Imprimir Opciones de la página
Anterior Día anterior Día siguienteSiguiente

Beginning

Read the Bible from start to finish, from Genesis to Revelation.
Duration: 365 days
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014 (RMNN)
Version
Iosua 22-24

Trimiterea celor două seminţii şi jumătate acasă

22 Atunci, Iosua a chemat pe rubeniţi, pe gadiţi şi jumătate din seminţia lui Manase şi le-a zis: „Voi aţi păzit tot(A) ce v-a poruncit Moise, robul Domnului, şi(B) aţi ascultat de glasul meu în tot ce v-am poruncit. N-aţi părăsit pe fraţii voştri de o bună bucată de vreme până în ziua de azi şi aţi păzit rânduielile şi poruncile Domnului, Dumnezeului vostru. Acum, când Domnul, Dumnezeul vostru, a dat odihnă fraţilor voştri, cum le spusese, întoarceţi-vă şi duceţi-vă la corturile voastre, în ţara dată în stăpânirea voastră, pe(C) care v-a dat-o Moise, robul Domnului, dincolo de Iordan. Aveţi grijă numai(D) să păziţi şi să împliniţi poruncile şi legile pe care vi le-a dat Moise, robul Domnului: să(E) iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, să umblaţi în toate căile Lui, să ţineţi poruncile Lui, să vă alipiţi de El şi să-I slujiţi din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru.” Şi Iosua i-a binecuvântat(F) şi le-a dat drumul, şi ei au plecat la corturile lor. Moise dăduse unei jumătăţi din seminţia lui Manase o moştenire în Basan, şi Iosua a dat celeilalte(G) jumătăţi o moştenire lângă fraţii lor, dincoace de Iordan, la apus. Când i-a trimis Iosua la corturile lor, i-a binecuvântat şi le-a zis: „Voi vă întoarceţi la corturile voastre cu mari bogăţii, cu foarte multe turme şi cu o mare mulţime de argint, de aur, de aramă, de fier şi de îmbrăcăminte. Împărţiţi(H) cu fraţii voştri prada luată de la vrăjmaşii voştri.” Fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase s-au întors acasă, lăsând pe copiii lui Israel la Silo, în ţara Canaanului, ca să se ducă în ţara Galaadului(I), care era moşia lor şi unde se aşezaseră, cum poruncise lui Moise Domnul.

Ei zidesc un alt altar

10 Când au ajuns pe malurile Iordanului, care fac parte din ţara Canaanului, fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase au zidit acolo un altar lângă Iordan, un altar a cărui mărime izbea privirile. 11 Copiii lui Israel au auzit(J) zicându-se: „Iată că fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase au zidit un altar în faţa ţării Canaanului, pe malurile Iordanului, în părţile copiilor lui Israel.” 12 Când au auzit copiii lui Israel lucrul acesta, toată adunarea(K) copiilor lui Israel s-a strâns la Silo, ca să se suie împotriva lor şi să se bată cu ei. 13 Copiii lui Israel au trimis(L) la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad şi la jumătate din seminţia lui Manase, în ţara Galaadului, pe Fineas(M), fiul preotului Eleazar, 14 şi zece căpetenii cu el, câte o căpetenie de fiecare casă părintească pentru fiecare din seminţiile lui Israel; toţi erau căpetenii(N) de casă părintească între miile lui Israel. 15 Ei au venit la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad şi la jumătate din seminţia lui Manase, în ţara Galaadului, şi le-au vorbit astfel: 16 „Aşa vorbeşte toată adunarea Domnului: ‘Ce înseamnă păcatul acesta pe care l-aţi săvârşit faţă de Dumnezeul lui Israel şi pentru ce vă abateţi acum de la Domnul, zidindu-vă un altar, ca să vă răzvrătiţi(O) azi împotriva Domnului? 17 Privim oare ca o nimica nelegiuirea lui Peor(P), a cărui pată n-am ridicat-o până acum de peste noi, cu toată urgia pe care a adus-o ea asupra adunării Domnului? 18 Şi voi vă abateţi astăzi de la Domnul! Dacă vă răzvrătiţi azi împotriva Domnului, mâine El Se va mânia(Q) împotriva întregii adunări a lui Israel. 19 Dacă priviţi ca necurată ţara care este moşia voastră, treceţi în ţara care este moşia Domnului, unde este aşezată locuinţa(R) Domnului, şi aşezaţi-vă în mijlocul nostru, dar nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului şi nu vă despărţiţi de noi, zidindu-vă un altar, afară de altarul Domnului, Dumnezeului nostru! 20 Acan(S), fiul lui Zerah, n-a săvârşit oare un păcat cu privire la lucrurile date spre nimicire şi nu S-a aprins de mânie Domnul împotriva întregii adunări a lui Israel? Şi el n-a fost singurul care a pierit din pricina nelegiuirii lui.’ ”

Apărarea lor

21 Fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase au răspuns astfel căpeteniilor peste miile lui Israel: 22 „Domnul Dumnezeu, Cel atotputernic, Domnul Dumnezeu(T), Cel atotputernic, ştie(U) şi Israel însuşi să ştie lucrul acesta! Dacă din răzvrătire şi păcătuire împotriva Domnului am făcut lucrul acesta, să nu ne vină în ajutor Domnul în ziua aceasta! 23 Dacă ne-am zidit un altar ca să ne abatem de la Domnul, ca să aducem pe el arderi-de-tot şi daruri de mâncare şi ca să aducem pe el jertfe de mulţumiri, Domnul să ne ceară(V) socoteală de aceasta! 24 Am făcut lucrul acesta mai degrabă de frică, gândindu-ne că într-o zi s-ar putea ca fiii voştri să zică fiilor noştri: ‘Ce legătură este între voi şi Domnul, Dumnezeul lui Israel? 25 Domnul a pus Iordanul hotar între noi şi voi, fii ai lui Ruben şi fii ai lui Gad: voi n-aveţi parte de Domnul!’ Şi fiii voştri ar face astfel ca fiii noştri să nu se mai teamă de Domnul. 26 De aceea am zis: Să ne zidim deci un altar, nu pentru arderi-de-tot şi pentru jertfe, 27 ci ca o(W) mărturie între noi şi voi, între urmaşii noştri şi ai voştri, că voim să slujim(X) Domnului, înaintea Feţei Lui, prin arderile-de-tot şi prin jertfele noastre de ispăşire şi de mulţumiri, ca să nu zică fiii voştri într-o zi fiilor noştri: ‘Voi n-aveţi parte de Domnul!’ 28 Noi am zis: ‘Dacă mai târziu ne vor vorbi astfel nouă sau urmaşilor noştri, vom răspunde: «Priviţi chipul altarului Domnului pe care l-au făcut părinţii noştri nu pentru arderi-de-tot şi pentru jertfe, ci ca mărturie între noi şi voi». 29 Departe de noi gândul să ne răzvrătim împotriva Domnului şi să ne abatem astăzi de la Domnul, zidind(Y) un altar pentru arderi-de-tot, pentru daruri de mâncare şi pentru jertfe, afară de altarul Domnului, Dumnezeului nostru, care este înaintea locaşului Lui!’ ” 30 Când au auzit preotul Fineas şi căpeteniile adunării, căpeteniile peste miile lui Israel, care erau cu el, cuvintele pe care le-au rostit fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi fiii lui Manase au rămas mulţumiţi. 31 Şi Fineas, fiul preotului Eleazar, a zis fiilor lui Ruben, fiilor lui Gad şi fiilor lui Manase: „Cunoaştem acum că Domnul este în mijlocul(Z) nostru, fiindcă n-aţi săvârşit păcatul acesta împotriva Domnului şi aţi izbăvit astfel pe copiii lui Israel din mâna Domnului”. 32 Fineas, fiul preotului Eleazar, şi căpeteniile au părăsit pe fiii lui Ruben şi pe fiii lui Gad şi s-au întors din ţara Galaadului în ţara Canaanului, la copiii lui Israel, cărora le-au făcut o dare de seamă. 33 Copiii lui Israel au rămas mulţumiţi; au binecuvântat(AA) pe Dumnezeu şi n-au mai vorbit să se suie înarmaţi ca să pustiască ţara pe care o locuiau fiii lui Ruben şi fiii lui Gad. 34 Fiii lui Ruben şi fiii lui Gad au numit altarul acela Ed (Martor), „căci”, au zis ei, „el este martor între noi că Domnul este Dumnezeu”.

Adunarea lui Israel. Sfaturile lui Iosua

23 De multă vreme Domnul dăduse(AB) odihnă lui Israel, izbăvindu-l de toţi vrăjmaşii care-l înconjurau. Iosua era bătrân(AC), înaintat în vârstă. Atunci, Iosua o chemat(AD) pe tot Israelul, pe bătrânii lui, pe căpeteniile lui, pe judecătorii lui şi pe căpeteniile oastei. Şi le-a zis: „Eu sunt bătrân, înaintat în vârstă. Aţi văzut tot ce a făcut Domnul, Dumnezeul(AE) vostru, tuturor neamurilor acelora dinaintea voastră, căci Domnul, Dumnezeul vostru, a luptat pentru voi. Vedeţi, v-am(AF) dat ca moştenire prin sorţ, după seminţiile voastre, neamurile acestea care au rămas, începând de la Iordan, şi toate neamurile pe care le-am nimicit, până la Marea cea Mare, spre apusul soarelui. Domnul, Dumnezeul(AG) vostru, le va izgoni dinaintea voastră şi le va alunga dinaintea voastră, şi voi le veţi stăpâni ţara, cum(AH) a spus Domnul, Dumnezeul vostru. Puneţi-vă toată puterea(AI) ca să păziţi şi să împliniţi tot ce este scris în cartea Legii lui Moise, fără să vă(AJ) abateţi nici la dreapta, nici la stânga. Să nu(AK) vă amestecaţi cu neamurile acestea care au rămas printre voi; să nu rostiţi(AL) numele dumnezeilor lor şi să nu-l întrebuinţaţi în jurământ; să nu le slujiţi şi să nu vă închinaţi înaintea lor. Ci alipiţi-vă(AM) de Domnul, Dumnezeul vostru, cum aţi făcut până în ziua aceasta. Domnul(AN) a izgonit dinaintea voastră neamuri mari şi puternice şi nimeni(AO) până în ziua aceasta n-a putut să vă stea împotrivă. 10 Unul(AP) singur dintre voi urmărea o mie din ei, căci Domnul, Dumnezeul vostru, lupta pentru voi, cum(AQ) v-a spus. 11 Vegheaţi(AR) dar cu luare-aminte asupra sufletelor voastre, ca să iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru. 12 Dacă vă veţi(AS) abate şi vă veţi alipi de neamurile acestea care au rămas printre voi, dacă vă veţi uni cu ele(AT) prin căsătorie şi dacă veţi intra în legătură cu ele, 13 să fiţi încredinţaţi că Domnul(AU), Dumnezeul vostru, nu va mai izgoni aceste neamuri dinaintea voastră, ci(AV) ele vă vor fi o cursă şi un laţ, un bici în coaste şi nişte spini în ochi, până veţi pieri de pe faţa acestei ţări bune, pe care v-a dat-o Domnul, Dumnezeul vostru. 14 Iată că astăzi eu mă duc(AW) pe calea pe care merge tot ce este pământesc. Recunoaşteţi dar din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru că niciunul din toate cuvintele bune, rostite asupra voastră de Domnul, Dumnezeul vostru, n-a rămas neîmplinit; toate vi s-au împlinit, niciunul n-a rămas(AX) neîmplinit. 15 Şi după(AY) cum toate cuvintele bune pe care vi le spusese Domnul, Dumnezeul vostru, s-au împlinit pentru voi, tot aşa Domnul va împlini faţă de voi toate cuvintele rele(AZ), până vă va nimici de pe faţa acestei ţări bune, pe care v-a dat-o Domnul, Dumnezeul vostru. 16 Dacă veţi călca legământul pe care vi l-a dat Domnul, Dumnezeul vostru, şi dacă vă veţi duce să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi înaintea lor, Domnul Se va aprinde de mânie împotriva voastră şi veţi pieri degrabă din ţara cea bună pe care v-a dat-o El”.

Cea din urmă adunare

24 Iosua a adunat toate seminţiile lui Israel la Sihem(BA) şi a chemat(BB) pe bătrânii lui Israel, pe căpeteniile lui, pe judecătorii lui şi pe căpeteniile oastei. Ei s-au înfăţişat(BC) înaintea lui Dumnezeu. Iosua a zis întregului popor:

„Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ‘Părinţii voştri, Terah, tatăl lui Avraam şi tatăl lui Nahor, locuiau în vechime de cealaltă parte a Râului(BD) (Eufrat) şi slujeau(BE) altor dumnezei. Eu am(BF) luat pe tatăl vostru Avraam din cealaltă parte a Râului şi l-am purtat prin toată ţara Canaanului; i-am înmulţit sămânţa şi i-am(BG) dat pe Isaac. Lui Isaac i-am dat pe Iacov(BH) şi pe Esau(BI): lui Esau i-am dat în stăpânire muntele Seir, iar Iacov(BJ) şi fiii lui s-au pogorât în Egipt. Am trimis(BK) pe Moise şi pe Aaron şi am lovit(BL) Egiptul cu minunile pe care le-am făcut în mijlocul lui; apoi v-am scos afară din el. Am scos(BM) pe părinţii voştri din Egipt şi aţi ajuns(BN) la mare. Egiptenii(BO) au urmărit pe părinţii voştri până la Marea Roşie, cu care şi călăreţi. Părinţii voştri au strigat(BP) către Domnul. Şi Domnul a pus(BQ) întuneric între voi şi egipteni, a adus(BR) marea înapoi peste ei şi i-a acoperit. Aţi văzut cu ochii(BS) voştri ce am făcut egiptenilor. Şi aţi rămas multă vreme(BT) în pustie. V-am adus în ţara amoriţilor, care locuiau dincolo de Iordan, şi ei au luptat(BU) împotriva voastră. I-am dat în mâinile voastre; aţi pus stăpânire pe ţara lor şi i-am nimicit dinaintea voastră. Balac(BV), fiul lui Ţipor, împăratul Moabului, s-a sculat şi a pornit la luptă împotriva lui Israel. A chemat(BW) pe Balaam, fiul lui Beor, ca să vă blesteme. 10 Dar n-am vrut(BX) să ascult pe Balaam: el v-a(BY) binecuvântat şi v-am izbăvit din mâna lui Balac. 11 Aţi trecut(BZ) Iordanul şi aţi ajuns la Ierihon. Locuitorii Ierihonului au luptat(CA) împotriva voastră: amoriţii, fereziţii, canaaniţii, hetiţii, ghirgasiţii, heviţii şi iebusiţii. I-am dat în mâinile voastre, 12 am trimis(CB) înaintea voastră viespe bondărească şi i-a izgonit dinaintea voastră, ca pe cei doi împăraţi ai amoriţilor: nu cu sabia(CC), nici cu arcul tău. 13 V-am dat o ţară pe care n-o munciserăţi, cetăţi(CD) pe care nu le zidiserăţi, dar pe care le locuiţi, vii şi măslini pe care nu-i sădiserăţi, dar care vă slujesc ca hrană.’

Făgăduinţele poporului

14 Acum, temeţi-vă(CE) de Domnul şi slujiţi-I cu scumpătate(CF) şi credincioşie. Depărtaţi(CG) dumnezeii cărora le-au slujit părinţii voştri dincolo de Râu şi în(CH) Egipt şi slujiţi Domnului. 15 Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi(CI) astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor(CJ) cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Râu, sau dumnezeilor(CK) amoriţilor, în a căror ţară locuiţi. Cât(CL) despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului”. 16 Poporul a răspuns şi a zis: „Departe de noi gândul să părăsim pe Domnul şi să slujim altor dumnezei. 17 Căci Domnul este Dumnezeul nostru. El ne-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei, pe noi şi pe părinţii noştri; El a făcut înaintea ochilor noştri acele minuni mari şi ne-a păzit în tot timpul drumului pe care l-am urmat şi în mijlocul tuturor popoarelor pe la care am trecut. 18 El a izgonit dinaintea noastră pe toate popoarele şi pe amoriţii care locuiau ţara aceasta. Şi noi vom sluji Domnului, căci El este Dumnezeul nostru.” 19 Iosua a zis poporului: „Voi nu(CM) veţi putea să slujiţi Domnului, căci este un Dumnezeu(CN) sfânt, un Dumnezeu(CO) gelos; El nu(CP) vă va ierta fărădelegile şi păcatele. 20 Când(CQ) veţi părăsi pe Domnul şi veţi sluji unor dumnezei străini, El Se va(CR) întoarce şi vă va face rău, şi vă va nimici, după ce v-a făcut bine”. 21 Poporul a zis lui Iosua: „Nu! Căci vom sluji Domnului”. 22 Iosua a zis poporului: „Voi sunteţi martori împotriva voastră înşivă că aţi ales(CS) pe Domnul, ca să-I slujiţi.”

Ei au răspuns: „Suntem martori!” 23 „Scoateţi(CT) dar dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru şi întoarceţi-vă inima spre Domnul, Dumnezeul lui Israel.” 24 Şi poporul a zis lui Iosua: „Noi vom sluji Domnului, Dumnezeului nostru şi vom asculta glasul Lui”. 25 Iosua a făcut în ziua aceea un(CU) legământ cu poporul şi i-a dat legi şi porunci la(CV) Sihem. 26 Iosua a scris(CW) aceste lucruri în cartea Legii lui Dumnezeu. A luat o(CX) piatră mare şi a ridicat-o(CY) acolo sub(CZ) stejarul care era în locul închinat Domnului. 27 Şi Iosua a zis întregului popor: „Iată, piatra aceasta va fi martoră(DA) împotriva noastră, căci a auzit(DB) toate cuvintele pe care ni le-a spus Domnul; ea va fi martoră împotriva voastră, ca să nu fiţi necredincioşi Dumnezeului vostru”. 28 Apoi Iosua(DC) a dat drumul poporului şi s-a dus fiecare în moştenirea lui.

Moartea lui Iosua

29 După aceste(DD) lucruri, Iosua, fiul lui Nun, robul Domnului, a murit în vârstă de o sută zece ani. 30 L-au înmormântat în ţinutul care-i căzuse la împărţeală, la Timnat-Serah(DE), în muntele lui Efraim, la miazănoapte de muntele Gaaş. 31 Israel(DF) a slujit Domnului în tot timpul vieţii lui Iosua şi în tot timpul vieţii bătrânilor care au trăit după Iosua şi care cunoşteau(DG) tot ce făcuse Domnul pentru Israel. 32 Oasele(DH) lui Iosif, pe care le aduseseră copiii lui Israel din Egipt, au fost îngropate la Sihem, în partea ţarinei pe care o cumpărase(DI) Iacov de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita şi care a ajuns moştenirea fiilor lui Iosif. 33 Eleazar, fiul lui Aaron, a murit şi a fost îngropat la Ghibeat-Fineas, care fusese dat fiului său Fineas, în muntele(DJ) lui Efraim.

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014 (RMNN)

Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.