Previous Prev Day Next DayNext

Book of Common Prayer

Daily Old and New Testament readings based on the Book of Common Prayer.
Duration: 861 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 25

Psalmul 25[a]

Al lui David

Doamne, la Tine îmi înalţ sufletul!
    Dumnezeul meu, în Tine mă încred:
să nu fiu dat de ruşine!
    Să nu se bucure duşmanii mei de mine!
Da, toţi cei ce nădăjduiesc în Tine nu vor fi daţi de ruşine,
    ci de ruşine vor fi făcuţi cei ce Îţi sunt necredincioşi fără motiv.

Fă-mi cunoscute căile Tale, Doamne,
    învaţă-mă cărările Tale!
Călăuzeşte-mă în adevărul Tău, învaţă-mă,
    căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele!
        În Tine nădăjduiesc toată ziua.
Adu-Ţi aminte, Doamne, de mila şi de îndurarea Ta,
    căci acestea sunt veşnice!
Nu-Ţi aduce aminte de păcatele din tinereţea mea, nici de greşelile mele,
    ci adu-Ţi aminte de mine după îndurarea Ta,
        pentru bunătatea Ta, Doamne!

Domnul este bun şi drept;
    de aceea le dă învăţătură celor păcătoşi pe cale.
El îi îndrumă pe cei smeriţi în ceea ce este drept
    şi îi învaţă pe cei smeriţi calea Lui.
10 Toate cărările Domnului sunt îndurare şi adevăr
    pentru cei ce păzesc legământul şi mărturiile Lui.
11 Doamne, din pricina Numelui Tău,
    iartă-mi vina, căci mare este!
12 Cine se teme de Domnul?
    Aceluia El îi arată ce cale să aleagă.
13 El va locui în fericire,
    iar urmaşii lui vor moşteni ţara.
14 Sfatul[b] Domnului este pentru cei ce se tem de El,
    iar legământul Lui le dă învăţătură.
15 Către Domnul îmi îndrept totdeauna privirea,
    căci El îmi scoate picioarele din laţ.

16 Întoarce-Te spre mine şi îndură-te de mine,
    căci sunt singur şi necăjit!
17 Necazurile inimii mele s-au înmulţit;
    izbăveşte-mă din nenorocirile mele!
18 Uită-te la năpasta şi la necazul meu
    şi iartă toate păcatele mele!
19 Ia aminte la duşmanii mei, căci se înmulţesc,
    şi la înverşunata ură cu care mă urăsc.
20 Păzeşte-mi sufletul şi izbăveşte-mă,
    nu mă lăsa de batjocură, căci mă încred în Tine!
21 Integritatea şi nevinovăţia să mă ocrotească,
    căci nădăjduiesc în Tine!

22 Dumnezeule, răscumpără pe Israel
    din toate necazurile lui!

Psalmii 9

Psalmul 9[a]

Pentru dirijor. Se cântă ca şi „Moartea fiului“. Un psalm al lui David.

Te voi lăuda, Doamne, din toată inima mea,
    voi povesti toate minunile Tale.
Mă voi bucura şi mă voi veseli în Tine,
    voi cânta laudă Numelui Tău, Preaînalte!

Duşmanii mei dau înapoi,
    se poticnesc şi pier dinaintea Ta,
căci Tu ai judecat cauza mea şi mi-ai făcut dreptate;
    ai şezut pe tron ca Unul Care judeci cu dreptate.
Tu ai mustrat neamurile şi l-ai nimicit pe cel rău;
    le-ai şters numele pentru veci de veci.
Duşmanul a sfârşit în ruine veşnice!
    I-ai smuls cetăţile
        şi ai dat uitării amintirea lor.

Domnul însă va trona pe vecie!
    El Îşi pregăteşte tronul pentru judecată.
El va judeca lumea cu dreptate,
    va cântări noroadele cu nepărtinire.
Domnul este o fortăreaţă pentru cel asuprit,
    o fortăreaţă în vremuri de necaz.
10 Cei ce cunosc Numele Tău se încred în Tine,
    căci Tu nu-i părăseşti pe cei ce Te caută, Doamne!
11 Cântaţi Domnului, Care este întronat în Sion!
    Vestiţi printre popoare isprăvile Lui!
12 Căci El, Care răzbună sângele vărsat, Îşi aduce aminte
    şi nu trece cu vederea strigătul sărmanilor.

13 Îndură-te de mine, Doamne,
    uită-te la suferinţa pe care mi-o pricinuiesc duşmanii mei!
        Ridică-mă de la porţile morţii!
14 Atunci voi vesti toate laudele Tale la porţile fiicei Sionului,
    mă voi veseli de mântuirea Ta!
15 Neamurile se vor cufunda în groapa pe care au săpat-o;
    chiar în laţul pe care l-au ascuns li se va prinde piciorul.
16 Domnul Se descoperă şi face judecată[b];
    Cel rău este prins chiar prin lucrarea mâinilor lui.Higgaion[c]. Sela
17 Cei răi se întorc în Locuinţa Morţilor,
    împreună cu toate neamurile care uită de Dumnezeu.
18 Dar El nu-l uită pe cel sărman pentru totdeauna,
    nici nu-i lasă fără nădejde pe cei asupriţi.

19 Ridică-Te, Doamne, să nu biruie omul!
    Să fie judecate neamurile înaintea Ta!
20 Pune groaza în ei, Doamne!
    Să recunoască neamurile că sunt doar nişte oameni!Sela

Psalmii 15

Psalmul 15

Un psalm al lui David

Doamne, cine poate sălăşlui în cortul Tău?
    Cine poate locui pe muntele Tău cel sfânt?

Cel ce umblă în integritate;
    cel ce face dreptate;
cel ce spune adevărul din inimă
    şi nu bârfeşte cu limba lui;
cel ce nu-i face rău prietenului său
    şi nu aruncă insulte asupra semenului său;
cel ce dispreţuieşte pe cel vrednic de dispreţ,
    dar cinsteşte pe cei ce se tem de Domnul;
cel ce nu-şi ia vorba înapoi
    chiar dacă a jurat spre paguba lui;
cel ce nu-şi dă argintul cu dobândă
    şi nici nu acceptă daruri ca să-l nedreptăţească pe cel nevinovat.

Cel ce face aşa
    nu se va clătina niciodată!

Deuteronom 4:9-14

Numai ia seama la tine şi veghează cu luare-aminte asupra sufletului tău ca să nu uiţi lucrurile pe care le-ai văzut cu ochii tăi şi ca ele să nu se depărteze de inima ta în toate zilele vieţii tale. Fă cunoscute aceste lucruri copiilor tăi şi nepoţilor tăi. 10 Adu-ţi aminte de ziua în care ai stat în prezenţa Domnului, Dumnezeul tău, la Horeb, atunci când Domnul mi-a zis: «Strânge poporul la Mine ca să asculte cuvintele Mele şi să înveţe astfel, atât ei, cât şi copiii lor, să se teamă de Mine în toate zilele pe care le vor trăi pe pământ.» 11 Voi v-aţi apropiat şi aţi stat în vecinătatea muntelui. Muntele ardea cu flăcări ce se înălţau până în inima cerurilor. Era întuneric, nori şi negură. 12 Domnul v-a vorbit din mijlocul focului. Voi aţi auzit sunetul cuvintelor Sale, dar nu aţi văzut nici o înfăţişare, ci aţi auzit doar o voce. 13 El v-a vestit legământul Său, Cele Zece Porunci, pe care v-a poruncit să le urmaţi şi pe care le-a scris pe două table[a] de piatră. 14 În vremea aceea, Domnul mi-a poruncit să vă învăţ poruncile şi hotărârile pe care trebuie să le împliniţi în ţara pe care o veţi stăpâni, după ce veţi traversa Iordanul.

2 Corintieni 1:1-11

Pavel, apostol al lui Isus Cristos prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Timotei, către biserica lui Dumnezeu care este în Corint, împreună cu toţi sfinţii care sunt în toată Ahaia[a]: har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos!

Mulţumiri Dumnezeului oricărei încurajări

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl îndurărilor şi Dumnezeul oricărei încurajări, Cel Care ne încurajează în toate necazurile noastre, pentru a-i putea încuraja pe cei ce sunt în orice necaz, cu încurajarea cu care noi înşine suntem încurajaţi de Dumnezeu. Aşa cum suferinţele lui Cristos abundă în noi, tot astfel, prin Cristos, suntem încurajaţi din abundenţă. Dacă noi avem necazuri, este pentru încurajarea şi mântuirea voastră; dacă noi suntem încurajaţi, este pentru încurajarea voastră, care vă ajută să răbdaţi aceleaşi suferinţe pe care le răbdăm şi noi. Nădejdea noastră cu privire la voi este fermă, pentru că ştim că, aşa cum sunteţi părtaşi cu noi în suferinţă, tot aşa sunteţi şi în încurajare.

Fraţilor, nu vrem să nu ştiţi despre necazurile pe care le-am avut în Asia[b], pentru că am avut greutăţi dincolo de puterea noastră, aşa încât pierduserăm şi nădejdea de a mai trăi. Ne-am simţit ca şi cum am fi primit condamnarea la moarte, ca să nu ne bazăm pe noi înşine, ci pe Dumnezeu, Care învie morţii; 10 El ne-a scăpat dintr-un mare pericol de moarte şi va continua să ne scape. În El nădăjduim că încă ne va mai scăpa. 11 Uniţi-vă să ne ajutaţi prin rugăciunile voastre şi mulţi vor mulţumi pentru noi[c] datorită darului dat nouă ca răspuns la rugăciunile multora.

Luca 14:25-35

Costul uceniciei

25 Împreună cu El mergeau mulţimi mari de oameni. El S-a întors şi le-a zis: 26 „Dacă vine cineva la Mine şi nu-şi urăşte[a] tatăl, mama, soţia, copiii, fraţii, surorile, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu. 27 Oricine nu-şi duce crucea lui însuşi şi nu vine după Mine nu poate fi ucenicul Meu.

28 Căci cine dintre voi, dacă vrea să construiască un turn, nu stă mai întâi să calculeze costul, ca să vadă dacă are cu ce să-l termine? 29 Pentru ca nu cumva, după ce-i pune temelia, să nu-l poată termina şi toţi cei care văd aceasta să înceapă să-şi bată joc de el 30 şi să zică: «Omul acesta a început să construiască şi n-a putut să termine!»

31 Sau care rege, când porneşte la război împotriva altui rege, nu stă mai întâi să se gândească bine dacă poate să i se opună cu zece mii de oameni celui ce vine împotriva lui cu douăzeci de mii?! 32 Dacă nu poate, atunci, în timp ce acesta este încă departe, el îi va trimite un sol ca să ceară pace. 33 Tot aşa, oricine dintre voi care nu renunţă la toate bunurile lui, nu poate fi ucenicul Meu.

34 Sarea este bună. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce va fi făcută din nou sărată?! 35 Nu mai este de folos nici pentru pământ şi nici pentru grămada de gunoi, ci oamenii o aruncă afară. Cel ce are urechi de auzit, să audă!“

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.