inima lui
        şi n-au cunoscut căile Mele.»
11 De aceea am jurat în mânia Mea:
    «Nu vor intra în odihna Mea!»“

Psalmii 97-99

Psalmul 97

Domnul împărăţeşte! Să se înveselească pământul
    şi să se bucure ostroavele cele multe!

Norii şi negura Îl înconjoară,
    dreptatea şi judecata sunt temelia tronului Său.
Înaintea Lui merge focul,
    arzându-I duşmanii din preajmă.
Fulgerele Lui luminează lumea;
    pământul vede şi se cutremură.
Munţii se topesc ca ceara înaintea Domnului,
    înaintea Stăpânului întregului pământ.
Cerurile vestesc dreptatea Lui
    şi toate popoarele văd slava Lui.

Sunt făcuţi de ruşine toţi cei ce slujesc chipurilor
    şi cei ce se laudă cu idolii.
        Toţi zeii să se închine înaintea Lui!

Sionul aude şi se bucură,
    se veselesc fiicele lui Iuda[a]
        din pricina judecăţilor Tale, Doamne!
Tu, Doamne, eşti Cel Preaînalt peste întreg pământul;
    Tu eşti înălţat mai presus de toţi dumnezeii!

10 Cei ce iubiţi pe Domnul, urâţi răul!
    El păzeşte sufletele credincioşilor Săi
        şi îi scapă din mâna celor răi.
11 Lumina este semănată pentru cel drept
    şi bucuria pentru cel cu inima dreaptă.
12 Bucuraţi-vă în Domnul, voi, cei drepţi!
    Lăudaţi-L, amintindu- de sfinţenia Lui!

Psalmul 98

Un psalm

Cântaţi Domnului un cântec nou,
    căci El a făcut minuni.
Mâna lui cea dreaptă şi braţul Lui cel sfânt
    I-au adus victorie!
Domnul Îşi face cunoscută mântuirea;
    Îşi descoperă dreptatea înaintea neamurilor.
El Şi-a amintit de îndurarea şi de credincioşia
    promisă casei lui Israel;
toate marginile pământului au văzut
    mântuirea Dumnezeului nostru.

Strigaţi către Domnul, toţi locuitorii pământului!
    Chiuiţi, strigaţi de bucurie, cântaţi!
Cântaţi Domnului cu lira,
    cu lira şi cu cântece din gură,
cu trâmbiţe şi cu sunet de corn,
    strigaţi înaintea Împăratului, a Domnului!

Să vuiască marea şi tot ce este în ea,
    lumea şi toţi locuitorii ei!
Râurile să bată din palme,
    munţii să strige de bucurie cu toţii
înaintea Domnului,
    Care vine să judece pământul.
El va judeca lumea cu dreptate
    şi popoarele cu nepărtinire!

Psalmul 99

Domnul împărăţeşte! Să tremure popoarele!
    El tronează deasupra heruvimilor! Să se cutremure pământul!
Domnul este mare în Sion;
    El este înălţat peste popoare.
Lăudaţi Numele Lui cel mare şi înfricoşător:
    El este sfânt!

Împăratul este puternic şi iubeşte dreptatea.[b]
    Tu ai statornicit nepărtinirea;
        Tu ai făcut judecată şi dreptate în Iacov[c].
Înălţaţi-L pe Domnul, Dumnezeul nostru,
    şi închinaţi-vă înaintea aşternutului[d] picioarelor Sale:
        El este sfânt!

Moise şi Aaron erau dintre preoţii Săi,
    iar Samuel – dintre cei ce-I chemau Numele;
ei L-au chemat pe Domnul
    şi El le-a răspuns.
Le-a vorbit din stâlpul de nor,
    iar ei au păzit mărturiile şi poruncile pe care El le-a dat.

Doamne, Dumnezeul nostru, Tu le-ai răspuns;
    ai fost pentru ei[e] un Dumnezeu Care iartă,
        dar şi Unul Care te-ai răzbunat pe ei din cauza faptelor lor rele.
Înălţaţi pe Domnul, Dumnezeul nostru,
    şi închinaţi-vă pe muntele Lui cel sfânt,
        căci Domnul, Dumnezeul nostru, este sfânt!

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.