Book of Common Prayer
Psalmul 80
Pentru dirijor. De cântat ca şi „Crinii mărturiei“. Al lui Asaf. Un psalm.
1 Ascultă-ne, Păstor al lui Israel,
Tu, Care-l conduci pe Iosif ca pe o turmă!
Tu, Care tronezi deasupra heruvimilor, străluceşte
2 peste Efraim, Beniamin şi Manase!
Trezeşte-Ţi puterea
şi vino să ne salvezi!
3 Dumnezeule, adu-ne înapoi!
Fă să lumineze faţa Ta peste noi
şi vom fi eliberaţi!
4 Doamne, Dumnezeul Oştirilor,
până când te vei mai mânia
la auzul rugăciunii poporului Tău?
5 Îi hrăneşti cu pâine plămădită cu lacrimi
şi îi adapi cu lacrimi din plin.
6 Ne-ai făcut măr de discordie pentru vecinii noştri,
spre batjocura duşmanilor noştri.
7 Dumnezeu al Oştirilor[a], adu-ne înapoi!
Fă să lumineze faţa Ta peste noi
şi vom fi eliberaţi!
8 Ai adus o vie din Egipt,
ai alungat neamuri şi ai plantat-o.
9 I-ai făcut loc,
iar ea a prins rădăcini
şi a umplut ţara.
10 Munţii au fost acoperiţi de umbra viei,
şi cedrii lui Dumnezeu de ramurile ei.
11 Îşi trimitea mlădiţele până la mare[b],
până la râu[c] se întindeau vlăstarele ei.
12 De ce i-ai străpuns gardul
ca să o culeagă astfel toţi cei ce trec pe drum?
13 O râmă mistreţul din pădure
şi o pasc fiarele câmpului.
14 Dumnezeu al Oştirilor[d], întoarce-Te, Te rog!
Priveşte din ceruri şi ia aminte!
Cercetează via aceasta,
15 rădăcina pe care a sădit-o dreapta Ta,
fiul pe care l-ai înălţat pentru Tine!
16 Este arsă de foc şi tăiată.
Poporul Tău piere din pricina mustrării feţei Tale.
17 Mâna Ta să fie peste omul dreptei Tale,
peste fiul omului pe care l-ai înălţat pentru Tine!
18 Atunci noi nu ne vom mai întoarce de la Tine!
Înviorează-ne şi vom chema Numele Tău!
19 Doamne, Dumnezeul Oştirilor, adu-ne înapoi!
Fă să lumineze faţa Ta peste noi
şi vom fi eliberaţi!
Psalmul 77
Pentru dirijor. Pentru Iedutun[a]. Al lui Asaf. Un psalm.
1 Glasul meu s-a înălţat către Dumnezeu;
am strigat cu glasul meu către Dumnezeu şi El m-a ascultat.
2 În ziua necazului meu L-am căutat pe Stăpân.
Noaptea îmi ţineam întinsă mâna în rugăciune,
iar sufletul meu refuza să fie mângâiat.
3 Mi-am adus aminte de Dumnezeu şi am oftat,
am cugetat şi duhul mi-a căzut în leşin.Sela
4 Tu ai păstrat lumina ochilor mei,
chiar dacă am fost atât de răvăşit, încât nici nu puteam să mai vorbesc.
5 Mi-am adus aminte de zilele de odinioară,
de anii de demult;
6 mi-am amintit de cântecele mele din timpul nopţii.
Am cugetat în inima mea, m-am întrebat în duhul meu:
7 „Oare Stăpânul leapădă pentru totdeauna?
Să nu mai fie niciodată binevoitor?
8 Oare Şi-a oprit îndurarea pe vecie?
A pus El oare capăt promisiunii Lui din neam în neam?
9 Oare a uitat Dumnezeu de îndurare?
În mânia Lui, Şi-a retras El oare mila?“Sela
10 Atunci am zis: „Ceea ce mă face să sufăr
este că dreapta Celui Preaînalt s-a schimbat[b].“
11 Dar îmi voi aminti lucrările Domnului;
da, îmi voi aduce aminte de minunile Tale de odinioară!
12 Voi cugeta la toate faptele Tale,
mă voi gândi la minunile Tale.
13 Dumnezeule, calea Ta este sfântă!
Care zeu este atât de mare ca Dumnezeu[c]?
14 Tu eşti Dumnezeul înfăptuitor de minuni!
Tu Ţi-ai descoperit puterea popoarelor!
15 Cu braţul Tău Ţi-ai răscumpărat poporul,
pe fiii lui Iacov şi ai lui Iosif.Sela
16 Când Te-au văzut apele, Dumnezeule,
când Te-au văzut apele, s-au învolburat,
iar adâncurile s-au cutremurat.
17 Norii au revărsat apa,
tunetul a bubuit în cer,
iar săgeţile Tale s-au împrăştiat în toate părţile.
18 Bubuitul tunetului Tău trecea prin vijelie,
iar fulgerele luminau lumea;
pământul s-a clătinat şi s-a zguduit.
19 Calea Ta a trecut prin mare,
iar cărarea Ta – prin ape mari,
şi nu Ţi s-au mai cunoscut urmele.
20 Ţi-ai condus poporul ca pe o turmă,
prin mâna lui Moise şi a lui Aaron.
Psalmul 79
Un psalm al lui Asaf
1 Dumnezeule, au intrat neamurile pe proprietatea Ta,
au întinat Templul Tău cel sfânt
şi au prefăcut Ierusalimul în ruine!
2 Au dat leşurile slujitorilor Tăi
drept hrană păsărilor cerului
şi carnea credincioşilor Tăi au dat-o fiarelor pământului.
3 Le-au vărsat sângele aşa cum se varsă apa
împrejurul Ierusalimului
şi nu s-a găsit nimeni care să-i îngroape.
4 Am fost de batjocura vecinilor noştri,
de râsul şi de ocara celor ce ne înconjoară.
5 Până când vei mai fi mânios, Doamne?
Pentru totdeauna?
Până când va mai arde gelozia Ta ca focul?
6 Revarsă-Ţi mânia peste neamurile
care nu Te cunosc
şi peste regatele
care nu cheamă Numele Tău,
7 căci l-au mâncat pe Iacov
şi i-au nimicit locuinţa.
8 Nu-Ţi aminti de păcatele noastre dintâi[a]!
Grăbeşte-Te să ne ieşi înainte cu mila Ta,
căci suntem foarte nenorociţi.
9 Ajută-ne, Dumnezeul mântuirii noastre,
pentru slava Numelui Tău!
Izbăveşte-ne şi fă ispăşire pentru păcatele noastre
din pricina Numelui Tău!
10 De ce să zică neamurile:
„Unde le este Dumnezeul?“
Să se facă de cunoscut printre neamuri, chiar sub privirea noastră,
răzbunarea pentru sângele vărsat al slujitorilor Tăi!
11 Fie să ajungă la Tine strigătul prizonierilor;
prin tăria braţului Tău, scapă-i pe cei condamnaţi la moarte!
12 Vecinilor noştri răsplăteşte-le înşeptit
batjocura cu care Te-au batjocorit, Stăpâne!
13 Atunci noi, poporul Tău, turma păşunii Tale,
Te vom lăuda mereu,
vom vesti laudele Tale din generaţie în generaţie!
Israel nu trebuie să-L uite pe Domnul
8 Să păziţi şi să împliniţi toate poruncile pe care vi le dau astăzi, ca să trăiţi, să vă înmulţiţi şi să intraţi în stăpânirea ţării pe care Domnul a promis-o strămoşilor voştri. 2 Adu-ţi aminte de fiecare drum pe care Domnul, Dumnezeul tău, te-a condus prin pustie în timpul acestor patruzeci de ani, ca să te smerească, să te încerce şi să cunoască ce este în inima ta şi să vadă dacă vei păzi poruncile Lui sau nu. 3 Astfel El te-a smerit, te-a lăsat înfometat şi te-a hrănit cu mana de care nu ştiai nimic nici tu, nici părinţii tăi, ca să te înveţe că omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura Domnului. 4 Hainele nu ţi s-au învechit pe tine, iar picioarele nu ţi s-au umflat în timpul acestor patruzeci de ani. 5 Recunoaşte acum că Domnul, Dumnezeul tău, te disciplinează asemenea unui om care îşi disciplinează fiul.
6 Să păzeşti poruncile Domnului, Dumnezeul tău, umblând pe căile Lui şi temându-te de El. 7 Căci El are să te conducă într-o ţară bună, o ţară cu râuri, izvoare şi pâraie ce izvorăsc din văi şi din munţi, 8 o ţară cu grâu şi cu orz, cu vii, cu smochini şi cu rodii, cu ulei şi cu miere, 9 o ţară unde nu vei duce lipsă de pâine şi nu vei avea nevoie de nimic, o ţară unde stâncile sunt de fier şi din munţii căreia vei putea extrage cuprul.
10 Când vei mânca şi te vei sătura, să-L binecuvântezi pe Domnul, Dumnezeul tău, pentru ţara cea bună pe care ţi-a dat-o.
1 Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Cristos, către cele douăsprezece seminţii care sunt împrăştiate[a] printre neamuri: salutări!
Încercări şi ispite
2 Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie atunci când vă confruntaţi cu felurite încercări, 3 căci ştiţi că încercarea credinţei voastre produce răbdare. 4 Dar răbdarea trebuie să-şi ducă la desăvârşire lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi şi întregi, fără să vă lipsească nimic. 5 Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, Care dă tuturor cu generozitate şi fără să mustre, şi ea îi va fi dată. 6 Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască, căci cel ce se îndoieşte este ca valul mării, purtat de vânt şi dus încoace şi încolo. 7 Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul, 8 fiindcă este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile lui.
9 Fratele care are o situaţie umilă să se laude cu înălţarea lui. 10 Cel bogat însă să se laude cu smerirea lui, pentru că va trece ca floarea ierbii. 11 Soarele răsare cu căldura lui arzătoare şi usucă iarba; floarea ei cade şi frumuseţea ei piere. Aşa se va veşteji şi cel bogat în umbletele lui.
12 Ferice de omul care rabdă încercarea! Căci, după ce a trecut încercarea, va primi cununa vieţii, pe care a promis-o Dumnezeu[b] celor ce-L iubesc. 13 Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu!“ Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit de rău şi El nu ispiteşte pe nimeni. 14 Ci fiecare este ispitit atunci când este atras de propria lui poftă şi momit. 15 Atunci pofta concepe dând naştere la păcat, iar păcatul, o dată înfăptuit, dă naştere la moarte.
Mărturisirea de credinţă a lui Petru
18 Într-o zi, în timp ce se ruga singur deoparte, cu El fiind doar ucenicii, Isus i-a întrebat:
– Cine zic mulţimile că sunt Eu?
19 Ei au răspuns:
– Unii zic că eşti Ioan Botezătorul, alţii zic că eşti Ilie, iar alţii zic că un profet dintre cei din vechime a înviat.
20 – Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? i-a mai întrebat El.
Petru a răspuns:
– Cristosul lui Dumnezeu!
Isus vorbeşte despre moartea şi învierea Sa
21 Însă Isus i-a avertizat şi le-a poruncit să nu spună nimănui acest lucru, 22 zicând:
– Fiul Omului trebuie să sufere mult şi să fie respins de către bătrâni[a], de către conducătorii preoţilor şi de către cărturari, să fie omorât, iar a treia zi să fie înviat.
Preţul uceniciei
23 Apoi le-a spus tuturor:
– Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze! 24 Căci oricine vrea să-şi salveze viaţa[b] o va pierde, dar cel ce-şi pierde viaţa pentru Mine, acela o va salva. 25 Şi la ce i-ar folosi unui om să câştige întreaga lume, dacă s-ar distruge sau s-ar pierde pe sine însuşi? 26 Căci celui ce îi va fi ruşine de Mine şi de cuvintele Mele, de acela Îi va fi ruşine şi Fiului Omului când va veni în slava Sa, a Tatălui şi a sfinţilor îngeri. 27 Adevărat vă spun că sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea înainte de a vedea Împărăţia lui Dumnezeu.[c]
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.