Book of Common Prayer
Psalmul 61
Pentru dirijor. De cântat cu instrumente cu corzi. Al lui David.
1 Ascultă, Dumnezeule, strigătele mele!
Ia aminte la rugăciunea mea!
2 Strig către Tine de la capătul pământului
cu inima mâhnită:
„Du-mă pe stânca care este mai înaltă decât mine!“
3 Căci Tu eşti adăpostul meu,
turnul meu cel tare împotriva duşmanului.
4 Aş vrea să locuiesc în cortul Tău pe vecie,
să mă ascund la adăpostul aripilor Tale.Sela
5 Căci Tu, Dumnezeule, mi-ai ascultat jurămintele;
Tu mi-ai dat moştenirea celor ce se tem de Numele Tău.
6 Adaugă zile la viaţa regelui!
Fie-i anii cât veşnicia!
7 Fie să troneze veşnic în prezenţa lui Dumnezeu!
Pune îndurarea şi credincioşia să vegheze asupra lui!
8 Atunci voi cânta Numele Tău pe vecie
şi-mi voi împlini jurămintele zi de zi.
Psalmul 62
Pentru dirijor. Pentru Iedutun[a]. Un psalm al lui David.
1 Numai în Dumnezeu sufletul meu îşi găseşte liniştea
şi numai de la El îmi vine mântuirea.
2 Numai El este stânca mea şi mântuirea mea.
El este întăritura mea; niciodată nu voi fi clătinat.
3 Până când veţi mai ataca vreun om,
doborându-l cu toţii,
cum aţi dărâma un zid înclinat
sau un gard dărăpănat?
4 Numai ca să-l doboare din înălţimea lui se sfătuiesc ei.
Le este dragă minciuna;
cu gura ei binecuvântează,
dar cu inima blestemă.Sela
5 Suflete al meu, găseşte-ţi liniştea numai în Dumnezeu,
căci de la El vine nădejdea mea.
6 Numai El este stânca mea şi mântuirea mea.
El este întăritura mea; nu voi fi clătinat!
7 Mântuirea şi slava mea sunt în Dumnezeu,
Stânca mea cea tare.
Adăpostul meu este în Dumnezeu.
8 Poporule, încrede-te în El în orice vreme,
varsă-ţi inima înaintea Lui!
Dumnezeu este adăpostul nostru.Sela
9 Numai o suflare sunt fiii oamenilor.
Minciună sunt oamenii.
Puşi în talerele balanţei sunt fără valoare;
împreună, ei sunt mai uşori decât o suflare.
10 Nu vă încredeţi în asuprire,
nici nu speraţi zadarnic în tâlhărie.
Când sporiţi în putere,
nu lăsaţi inima să vi se încreadă!
11 O dată a vorbit Dumnezeu,
iar eu de două ori am auzit:
„Puterea este a lui Dumnezeu!“
12 A Ta, Stăpâne, este îndurarea,
căci Tu răsplăteşti
fiecăruia după faptele lui.
Psalmul 68
Pentru dirijor. Al lui David. Un psalm. Un cântec
1 Când Dumnezeu Se ridică,
duşmanii Lui să fie împrăştiaţi
şi cei ce-L urăsc să fugă dinaintea feţei Sale.
2 Îi risipeşti precum se risipeşte fumul;
precum se topeşte ceara din cauza focului
aşa pier cei răi dinaintea lui Dumnezeu.[a]
3 Cei drepţi însă se bucură,
se veselesc înaintea lui Dumnezeu
şi chiuie de bucurie.
4 Cântaţi-I lui Dumnezeu, lăudaţi Numele Lui,
înălţaţi-L pe Cel Ce călăreşte pe nori[b]
şi al Cărui Nume este Domnul[c]. Veseliţi-vă înaintea Lui!
5 În Lăcaşul Său cel sfânt,
Dumnezeu este tatăl orfanilor şi apărătorul văduvelor.[d]
6 Dumnezeu dă o familie celor însinguraţi
şi îi conduce spre belşug[e] pe cei care sunt captivi;
cei răzvrătiţi însă locuiesc într-un ţinut arid.
7 Dumnezeule, când Tu ai ieşit înaintea poporului Tău,
când Tu ai mărşăluit prin pustie …Sela
8 pământul s-a cutremurat,
cerurile au picurat
înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeul Sinaiului[f],
înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel.
9 Dumnezeule, Tu ai legănat ca daruri de bunăvoie ploile;
Tu Ţi-ai pregătit astfel moştenirea istovită.
10 Poporul Tău a locuit-o din nou;
Tu ai pregătit bunătăţile Tale pentru cel sărman, Dumnezeule!
11 Stăpânul a vorbit,
iar purtătoarele de veşti s-au făcut o armată mare:
12 „Regii oştirilor au fugit în mare grabă,
iar cel rămas acasă a împărţit prada.[g]
13 Chiar în timp ce voi vă odihniţi la stâne[h]
aripile porumbelului sunt acoperite cu argint
şi penele lui cu aur sclipitor.“
14 Când i-a risipit Atotputernicul[i] pe regi,
parcă ningea în Ţalmon.
15 Munţii Başan sunt munţi maiestuoşi,
munţii Başan sunt munţi cu multe piscuri.
16 Munţi cu multe piscuri, de ce invidiaţi
muntele unde Îi place lui Dumnezeu să locuiască?
Cu siguranţă Domnul locuieşte acolo pe vecie.
17 Carele lui Dumnezeu sunt cu miile şi cu miile de mii.
Stăpânul vine în ele din Sinai, în Lăcaşul Lui cel sfânt.
18 Când Te-ai suit în înălţime, ai luat în sclavie captivitatea;
ai luat daruri pentru[j] oameni,
chiar şi pentru cei răzvrătiţi,
ca ei, Doamne Dumnezeule[k], să locuiască acolo.
19 Binecuvântat să fie Stăpânul, Care ne poartă poverile zi de zi,
Dumnezeul mântuirii noastre.Sela
20 Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al izbăvirilor.
De la Stăpânul Domn vine scăparea de moarte.
21 Cu siguranţă Dumnezeu va zdrobi capul duşmanilor Săi,
creştetul celor ce umblă în nelegiuirile lor.
22 Stăpânul zice: „Îi voi aduce înapoi din Başan,
îi voi aduce înapoi din adâncurile mării,
23 ca să-ţi scufunzi picioarele în sânge,
iar limba câinilor tăi să-şi ia partea din duşmanii tăi.“
24 Dumnezeule, ei privesc procesiunea intrării Tale,
a intrării Dumnezeului meu, a Împăratului meu, în Lăcaşul cel sfânt.
25 În faţă merg cântăreţii, urmaţi de cei cu instrumente,
iar în centru sunt fetele cu tamburine.
26 Binecuvântaţi-L pe Dumnezeu în adunare,
pe Domnul – la izvoarele[l] lui Israel!
27 Acolo se află şi tânărul Beniamin, conducătorul lor,
căpeteniile lui Iuda cu mulţimile lor,
căpeteniile lui Zabulon, căpeteniile lui Neftali.
28 Învredniceşte-Te cu tărie, Dumnezeule,[m]
arată-ne puterea Ta, Dumnezeule, aşa cum ai făcut şi înainte pentru noi!
29 Din pricina Templului Tău de la Ierusalim,
regii Îţi vor aduce daruri.
30 Mustră fiara dintre trestii,
cireada de tauri dintre viţeii popoarelor,
care calcă în picioare bucăţile de argint!
Împrăştie popoarele care-şi găsesc plăcerea în război![n]
31 Ambasadori vor veni din Egipt;
Cuş[o] va alerga cu mâinile întinse[p] spre Dumnezeu.
32 Regate ale pământului, cântaţi-I lui Dumnezeu,
lăudaţi-L pe Stăpânul,Sela
33 pe Cel Ce călăreşte în ceruri, în cerurile veşnice!
Iată, El face cu glasul Său un vuiet puternic!
34 Proclamaţi puterea lui Dumnezeu,
a Cărui maiestate este peste Israel
şi a Cărui putere este în ceruri.
35 Dumnezeule, Tu eşti înfricoşător în Sfântul Tău Lăcaş;
Dumnezeul lui Israel, chiar El dă putere şi tărie poporului!
Binecuvântat să fie Dumnezeu!
Alegerea între viaţă şi moarte
11 Porunca aceasta, pe care ţi-o dau astăzi, nu este prea grea pentru tine, nici prea departe de tine. 12 Nu este nici în cer, ca să zici: «Cine se va înălţa la cer pentru noi ca să ne-o aducă şi astfel să o auzim şi să o împlinim?» 13 Şi nu este nici de partea cealaltă a mării, ca să zici: «Cine va traversa marea ca să ne-o aducă şi astfel să o auzim şi s-o împlinim?» 14 Dimpotrivă, Cuvântul este foarte aproape de tine; este în gura ta şi în inima ta, ca să-l poţi împlini.
15 Iată, astăzi îţi pun înainte viaţa şi binele, moartea şi răul. 16 Pentru că astăzi îţi poruncesc să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, să umbli în căile Lui şi să păzeşti poruncile, hotărârile şi legile Lui; atunci vei trăi şi te vei înmulţi, iar Domnul, Dumnezeul tău, te va binecuvânta în ţara în care ai intrat s-o iei în stăpânire.
17 Dar dacă inima ta se va schimba şi nu vei asculta, dacă te vei abate închinându-te şi slujind altor dumnezei, 18 atunci îţi fac cunoscut astăzi că vei fi nimicit şi nu vei locui multe zile în ţara pentru care ai traversat Iordanul, ca să intri în ea şi s-o iei în stăpânire.
19 Chem astăzi cerul şi pământul ca martori împotriva voastră, că v-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Acum alege viaţa, ca să trăieşti atât tu, cât şi urmaşii tăi, 20 iubindu-L pe Domnul, Dumnezeul tău, ascultând glasul Lui şi alipindu-te de El. Căci El este viaţa ta şi lungimea zilelor tale în ţara pe care Domnul a promis-o strămoşilor tăi, Avraam, Isaac şi Iacov, că le-o va da.“
Pavel şi falşii profeţi
11 Vreau să acceptaţi puţină nebunie din partea mea şi să aveţi răbdare cu mine. 2 Sunt gelos cu gelozia lui Dumnezeu, căci v-am logodit cu un bărbat, pentru a vă înfăţişa ca pe o fecioară curată lui Cristos. 3 Mi-e teamă însă că, aşa cum şarpele a înşelat-o pe Eva cu viclenia lui, gândurile voastre vor fi pervertite de la sinceritatea şi curăţia faţă de Cristos. 4 Căci dacă cineva vine şi vă predică un alt Isus decât Cel pe Care vi L-am predicat noi, sau dacă voi primiţi un alt duh decât Cel pe Care L-aţi primit, sau o altă evanghelie decât cea pe care aţi primit-o, voi îngăduiţi cu uşurinţă toate acestea! 5 Eu consider că nu le sunt inferior în nici o privinţă acelor „apostoli deosebiţi“. 6 Chiar dacă sunt neinstruit în vorbire, nu sunt însă şi în cunoaştere; şi v-am arătat aceasta în orice fel şi în toate lucrurile.
7 Sau am făcut oare un păcat, umilindu-mă pentru ca voi să fiţi înălţaţi, întrucât v-am vestit Evanghelia lui Dumnezeu în dar? 8 Am împovărat[a] alte biserici, primind plată de la ele, ca să vă slujesc vouă, 9 iar când am fost la voi şi eram în nevoi, n-am pus povară asupra nimănui, pentru că nevoile mele au fost împlinite de către fraţii care au venit din Macedonia. M-am abţinut şi mă voi abţine de la a fi o povară pentru voi. 10 Aşa cum adevărul lui Cristos este în mine, nimeni nu va opri această laudă a mea în regiunile Ahaiei[b]. 11 De ce? Pentru că nu vă iubesc? Dumnezeu ştie că vă iubesc.
12 Voi continua să fac ceea ce fac, ca să distrug orice prilej al celor care vor să fie recunoscuţi ca egali ai noştri în lucrurile cu care se laudă, 13 pentru că astfel de oameni sunt apostoli falşi, lucrători care înşală, deghizându-se în apostoli ai lui Cristos. 14 Nu este de mirare, pentru că însuşi Satan se deghizează în înger de lumină. 15 Nu este mare lucru deci dacă slujitorii săi se deghizează în slujitori ai dreptăţii; sfârşitul lor va fi după faptele lor.
Suferinţele lui Pavel pentru Cristos
16 Vă spun din nou: nimeni să nu creadă că sunt nebun, dar, dacă o faceţi, atunci acceptaţi-mă ca şi cum aş fi nebun, ca să mă laud şi eu puţin! 17 În această încredere lăudăroasă, ceea ce spun nu este ceea ce Domnul ar vrea să spun, ci este ca o nebunie. 18 Întrucât mulţi se laudă potrivit firii, mă voi lăuda şi eu. 19 Căci voi sunteţi înţelepţi şi-i răbdaţi cu bucurie pe nebuni! 20 Voi îngăduiţi dacă cineva vă înrobeşte, dacă cineva vă exploatează, dacă cineva vă abuzează, dacă cineva vă priveşte de sus, dacă cineva vă loveşte peste faţă. 21 O spun spre ruşinea mea, pentru că noi am fost prea slabi pentru aceasta. Dar cu orice altceva ar îndrăzni cineva să se laude – vorbesc ca un nebun – îndrăznesc şi eu să mă laud!
Isus şi Zacheu
19 Isus a intrat în Ierihon şi trecea prin cetate. 2 Şi iată că un om numit Zacheu, care era şeful colectorilor de taxe şi era bogat, 3 căuta să vadă care este Isus, dar nu putea din cauza mulţimii, căci era mic de statură. 4 Atunci el a alergat înainte şi s-a suit într-un sicomor[a] ca să-L vadă, căci pe drumul acela urma să treacă. 5 Când a ajuns Isus în locul acela, s-a uitat în sus şi i-a zis:
– Zacheu, dă-te jos repede, pentru că astăzi trebuie să rămân în casa ta!
6 Zacheu s-a dat repede jos din copac şi L-a primit cu bucurie. 7 Când au văzut acest lucru, toţi au început să murmure şi să zică: „A intrat să poposească la un om păcătos!“ 8 Dar Zacheu a stat înaintea Domnului şi I-a zis:
– Iată, Doamne, jumătate din posesiunile mele le dau celor săraci, iar dacă am înşelat pe cineva cu ceva îi dau înapoi de patru ori mai mult!
9 Isus i-a zis:
– Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, deoarece şi el este un fiu al lui Avraam! 10 Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.