Book of Common Prayer
Psalmul 102
O rugăciune a unui om necăjit, când era doborât de întristare şi îşi vărsa plângerea înaintea Domnului
1 Doamne, ascultă rugăciunea mea!
Fie ca strigătul meu să ajungă la Tine!
2 Nu-Ţi ascunde faţa de mine
în ziua necazului meu!
Pleacă-Ţi urechea spre mine;
când strig, răspunde-mi degrabă!
3 Îmi pier zilele ca fumul,
oasele-mi ard ca jarul.
4 Inima-mi este rănită şi se usucă ca iarba,
căci uit să-mi mănânc pâinea.
5 Din pricina gemetelor mele
mi s-au lipit oasele de carne.
6 Mă asemăn cu bufniţa din pustie;
am ajuns ca o cucuvea printre dărâmături.
7 Stau treaz şi sunt
ca o pasăre singuratică pe acoperiş.
8 În fiecare zi duşmanii mei mă batjocoresc;
batjocoritorii mei mă blestemă.
9 Mănânc cenuşă în loc de pâine
şi îmi amestec băutura cu lacrimi,
10 din pricina mâniei şi a urgiei Tale;
căci Tu m-ai ridicat şi m-ai aruncat.
11 Zilele îmi sunt ca umbra înserării
şi mă usuc ca iarba.
12 Însă Tu, Doamne, tronezi pe vecie,
amintirea Ta ţine din generaţie în generaţie.
13 Tu Te vei ridica şi vei avea milă de Sion,
căci este timpul să te înduri de el.
I-a sosit vremea!
14 Slujitorii Tăi îndrăgesc pietrele Sionului
şi le este milă de ţărâna lui.
15 Neamurile se vor teme de Numele Domnului
şi toţi regii pământului – de slava Lui,
16 când Domnul va zidi Sionul
şi Se va arăta în slava Lui.
17 El va răspunde la rugăciunile celor nevoiaşi
şi nu va dispreţui rugăciunile lor.
18 Să se scrie aceasta pentru generaţia viitoare,
pentru ca poporul care se va naşte să-L laude pe Domnul!
19 El supraveghează din înălţimea sfinţeniei Sale;
Domnul priveşte din ceruri pe pământ,
20 ca să ia aminte la gemetele prizonierilor
şi să-i elibereze pe cei condamnaţi la moarte.
21 Numele Domnului va fi vestit din Sion
şi lauda Lui – din Ierusalim,
22 când se vor strânge popoarele
şi regatele ca să-I slujească Domnului.
23 Mi-a frânt puterea pe drum;
mi-a scurtat zilele.
24 De aceea am zis: „Dumnezeul meu, nu mă lua la jumătatea zilelor mele,
Tu, ai Cărui ani ţin din generaţie în generaţie.
25 Tu ai întemeiat la început pământul,
iar cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.
26 Ele vor pieri, dar Tu rămâi.
Toate se vor învechi ca o haină.
Le vei schimba ca pe un veşmânt şi ele vor trece.
27 Tu, însă, rămâi Acelaşi
şi anii Tăi nu se vor sfârşi.“
28 Fiii slujitorilor Tăi vor locui ţara
şi urmaşii lor vor rămâne înaintea Ta.
CARTEA A CINCEA
Psalmul 107
1 Daţi mulţumire Domnului, căci este bun,
căci veşnică-I este îndurarea!
2 Aşa să zică răscumpăraţii Domnului,
cei pe care i-a răscumpărat din mâna duşmanului,
3 pe care i-a adunat de pe cuprinsul ţărilor:
de la răsărit şi de la apus,
de la nord şi de la sud[a].
4 Ei rătăceau prin pustie, pe o cale neumblată,
fără să găsească o cetate în care să locuiască.
5 Flămânzi şi însetaţi,
li se lihnise sufletul în ei.
6 Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul,
şi El i-a izbăvit din necazurile lor.
7 I-a călăuzit pe o cale dreaptă,
ca să meargă spre o cetate în care să locuiască.
8 Să-L laude deci pe Domnul pentru îndurarea Lui
şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
9 Căci El a potolit sufletul însetat
şi a săturat sufletul flămând.
10 Celor ce locuiau în întuneric şi în umbra morţii,
legaţi în chin şi în fiare,
11 pentru că se răzvrătiseră faţă de mesajele lui Dumnezeu
şi dispreţuiseră sfatul Celui Preaînalt,
12 El le-a smerit inima prin necaz;
ei se clătinaseră şi nu era nimeni să-i ajute.
13 Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul,
şi El i-a izbăvit din necazurile lor.
14 I-a scos din întuneric şi din umbra morţii
şi le-a rupt legăturile.
15 Să-L laude deci pe Domnul pentru îndurarea Lui
şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
16 Căci El a zdrobit porţi de bronz
şi a tăiat zăvoare de fier.
17 Ei ajunseseră nebuni[b] din cauza căii lor nelegiuite
şi se nenorociseră din cauza păcatelor lor.
18 Sufletul lor se dezgustase de orice hrană
şi ajunseseră la porţile morţii.
19 Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul,
şi El i-a eliberat din necazurile lor.
20 Le-a trimis Cuvântul Lui, i-a tămăduit
şi i-a scăpat din groapă.
21 Să-L laude deci pe Domnul pentru îndurarea Lui
şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
22 Să aducă jertfe de mulţumire
şi să povestească lucrările Lui cu strigăte de bucurie!
23 Cei ce coborau pe mare cu corăbiile,
cei ce făceau negoţ pe ape mari,
24 au văzut ei înşişi lucrările Domnului
şi minunile Lui din adâncuri.
25 Când a grăit El, s-a iscat o furtună năprasnică,
care a ridicat talazurile mării.
26 Se suiau spre ceruri şi se coborau în adâncuri;
sufletul li se înmuiase din cauza nenorocirii.
27 Se clătinau şi se mişcau ca un om beat;
toată înţelepciunea lor fusese înghiţită.
28 Atunci, în strâmtorarea lor, ei au strigat către Domnul,
şi El i-a izbăvit din necazurile lor.
29 A liniştit furtuna,
iar valurile s-au potolit.
30 Ei s-au bucurat că acestea s-au liniştit,
iar El i-a condus la limanul dorit.
31 Să-L laude deci pe Domnul pentru îndurarea Lui
şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
32 Să-L înalţe în adunarea poporului
şi să-L înalţe în sfatul bătrânilor[c]!
17 Cât despre tine, turma Mea, aşa vorbeşte Stăpânul Domn: «Voi judeca între oaie şi oaie şi între berbeci şi ţapi. 18 Este prea puţin pentru voi că paşteţi în păşunea cea bună de călcaţi în picioare şi ce rămâne din păşunea voastră? Este prea puţin pentru voi că vă adăpaţi din apă limpede de tulburaţi cu picioarele şi ce rămâne după voi? 19 Trebuie ca celelalte oi ale Mele să pască ceea ce voi aţi călcat în picioare şi să se adape din apele pe care le-aţi tulburat voi cu picioarele?»
20 De aceea, aşa le vorbeşte Stăpânul Domn: «Iată, Eu Însumi voi judeca între oaia grasă şi oaia slabă. 21 Pentru că aţi împins cu coasta şi cu umărul şi aţi împuns cu coarnele toate oile slăbite până le-aţi împrăştiat în afară, 22 voi veni în ajutorul oilor Mele şi nu vor mai fi de jaf. Voi face judecată astfel între oaie şi oaie. 23 Voi ridica peste ele un singur Păstor, pe Robul Meu David, şi El le va paşte. El le va paşte şi va fi Păstorul lor.[a] 24 Eu, Domnul, voi fi Dumnezeul lor, iar Robul Meu David va fi Prinţ în mijlocul lor. Eu, Domnul, am vorbit.
25 Voi încheia cu ele un legământ de pace şi voi îndepărta din ţară fiarele sălbatice, ca să locuiască în siguranţă în sălbăticie şi să poată dormi în păduri.
26 Le voi face o binecuvântare,[b] atât pe ele, cât şi împrejurimile dealului Meu. Le voi trimite ploi la vreme şi acestea vor fi ploi ale binecuvântării. 27 Copacul de pe câmp îşi va da rodul, pământul îşi va da recolta, iar ele vor putea locui în siguranţă în ţara lor. Şi vor şti că Eu sunt Domnul când voi rupe legăturile jugului lor şi le voi scăpa din mâna celor ce le-au înrobit. 28 Nu vor mai fi de jaf pentru neamuri şi fiarele din ţară nu le vor mai devora; vor locui în siguranţă şi nimeni nu le va mai îngrozi. 29 Le voi ridica un răsad căruia i se va duce faima şi nu vor mai suferi de foame în ţară, nici nu vor mai purta ruşinea pricinuită de neamuri. 30 Şi vor şti astfel că Eu, Domnul, Dumnezeul lor, sunt cu ele, iar ele sunt poporul Meu, Casa lui Israel, zice Stăpânul Domn. 31 Voi sunteţi turma Mea, turma păşunii Mele, fiecare dintre voi, iar Eu sunt Dumnezeul vostru, zice Stăpânul Domn.»“
8 Lucrul cel mai important din ceea ce am spus este că avem un astfel de Mare Preot, Care S-a aşezat la dreapta tronului Măreţiei, în ceruri, 2 slujitor în Locul Sfânt şi în adevăratul Cort, ridicat de Domnul, nu de oameni. 3 Fiecare preot este desemnat să aducă atât daruri, cât şi jertfe. Astfel, a trebuit ca şi Acesta să aibă ceva să aducă. 4 Aşadar, dacă era pe pământ, atunci nu mai era preot, întrucât există preoţi care aduc daruri potrivit cu Legea. 5 Ei slujesc într-un sanctuar care este o copie şi o umbră a celui ceresc – aşa cum i-a fost arătat lui Moise atunci când urma să ridice cortul. Lui i-a spus: „Vezi să faci totul după modelul care ţi-a fost arătat pe munte!“[a] 6 Însă acum El a obţinut o lucrare mult mai deosebită, în aceeaşi măsură în care şi legământul pe care El îl mijloceşte este mai bun, legământ care a fost dat ca o lege, bazat pe promisiuni mai bune.
7 Dacă primul legământ ar fi fost fără cusur, atunci nu s-ar mai fi căutat loc pentru al doilea. 8 Dar El i-a acuzat, zicând:
„Iată, vin zile, zice Domnul,
când voi încheia cu Casa lui Israel
şi cu Casa lui Iuda
un nou legământ,
9 nu ca legământul pe care l-am încheiat cu strămoşii lor,
în ziua când i-am luat de mână
ca să-i scot din Egipt;
pentru că n-au rămas în legământul Meu,
nici Mie nu Mi-a păsat de ei, zice Domnul.
10 Ci acesta este legământul pe care-l voi încheia cu Casa lui Israel,
după acele zile, zice Domnul:
voi pune legile Mele în mintea lor
şi le voi scrie în inimile lor.
Eu voi fi Dumnezeul lor,
iar ei vor fi poporul Meu.
11 Şi nici unul nu va mai învăţa pe semenul
sau pe fratele său, zicând: «Cunoaşte-L pe Domnul!»,
pentru că toţi Mă vor cunoaşte,
de la cel mai mic până la cel mai mare,
12 căci voi fi îndurător în ce priveşte fărădelegile lor
şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor.“[b]
13 Vorbind despre un nou legământ, l-a făcut pe primul învechit, iar ceea ce este învechit şi îmbătrânit va dispărea în curând.
Acasă la Marta şi Maria
38 În timp ce-şi continuau călătoria, Isus a intrat într-un sat oarecare. Acolo, o femeie, pe nume Marta, L-a primit în casa ei. 39 Ea avea o soră, numită Maria. Aceasta s-a aşezat la picioarele Domnului şi asculta cuvintele Lui. 40 Marta însă era copleşită de atât de multă slujire. Ea a venit şi a zis:
– Doamne, nu-Ţi pasă că sora mea m-a lăsat să slujesc singură? Spune-i deci să mă ajute!
41 Domnul însă i-a răspuns:
– Marta, Marta, tu te îngrijorezi şi te necăjeşti cu privire la multe lucruri, 42 însă doar unul este necesar![a] Căci Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua!
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.