Book of Common Prayer
Psalmul 72
Al lui Solomon[a]
1 Dumnezeule, dă judecăţile Tale regelui
şi dreptatea Ta fiului regelui!
2 Atunci el[b] va judeca cu dreptate pe poporul Tău
şi cu nepărtinire pe sărmanii Tăi.
3 Munţii vor aduce pacea pentru popor
şi tot aşa şi dealurile, prin dreptate[c].
4 El le va face dreptate asupriţilor din popor,
îi va izbăvi pe fiii săracilor
şi îl va zdrobi pe asupritor.
5 El va trăi[d] atâta timp cât va fi soare,
cât va fi lună, din neam în neam.
6 El va fi ca ploaia care coboară peste pământul cosit,
ca ploile repezi, picurând pământul.
7 În zilele lui, cel drept va înflori
şi va fi multă pace, până când nu va mai fi lună.
8 El va domni de la o mare la alta
şi de la râu[e] până la marginile pământului[f].
9 Înaintea lui se vor pleca triburile pustiei,
iar duşmanii lui vor linge ţărâna.
10 Regi din Tarşiş[g] şi din ostroave
se vor întoarce cu daruri;
regi din Şeba şi din Seba
se vor apropia cu ofrande.
11 I se vor închina toţi regii,
toate popoarele îl vor sluji.
12 Căci el îl va scăpa pe săracul care strigă
şi pe sărmanul lipsit de ajutor.
13 Va avea milă de cel umil şi sărac,
şi va scăpa vieţile săracilor.
14 Le va răscumpăra vieţile de la asuprire şi violenţă,
căci sângele lor preţuieşte mult pentru el.
15 Să trăiască!
Să i se dea podoabe din aur de Şeba!
Fie ca oamenii să se roage pentru el totdeauna
şi să-l binecuvânteze în fiecare zi!
16 Să fie belşug de grâne în ţară,
chiar şi pe crestele munţilor!
Să freamăte pomii[h] ca cei din Liban,
iar oamenii din cetăţi să înflorească la fel ca iarba de pe pământ.[i]
17 Să-i rămână numele pe vecie!
Să-i dăinuiască numele cât va fi soare!
Toate neamurile vor fi binecuvântate prin el[j]
şi-l vor numi fericit!
18 Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel,
Singurul Care poate face minuni!
19 Binecuvântat să-I fie slăvitul Nume în veci!
Slava Lui să umple întreg pământul!
Amin! Amin!
20 Aici este sfârşitul rugăciunilor lui David, fiul lui Işai.
73 Mâinile Tale m-au făcut şi m-au întocmit.
De aceea, dă-mi pricepere ca să pot învăţa poruncile Tale!
74 Cei ce se tem de Tine mă privesc şi se bucură,
căci aştept împlinirea Cuvântului Tău.
75 Doamne, recunosc că judecăţile Tale sunt drepte
şi că din credincioşie m-ai smerit.
76 Fă-mi parte de îndurarea Ta, pentru a fi mângâiat,
după promisiunea pe care ai făcut-o robului Tău.
77 Să vină peste mine îndurările Tale şi voi trăi,
căci îmi găsesc desfătarea în Legea Ta!
78 Să fie făcuţi de râs cei îngâmfaţi, căci m-au defăimat prin minciuni!
Cât despre mine, eu voi cugeta la hotărârile Tale!
79 Să se întoarcă spre mine cei ce se tem de Tine
şi cei ce cunosc mărturiile Tale!
80 Fie-mi inima integră în orânduirile Tale,
şi atunci nu voi fi dat de ruşine!
81 Sufletul meu tânjeşte după mântuirea Ta,
aşteptând împlinirea Cuvântului Tău.
82 Ochii îmi tânjesc după Tine,
zicând: „Când mă vei mângâia?“
83 Deşi am ajuns ca un burduf de vin în fum,
eu tot nu voi părăsi orânduirile Tale.
84 Câte zile să mai aştepte robul Tău
până îmi vei judeca prigonitorii?
85 Cei îngâmfaţi mi-au săpat gropi;
ei nu lucrează după Legea Ta.
86 Toate poruncile Tale sunt demne de încredere!
Ei mă prigonesc cu minciuni. Scapă-mă!
87 Aproape că m-au prăpădit de pe pământ,
dar eu nu părăsesc hotărârile Tale!
88 Înviorează-mă după îndurarea Ta,
şi voi păzi mărturia gurii Tale!
89 Cuvântul Tău, Doamne,
dăinuie pe vecie în ceruri.
90 Credincioşia Ta dăinuie de la o generaţie la alta;
Tu ai întemeiat pământul şi el aşa rămâne.
91 Astăzi totul dăinuie prin judecăţile Tale,
căci fiecare lucru Îţi este supus.
92 Dacă Legea Ta nu ar fi desfătarea mea,
aş pieri în suferinţa mea.
93 Niciodată nu voi uita hotărârile Tale,
căci prin ele mă înviorezi.
94 Sunt al Tău: mântuieşte-mă,
căci eu caut să trăiesc după hotărârile Tale!
95 Cei răi mă aşteaptă ca să mă nimicească;
eu însă iau aminte la mărturiile Tale.
96 Văd că tot ce este desăvârşit are un sfârşit;
porunca Ta însă este de necuprins.
Cântarea lui Moise
30 Apoi Moise a rostit toate cuvintele acestei cântări în auzul întregii adunări a lui Israel:
32 „Ascultaţi, ceruri, şi voi vorbi.
Ascultă, pământule, cuvintele gurii mele.
2 Ca ploaia să cadă învăţătura mea
şi ca roua să curgă cuvintele mele,
ca stropii de ploaie pe verdeaţă
şi ca aversele pe iarbă.
3 Căci voi proclama Numele Domnului.
Recunoaşte-ţi măreţia Dumnezeului nostru!
4 El este Stânca, lucrările Lui sunt desăvârşite,
căci toate căile Lui sunt drepte.
Dumnezeu este credincios şi în El nu este nedreptate,
El este drept şi cinstit.
5 Ei s-au stricat;
spre ruşinea lor ei nu mai sunt fiii Lui,[a]
ci o generaţie pervertită şi necinstită.
6 Astfel Îl răsplătiţi voi pe Domnul,
popor nechibzuit şi neînţelept?
Nu este El Tatăl vostru, Creatorul[b] vostru,
Cel Ce v-a întocmit şi v-a dat înfăţişare?
7 Aduceţi-vă aminte de zilele din trecut.
Socotiţi anii care au trecut din generaţie în generaţie.
Întrebaţi-i pe părinţii voştri şi vă vor învăţa,
pe bătrânii voştri şi vă vor spune.
8 Când Cel Preaînalt[c] le-a dat neamurilor moştenirea,
când i-a despărţit pe fiii oamenilor,
El a aşezat hotarele popoarelor
după numărul fiilor lui Israel[d].
9 Căci partea Domnului este poporul Lui,
Iacov este moştenirea Lui.
10 El l-a găsit într-un ţinut pustiu,
într-o singurătate plină de urlete deznădăjduite.
L-a înconjurat şi s-a îngrijit de el.
L-a apărat ca pe lumina ochilor Lui,
11 asemenea vulturului care îşi scutură cuibul
şi zboară deasupra puilor,
care îşi deschide aripile,
îi ia şi-i poartă pe penele lui.
12 Domnul a condus singur pe poporul Său
şi nu era nici un zeu străin alături de El.
13 El l-a urcat pe înălţimile ţării
şi l-a hrănit cu roadele câmpului.
L-a hrănit cu miere din stâncă
şi cu untdelemn din stânca cea mai tare,
14 cu iaurtul vitelor şi cu laptele oilor,
cu grăsimea mieilor,
a berbecilor din Başan şi a ţapilor,
cu grăsimea boabelor de grâu.
Şi ai băut vin, sângele strugurilor.
21 O spun spre ruşinea mea, pentru că noi am fost prea slabi pentru aceasta. Dar cu orice altceva ar îndrăzni cineva să se laude – vorbesc ca un nebun – îndrăznesc şi eu să mă laud! 22 Sunt ei evrei? Şi eu sunt! Sunt ei israeliţi? Şi eu sunt! Sunt ei urmaşi ai lui Avraam? Şi eu sunt! 23 Sunt ei slujitori ai lui Cristos? – vorbesc ca un ieşit din minţi. Eu sunt şi mai mult! Am trudit mult mai mult, am fost în închisoare mult mai mult, am fost biciuit mult mai sever, deseori în pericol de moarte; 24 de cinci ori am primit de la iudei patruzeci de lovituri fără una, 25 de trei ori am fost bătut cu nuiele, o dată am fost împroşcat cu pietre, de trei ori am naufragiat, am fost o zi şi o noapte în largul mării, 26 adesea în călătorii, în pericole pe râuri, în pericole din cauza tâlharilor, în pericole din cauza celor din neamul meu, în pericole din cauza neamurilor, în pericole în cetate, în pericole în pustie, în pericole pe mare, în pericole datorită fraţilor falşi, 27 muncind şi trudind din greu, deseori neputând dormi, flămând şi însetat, deseori fără hrană, în frig şi fără haine 28 şi, dincolo de alte lucruri, era şi preocuparea mea zilnică: îngrijorarea mea pentru toate bisericile. 29 Cine este slab şi eu să nu mă simt slab? Cine cade în păcat şi eu să nu ard?
30 Dacă trebuie să mă laud, mă voi lăuda cu lucrurile care îmi arată slăbiciunea. 31 Dumnezeu şi Tatăl Domnului Isus, Care este binecuvântat în veci, ştie că nu mint. 32 În Damasc, guvernatorul regelui Areta[a] a păzit cetatea Damasc ca să mă prindă, 33 dar am fost coborât într-un coş, printr-o fereastră din zid, şi am scăpat din mâinile lui.
Pilda celor zece mine
11 În timp ce ascultau aceste lucruri, El a continuat prin a le spune o pildă, pentru că era aproape de Ierusalim, iar ei credeau că Împărăţia lui Dumnezeu urma să se arate imediat. 12 Aşadar le-a zis:
„Un nobil a plecat într-o ţară îndepărtată ca să preia un regat şi apoi să se întoarcă.[a] 13 I-a chemat pe zece dintre sclavii lui, le-a dat zece mine[b] şi le-a zis: «Folosiţi-le în negoţ până când mă întorc eu!» 14 Dar cetăţenii lui îl urau şi au trimis în urma lui o delegaţie să spună: «Nu vrem ca acest om să fie rege peste noi!»[c] 15 La întoarcerea sa, după ce a preluat regatul, a spus să fie chemaţi sclavii aceia, cărora le dăduse banii, ca să afle cât au câştigat. 16 Primul a venit zicând:
– Stăpâne, mina ta a mai adus încă zece mine!
17 Stăpânul i-a zis:
– Bine, sclav bun! Pentru că ai fost credincios în lucruri mici, primeşte autoritate peste zece cetăţi!
18 A venit al doilea şi a zis:
– Mina ta, stăpâne, a mai adus cinci!
19 Stăpânul i-a zis şi acestuia:
– Primeşte şi tu autoritate peste cinci cetăţi!
20 Un altul a venit şi a zis:
– Stăpâne, iată-ţi mina! Am ţinut-o învelită într-un ştergar, 21 căci m-am temut de tine, fiindcă eşti un om aspru, care iei ceea ce n-ai pus şi seceri ceea ce n-ai semănat!
22 Stăpânul i-a zis:
– Sclav rău, te voi judeca după cuvintele tale! Ştiai că sunt un om aspru, care iau ceea ce n-am pus şi secer ceea ce n-am semănat? 23 Atunci de ce n-ai pus banii la bancă, pentru ca, la întoarcere, să strâng cu dobândă?!
24 Şi le-a zis celor care stăteau acolo:
– Luaţi-i mina şi daţi-i-o celui ce are zece mine.
25 Ei au zis:
– Stăpâne, el are zece mine![d]
26 Vă spun că oricui are, i se va da, dar de la cel ce n-are se va lua chiar şi ce are! 27 Cât despre acei duşmani ai mei, care n-au vrut să domnesc eu peste ei, aduceţi-i aici şi omorâţi-i în faţa mea!“
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.