Previous Prev Day Next DayNext

Book of Common Prayer

Daily Old and New Testament readings based on the Book of Common Prayer.
Duration: 861 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 146-149

Psalmul 146

Lăudaţi-L pe Domnul!

Suflete al meu, laudă-L pe Domnul!
    Îl voi lăuda pe Domnul toată viaţa mea;
        Îi voi cânta Dumnezeului meu cât timp voi fi!
Nu vă încredeţi în cei mari,
    în fiii oamenilor care nu pot izbăvi.
Când îl părăseşte duhul, se întoarce în ţărână
    şi în aceeaşi zi îi pier toate planurile.

Ferice de cel ce Îl are pe Dumnezeul lui Iacov ca ajutor
    şi a cărui nădejde este în Domnul, Dumnezeul lui,
Creatorul cerurilor şi al pământului,
    al mării şi a tot ce cuprinde ea,
Păzitorul adevărului pe veci,
    Cel Ce susţine cauza celor asupriţi,
Cel Ce dă pâine celor flămânzi,
    Domnul Care eliberează prizonierii,
Domnul Care deschide ochii orbilor,
    Domnul Care îi îndreaptă pe cei încovoiaţi,
Domnul Care îi iubeşte pe cei drepţi,
    Domnul Care îi poartă de grijă străinului,
sprijină orfanul şi văduva,
    dar răstoarnă calea celor răi.
10 Domnul împărăţeşte pe veci,
    Dumnezeul tău, Sioane, din generaţie în generaţie!

Lăudaţi-L pe Domnul!

Psalmul 147

Lăudaţi-L pe Domnul!

    Cât de bine este să-I cântăm Dumnezeului nostru;
        cât de plăcută şi de potrivită este lauda!

Domnul zideşte Ierusalimul şi-i
    strânge pe deportaţii lui Israel.
El îi vindecă pe cei cu inima zdrobită
    şi le leagă rănile.
El socoteşte numărul stelelor
    şi le cheamă pe nume pe toate.
Domnul nostru este mare şi plin de putere;
    înţelepciunea Sa nu are margini!
Domnul îi ridică pe cei smeriţi,
    dar pe cei răi îi apleacă până la pământ.

Închinaţi-vă Domnului cu mulţumire,
    cântaţi-I Dumnezeului nostru din liră!
El acoperă cerul cu nori,
    pregăteşte ploaia pentru pământ
        şi face să răsară iarba pe munţi.
El le dă hrană vitelor
    şi hrăneşte puii de corb când aceştia strigă.

10 Nu în puterea calului Îşi găseşte El plăcerea;
    nu de puterea omului se bucură;
11 ci Domnul Îşi găseşte plăcerea în cei ce se tem de El,
    în cei ce nădăjduiesc în îndurarea Lui.

12 Laudă-L pe Domnul, Ierusalime,
    laudă-L pe Dumnezeul tău, Sioane!
13 Căci El întăreşte zăvoarele porţilor tale
    şi îţi binecuvântează fiii în mijlocul tău.
14 El dă pace hotarelor tale
    şi te satură cu cel mai ales grâu.

15 El trimite pe pământ porunca Sa;
    Cuvântul Lui aleargă cu iuţeală.
16 El dă neaua ca lâna
    şi presară bruma ca cenuşa.
17 El azvârle gheaţa în bucăţi,
    – cine poate sta înaintea frigului Său? –
18 dă poruncă şi aceasta se topeşte,
    Îşi pune vântul să sufle şi apele curg!

19 A făcut cunoscut Cuvântul Său lui Iacov
    şi a descoperit hotărârile şi judecăţile Sale lui Israel!
20 Totuşi, El n-a făcut aşa cu nici un alt neam
    şi ele nu cunosc judecăţile Lui.

Lăudaţi-L pe Domnul!

Psalmul 148

Lăudaţi-L pe Domnul!

Lăudaţi-L pe Domnul din ceruri,
    lăudaţi-L în înălţimi!
Lăudaţi-L, toţi îngerii Lui,
    lăudaţi-L, toată oştirea Lui!
Lăudaţi-L, soare şi lună,
    lăudaţi-L, stele strălucitoare, toate!
Lăudaţi-L, ceruri preaînalte,
    şi voi, ape de deasupra cerurilor!
Să laude Numele Domnului,
    căci El a poruncit şi acestea au fost făcute!
El le-a aşezat la locul lor pe vecie
    printr-o lege pe care nu o va încălca.[a]

Lăudaţi-L pe Domnul, cei de pe pământ,
    monştri ai apelor şi toate adâncurile,
fulgerul[b] şi grindina, zăpada şi ceaţa,
    vântul năprasnic ce-I împlineşte porunca,
munţii şi toate dealurile,
    copacii roditori şi toţi cedrii,
10 fiarele şi toate vitele,
    târâtoarele şi păsările înaripate,
11 regii pământului şi toate neamurile,
    prinţii şi toţi demnitarii pământului,
12 tinerii şi tinerele,
    bătrânii şi copiii deopotrivă!
13 Să laude cu toţii Numele Domnului,
    pentru că numai Numele Lui este înălţat,
        iar măreţia Lui este mai presus de pământ şi ceruri!
14 El înalţă puterea poporului Său[c];
    aceasta este o pricină de laudă pentru credincioşii Săi,
        pentru fiii lui Israel, poporul care Îi este aproape.

Lăudaţi-L pe Domnul!

Psalmul 149

Lăudaţi-L pe Domnul!

Cântaţi Domnului un cântec nou;
    cântaţi lauda Lui în adunarea credincioşilor!

Să se bucure Israel de Făcătorul lui
    şi să se înveselească fiii Sionului de Împăratul lor!
Să-I laude Numele prin dansuri
    şi să-I cânte cu tamburine şi cu lira!
Căci Domnul Îşi găseşte plăcerea în poporul Său;
    El îi încununează pe cei smeriţi cu izbăvire.
Să salte de veselie credincioşii îmbrăcaţi în slavă!
    Să strige de bucurie în aşternuturile lor!

Fie ca proslăvirea lui Dumnezeu să fie în gura lor
    şi sabia cu două tăişuri în mâna lor,
ca să se răzbune pe neamuri,
    să pedepsească popoarele,
să le lege regii cu lanţuri
    şi nobilii cu obezi de fier,
şi să împlinească astfel judecata scrisă.
    Aceasta este o cinste pentru toţi credincioşii Săi!

Lăudaţi-L pe Domnul!

Ezechiel 37:1-14

Valea cu oase uscate

37 Mâna Domnului a venit peste mine, m-a dus prin Duhul Domnului şi m-a lăsat jos în mijlocul unei văi. Valea era plină de oase. M-a pus să umblu peste ele încoace şi încolo şi iată că pe suprafaţa văii erau foarte multe oase, oase foarte uscate. Domnul mi-a zis:

– Fiul omului, vor putea oare aceste oase să prindă viaţă?

Eu I-am răspuns:

– Stăpâne Doamne, Tu ştii!

Atunci El mi-a zis:

– Profeţeşte despre oasele acestea şi spune-le: „Oase uscate, ascultaţi Cuvântul Domnului! Aşa vorbeşte Stăpânul Domn cu privire la oasele acestea: «Iată, voi face să intre suflare[a] în voi şi veţi prinde viaţă! Vă voi da tendoane, voi face să crească carne pe voi şi vă voi acoperi cu piele; voi pune suflare în voi şi veţi prinde viaţă. Şi veţi şti atunci că Eu sunt Domnul!»“

Am profeţit aşa cum mi se poruncise. În timp ce profeţeam, s-a auzit un zgomot ca un huruit. Şi iată că oasele s-au apropiat unele de celelalte! M-am uitat şi am văzut că aveau deja tendoane pe ele, carnea crescuse pe ele şi erau acoperite cu piele; dar încă nu era suflare în ele.

El mi-a zis:

– Profeţeşte suflării! Profeţeşte, fiul omului, şi spune-i suflării că aşa vorbeşte Stăpânul Domn: „Vino, suflare, din cele patru vânturi şi suflă peste aceşti morţi ca să învie!“

10 Am profeţit aşa cum îmi poruncise şi suflarea a intrat în ei. Ei au înviat şi s-au ridicat în picioare. Era o oştire foarte, foarte mare.

11 Apoi El mi-a zis:

– Fiul omului, oasele acestea sunt toţi cei din Casa lui Israel. Iată că ei zic: „Oasele ne sunt uscate şi nu mai avem nici o speranţă! Suntem pierduţi!“ 12 De aceea profeţeşte şi spune-le că aşa vorbeşte Stăpânul Domn: „Poporul Meu, Eu Însumi vă voi deschide mormintele, vă voi scoate din mormintele voastre şi vă voi aduce în ţara lui Israel. 13 Poporul Meu, când vă voi deschide mormintele şi vă voi scoate din mormintele voastre, veţi şti că Eu sunt Domnul. 14 Voi pune în voi suflarea Mea şi veţi învia. Vă voi aşeza din nou în patria voastră şi veţi şti că Eu, Domnul, am vorbit şi am făcut întocmai, zice Domnul.

Faptele Apostolilor 3:11-26

Petru vorbeşte mulţimii

11 În timp ce el se ţinea după Petru şi Ioan, tot poporul, uimit, a alergat la ei în porticul numit „al lui Solomon“. 12 Când a văzut Petru acest lucru, a zis poporului: „Bărbaţi israeliţi, de ce vă miraţi de acest lucru şi de ce vă uitaţi la noi de parcă prin propria noastră putere sau evlavie l-am făcut să umble?! 13 Dumnezeul lui Avraam, (Dumnezeul lui) Isaac şi (Dumnezeul lui)[a] Iacov, Dumnezeul strămoşilor noştri, L-a proslăvit pe Slujitorul Său Isus, pe Care voi L-aţi dat pe mâna lui Pilat şi v-aţi lepădat de El în prezenţa acestuia, măcar că el hotărâse să-L elibereze. 14 Voi v-aţi lepădat de Cel Sfânt şi Drept şi aţi cerut să vi se elibereze un ucigaş. 15 L-aţi ucis pe Autorul vieţii, pe Care Dumnezeu L-a înviat dintre cei morţi şi ai Cărui martori suntem noi. 16 Pe baza credinţei în Numele Lui, a întărit Numele Lui pe omul acesta pe care-l vedeţi şi pe care-l cunoaşteţi; şi credinţa care este prin Isus i-a dat această vindecare deplină înaintea voastră, a tuturor!

17 Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aşa, ca şi conducătorii voştri. 18 Dar Dumnezeu a împlinit astfel ceea ce prevestise prin gura tuturor profeţilor, şi anume că Cristosul Său urma să sufere. 19 Pocăiţi-vă deci şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, 20 ca să vină din prezenţa Domnului vremuri de înviorare[b], şi El să-L trimită pe Cel pe Care L-a rânduit pentru voi, pe Cristos Isus, 21 pe Care cerul trebuie să-L primească până la vremurile restaurării tuturor lucrurilor, fapt despre care Dumnezeu a vorbit încă din vechime prin gura sfinţilor Săi profeţi. 22 Căci Moise a zis: «Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fraţii voştri un Profet asemenea mie. De El să ascultaţi în tot ce vă va spune! 23 Dacă cineva nu va asculta de Acel Profet va fi nimicit din popor.»[c] 24 De asemenea, toţi profeţii, de la Samuel şi până la toţi ceilalţi care au vorbit după el, au vestit zilele acestea. 25 Voi sunteţi fiii profeţilor şi ai legământului pe care l-a făcut Dumnezeu cu strămoşii voştri, când i-a spus lui Avraam: «Prin sămânţa ta[d] vor fi binecuvântate toate neamurile[e] pământului!»[f] 26 Când Dumnezeu L-a ridicat pe Slujitorul Său, L-a trimis mai întâi la voi ca să vă binecuvânteze, întorcându-vă pe fiecare de la nelegiuirile voastre.“

Ioan 15:12-27

12 Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu! 13 Nimeni nu are o dragoste mai mare decât aceasta, şi anume să-şi dea viaţa pentru prietenii lui. 14 Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu. 15 Nu vă mai numesc sclavi, pentru că sclavul nu ştie ce face stăpânul lui, ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ceea ce am auzit de la Tatăl Meu. 16 Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am pus să mergeţi şi să aduceţi rod, iar rodul vostru să rămână, pentru ca orice-I veţi cere Tatălui în Numele Meu să vă dea. 17 Vă poruncesc aceste lucruri ca să vă iubiţi unii pe alţii![a]

Ucenicii şi ura din partea lumii

18 Dacă lumea vă urăşte, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră! 19 Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei. Dar lumea vă urăşte pentru că voi nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales din lume. 20 Aduceţi-vă aminte de vorba pe care v-am spus-o: „Un sclav nu este mai mare decât stăpânul lui.“[b] Dacă pe Mine M-au persecutat, vă vor persecuta şi pe voi! Dacă au păzit cuvântul Meu, îl vor păzi şi pe al vostru! 21 Dar vă vor face toate aceste lucruri din pricina Numelui Meu, pentru că ei nu-L cunosc pe Cel Ce M-a trimis. 22 Dacă n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, n-ar avea păcat, dar acum n-au nici o scuză pentru păcatul lor. 23 Cine Mă urăşte pe Mine Îl urăşte şi pe Tatăl Meu. 24 Dacă n-aş fi făcut între ei lucrări pe care nimeni altul nu le-a făcut, n-ar avea păcat. Dar acum au văzut şi M-au urât şi pe Mine, şi pe Tatăl Meu. 25 Însă aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească cuvântul care este scris în Legea[c] lor: „M-au urât fără motiv.“[d]

26 Când va veni Apărătorul[e] pe Care vi-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, Care iese de la Tatăl, El va depune mărturie despre Mine. 27 De asemenea, şi voi veţi depune mărturie, pentru că aţi fost cu Mine de la început.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.