Previous Prev Day Next DayNext

Book of Common Prayer

Daily Old and New Testament readings based on the Book of Common Prayer.
Duration: 861 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 45

Psalmul 45

Pentru dirijor. Se cântă ca şi „Crinii“. Al korahiţilor. Un maschil[a]. Un cântec de dragoste.

Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă.
    Eu zic: „Îmi dedic versurile regelui!“
        Limba mea este pana iscusită a unui scriitor!

Eşti cel mai frumos dintre fiii oamenilor!
    Harul este revărsat pe buzele tale;
        de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie.
Încinge-ţi sabia la coapsă, viteazule,
    splendoarea şi măreţia ta!
În măreţia ta, călăreşte biruitor
    pentru cauza adevărului, a smereniei şi a dreptăţii!
Dreapta ta să înfăptuiască isprăvi de temut!
    Săgeţile tale ascuţite să străpungă inima duşmanilor regelui
        şi popoarele să cadă sub picioarele tale![b]

Tronul Tău, Dumnezeule[c], este pentru veci de veci,
    iar sceptrul împărăţiei Tale este un sceptru al dreptăţii!
Tu ai iubit dreptatea şi ai urât răutatea;
    de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns
        cu untdelemn de bucurie, mai presus decât pe tovarăşii Tăi.

Toate veşmintele tale sunt înmiresmate cu smirnă, aloe şi casia.
    În palate de fildeş, instrumentele cu corzi te înveselesc.
Fiice de regi îţi sunt ţiitoare[d],
    regina îţi stă la dreapta, înveşmântată toată numai în aur de Ofir.

10 Ascultă, fiică, priveşte şi pleacă-ţi urechea!
    Uită-ţi poporul şi casa părintească!
11 Atunci regele va tânji după frumuseţea ta.
    Pentru că îţi este domn, supune-te lui!
12 Fiica Tirului[e] va veni cu daruri;
    oameni bogaţi îţi vor căuta bunăvoinţa.

13 Fiica regelui este plină de strălucire înăuntrul palatului;
    veşmântul ei este ţesut cu fir de aur.
14 Cu haine brodate este adusă înaintea regelui;
    este însoţită de fecioare,
        care sunt aduse înaintea ta.[f]
15 Sunt aduse cu bucurie şi cu veselie,
    iar ele intră în palatul regelui.

16 Fiii tăi vor lua locul părinţilor tăi;
    pe ei îi vei pune prinţi în toată ţara.
17 Îţi voi aminti numele din neam în neam;
    de aceea te vor lăuda popoarele în veci de veci.

Psalmii 47-48

Psalmul 47

Pentru dirijor. Al korahiţilor. Un psalm.

Bateţi din palme, toate popoarele!
    Strigaţi de bucurie către Dumnezeu!
Căci Domnul Preaînalt este înfricoşător;
    El este Mare Împărat peste întreg pământul!
El ne supune popoarele
    şi pune sub picioarele noastre neamurile.
El ne alege moştenirea,
    mândria lui Iacov, pe care l-a iubit.Sela
Dumnezeu s-a înălţat în mijlocul strigătelor de biruinţă,
    Domnul s-a înălţat în sunet de corn.
Cântaţi-I lui Dumnezeu, cântaţi!
    Cântaţi-I Împăratului nostru, cântaţi!
Dumnezeu este împăratul întregului pământ:
    cântaţi-I un maschil[a]!
Dumnezeu stăpâneşte peste neamuri,
    Dumnezeu şade pe tronul Său cel sfânt!
Nobilii popoarelor se adună
    împreună cu poporul Dumnezeului lui Avraam,
căci ale lui Dumnezeu sunt scuturile[b] pământului!
    El este preaînălţat!

Psalmul 48

Un cântec. Un psalm al korahiţilor.

Mare este Domnul
    şi foarte vrednic de laudă,
        în cetatea Dumnezeului nostru,
muntele Lui cel sfânt!
    Frumoasă înălţime,
        bucuria întregului pământ,
    ca înălţimile Ţafon[c], aşa este muntele Sionului,
    cetatea[d] marelui Împărat!
În palatele ei, Dumnezeu
    se face cunoscut ca fiind întăritura ei.

Iată că regii se adunaseră
    şi înaintaseră cu toţii,
dar când I-au văzut cetatea, au înlemnit,
    s-au îngrozit şi au fugit.
Acolo i-a apucat frica,
    i-a cuprins durerea ca la naştere.
Le-ai făcut precum vântul de răsărit
    care zdrobeşte corăbiile de Tarşiş[e].
Ceea ce am auzit,
    am şi văzut
în cetatea Domnului Oştirilor,
    în cetatea Dumnezeului nostru:
        Dumnezeu o întăreşte pe vecie!Sela
Dumnezeule, la îndurarea Ta ne gândim
    în mijlocul Templului Tău!
10 Dumnezeule, aşa cum este Numele Tău,
    tot astfel şi lauda Ta ajunge până la marginile lumii.
        Dreapta Ta este plină de dreptate.
11 Muntele Sionului se bucură
    şi satele lui Iuda se înveselesc
        din pricina judecăţilor Tale.

12 Daţi ocol Sionului, înconjuraţi-l,
    număraţi-i turnurile!
13 Admiraţi-i fortificaţiile,
    străbateţi-i[f] citadelele,
        ca să povestiţi generaţiei următoare!
14 Acest Dumnezeu este Dumnezeul nostru pentru veci de veci!
    El ne va conduce până la moarte!

Error: Book name not found: Wis for the version: Nouă Traducere În Limba Română
Coloseni 1:15-23

Supremaţia lui Cristos

15 El este chipul Dumnezeului nevăzut,
    întâiul născut[a] peste întreaga creaţie,
16 pentru că prin El au fost create toate lucrurile,
    în cer şi pe pământ,
cele vizibile şi cele invizibile,
    fie tronuri, fie domnii,
fie conducători, fie autorităţi.
    Toate au fost create prin El şi pentru El.
17 El este înainte de toate lucrurile
    şi în El se ţin toate împreună.
18 El este capul trupului, al Bisericii.
    El este începutul,
întâiul născut dintre cei morţi,
    pentru ca El să aibă primul loc în toate lucrurile.
19 Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea Sa să locuiască în El.
20 Prin El, Dumnezeu a împăcat toate lucrurile cu Sine,
    fie cele de pe pământ,
fie cele din cer,
    făcând pace prin sângele crucii Lui.

21 Odată, voi eraţi străini şi duşmani în gândurile voastre, aşa cum arătau faptele[b] voastre rele, 22 însă acum El v-a împăcat în trupul de carne al lui Cristos, prin moarte, pentru a vă înfăţişa sfinţi, curaţi şi fără păcat înaintea Lui, 23 dacă rămâneţi cu adevărat bine întemeiaţi şi fermi în credinţă, fără să vă abateţi de la nădejdea Evangheliei pe care aţi auzit-o, care a fost vestită tuturor oamenilor de pe pământ şi al cărei slujitor am devenit eu, Pavel.

Luca 6:12-26

Alegerea celor doisprezece apostoli

12 Într-una din zilele acelea, Isus S-a dus pe munte să se roage şi a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu. 13 Când s-a făcut zi, i-a chemat pe ucenicii Săi şi a ales doisprezece dintre ei, pe care i-a numit apostoli[a]. 14 Aceştia sunt: Simon, pe care l-a numit Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacov; Ioan; Filip; Bartolomeu[b]; 15 Matei; Toma; Iacov, fiul lui Alfeu; Simon, numit Zelotul[c]; 16 Iuda[d], fiul lui Iacov; şi Iuda Iscarioteanul, cel care a ajuns trădător.

Fericiri şi vaiuri

17 A coborât cu ei şi S-a oprit pe un loc neted, împreună cu o mare mulţime de ucenici de-ai Săi şi cu o mare mulţime de oameni din toată Iudeea, din Ierusalim şi din regiunea de coastă a Tirului şi a Sidonului, 18 care veniseră să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor. Cei chinuiţi de duhuri necurate erau vindecaţi 19 şi toată mulţimea încerca să-L atingă, pentru că din El ieşea o putere care-i vindeca pe toţi.

20 Isus Şi-a ridicat privirea spre ucenicii Lui şi le-a zis:

„Ferice de voi, cei săraci,
    căci a voastră este Împărăţia lui Dumnezeu!
21 Ferice de voi, care acum sunteţi flămânzi,
    căci voi veţi fi săturaţi!
Ferice de voi, care acum plângeţi,
    căci voi veţi râde!

22 Ferice de voi când oamenii vă urăsc, vă exclud dintre ei, vă insultă şi resping numele vostru ca pe ceva rău, din pricina Fiului Omului! 23 Bucuraţi-vă în ziua aceea şi săltaţi de veselie, pentru că iată, răsplata voastră este mare în cer! Căci tot aşa făceau şi strămoşii voştri cu profeţii!

24 Dar vai de voi, cei bogaţi,
    căci voi v-aţi primit mângâierea!
25 Vai de voi, cei care acum sunteţi sătui,
    căci voi veţi flămânzi!
Vai de voi, cei care râdeţi acum,
    căci voi veţi jeli şi veţi plânge!
26 Vai de voi, când toţi oamenii vă vor vorbi de bine,
    căci tot aşa au făcut şi strămoşii voştri cu falşii profeţi!

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.